Nerea Fieraru

La 13 ani, Nerea Elena Fieraru este o prezenţă constantă în concursurile tinerilor solişti de muzică populară din România – unde a obţinut numeroase diplome şi premii. Doar în ultimele luni, fata cu glas de aur din Pleaşa (Jud. Prahova) a bifat câteva reprezentaţii pe scena unor concursuri importante de gen.

 

Premiul 2 la Festivalul Naţional de Muzică Populară, 4 trofee la un eveniment organizat de cunoscutul Mihai Trăistariu şi multe alte premii 1 la diferite concursuri au făcut ca pe Nerea să o cunoască lumea drept “Ciocârlia Prahovei” – titulatură pentru care „de vină” este chiar semnatarul rândurilor de faţă…

Actualmente, Nerea face ore de canto popular în cadrul Şcolii “Fabis Art” din Ploieşti. Actuala ei profesoară, Cristina Nicoleta Stănescu şlefuieşte acum talentul cu care Dumnezeu a înzestrat-o şi care a propulsat-o printre cele mai apreciate tinere voci din ţara noastră.

 

Nerea Fieraru: „Spun o rugăciune înainte să urc pe scenă”

Muzica este prima mea iubire adevărată, de care nu mă voi despărţi niciodată. Dar nu uit niciodată de Cel care îmi este mereu aproape şi mă ajută, adică de Dumnezeu. Mereu spun o rugăciune şi fac Sfânta Cruce înainte să urc pe scenă.

Nerei i-a plăcut mereu să cânte, dar canto într-un mod organizat face de la vârsta de 6 ani. Talentul l-a moştenit de la străbunicul ei, fost cântăreţ la strană la biserica din satul Pleaşa. Şi ea este nelipsită acum de la slujbele oficiate de către părintele Marius Gheorghe, care este extrem de mândru că o asemenea voce se aude în Biserica unde slujeşte.

„Nerea este o binecuvântare pentru comunitatea noastră. Suntem bucuroşi că în tot ce face, Nerea îl pune pe Dumnezeu pe primul loc și, iată, că Dumnezeu o răsplătește și sunt convins că acesta este doar începutul” (părintele Marius Gheorghe)

Nerea Fieraru a atras atenţia şi realizatorilor tv. Astfel, micuţa ciocârlie din Prahova a fost prezentă în studioul Televiziunii Etno TV în cadrul emisiunii „Matinali şi populari” . De asemenea, ea are deja înregistrate două piese proprii, autentice, iar într-una dintre aceste melodii este menţionat atât satul natal Pleaşa, cât şi Râul Telejean.

 

A bătut 123 de adversari în ultimul concurs!

Premiul obţinut de Nerea la ultimul Festival Naţional de Muzică Populară la care a participat este unul extraordinar, în condiţiile în care la start s-au aflat alţi 123 de solişti vocali şi instrumentişti din toate colţurile ţării, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina. Juriul a fost şi el unul select, prezidat de către Ciprian Chiţu, profesor în cadrul Conservatorului „George Enescu” din Bucureşti.

Festivalul Bucureşti este un alt concurs unde Nerea a făcut legea, întorcându-se acasă cu nu mai puţin de 4 trofee: Juriul Copiilor, Generația de Aur, trofeul secțiunii Muzica populară şi trofeul secțiunii Acapella! Cu melodia Spune, măicuţă, să spui, ea şi-a asigurat locul 1 şi la un alt concurs, la Tg. Ocna.

Aventura ei spre celebritate a început în anul 2015, odată cu participarea la un concurs desfăşurat în inima Olteniei. Atunci, la Craiova, Nerea a obţinut o diploma de excelenţă, fiind coordonată de către prof. Georgiana Crăciun. E greu să spună acum ce melodie de-a ei îi place cel mai mult, pentru că fiecare este la fel de importantă pentru ea.

Îmi plac toate melodiile de solist, şi nu numai. Nu mă inspiră ceva anume, pur şi simplu fac ceea ce iubesc. În privinţa versurilor, nu am talent la a scrie versuri. Încă. Toate doamnele profesoare alături de care am lucrat îmi sunt dragi, dar doamna Cristina Stănescu este preferata mea. Dânsa este cea care m-a ajutat mult pentru dezvoltarea vocii mele.

 

A câştigat premii online, din cauza Pandemiei

Statul acasă din cauza pandemiei a marcat-o şi pe ea, dar tot a reuşit să câştige alte trofee, participând online! La 4 concursuri a participat în acest fel, iar două dintre ele le-a încheiat pe locul 1: “StauAcasasicastig” şi “De acasă vă cânt cu drag’” (trofeul categoriei ei de vârstă).

Acestea vin să întregească zestrea de trofee cucerite în anul trecut, în competiţii extreme de importante. Printre victoriile sale enumerăm Trofeul festivalului de interpretare şi tradiţii “Pe plaiul Târgoviştei”, locul 1 la Festivalul internaţional “Natalia Şerbănescu’” – Tulcea, Trofeul secţiunii baladă/doină la diferite concursuri organizate de catre Nicuşor Ioniţă si Mihai Trăistariu.

Nerea nu a uitat, însă, nici de şcoală, ea obţinând premiul de excelenţă la Olimpiada de limba franceză “Lire en fete”.

Îmi doresc să urmez Colegiul de Artă “Carmen Sylva” din Ploieşti, mai departe Conservatorul din Cluj şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate voi ajunge profesoară de canto şi un artist cunoscut şi iubit de către public. Iubesc enorm muzica, pot spune că este viaţa mea, iar dacă ar fi să o iau de la capăt tot canto popular aş face.

 

Nerea Fieraru vrea să fie mare ca Maria Tănase şi să facă duet cu Andra

Nerea s-a născut în Spania, unde au lucrat părinţii ei, şi a crescut acolo până la vârsta de 6 ani. A făcut clasa 1 acolo, a fost obişnuită cu modul de viaţă al spaniolilor, dar s-a integrat rapid la venirea în România, implicit în şcoala din satul părinţilor ei. Aici a prins dragostea pentru desenul în creion, cu toate că şi-ar fi dorit să continue şi cursurile de dans popular şi teatru.

Se uită la filme, îi place de actori ca Noah Schnapp, Cole Sprouse sau Leonardo DiCaprio, dar tot muzica o atrage ca un magnet. Îi place să ajungă la fel de mare ca Maria Tănase şi Ileana Sărăroiu. N-ar zice nu, însă, nici unui duet surprinzător…

Idolii mei din muzica populară sunt Maria Tănase şi Ileana Sărăroiu. Dar mi-ar face mare plăcere să fac un duet pe scenă cu Andra, una dintre solistele mele preferate. Muzica înseamnă viaţă pentru că, aşa cum spune Emil Cioran, „De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”.

Nerea Elena nu mai are timp să iasă şi cu prietenii. Dar asta nu înseamnă că duce dorul unor prietenii, pentru că are parte de multă dragoste şi frumuseţe din partea celor dragi. Unul dintre cele mai mari vise ale ei este să ajungă să cânte într-o zi pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, dar şi pe altele celebre din străinătate.

A fost şi la Românii au Talent, în 2018, dar nu a trecut de exigentul juriu din preselecţii. Nerea nu a dezermat, iar de atunci se pregăteşte asiduu pentru cariera minunată ce va urma. Căci, un asemenea talent într-o atât de mica fetiţă nu are cum să treacă neobservat. Vorba aceea,„esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Iar Nerea Fieraru – „Ciocârlia Prahovei” este exemplul concret. Mult succes, fată cu glas de aur!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *