Andrei Petrache

Andrei Petrache este un tânăr compozitor, producător și pianist, recent câștigător al Marelui Premiu la Secțiunea Compoziție la Concursul International “Remember Enescu”. În timp ce unii îl cunosc ca parte a proiectului RVQ, alții îl știu drept clăpar al trupei Les Elephants Bizarres. Doar că activitatea sa este mult mai bogată. Mai jos veți descoperi un om complex, deja un nume de elită al noului val de muzicieni valoroși din România.

 

Cu muzica în sânge din copilărie

Andrei Petrache s-a născut în 1998 în București, într-o familie de muzicieni. Și-a manifestat de foarte mic dorința de a cânta la pian, urmând să înceapă cu mama sa și studiul mai serios, la pian și teoria muzicii.

Au urmat 12 ani la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” la secția pian, sub îndrumarea doamnei profesoare Ileana Busuioc și Licența de Compoziție Clasică la clasa prof. univ. dr. DHC Dan Dediu, în cadrul Conservatorului din București.

În prezent, el urmează și specializarea Dirijat Orchestră a aceleiaşi universităţi, sub îndrumarea profesorului şi dirijorului Cristian Mandeal. Pe lângă pian, Andrei și-a manifestat atracția și față de alte instrumente muzicale: chitara, flautul, contrabas şi percuţie.

Nu pot defini un moment anume în care am simțit că sunt dependent de muzică, contextul a fost de așa natură încât nici nu mi-am pus problema, era deja o formă naturală de a fi.

Povestea sa în trupa de pop-rock Les Elephants Bizarres, este una scurtă, fiind membru de puțin timp. Mai precis, el s-a alăturat trupei românești formate în 2007 abia la începutul pandemiei de Coronavirus. Sound-ul trupei este în schimbare, iar Andrei lucrează alături de colegii săi la un nou album (al patrulea) care va avea un limbaj muzical împrospătat.

Andrei Petrache, premiat la concursuri de creaţie muzicală

Andrei Petrache a obţinut peste 30 premii la concursuri de pian naţionale şi internaţionale şi este o prezenţă constantă pe scenele de concert din România.

În 2020 a fost câştigător al menţiunii speciale a concursului de creaţie muzicală “Quoting Beethoven” cu lucrarea “Ludwigorous”, și a primit din partea Forumului Cultural Austriac, un premiu constând într-un sejur de documentare muzicală la Viena. La acest concurs, Andrei a încercat să-și imagineze o muzică scrisă de Beethoven cu elemente din 2020.

În cadrul acelui concurs, în procesul componistic, tânărul compozitor și-a propus ca, pe lângă folosirea anumitor citate din creația titanului născut la Bonn, să extragă și ethosul și expresia beethoveniană, adâncindu-se, limitat de propria-i capacitate, în modul de gândire și dezvoltare beethoveniană. Andrei Petrache spune că aceste concepte le-a incorporat mai apoi limbajului său componistic în piesă, concepând totul ca printr-un imaginar filtru stilistic beethovenian.

În septembrie 2021 a obținut premiul III la Italy PAS International Composition Competition cu Concertul pentru vibrafon „Molto Vibrafo”, iar în condițiile în care locurile I și II nu s-au acordat la această categorie, putem spune că el a fost cel mai bun dintre concurenți. Tot anul acesta a câștigat locul I la Harmonia Cordis Composition Competition.

La finalul lunii octombrie 2021 a devenit câștigător al Marelui Premiu la Secțiunea Compoziție a Concursului International “Remember Enescu”. S-a bucurat când a aflat de pe internet de acest concurs. Avea o piesă recent terminată care se încadra regulamentului de participare, așa că, destul de simplu, a trimis lucrarea spre jurizare.

Pentru Andrei, Fundația „Remember Enescu” (care organizează concerte și recitaluri destinate, cu precădere, tinerilor interpreți în afirmare) a reprezentat, în timpul școlii, un soi de incubator artistic care îl pregătea, prin apariții dese pe diferite scene de recital, pentru viitoarea carieră de muzician.

Am căpătat obiceiul (sănătos, sper eu) de a urmări să particip la cât mai multe concursuri de compoziție. Acest lucru mă stimulează să scriu mai mult, mai rapid, dar și mai complex și mai puternic trăit, rezultând, in timp, o evoluție a limbajului meu componistic. În ciuda pandemiei, am fost bucuros să pot trimite câteva lucrări la concursuri care nu și-au sistat activitatea în acest context.

Andrei Petrache, alături de Nicolas Simion la Festivalul Internațional ”Johnny Răducanu”

Participarea lui Andrei Petrache la ediția a VIII-a a Festivalului Internațional Johnny Răducanu de la Brăila (31 octombrie 2021) ca invitat a de a cânta alături de Michael Crețu și Nicolas Simion are în spate o poveste care autentifică valoarea tânărului artist.

A fost omul potrivit la momentul potrivit. Formula instrumentală inițială pe care o gândise Nicolas Simion nu s-a mai putut materializa din cauze obiective, astfel că acesta l-a abordat pe Facebook (nu se cunoșteau personal încă) și l-a chemat să cânte ceva spontan, improvizat, pentru a-și da seama de aptitudinile lui Andrei, pentru a vedea dacă rezonau și dacă ține pasul cu multiple stiluri de jazz.

S-au înțeles foarte bine și în numai câteva zile, după câteva repetiții, a ajuns pe scena festivalului. Andrei îi e profund recunoscător lui Nicolas Simion, pentru tânărul muzician fiind o experiență fantastică, având șansa să fie alături de mari muzicieni de jazz de la care a încercat să învețe cât mai mult.

 

Compoziții proprii pentru jocuri video

Alături de Ansamblul Sonomania, dirijat de Simona Strungaru, a luat parte la un concert atipic pentru România: Near Mage: Game Music Concert. Mai precis, a creat partituri orchestrale noi pentru trailer-ul jocului video Near Mage Voice.

Din motive pandemice, scara ansamblului pentru care a scris s-a redus, de la orchestră la ceva mai cameral. Au fost 5 compozitori selectați în acest proiect, fiecare având la dispoziție același trailer video pe care să compună, practic punând în evidență unicitatea și diversitatea formelor de limbaj în compoziție.

 

Proiecte, colabărări, muzică, satisfacții

Andrei Petrache Trio prin proiectul ConnectArts are deja 5 compoziții inspirate de poeziile lui Mihai Ivascu. Formula aceasta de jazz clasică (pian, contrabas, tobe) are o mare istorie în spate. Acest proiect a reprezentat pe de-o parte, o provocare, în a încerca să creeze un material autentic și complex care să sune echilibrat. Pe de altă parte, un început de proiect alături de doi buni prieteni și foarte buni instrumentiști. Pe viitor își propune să mai compună și, de ce nu, cândva să poată înregistra un album în această formulă.

RVQ (Radu Vâlcu Quintet) este o altă formație în care Andrei Petrache activează de mai mulți ani, Grupul propune un limbaj muzical de fuziune între world music, clasic și jazz. Ediția 2021 a proiectului Connectarts, in care a participat și cu Trio-ul, a fost conjunctura prin care a ajuns să colaboreze cu Eva Cosac, scriitoare pe ale cărei poezii Andrei alături de ceilalți 4 membri RVQ a compus o poveste muzicală de cca. 25 de minute. Pe lângă acest material recent, RVQ are deja un album lansat și se pregătesc de un al doilea, undeva în vara anului viitor.

Tânărul muzician a colaborat și colaborează cu mulți artiști în diverse proiecte. Îi plac foarte mult diversitatea și bogăția formelor de limbaj muzical, dar și conexiunea și relaționarea cu diferiți artiști. De aceea activează cu bucurie în trupe de fusion pop-rock (Les Elephants Bizarres), world music (Mosaic International Project), fusion (RVQ), rock-folk (Zmei3), jazz (JazzMe, 5AM) dar are și multe alte colaborări de scurtă durată, pentru concerte singulare (de pildă, colaborarea recentă cu saxofonistul Nicolas Simion sau, în 2019, cu dirijorul Gabriel Bebeșelea și mulți alții)

În ciuda pandemiei, Andrei Petrache a fost foarte activ în ultima perioadă. Printre numeroasele sale apariții se numără concertul de la Weekend Sessions din ediția de vară 2021 de la Grădina Botanică București. Concert JazzMe la Brașov, în cadrul Festivalului Tam-Tam, concerte RVQ la București Brașov, Tg. Mureș, Topoloveni. Se mai adaugă înregistrări la Sala Mare a Radiodifuziunii Române a 5 compoziții proprii, Suita „Points” pentru trio de jazz.

Compoziția sa ”Coloana Infinitului” a fost cântată de către Ansamblul Icon Arts la Sibiu și a compus muzica pentru spectacole de coregrafie realizate de Anastasia Grigore și George Alexandru Pleșca (UNATC). “Coloana Infinitului” i-a fost interpretată în urma câștigării locului II la un concurs de compoziție cu același nume, fiind organizat având tematică de inspirație creația marelui Brâncuși.

Cât despre muzicile de spectacol, lui Andrei îi place mult să lucrez în această zonă a muzicii care servește și potențează anumite concepte, fie ele coregrafice sau de altă natură. Pe această direcție a avut mai multe colaborări, inclusiv cu un coregraf din Olanda, Benno Voorham. Mai nou și în domeniul muzicii de film încep să apară diverse proiecte.

Compozitorului și muzicianului nostru îi place foarte mult să lucreze alături de buni profesioniști din alte domenii (non-muzicale) și aceste zone sincretice pun accentul pe colaborare și comunicare interdisciplinară, extrem de importantă pentru artiști.

Rolul unui mentor în formarea unui muzician

Mentorii sunt foarte importanți indiferent de domeniu, dar poate în arte, nevoia unui exemplu (profesional și uman) dat de un maestru este cu atât mai mare. Pe lângă a aspira la înălțime, Andrei Petrache consideră că pentru a ajunge la performanță, un muzician trebuie să aibă răbdare, seriozitate în studiu și fantezie în gândire. Timpul și contextul vor face restul.

”Mă consider rezultatul tuturor acțiunilor pe care le întreprind și a elementelor cu care intru în contact, secundă de secundă. Așadar, mi-e greu să zic cu exactitate că o valoare dintr-o anume carte sau un anumit compozitor ori profesor îmi servește drept model. Îmi ghidez viața după valori precum onestitatea, autenticitatea sau recunoștința, încercând să fiu permanent deschis spre evoluție.”

Când nu face muzică, lui Andrei îi place mult să înoate sau să facă sport în general. Are o pasiune și pentru gătit care îl relaxează și îi oferă satisfacție.

 

Opera de cameră pentru un teatru din Germania

Cum Andrei Petrache e tânăr și plin de energie, e normal ca și planurile sale de viitor să fie mari. Probabil că după terminarea masteratului va continua studiile doctorale.

Îi place să lucreze din aproape în aproape, din proiect în proiect. Următorul pas mai important este finalizarea unei opere de cameră până în Februarie 2022, lucrare comandată de Teatrul din Bielefeld, Germania, care va fi interpretată în premieră în primăvara anului viitor, tot în Bielefeld.

Nu am un glob de cristal pentru a putea să prevăd viitorul, dar eu aș paria pe faptul că numele lui Andrei Petrache va deveni în scurt timp unul de referință pentru muzica românească. Acum e cunoscut și apreciat mai mult în rândul muzicienilor. Dar el muncește constant la dezvoltarea sa.

Talentul, devotamentul și seriozitatea cu care tratează cariera sa profesională îi vor aduce și recunoașterea valorii sale în rândul marelui public. De aceea, rețineți acest nume. Peste ani de zile vă veți aminti că l-ați descoperit în Elita României!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *