Articole

Anca Mărginean

Anca Mărginean susține spectacole pe scene din întreaga lume oferindu-i publicului său o parte din sufletul său, prin cântec. Este actriță, iubește sportul și nu ezită să se implice în cauze umanitare de câte ori are ocazia. Este un om pentru oameni. Despre muzica populară autentică, importanța valorilor morale și implicare civică, cu artista Anca Mărginean.

 

”Muzica populară are o înțelepciune aparte. Prin intermediul ei putem păstra legătura cu rădăcinile, tradițiile și strămoșii noștri care ne-au lăsat valori importante.” – Anca Mărginean.

Anca Maria Mărginean și-a petrecut copilăria în comuna Racovița din județul Sibiu. Acolo a primit încă din primii ani ai vieții tot ceea ce a avut nevoie pentru a înțelege cine este. A învățat cum trebuie privită lumea și cât de importante sunt lucrurile simple. De la bunica din partea mamei a învățat curajul și modul de a-ți păstra demnitatea indiferent de încercările vieții.

Sătenii m-au învățat bunul simț și ce înseamnă să-ți pese. Dacă cineva avea o problemă se mobilizau și ajutau. Îmi este tot mai clar că Dumnezeu m-a pus în locul potrivit cu tot ce am nevoie să fiu.

A crescut pe dealurile pline de maci din împrejurimile comunei, la cules de flori pentru ceai, sânziene și măceșe. Verile și le petrecea ajutându-și părinții la muncile câmpului și știe sigur că nu există pe lume o mâncare mai gustoasă decât acolo, la câmp.

Oare ce alt loc de pe pământ ar fi putut să-i ofere aceste experiențe, această conectare cu natura și cu Cel care a creat-o? Anca Mărginean nu a simțit niciodată o frustrare sau o incapacitate de adaptare la viața de acum datorită faptului că a crescut la țară. Ba din contră, susține că în prezent având șansa de a călători foarte mult continuă să se raporteze la valorile primite din copilărie. Valori ce o ajută să-și găsească „calea” atunci când se mai rătăcește.

Anca Mărginean

Anca Mărginean: „Eu sunt mănușa. Dumnezeu e cel care o umple!”

Anca Mărginean, muzică pentru suflet

Sufletul mereu va tânji după ceea ce-l hrănește. Vei înțelege versurile și complexitatea unei doine doar atunci când ești pregătit să-ți cunoști rădăcinile. Să îți dai seama că țăranul care și-a cântat viața nu s-a întrebat ce-l determină să o facă, ci a trăit pur și simplu.

Anca Mărginean a luat contact cu muzica la o vârstă fragedă. Cânta muzică ușoară, știa toate melodiile Mădălinei Manole și la 6 ani participase deja la o ediție a emisiunii Tip Top Minitop.

La scurt timp după aceea, un sătean iubitor de folclor și tradiții din comuna Racovița, pe nume Mereș Gheorghe, a înființat un ansamblu de dansuri populare. Acesta a descoperit-o și le-a insuflat părinților artistei ideea că Anca ar trebui să urmeze cursurile Școlii Populare de Arte din Sibiu. Așa a început totul.

Înaintea primului spectacol susținut pe scena Căminului Cultural, Anca Mărginean a avut parte de o surpriză ce avea să-i contureze definitiv viitorul. Bunica sa a luat-o de mână și a condus-o în podul casei unde se afla lada de zestre. O ladă plină cu costume populare făcute de bunică sau moștenite de la străbunici. Zeci de costume și plăci de pickup cu majoritatea interpreților acelor vremuri.

Nu i-a fost greu să îndrăgească muzica populară. Iar după prima experiență pe scenă în costum popular și-a dorit cu ardoare să urmeze acest drum. Mai târziu, ajungând la Deva, a cunoscut-o pe doamna Maria Simion, profesoara sa de canto, un om căruia nu-i va putea mulțumi niciodată îndeajuns.

Deoarece în zona sa nu exista un nume de referință în acest domeniu muzical pentru a-și putea compara reușitele, Anca Mărginean a avut parte de multe momente de neîncredere, oscilând uneori între stiluri. A făcut lucrurile de fiecare dată așa cum a simțit iar rezultatele sunt uimitoare.

Astăzi, are un stil aparte de a interpreta muzica. Piesele sale transmit mai mult decât simple cuvinte iar muzica… ei bine, muzica sa este o adevărată hrană pentru suflet.

Talent și multă, multă muncă

Anca nu se teme de provocări. Susține chiar că acestea sunt o necesitate pentru evoluția noastră. Important este să nu renunțăm. În domeniul muzicii, maturizarea și așezarea vocii vin în timp, iar răbdarea trebuie să-ți fie fără margini. Altfel nu vei ajunge niciodată să culegi roadele eforturilor tale.

Pe de altă parte, la fel de ușor, un artist poate cădea în capcana autosuficienței. O apariție tv și câteva spectacole nu te pot cataloga drept un interpret de muzică populară.

Poate că, într-adevăr, talentul precede munca. Însă nimic nu se poate realiza fără efort și implicare. Trebuie să existe un echilibru între cele două.

Pe parcursul carierei, Anca Mărginean a primit numeroase sfaturi importante de la cei din jur, însă de fiecare dată a făcut lucrurile așa cum i-a dictat sufletul. Lucru pe care îl recomandă și celorlalți.

Fiecare dintre noi avem acea chemare pentru ceva anume, trebuie doar să avem curajul de a-l descoperi. Doar așa îi putem inspira pe cei din jur, prin ceea ce facem nu prin ceea ce spunem.

Anca Mărginean iubește costumele populare românești și le colecționează de când se știe. A demarat chiar și un proiect de suflet în acest sens. „Copilărie în Ie” – un proiect prin care dorește să încurajeze părinții pentru a-și îmbrăca cât mai des copiii în costume populare. Consideră acest lucru ca fiind o datorie pe care o are față de tot ce i-a lăsat bunica sa.

Mă responsabilizează gândul că cei dinaintea noastră au cusut la lumina lumânării cu ac si ață povești de viață pe costumele populare. Portul popular reprezintă continuitate și este dovada clară a profunzimii și îndemânării neamului nostru.

Este puțin dezamăgită de lipsa de interes a unor oameni pentru muzica populară și pentru lucruri autentice. Însă este convinsă că avem mulți artiști valoroși, voci frumoase care spun și transmit ceva: ”E nevoie doar să ne dorim să auzim ceea ce are de oferit un suflet care-și adună tot felul de trăiri și le transformă în muzică”

 

Anca Mărginean își dorește să fie un om pentru oameni

De peste 6 ani Anca este membră a Asociației Umanitare Alexandra Nanu (AUAN), fundație ce sprijină educația. Mai exact, educația copiilor cu rezultate foarte bune la învățătură dar cu posibilități financiare limitate. Cântă în Gala AUAN, spectacol ce se organizează anual cu scopul de a strânge fonduri pentru acești copii. Un spectacol despre care artista spune că i-a marcat cariera și a învățat-o ce înseamnă să-și ofere darul necondiționat.

Este Ambasador Baby Care și aleargă la maratoane pentru copiii născuți prematur. Se implică atât cât poate în acțiunea de a strânge fonduri pentru acele incubatoare speciale care le pot oferi micuților o șansă la viață.

De când sunt mamă învăț în fiecare zi recunoștința pentru că am un copil sănătos. Mario are 6 ani și de un an face gimnastică și balet. Sunt fascinată de atenția lui la detalii iar punctul lui de vedere mă ajută în fiecare zi să devin din ce în ce mai bună pentru el.

De aproape doi ani, Anca a descoperit actoria. După numai un an de cursuri a avut șansa să lucreze cu unul dintre cei mai buni actori ai tinerei generații – Bogdan Marhodin. Acesta a încurajat-o să-și descopere și să-și exploateze această nouă latură a sa.

Așa a apărut videoclipul piesei „Urme în palmă”, un clip plin de încărcătură emoțională ce se bucură de peste 70.000 de vizualizări pe canalul de YouTube al artistei. Ulterior, Anca Mărginean a mai jucat în alte două filme realizate în colaborare cu producători și actori americani.

Spre încheiere, Anca Mărginean și-ar dori ca noi să fim mai uniți. Să înțelegem că înțelepciunea colectivă este mai puternică decât cea individuală. Să nu pierdem niciodată din vedere scopul pentru care existăm. Iar în ceea ce privește muzica… atunci când o simțim și o valorificăm în acord cu ceea ce este, putem înfrumuseța suflete, putem educa, putem chiar vindeca dacă alegem să ne rugăm prin cântec.

Adrian Tăbăcaru

Majoritatea marilor muzicieni reușesc să-și câștige succesul, devenind foarte buni pe un singur gen muzical. Atunci însă când descoperi un muzician care abordează cu aceeași dragoste rock-ul, jazz-ul, pop-ul, muzica clasică, realizezi că ai de a face cu un artist complet și complex. Un astfel de performer e și Adrian Tăbăcaru, cel care a avut curajul de a transforma Luceafărul lui Eminescu într-o operă rock.

 

Cu o carieră de aproape 25 de ani ca toboșar al trupei Taine, dar și cu numeroase proiecte muzicale la activ, și-a asumat un proiect măreț prin care capodopera marelui poet să (re)devină cunoscută publicului larg. Vă invit să descoperiți în continuare povestea sa.

Drumul lui Adrian Tăbăcaru spre muzică

Adrian Tăbăcaru s-a născut pe 12 mai 1980 în București. Pasiunea pentru muzică a dobândit-o de la tatăl său. Încă de la vârsta de 3 ani a început să învețe să cânte la tobe.

Mai târziu, a absolvit școala și liceul de muzică „Dinu Lipatti” din București, Universitatea Națională de Muzică din București unde a absolvit și un master cu specializarea „Stilistică interpretativă instrumentală”. În prezent, Adrian e la finalul celui de-al II-lea an de master în cadrul centrului internațional de cercetare în tehnologii interactive CINETic, centru atașat Universității Naționale de Teatru și Film „I.L. Caragiale” din București.

Din punct de vedere al lecturii, Adrian a „crescut” citindu-i pe Nichita Stănescu și Antoine de Saint-Exupéry. Sri H. W. L. Poonja sau mai simplu “Papaji” este modelul de OM și de gândire spirituală după care el își urmează viața. Budismul pentru Adrian Tăbăcaru este cea mai pură religie și filozofie de viață.

 

Artiștii care l-au format ca muzician

Fiecare om are ceva de spus și de la fiecare avem ceva de învățat, e de părere toboșarul nostru care ascultă și se inspiră din toate genurile muzicale din jurul său. Această deschidere îi face mintea să se adapteze și să construiască ușor în aproape orice stil pe care-l abordează.

Toată muzica este frumoasă, atâta timp cât vine din suflet și are un mesaj, e de părere Adrian. El asociază ascultatul unui singur stil muzical cu mâncatul aceluiași meniu în fiecare zi.

Formarea sa are la bază muzica clasică. A crescut studiind atât compozitori români cât și străini. Muzica lui J.S. Bach i-a oferit și dezvoltat o gândire armonică pe care o aplică în tot ce face, atât în muzică, video, aplicațiile tehnologice pe care astăzi le explorează, dar și în viața de zi cu zi.

De la Buddy Rich la Arthur Hnatek, de la Siegfried Fink la Keiko Abe sau Evelyn Glennie, de la Gavin Harrison la Tomas Haake, pentru a enumera doar câțiva poli ai muzicii, fiecare l-au inspirat și format ca muzician. Adrian ascultă și acum cu plăcere albumul Focus al celor de la Cynic care rămâne în topul preferințelor sale muzicale în zona rock, dar și modulele fenomenale ale pianistului Nik Bärtsch care explorează jazz-ul în minimalismul lui profund.

Consider că fiecare are drumul său și fiecare simte ce trebuie să facă pentru a-și îndeplini visul. Performanța se dobândește atunci când încerci să te depășești pe tine, neîncercând să te aliniezi la standardele sau necesitățile societății.

Adrian Tăbăcaru

Perioada Taine

Perioada „Taine” a fost deosebit de importantă pentru Adrian Tăbăcaru. Atunci și-a construit bazele ca toboșar, dar și o experiență de sute de concerte, de turnee și de activități în studio din care a învățat enorm. Dacă ar fi să o ia de la capăt, ar urma același drum.

Au fost aproape 25 de ani în care a evoluat împreună cu trupa Taine. A lăsat în urmă o capodoperă precum „Cealaltă parte” (1999), album emblematic în muzica metal din România.

Însă lui Adrian i-a fost greu să facă mereu același stil de muzică. De aceea a luat decizia de a se concentra pe o carieră solo, putând astfel să-și condimenteze și diversifice viața așa cum își dorea.

 

Diversitatea, secretul fericirii pentru un muzician complet

Colaborările sale muzicale sunt diverse și orbitează în jurul multor genuri muzicale total diferite. Începând din liceu și până la absolvirea studiilor a cântat în Orchestra Națională Radio, dar și în Orchestra Filarmonicii “George Enescu” din București. În aceeași perioadă a fost membru al ansamblului de percuție “Game” al Universității de Muzică din București, sub îndrumarea profesorului Alexandru Matei.

A colaborat cu mulți artiști ca instrumentist de studio, o experiență deosebită tocmai prin diversitatea stilurilor abordate. A înființat împreună cu Tom Brânduș, Adrian Buciu, Vlaicu Golcea, Raluca Statulat, Luiza Zan, Mandela Gajol grupul de electro-world-jazz “Souptrip”, iar în prezent activează în ansamblul ARAC alături de Costin Chioreanu și Sofia Sarri.

Provocări sunt diverse și vin de peste tot, dar orice artist se luptă cu ele indiferent de țara în care trăiește. Poate că în Romania este ceva mai dificil, având în vedere că am fost atât de mult timp sub aripa comunistă. Totuși suntem o nație puternică și muncitoare. Sunt sigur că vom depăși acestă dificultate care cel puțin cultural ne-a ținut pe loc.

 

Essentials-Live, albumul solo

Cele 7 piese ale albumul solo ”Essentials-Live” care a fost lansat de curând e structurat sub formă de lied. Mai multe detalii despre modul cum a fost gândit acest album, precum și secvențe audio, puteți descoperi aici.

Printre cele 7 compoziții ale albumului, Adrian Tăbăcaru are o piesă în colaborare cu Maria Hojda. Pe Maria a cunoscut-o prin Andrei Popa, chitaristul Loredanei Groza, Maria făcând parte din grupul de backing-vocals al Loredanei. În momentul în care a întâlnit-o, Adrian Tăbăcaru a fost fermecat de talentul cântăreței despre care puteți citi aici un articol detaliat.

Maria este un om frumos care are în sufletul meu un loc aparte. Am înregistrat cu ea rolul Cătălinei din operă și colaborările au continuat, cea mai recentă fiind o piesă dedicată campaniei JYSK România și Hope&Homes for Children România intitulată “Am nevoie de tine”, campanie care are scopul de a atrage atenția asupra nevoii de a închide orfelinatele și de a găsi cele mai potrivite alternative pentru copiii din ele.

Pe albumul solo mai sunt și două piese tribut aduse lui Esbjörn Svensson. De marele muzician de jazz și de trio-ul E.S.T. îl leagă un eveniment de sincronicitate care poate pentru mulți nu înseamnă foarte mult. Pentru Adrian însă, a fost creată o legătură ce depășește granița înțelegerii umane:

Ascultam obsesiv albumul “Seven Days of Falling”, îmi plăcea foarte mult piesa “Elevation of Love”. La un moment dat, eram în mașină și am aflat că pianistul Esbjörn Svensson a decedat în urma unui accident de scuba diving. Am oprit mașina și am parcat pe locul unei mașini care avea numărul B-01-EST. Am compus o piesă și am făcut un cover al piesei “Elevation of Love” pe care le cânt în memoria acestui geniu care a plecat prea devreme dintre noi.

 

Luceafărul transpus într-o operă rock de Adrian Tăbăcaru

Talentatul muzician l-a redescoperit pe Eminescu prin vocea prestigiosului actor român Gheorghe Cozorici, ascultând-ul recitând Luceafărul. A început să-l vadă dintr-o perspectivă diferită de cea prezentată la școală. Din acel moment a început să lucreze la acest proiect și lucrurile s-au legat într-un mod uimitor.

Timp de un an am făcut research și am descoperit că Eminescu în afara țării este întâlnit doar în cercuri restrânse și m-am gândit ca ar fi bine ca acest poem să fie prezentat și rememorat publicului larg și printr-o perspectivă muzicală.

A căutat traduceri în engleză ale poemului și a descoperit două variante, semnate Dimitrie Cuclin, respectiv C.M. Popescu. A ales prima variantă pentru că i s-a părut mult mai potrivită pentru muzică, Dimitrie Cuclin fiind de asemenea traducător și compozitor, reușind astfel să păstreze ritmicitatea poemului original.

Nu și-a propus un dead-line, ci a lăsat ca lucrurile să vină de la sine. După aproape 4 ani de muncă, în data de 15 ianuarie 2019, de ziua marelui poet, a lansat opera rock „Lucifer” în clubul Control din București, club care a fost umplut la capacitate maximă.

Adrian Tăbăcaru consideră că toți cei care l-au sprijinit și susținut în acest proiect sunt la fel de importanți, pentru că ei sunt artiștii de elită. De aceea, a dorit să aducă mulțumiri și aici către: Eugen Brudaru, Alexandra Maria Hojda, Răzvan Krivach, Laura Mihailă, Dragoș Crețu, Iustinian Zetea, Dominic Cristea, Olimpia Mălai, Raluca Stratulat, Andreea Țimiraș, Adrian Buciu, Sebastian Burneci, Constantin Urziceanu, Sergiu Dan Feier, Petre Iftimie, Andrei Popa, Alexei Nichiforof. Partea video este semnată Costin Chioreanu care, așa cum îl știm mulți, cu siguranță a lucrat și în somn pentru a putea fi gata la timp acest proiect.

Până acum a avut loc doar o singură reprezentație a operei rock Lucifer. Adrian însă a primit câteva propuneri pentru a prezenta acest proiect până la sfârșitul acestui an, reprezentații ce vor fi anunțate în curând.

Fiind un proiect în care toți cei implicați au venit de dragul poemului, de dragul lui Eminescu și de dragul lui Adi, nu a întâmpinat nici o dificultate în realizarea sa.

 

Adrian Tăbăcaru

Viitorul sună bine în ritmuri de tobe

In ceea ce privește viitorul României, Adrian crede că România se va dezvolta și se va alinia standardelor Europene pentru că direcția în care mergem este una bună. Asta și pentru că elita României a fost și este într-o continuă creștere. Există oameni speciali, oameni talentați, oameni muncitori, mulți dintre ei încă nedescoperiți.

Elita României se bazează pe perseverență și pe vise ce nu sunt lăsate neîmplinite, indiferent de cât de dificile sau de intangibile ar părea ele.

Primul și cel mai important plan pentru Adrian Tăbăcaru este să prezinte „Luceafărul” pe cât mai multe scene, atât în țară cât și în afara ei. Apoi să-l pună în scenă la teatru cu actori si orchestră. Mai mult decât atât, el pregătește  pentru lansare opera rock “Lucifer” ca material audio, care acum este la masterizat în Suedia.

De asemenea, își propune să termine masterul în tehnologii interactive din cadrul CINETic, master în care se dezvoltă și evoluează pe foarte multe planuri, Adrian fiind adeptul constantei evoluții personale.

Îmi lipsește timp pentru a mă ocupa de toate, îmi lipsește suportul financiar pentru a le pune în practică așa cum îmi doresc, dar până la urmă cu toții ne bucurăm de același timp și de aceleași condiții „în cercul nostru strâmt”.

Adrian Tăbăcaru este un muzician complet și complex, despre care s-a vorbit prea puțin până în prezent. Locul lui este, fără nicio îndoială, în Elita României, fiind o dovadă vie a faptului că nu au plecat toate valorile din țara asta. Trebuie doar ca presa să-și îndrepte mai mult atenția asupra valorilor autentice și să le promoveze.

David Deaj

David Deaj are 20 de ani, locuieşte în Cluj-Napoca şi este consultant financiar şi imobiliar. Prin meseria sa ajută oamenii să găsească cele mai bune metode prin care săşi atingă propriile obiective. Tot el îşi ajută clienţii să ia cele mai înţelepte decizii atunci când vor să cumpere sau să vândă proprietăţi.

 

„Ai un vis? Luptă-te pentru el. Îmi place să motivez oamenii. Trebuie să credem mai mult în ceea ce facem”, este una dintre devizele lui David. Cum a reuşit să ajungă la acest nivel încă de acum? E o întrebare foarte bună.

Totul a început încă din copilărie, când şi-a descoperit o pasiune care îl călăuzeşte şi în prezent. Este vorba de muzică. Avea şapte ani şi se afla într-o duminică la biserică, alături de tatăl său. Şi-a dorit foarte mult să cânte în cor.

David Deaj s-a înscris la muzică, fără să le spună părinților

Tata mi-a spus „dacă te faci acum de ruşine, eu nu te mai las să cânţi niciodată”. Şi am cântat, mi-a plăcut, mi-am dat seama că mă descurc. Oamenii m-au felicitat.

În clasa a doua, pe când se afla la ora de sport, o profesoară de muzică i-a întrebat pe copii dacă vor să se apuce de pian sau de chitară. David nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a înscris la Şcoala de Muzică.

Decizia a luat-o fără să-şi anunţe părinţii. Îi era teamă că nu va reuşi să ia examenele şi îi va dezamăgi. Nu s-a pus această problemă, era foarte hotărât să-şi atingă acest vis şi a reuşit.

După ce a trecut examenele, a rămas şi cu o amintire amuzantă. În loc de David Deaj, pe listă scria Deaş.

La Şcoala de Muzică a fost admis la vioară însă, dacă ar putea da timpul înapoi, ar fi ales pianul. Perioada care a urmat a fost plină de provocări.

În clasa a doua, am optat pentru opţiunea de a recupera doi ani într-unul. Zi de zi, făceam ore de vioară. Studiam foarte mult ca să fiu la un nivel cu colegii mei de clasă. Când alţii erau în anul trei, eu eram tot acolo, dar cu doar doi ani studiaţi.

Cum a scăpat David Deaj de noduli pe corzile vocale

Se spune că viaţa e plină de suişuri şi coborâşuri, iar David a trăit acest sentiment pe propria piele. În clasa a patra i s-a interzis să mai cânte vocal, după ce i s-au descoperit nişte noduli pe corzile vocale.

A renunţat la vioară şi a trecut pe trompetă, unde a stat doar o jumătate de an. Comportamentul pe care îl avea profesorul i s-a părut prea vulgar şi a renunţat.

Cu toate acestea, David nu s-a dat bătut. Pasiunea sa pentru muzică era prea puternică. A mers la un medic specialist de la clinica de ORL, care i-a recomandat un tratament inedit.

Timp de doi ani, zi de zi, am avut opt foi micuţe cu vreo 50 de formule. Erau combinaţii de litere, vreo patru-cinci, pe care trebuia să le rostesc de cinci-şase ori pe zi. Așa am reuşit să scap de problemă.

În clasa a şaptea, David Deaj s-a transferat de la Şcoala Horea la Liceul Creştin. A început să cânte în corul şcolii, dar şi al bisericii. A avut şi un moment în care a vrut să renunţe complet la muzică.

Privea viitorul şi nu ştia ce să facă. Dar şi de această dată, aşa cum a fost şi când îi apăruseră acei noduli, pasiunea a învins.

David Deaj

Foto: Facebook David Deaj

Concursuri încheiate pe locul 1

Avea o voce foarte puternică, iar prietenii şi cunoscuţii nu îi puteau oferi decât un singur sfat. Să se îndrepte spre canto clasic. Acolo se alegeau şi tenorii, care erau căutaţi pe piaţă în domeniul muzicii de operă.

Cu ajutorul orelor de pregătire alături de profesorul Andrei Țara, David Deaj a fost admis la Colegiul de Muzică ”Sigismund Todiță” din Cluj. Astfel, începea în clasa a 10-a o poveste nouă, care se numea canto clasic muzică de operă.

După ce am început să studiez, îmi era groază. Credeam că nu o să recuperez. Eram în clasa a 11-a, iar ceilalţi începuseră canto din a noua. Acolo e miză să te duci la concursuri, apoi examenele de la final, unde era concurenţă între noi toţi. Mi-am dorit să ajung cât mai departe și am tras foarte tare de mine. M-a ajutat foarte mult faptul că, încă de mic, cântam în cor, cântam în biserică. Asta m-a ajutat ca vocea să-mi fie curată, să nu cad din ton, să-mi învăţ piesele bine.

În clasa a 11-a, David Deaj obține locul trei la primul său concurs. După această experienţă s-a ambiţionat şi mai mult, iar la următoarele a terminat primul. Erau concursuri naţionale şi internaţionale de canto. Nu termina singur pe primul loc, ci împreună cu unul sau doi colegi.

Un moment de cotitură

Nivelul era foarte ridicat. Aveam nişte colegi foarte buni, precum Marius Aron, Iulia Man, Peter Emanuel. Unii au început mai devreme decât mine, alţii mai târziu. Dar erau oameni care se aflau deja sus. Când mergeam la concursuri, era o joacă cu toată această concurenţă dintre noi. De obicei, Marius lua tot timpul locul 1 şi, ori luam şi noi împreună cu el, ori noi luam locurile 2-3 după. Marius şi Iulia sunt şi astăzi la Conservator, la canto clasic.

Fiind la un liceu de muzică și participând la nenumărate concursuri, David Deaj și-a dorit să ajungă și mai departe. Din acest motiv, în clasa a 12-a a început pregătirile pentru admiterea la Conservator.

La un concurs internațional desfășurat în Arad, David a terminat pe locul 1. Era deja foarte mulțumit de tot ce realizase până atunci, dar a venit și un moment de cotitură, unul care îl putea împiedica să-și urmeze visul în continuare.

A trebuit să aleg ceva ce a fost dureros pentru mine. Să accept că va fi foarte greu să am o carieră în muzică în România sau să aleg una din care să câştig nişte bani, să pot să-mi întreţin o familie. Din păcate, în ţara noastră încă se mai merge pe cunoştinţe. Ca să ajungi la Opera Română din Cluj era foarte uşor, dar consta pentru mine ca şi creştin să fac o grămadă de concesii. Eu am o anumită gândire şi, când voi avea o soţie, nu voi putea merge pe scenă să mimez săruturi sau să pipăi alte doamne. Puteam alege să cânt într-un cor, însă nu era o remuneraţie atât de bănoasă. Şi atunci am ales să mă îndrept spre business. Dar am rămas în muzică la biserică. Ajutam copiii să se dezvolte.

Lucrează de la 17 ani

Deși în prezent are altă ocupație, aceea de consultant financiar și imobiliar, David nu a renunțat la ideea de a avea o carieră în muzică. Încercările prin care a trecut până acum l-au ambiționat prea mult ca să se dea bătut. Tocmai din acest motiv, a dat exemplu un alt moment din viața sa.

A crescut într-o familie cu mulți frați, în condiții mai puțin bune și și-a dorit foarte mult să-și ajute părinții. A început să lucreze de la 17 ani, ca bucătar într-un restaurant. Mai târziu, s-a angajat într-un alt restaurant, unde a reușit să ajungă până în poziția de director.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, acum am firma mea, unde activez în domeniul de consultanţă financiară şi imobiliară. Visul meu e deja la un nivel mediu spre ridicat. Dacă visul tău e unul bun, dacă eşti sincer cu tine şi cu ce îţi doreşti, eu cred că nu ai cum să nu reuşeşti. Dacă tu vrei să faci un bine, Dumnezeu te ajută.

Mândria de a fi român

Fiind născut pe plaiurile românești, David și-a arătat de multe ori iubirea față de țara sa prin muzică.

Mi-a crescut inima când cântam cu corul de la Colegiul de Muzică imnul României. Un alt rezultat excepţional a fost în clasa a 12-a, în 2017, când ne-am întors de la Olimpiada Naţională cu premiul 1. A fost o chestie de succes. După mulţi ani, în Cluj s-a adus din nou premiul la Olimpiada Corală.

Pentru tot ce a reușit până acum, David este profund recunoscător părinților săi, celor șase frați, prietenilor, colegilor, șefilor unde a lucrat, dar și lui Dumnezeu.

În încheierea interviului, David Deaj ne-a mai dezvăluit câteva detalii interesante din viața sa.

David Deaj

Foto: Facebook David Deaj

Muzicieni care l-au inspirat:

Cătălin şi Ramona Lup. Tim Timmons din America, de la care am cântat nişte piese. Este o altă trupă care îmi place foarte mult, God’s not bad. Au mesaje creştine prezentate în muzică rock. Ca şi compozitori de muzică, îmi place foarte mult de Nicolae Bretan, apoi Mozart. „Flautul fermecat” a fost una dintre piesele mele de inimă. De Nicolae Bretan îmi place „Rea de plată”. E o piesă care mi-a intrat la suflet.

Voiaj prin Europa cu ajutorul muzicii:

„Am văzut Spania, Italia, Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Ungaria, Danemarca, Norvegia, Suedia. Cel mai mult mi-a plăcut pe plajele din Spania. Mi-a plăcut mult în Norvegia, în fiorduri.

Am vizitat marile oraşe ale lumii, dar nimic nu se compară cu sentimentul acela când cânţi pentru ai tăi. Cel mai încurajator pentru mine e când cânt în biserică, la oamenii dragi. Cânt de patru ani într-o formaţie de muzică creştină, formaţia Continental. Vara aceasta o să mergem şi în America.”

Puterea nebănuită a muzicii:

„I-am mulţumit mereu lui Dumnezeu, pentru că vocea de la el o am. Împlinirea mea sufletească e când ştiu că atunci când am cântat şi s-au bucurat ceilalţi, s-a bucurat şi Dumnezeu. Versurile au impact asupra mea, asupra oamenilor. Asta înseamnă muzica. Ceva ce mişcă sufletul şi care te duce într-o altă dimensiune.”

Cum îi motivează pe ceilalți:

„Îmi place foarte mult să ţin prelegeri despre asta. Am făcut şi cursuri de leadership şi public speaking. Mi se pare atât de chinuitor să trăieşti o viaţă în care să nu ai niciun vis, niciun scop, niciun orizont. Nu te poţi bucura.

Ai un vis? Luptă-te pentru el. Mi-am dorit foarte mult să fac şcoala de şoferi. Am început, am luat cartea foarte entuziasmat, am făcut chestionare, am trecut examenul şi am ajuns la cel practic. Am căzut de trei ori, dar nu m-am lăsat, pentru că a fost un vis.”

Pasionat și de sport:

„Ca şi ambiţie şi determinare, şi tot ce a reuşit să facă în carieră, îl apreciez foarte mult pe Cristiano Ronaldo. E un om care a pornit de jos, asemănător mie.”

Momente amuzante la serviciu:

„Dacă nu cânt, bat din picioare. Dacă nu bat din picioare, bat cu mâna în masă. Fac ceva ca să se producă muzică în jurul meu. Îmi dă energie şi mă motivează să continui lucrurile pe care le fac.”

Sursă fotografii: Facebook David Deaj

Ilie Stepan

Tinerii pot să își construiască drumul mult mai bine luând ce e bun din învățămintele celor mai experimentați. De aceea, un articol cu Ilie Stepan, unul dintre cei mai importanți muzicieni pe care i-a dat România, ar trebui să fie subiect de lectură obligatorie pentru mulți dintre cititorii Elitei României.

 

Ilie Stepan (n. 24 noiembrie 1953) este compozitor, ghitarist, instrumentist (vioară, pian, blockflote, percuție, midi-programming), inginer de sunet, orchestrator, autor și producător de proiecte muzicale. Membru fondator și lider al grupurilor Pro Musica, Stepan Project, Stepan Project Blues Foundation.

Este inițiator, împreună cu Horea Crișovan, al proiectului de ghitară acustică ”Anotimpurile ghitării”. A compus muzică pentru peste 100 de spectacole de teatru și peste 50 de filme documentare și de televiziune. Peste 1000 de concerte cântate în întreaga carieră, în diferite formule.

În premieră în România, a realizat cu Pro Musica prima operă folk (Creanga de cireș), primul concert în aer liber într-un spital de psihiatrie (Jebel, 1980), primul concert în aer liber într-un penitenciar (Timișoara, 2015). Primul muzician care, pe 20 decembrie 1989, a cântat (alături de Vasile Dolga) la Timișoara împotriva regimului dictatorial al lui Ceaușescu.

Ilie Stepan este autorul cântecului „Timișoara”, considerat „Imnul Revoluției Române” de la Timișoara, devenit ulterior imnul municipiului Timișoara. Piesa sa „Șahul păcii” (1988) este imnul oficial al Campionatelor Mondiale de Șah pentru Copii și Tineret. Este membru de onoare al Societății „Timișoara”, cetățean de onoare al municipiului Timișoara.

 

Ilie Stepan și începuturile dragostei pentru muzica rock

Filmul „Tinerii“ (n.r. – „The Young Ones“, 1961) a fost cel care l-a făcut să se îndrăgostească de muzica rock. Acesta a fost filmul care a schimbat perspectivele multor tineri de la vremea aceea, Nicu Covaci (Phoenix) și mulți alții fiind puternic influențați de această peliculă.

În 1966-1967, aveam 13-14 ani, iar vecinul meu avea o colecție de vinyl-uri. La el ne adunam să ascultăm și să descoperim muzică nouă.

Tot în aceeași perioadă a perceput diferența colosală dintre sistemul socialist de la noi și cel din țările vecine. Artistul își mai aduce aminte de un LP al trupei maghiare Omega, total diferit de ceea ce văzuse până atunci ca formă de prezentare la vreo trupă românească. Albumul era gatefold (N.R. copertă dublă ce se deschide pentru a oferi mai mult spațiu pentru partea grafică) și prezenta o poză mare cu membrii trupei, care erau pletoși și îmbrăcați nonconformist. Era perioada când, în România, Miliția oprea tinerii pe stradă pentru a le tăia pantalonii evazați și pentru a le tunde părul lung.

Ilie Stepan și-a dorit mereu să aibă o trupă, să-și ocupe toată viața cu muzica. A învățat să cânte la ghitară de la Adrian Popescu, același profesor care l-a ghidat inclusiv pe Nicu Covaci, printre mulți alții care au devenit celebrii.

În comparație cu vremurile actuale, atunci ghitara nu se putea învăța la nicio instituție de învățământ (școală generală, liceu sau facultate). Azi, pe lângă numeroase școli unde acest instrument muzical poate fi învățat, există mii de cursuri online disponibile pentru cei interesați de a deveni ghitariști.

Ilie Stepan

Muzica rock, acceptată ca un rău necesar în perioada comunistă

În ciuda faptului că muzica rock era puternic oprimată de către cenzura comunistă, fenomenul rock a reușit să se facă simțit și a fost iubit de către tinerii acelor vremuri.

Generația lui Ilie Stepan și cea de dinainte, adică cea a trupelor Sfinții (N.R. devenită Phoenix), Sincron, Mondial șamd., erau la curent cu tot ce se întâmpla în rock-ul mondial. Știrile ajungeau mult mai greu, ajungeau prin revistele pe care le cumpărau de prin anticariatele din Timișoara. Erau și discuri care ajungeau pe diferite filiere. Totul se întâmpla ca fenomen Underground.

Cu toate piedicile pe care le punea cenzura comunistă, tinerii reușeau să țină pasul cu ceea ce se întâmpla în Occident. E adevărat că totul era cu o anumită întârziere și cu o mai slabă intensitate ca dincolo de granițele țării. Asta din cauză că aici, în comparație cu Ungaria sau fosta Iugoslavie, de exemplu, sistemul comunist era mult mai sever. Tot ce se făcea în direcția asta era foarte riscant.

 

Curaj sub umbra securității la ultimul concert Pro Musica din perioada comunistă

În anii comunismului, trupa Pro Musica, foarte cunoscută și apreciată de public, avea un contract cu statul ce presupunea câteva concerte pe an. Datorită faptului că în țările vecine începea să cadă comunismul, în toamna anului 1989 s-a anulat de două ori concertul pe care Ilie Stepan și colegii săi trebuiau să-l susțină pentru publicul timișorean.

Pe la mijlocul lunii noiembrie, cu o lună înainte de a începe revoluția din Timișoara, li s-a dat voie să susțină concertul planificat.

A fost un concert straniu. Un concert pe care, acuma, dacă mi-l rememorez, a fost de un neorealism italian, aruncat în plin sfârșit de secol XX.

De obicei, publicul concertelor rock în Sala Olimpia se distingea foarte ușor, prin atitudine, îmbrăcăminte și comportament. De data asta, în sală era plin de persoane ciudate, care mișunau printre cei prezenți, dornici să supravegheze cu maximă atenție ce se întâmpla la acel concert.

Totul devenise de o apăsare greu de descris, care se simțea cel mai bine de pe scenă. Ilie Stepan a avut curajul să se oprească din concert și să strige la ei: „Ieșiți toți afară! Am un concert de ținut cu trupa! Ieșiți afară din sală! Așteptați-ne afară! Aici cântăm!” Acei securiști, stafii infiltrate în public, s-au conformat de frica celor veniți pentru concert.

Concertul s-a susținut 80% cu lumina sălii aprinsă, atipic pentru un astfel de eveniment. Succesul a fost uluitor pentru trupă, incomparabil cu orice alt concert Pro Musica. Mirosul libertății din țările vecine plutea în aer, chiar dacă nimeni nu bănuia atunci că ar putea fi posibil și la noi.

Acum, artistul nu-și dă seama de unde a avut curajul de a reacționa așa în fața securității prezente la concert. Un alt act curajos l-a avut pe 20 decembrie 1989, în plină Revoluție, când Ceaușescu era încă la putere. Atunci, de la balconul Operei din Timișoara, a cântat două piese interzise, fiind primul muzician care a cântat public împotriva sistemului comunist.

 

Dictatura financiară a înlocuit dictatura comunistă în industria muzicală românească

Muzica rock s-a născut ca o formă de protest nu împotriva altor generații, ci împotriva carențelor societății. La ora actuală, peste tot în lume, rock-ul duce o bătălie grea cu industria muzicală mainstream ce promovează manifestări create artificial, doar din interese comerciale.  Muzica rock reprezintă un pericol pentru această industrie, e de părere muzicianul care a pus bazele trupei Pro Musica.

Decalajul care a fost între noi și Occident înainte de 1989 ca și trupe și industrie muzicală, din păcate nu s-a micșorat. Acum, în realitățile actuale, dictatura comunistă a fost înlocuită cu dictatura financiară, care stă în umbra intereselor foarte mari existente în această parodie de industrie muzicală ce există la noi. Există doar câteva nume care reușesc să escaladeze acest zid care nu există ideologic, ci doar ca valoare.

Există în prezent artiști intens promovați, ceea ce e foarte bine. Au alură de mari staruri, dar când fac un singur metru în afara granițelor, nu mai înseamnă nimic, nicăieri.

La mijloc sunt interesele financiare foarte mari ale caselor de discuri și posturilor radio-tv, susține dezamăgit Ilie Stepan, la rândul său fost director muzical și co-acționar la Radio Vest, în perioada 1990-2000.

 

Muzica de fuziune, o artă accesibilă elitelor

Deloc întâmplător, astăzi Ilie Stepan formează chitariști talentați. Unul dintre cei mai mari chitariști din România, pe care l-a format de mic și cu care cântă de ani buni alături, este Horea Crișovan. Despre el am scris deja un articol, în urmă cu câteva luni.

Sunt bucuros că sunt contemporan cu clasicizarea muzicii rock. La ora actuală, muzica rock este o muzică clasică, ce stă la loc de cinste alături de marile genuri muzicale care s-au dezvoltat în cursul istoriei lumii. Cei care vor să cânte prohodul muzicii rock, nu au cum să o facă pentru că ea e sus deja, în elita muzicii din toate timpurile.

Ilie Stepan iubește foarte mult și muzica de fuziune. Cu Stepan Project a și compus ca fusion Trilogia Luminii care fac parte albumele „Sensul Vieții”, „Undeva în Europa…” și „Lumina”.

Fuziunea muzicală este o măreață construcție ca formă de gândire și expresie. Muzica fiind o energie, genurile muzicale ce fac parte dintr-o lucrare de fuziune creează la rândul lor o nouă formă de energie, o muzică nouă.

De la sunetul unei frunze în care cineva suflă, până la o orchestră simfonică, orice se aude poate fi combinat cu atenție și pricepere, oferind noi perspective sonore.

George Enescu spunea că nu există muzică grea sau muzică ușoară. Există doar muzica în care crezi și pe care o simți. Ilie Stepan, un om căruia îi curge rock-ul prin vine, se luptă constant cu toți cei care pun piedici acestui gen muzical.

Ilie Stepan

 

Tehnologia nu trebuie să înlocuiască artistul

Foarte utile în zilele noastre sunt noile descoperiri tehnologice. Nimeni nu le poate contesta ajutorul pe care-l aduc umanității.

Problema e că, în muzică, unii înlocuiesc muzicianul prin intermediul tehnologiei. Una e să te ajute în procesul de creare a muzicii, alta e să țină locul talentului și creativității muzicianului.

Din păcate, în ziua de azi, tot mai mulți obțin succesul muzical fără a fi capabili să cânte.

Este o mare diferență între automatizarea și informatizarea unui studio de înregistrări, și cei care folosesc această automatizare ca și cârjă ce lucrează în locul lor.

 

Muzică rock în scop caritabil

Tot din dragoste de muzică, Ilie Stepan a ajuns să dea primul concert rock din România într-un spital de psihiatrie. Acesta s-a desfășurat în aer liber în 1980 la Jebel.

În 2015, în Timișoara, a susținut primul concert în aer liber din România ce s-a desfășurat într-un penitenciar. La realizarea ambelor evenimente s-au făcut eforturi mari de organizare și adaptare pentru spectacol, datorită mediului în care acestea s-au desfășurat.

În cazul concertului din penitenciar, pentru fiecare cablu introdus în acel spațiu trebuiau aprobări pe bază de proces verbal, iar pentru concert a fost nevoie să introducă câteva mii de cabluri și 6 tone de aparatură. Au fost necesare trei zile de muncă intensă doar pentru pregătirea lui.

Trupa a susținut de-a lungul timpului mai multe concerte caritabile. Cele mai importante sunt concertul pentru ajutorarea bolnavilor de SIDA, cel pentru ajutorarea familiilor care au avut decedați în revoluția din 1989 în Timișoara, sau cel în care s-au strâns fonduri pentru acoperirea spitalelor din Timișoara în urma furtunii violente din septembrie 2017.

 

Noutățile discografice pregătite pentru 2019 de Ilie Stepan

Despre Ilie Stepan s-a scris inclusiv o carte, în care artistul vorbește despre viața sa. „Şapte zile, plus una. Mircea Mihăieş în dialog cu Ilie Stepan” este un volum biografic de peste 400 de pagini ce a fost lansat pe 14 noiembrie 2018 în Timișoara.

Ilie Stepan

Mircea Mihăieş în dialog cu Ilie Stepan – carte

Pe lângă faptul că Stepan compune constant muzică de teatru sau de balet, se ocupă intens și de proiectele artistice ce depind de el și de trupa Pro Musica. În prezent, lucrează la un cvadruplu LP numit ”Pro Musica – The Best Live Songs”, ce se va lansa în 2019 și care va conține cele mai bune piese din concert ale trupei.

Pe lângă varianta de 4 LP, box-setul va mai conține și un album foto de mărimea unui vinyl, alături de un maxi-single cu 3 piese pe vinyl de 12 ” pe 45 rpm. Vinil-urile vor fi într-o ediție limitată, numerotate fiecare de la 1 la 999. Albumul se va găsi și ca format 2CD + album foto, totul într-o formă inedită de prezentare.

„Trilogia Luminii” semnată Stepan Project, ce conține albumele „Sensul Vieții”, „Undeva în Europa…” (dublu-CD) și „Lumina” (3 CD, o carte de 80 de pagini și un DVD), va apărea ca un box-set special format din 7 discuri.

Pentru 20 decembrie 2019, cu ocazia a 30 de ani de la Revoluție, Pro Musica pregătește un spectacol operă-rock programat chiar în Piața Operei din Timișoara. Titlul provizoriu este „Timișoara 7.0”, cu trimitere la cele 7 zile ale orașului Timișoara în care au avut loc sacrificiile, luptele, eroismul, speranțele și durerea celor care au luptat pentru libertate.

Pro Musica poate fi văzută foarte rar live în zilele noastre. În comparație cu alte trupe, cerințele lor tehnice și logistice sunt mari și costisitoare. De aceea, merită menționat faptul că trupa va putea fi văzută live anul acesta la Zilele Timișoarei, în 2 august, alături de Phoenix și Cargo.

Nu în ultimul rând, Ilie Stepan și colegii săi pregătesc un nou material discografic semnat Pro Musica. Acesta urmează a fi înregistrat în curând, piesele fiind deja pregătite.

Prin tot ce a făcut până acum, Ilie Stepan a contribuit esențial la istoria muzicii rock din România. Sperăm ca prin acest demers editorial să determinăm românii să acorde mai multă atenție adevăratelor valori ale societății în care trăim.

Măriuca Verdeș

Măriuca Verdeș s-a născut în 1989 în comuna Desești, Maramureș, într-o familie mare și cu tradiție în folclor. A lansat albume de muzică populară, hori, colinde și pricesne. Este o cântăreață de horă ultrapremiată la nivel național și internațional, însă asta nu e deloc cel mai important lucru despre ea.

 

Măriuca nu s-a mulțumit cu a „hori” folclorul, ci a dorit să îl predea generațiilor care vin din urmă. De aceea, a inițiat proiectul prin care a introdus studierea folclorului ca materie opțională în școală în județul Maramureș.

În fiecare zi, se luptă ca satul maramureșean să-și recâștige gloria de altădată. Încearcă să arate că România are nevoie de o autenticitate culturală, prin intermediul căreia să ne păstrăm valorile care ne-au definit timp de secole.

Despre toate acestea, dar și despre evoluția unei artiste cu credință în Dumnezeu, în interviul de mai jos:

 

 

Iată doar câteva din ideile extrase din dialogul cu Măriuca Verdeș:

 

Cum se definește Măriuca Verdeș în muzica autohtonă românească

„Noi, în Maramureș, nu cântăm, ci horim. Horele acestea sunt mai mult doine și balade, pentru că femeile la câmp nu făceau altceva decât să cânte. Mama horea fie că făcea treabă prin casă, fie când era la fân sau la sapă. I se părea că nu îi e atât de greu cântând.

Eu am ales partea aceasta mai sacră, mai veche, mai profundă, pentru că mie îmi place să mă hrănesc din lucrurile din care alții nu văd nicio valoare în ele. Eu le văd Dumnezeirea, le văd sacralitatea și totodată înțelepciunea țăranului care poate nu are studii, dar a lăsat după el o istorie întreagă.”

 

Un semnal de alarmă în legătură cu dezrădăcinarea poporului român, care riscă să-și piardă definitiv identitatea

”Eu stând printre copii, stând în sate, văd cât de gravă este problema societății de astăzi și cum văd părinții folclorul de astăzi. Ei cred că dacă nu ajungi să cânți pentru bani, nu are rost să te îmbraci tradițional. Sunt părinți care spun că ce rost are să îl întorc pe copilul meu în timp, când noi vrem să ne dezvoltăm și să ne modernizăm. Numai prin educație, copiii își vor da seama că este vital să ne cunoaștem pe noi.

Eu îmi doresc mai mult. Folclorul ar trebui să fie materie obligatorie în școli. Ar trebui să știm cine suntem, de unde ne sunt rădăcinile, ca să putem sta verticali în fața oricărei furtuni care vine din dreapta și din stânga.

A fi maramureșean înseamnă să te cunoști pe tine. Înseamnă să-ți recunoști originile și să le duci mai departe. Faptul că generații după generații se înstrăinează de acest sentiment nu face decât să ne autodistrugă o cultură care nu ar trebui vizitată doar la muzeu, ci ar trebui întreținută în satele maramureșene.”

 

Cum se translatează viziunea sa, la nivel național

„Ar trebui să fim conștienți că fiecare județ a avut cultura sa specifică. Eu din păcate văd doar o Românie săracă, cu mulți bătrâni, cu puțin potențial, dacă nu vom redeschide acea economie locală, care a reprezentat forța României. Nu vreau să fiu rea, nici sceptică, dar eu nu prea văd viitor pentru România, pentru că nu mai credem în România. Și dacă noi nu mai credem în România, ea o să mai creadă în noi?

Avem o obligație morală față de strămoșii noștri care s-au gândit să ne lase o arhitectură, un port, simboluri, grai, rânduieli… Să ne lase atât de multe lucruri valoroase, pe care dacă noi să le învățăm și să le ducem mai departe, nu mai credem nici în Dumnezeu, nici în aproapele Lui. Credem doar în noi, în cultul nostru, iar când crezi în cultul tău, ajungi să faci o „idolatrie” din tine.”

 

Interviul cu Măriuca Verdeș a fost realizat în docă locații: Muzeul Maramureșan, secția de etnologie, din Sighetu-Marmației, și Biserica ”Înălțarea Maicii Domnului” din Călinești (Maramureș).

Sursa foto: arhiva personală

Florin Răducanu
Florin Răducanu este un nume important în lumea jazz-ului românesc şi internaţional. Pianist, compozitor şi orchestrator, a participat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale de jazz, performând în Europa şi în Asia, alături de nume importante precum: David Murray (SUA), Jorge Silvester (Afro-caribbean), Lee Pearsons (SUA), Jean-Louis Rassinfose (Belgia), Eric Legnini (Italia), Joseph Pruesner (SUA-Malaiezia), Jasper Bloom (Olanda), Ari Roland( SUA), John Mosca (SUA), Zaid Naser( SUA), Keith Balla (SUA), Herwig Gradisching (Austria), Jari Perkiomaki (Finlanda), Daniel Rotem (Israel/SUA), Tal Gamlieli (Israel), Roy Oliel (Israel), Idan Walish (Israel), Paolo Morello (Germany/Brasil), iar în 2017 a colaborat cu legendarul Billy Cobham (SUA/ Panama) în Israel.

 

De-a lungul vremii, Maestrul Florin Răducanu a iniţiat numeroase proiecte, a participat la evenimente variate, în formule de trio, sextet sau chiar alături de orchestre simfonice de jazz, a cucerit scene româneşti şi internaţionale, a obţinut premii, distincţii, a lansat cărţi şi vreo 8 albume.

Acesta este personajul, dacă îmi este permis să spun aşa, pe care îl aduc astăzi în faţa dumneavoastră şi altfel, nu doar ca un Maestru al Jazzului, dar şi un om remarcabil, al cărui spirit este categoric departe de ceea ce ne este nouă dat să cunoaştem.

 

Motto: „Libertatea care nu poate fi îngrădită din exterior se află doar în propriul act de creație”

Florin Răducanu şi-a creat un „brand” din simbioza classical-jazz, teza sa de doctorat cu titlul „Improvizaţia între libertate şi control” fiind axată pe două ipostaze ale creatorului-profesor: Poemul simfonic de jazz ,”Jazz Ecumenica” şi metoda de improvizaţie muzicală.

Fondator al Secției de Jazz și Profesor titular la Colegiul Naţional de Muzică “George Enescu”; membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România; dirijor şi lider al Ansamblului de Jazz Simfonic Classical Trubadures Orchestra, cu care a cântat în 2009 pe scena Festivalului George Enescu.

Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru Compoziție de Jazz Simfonic. Premiul Revistei de atitudine și Cultură „Cuvântul”. Muzicianul de Jazz al Anului 2009 în România. Premiul Albumul de Jazz al anului 2011 în România.

În 2013 a publicat „Ghidul pentru improvizația jazzului”, un ajutor prețios pentru fiecare muzician aspirant la jazz.

În 2014 a participat la Kiev la un festival de jazz, alături de muzicieni din Ucraina, cu această ocazie susţinând un masterclass pentru studenţii Academiei de Muzică P.I. Ceaikovski din Kiev. Tot atunci, Florin Răducanu a fost invitat să celebreze Ziua Jazz-ului la Clubul de jazz Porgy & Bess din Viena.

Florin Răducanu

Florin Răducanu: Am o bucurie deosebită când ascult – pe 3 din cele 8 Cd-uri – sunetul pianului “Fazioli”, o bijuterie pe care o deține cel mai important club de jazz din Europa, Porgy&Bess din Viena.

După o astfel de listă, mi-a venit cumva să ţin un fel de moment de reculegere al sufletului meu. Şi al cuvintelor. Ce aş putea eu să mai spun în faţa unui colos al jazzului?

Am reuşit, deoarece Florin Răducanu ştie să fie un om de o modestie şi de o frumuseţe interioară covârşitoare. Ştie să coboare alături de tine, să te ia de mână şi să îţi prezinte latura umană a tot ceea ce reprezintă arta, jazzul şi Domnia sa.

Prin blândeţea caracteristică, zâmbitor şi coborât cumva dintr-o altă sferă, cea a stelelor şi Universului, maestrul Florin Răducanu mi-a spus:

Voi face apel la un citat din Mahatma Gandi care spune aproximativ : „… este mai bine să lăsăm ca viața să vorbească despre noi în locul vorbelor…”. Sunt profesor – atât la nivel universitar, cât și preuniversitar – pianist și compozitor. Trebuie să spun că nu-mi place să vorbesc/povestesc  depre mine !? Există, grație mass-media internă și internațională emisiuni radio-tv, site-uri, reviste etc. unde se pot găsi informații despre mine. Cea mai importantă sursă de informație aparține partenerului meu din Canada, JazzWorldQuest.com

 

De unde provine un Maestru ca Florin Răducanu

Şi totuşi, oamenii geniali şi frumoşi se nasc ca noi toţi. Provin din familii frumoase, copilăresc, se julesc, râd şi plâng ca noi. Au un anumit drum în viaţă, fac alegeri, au urcuşuri şi coborâşuri. 

Mă gândesc, însă, că tocmai aceste alegeri sau motivația din spatele lor fac diferenţa între noi şi oamenii de marcă ai artei şi culturii la nivel mondial. Florin Răducanu îmi confirmă:

Se spune că alegerile noastre de viață nu sunt deloc întâmplătoare, Sinele nostru îndrumându-ne, la nivel subconștient, în funcție de scopul pe care ni l-am propus în cadrul căii de evoluție spirituale pe care ne-am ales-o încă de la alegerea unui corp somatic în care să ne întrupăm.

O primă etapă în formarea lui Florin Răducanu a reprezentat-o șansa unei copilării frumoase, alături de părinți ideali. Un element primordial și decisiv este un mediu familial unde să ne găsim energia şi spiritul. Părinții ne croiesc aripile cu care vom învăţa să zburăm mai târziu liberi, frumos şi încrezători în noi înşine, în capacităţile noastre şi în viaţă.

Ceea ce vreau să subliniez este un aspect referitor la mediul familial din copilăria fiecărui om. Este deosebit de important ca un copil să trăiască într-un mediu familial armonios, în care bărbatul și femeia, reuniți în cuplu, înțeleg că atunci când există copii, aceștia trebuie să beneficieze de toată atenția, înțelegerea iubitoare și suportul părinților. Foarte important este ca părinții să-i respecte personalitatea copilului, să-l ajute să se maturizeze și să-și formeze o personalitate distinctă, prin respectul arătat de părinți față de dorințele, aspirațiile și stările emoționale ale copilului.

Mai departe, o somitate în lumea muzicală precum Florin Răducanu are o legătură specială cu jazzul. Nimeni nu ajunge întâmplător într-un anume loc şi nimeni nu dezvoltă o anume pasiune într-un talent uimitor, dacă undeva, în sinele său, nu există chemarea. 

În cazul său, a fost vorba despre dorința de a se exprima liber prin limbaj muzical. Răspunsul a venit chiar din timpul studenției, sub forma muzicii de jazz și a artei improvizației.

Poate părea suprinzător însă, nu peste mult timp, Florin Răducanu a realizat că libertatea jazzului poate fi atinsă prin acumularea unor cunoștințe și reguli de creație spontană destul de stricte. Că, de fapt, jazzul este bine făcut în mod organizat și mai puțin aleator.

De aici, a mai fost doar un pas până la a înțelege cuvintele marelui Goethe. „Nimeni nu este mai înrobit decât cel care crede în mod greșit că e liber”. Și „Nimic nu este mai înspăimântător ca ignoranța activă”. Două citate extraordinare, care, transpuse pe exemplul lui Florin Răducanu, ne învață că a rămâne înrădăcinați în propriile credințe nu face decât să conducă la mediocritate.

Florin Răducanu

Florin Răducanu: Este foarte important să ne placă și să iubim finalitatea și scopul acțiunii noastre… Despre iubire, același genial om de știință și totodată artist-creator de geniu, Goethe, spunea : “iubirea nu domină, ea educă, iar aceasta înseamnă mai mult”.

 

Cel mai marcant proiect: Jazz Ecumenica și prezentarea sa în spațiul rusofil

Am reuşit să smulg de la Florin Răducanu faptul că Domnia sa a avut şansa să beneficieze – în anumite momente cheie – de suportul unor instituții din țară și străinătate care i-au pus la dispoziție tehnica necesară realizării înregistrărilor care ulterior au devenit suporturi audio/video – CD si DVD. 

De asemenea, realizări deosebite a obținut datorită Societății Române de Radiodifuziune, cu suportul Orchestrelor/Big Band-ul Radio.

Însă cea mai puternică recunoaștere a fost, fără îndoială, colaborarea cu Belarusian Philarmonic Orchestra, atunci când a prezentat, în premieră mondială, poemul său de jazz simfonic, “Romanian Simfonic Jazz Poem – Jazz Ecumenica”

La Minsk, am avut parte de o “minune” atunci când televiziunea națională din Belarus a decis să filmeze concertul cu premiera lucrării mele și să o transmită cu ocazia Zilei Mondiale a Jazzului – UNESCO JAZZ Day. Simbolismul a fost și mai important, având în vedere că evenimentul UNESCO a fost promovat, cu ocazia concertului nostru (din România am avut-o ca invitată și pe Dalila Cernatescu, prof.titular al catedrei de Nai în cadrul Universității Naționale de Muzică din București)  într-o țară rusofilă și considerată cu reminiscențe comuniste… În fapt, muzica s-a dovedit că nu are granițe, limbajul muzical fiind cu adevărat universal.

Concertul filmat, care a devenit și DVD, poate fi vizionat aici :

 

Cine sunt mentorii lui Florin Răducanu, sau o posibilă explicație a complexității unui mare artist

La această întrebare, Florin Răducanu a răspuns aproape pe nerăsuflate, calm, cald, ca şi cum ar fi căutat cumva clapele pianului, pentru a ne interpreta cea mai minunată partitură a sufletului şi eului său spiritual.

Un răspuns care ne pune pe gânduri și merită analizat cu mare atenție:

„Ați întrebat cine? Există un răspuns – este adevărat al oamenilor „cuminți” și conștienți, în sensul că există ceva în spatele celor palpabile –  în care trimiterea se face către Dumnezeu.

Problema este că, răspunzând astfel, Îl personificăm pe Dumnezeu. Ori tocmai aici avem o problemă… Dumnezeu personificat poate fi doar un aspect al măreției „Sursei” tuturor lucrurilor „văzute și nevăzute”.

Există o referire, în Biblie, la Dumnezeu ca fiind  „Cel PreaÎnalt”.  Personal, am început să înțeleg cât de cât mai bine măreția lui Dumnezeu datorită metafizicii ebraice și hinduse, „Cartea Misterului Pecetluit”, care derivă din Zohar, fiind una dintre acestea.

Știința ne arată că totul este vibrație (chiar și rocile și pietrele conțin materie structurată pe o anumită frecvență), frecvență, deci număr, iar fizica sunetului și arta sunetelor (muzica) ne pot ajuta să înțelegem mai bine conceptul de material și nematerial, văzut și nevăzut al Divinității creatoare.

Cea mai bună metodă de a primi energie este orice formă de rugăciune și meditație care ne conectează cu „Sursa” tuturor lucrurilor și chiar a formelor – gând/conceptelor. Goethe – a cărui gândire devine un motto în acest interviu – vorbea despre „Planta Arhetipală – URPFLANZE”, aplicând în botanică ceea ce Zoharul ne explică prin Lumea Arhetipală sau Lumea ideilor.

Înțelepciunea ebraică ne vorbește despre Dumnezeu nematerial sau Arhetipul, Lumea Ideilor nematerializate care, odată cu coborârea frecvenței, se materializează în cadrul Copacului Vieții sau Adam Quadmon sau Hristos Cosmic !? Ceea ce înțelepciunea ebraică numește ADAM QUADMON, înțelepciunea hindusă denumește PURUSHA, iar creștinii HRISTOS Cosmic. Înțelepții sufiști din Islam vorbesc despre un nume al lui Dumnezeu format din 99 de litere. De fapt, toate religiile vorbesc despre același Dumnezeu, dar gradele de cunoaștere despre Măreția LUI sunt diferite, de la popor la popor, de la cultură la cultură.

Din acest motiv, trebuie să fim recunoscători tuturor „maeștrilor înălțați”, denumiți și profeți, începând de la Pitagora – cel care ne arăta Măreția lui Dumnezeu prin știința și metafizica numerelor, trecând prin bunătatea și înțelepciunea lui Gautama Budha, cel care ne-a arătat manifestarea Empatiei, și, în spațiul creștin, raportându-ne la LOGOSUL întrupat, ISUS Hristos, cel care a înglobat atributul suprem al lui Dumnezeu – Iubirea.”

Categoric, Florin Răducanu nu este doar un mare muzician ci un filosof, un om de la care ai putea să înveţi toate misterele şi lecţiile universului. Povesteşte cu atâta plăcere şi bucurie, cu atâta emoţie. Ai asculta fără să clipeşti, ca şi cum ai fi la una din cele mai frumoase lecţii de muzică şi jazz.

Cât despre mentorii săi, Bach și Beethoven rămân etaloane universale pentru orice muzician modern, datorită felului în care „au reușit să aducă împreună trecutul, prezentul și viitorul în opera lor.” 

Însă Florin Răducanu se uită cu admirație și la un Einstein, cel care spunea că, dacă nu ar fi fost fizician ar fi ales muzica, sau la un Nikola Tesla pentru felul în care ținea cont de legile numerologiei în tot ceea ce realiza.

Un tip fascinant și cu o teorie științifică revoluționară este contemporanul Gregg Braden, care – în cartea „Codul lui Dumnezeu” – ne arată cum numele lui Dumnezeu este codificat în corpul uman prin cele patru elemente constitutive ale ADN-ului: hidrogen, azot, oxigen, carbon. Aceste 4 elemente corespund unor litere specifice din alfabetul ebraic, care simbolizează unul dintre numele lui Dumnezeu. Acest autor și om de știință completează ceea ce Goethe arăta despre Arhetipul ”Urpflanze.”

 

Ce (ar trebui) să însemne să fii Român

Şi încă o dată, frumuseţea sufletului, un suflet educat de graţia divină, dar şi de muzică, mi-a dat un răspuns cu totul şi cu totul neaşteptat. Fericit, dar neaşteptat!

Observ că ați scris cuvântul român cu “R” mare.  Patriotismul este un sentiment foarte frumos care are și un efect material imediat: siguranța pentru sine și pentru cei apropiați. Din păcate, în istorie, observăm deraieri grave de tip ultranaționalist și xenofob, din acest motiv, trebuie să fim circumspecți în situațiile cu manifestări extreme de tip naționalist.

În istoria muzicii, există un fenomen foarte frumos – la sfârșitul sec.XIX și continuat și la începutul sec.XX – cunoscut sub denumirea de „școlile naționale”. În această perioadă, compozitorii s-au intors cu fața către bogăția muzicilor tradiționale pe care le-au metamorfozat prin tehnici componistice și le-au universalizat prin discursuri simfonice de tip cult. Este și cazul titanului nostru, George Enescu.

Da, acest tip de patriotism este ideal, este benefic tuturor, demonstrând  că limbajul muzical este universal – cu anumite manifestări specifice idiomatice -, frumusețea locală a unei culturi muzicale tradiționale fiind astfel reașezată în totul unitar care este „Muzica lumii”.

Personal tocmai această axiomă de unitate a „Muzicii lumii” am aplicat-o în Poemul de Jazz Simfonic, demunit “Jazz Ecumenica”. Pornind de la idiomul românesc – DOINA – am demonstrat asemănări cu idiomul afro – BLUES-ul -, cu conceptul improvizatoric hindus – RAGA – și Maquam-ul  arăbesc care a influențat compozitorii iberici precum Manuel de Falla.

Jazzul este într-adevăr o sinteză muzicală, dar depinde de pregătirea muzicianului dacă poate să cuprindă părțile componente: muzicile tradiționale de tip improvizatoric respectiv muzicile culte de tip improvizatoric.

În mod normal, ar trebui să resimțim aceeași bucurie că suntem români, precum cetățeanul care este german, francez, suedez, evreu/israelian, arab, etiopian, mongolez sau japonez.  Datoria fiecărui cetățean al unei țări este să-și apere integritatea națională, valorile culturale, toate acestea raportate la propria familie și la familia extinsă a umanității.”

Florin Răducanu

 

Cuvânt de încheiere

Nu pot decât să îi mulţumesc atât Maestrului Florin Răducanu, cât şi Divinităţii pentru această imensă bucurie şi emoţie de a putea sta de vorbă cu un mare muzician şi om, de la care am învăţat modestia sub o altă formă şi faptul că în toate există credinţa şi iubirea.

Încheiem acest dialog într-o notă de optimism, tot cu un gând al lui Goethe care spunea că “minunea este copilul cel mai drag al credinței” , și spun eu mai departe că muzica este o rugăciune pentru unitate. Iar eu, am să îmi las sufletul să facă o adâncă şi respectuoasă reverenţă în faţa dumneavoastră şi să vă mulţumesc că mi-aţi oferit ocazia de a mă plimba peste tot. Atât în lumea muzicală, cât şi în cea spirituală şi sufletească!

A fost o onoare şi o imensă bucurie! Vă doresc să ajungeţi pe cât mai multe scene, Maestre şi să împărtăşiţi iubirea şi frumosul, aşa cum numai dumneavoastră ştiţi!

Cornel Amariei

Orice copil este curios, dar câți reușesc să rămână curioși zeci de ani? La doar 25 de ani, inventatorul Cornel Amariei ocupă funcția de Head of Innovation la Continental. Este catalogat de Forbes USA ca fiind unul dintre cei mai influenți tineri din Europa, iar cei de la Real Leaders l-au nominalizat în topul celor 100 de vizionari ai planetei. Este primul român din istorie ales de J.C.I. în Top Ten Outstanding Young Persons of the World – titluri obținute în trecut de personalități precum Elvis Presley sau John Fitzgerald Kennedy.

 

O copilărie scoasă din tipare

Cornel AmarieiCornel Marian Amariei trebuia să se nască în București pe data de 8 septembrie 1993, de Sf. Maria. Întrucât acest lucru nu s-a putut, a venit pe lume o zi mai târziu. Deși niciodată nu a avut două torturi, mărturisește că e un lucru plăcut să ai două zile consecutive cu motiv de sărbătoare.

Copilăria și-a petrecut-o în marea ei majoritate între București, Câmpulung Moldovenesc și Siret. La 20 ani a realizat că era singurul om din universitatea sa ce știa să… mulgă o vacă – o abilitate din ce în ce mai rar întâlnită.

S-a născut într-o familie diferită, ambii părinți fiind persoane cu handicap locomotor – lucru ce a avut un impact major asupra vieții sale, activitățile ce le putea desfășura împreună cu părinții săi fiind limitate. În ciuda handicapului lor, părinții munceau zilnic de la 7 dimineața până seara târziu, asigurând astfel cele necesare pentru Cornel și sora sa. A preluat de la aceștia un set de valori impresionante: ambiția, determinarea și spiritul de sacrificiu.

Cateodată mă luau cu ei și vedeam ce înseamnă să muncești și 16 ore pe zi. De la o vârstă mică am înțeles că viața înseamă să muncești, 16 ore pe zi, 7 zile pe saptămână. Și m-am molipsit și așa am rămas.

Fiind înzestrat cu o sete de cunoaștere incredibilă, Cornel Amariei învăța la 3 ani să citescă. La 7 ani avea deja zeci de enciclopedii citite și realiza primul său site, iar la 14 ani era premiat prentru crearea unui sistem de siguranță a locuințelor.

Visul său din copilărie a fost să-și poată permite să mănânce de 3 ori pe zi la McDonald`s, dar apoi și-a dat seama ca mai are multe alte lucruri de realizat și de completat. Mărturisește de asemenea că până la 25 de ani nu a citit niciodată o carte de povești, doar enciclopedii și articole științifice.

 

Curiozitatea este premisa diversității, diversitatea este premisa creativității și creativitatea este premisa inovației

Încă din primii ani ai vieții, suntem îndrumați spre a privi înainte. Pentru a ne concentra atenția și eforturile către o singură direcție.

Dar inovația și creativitatea înseamnă a lua un lucru simplu din stânga, unul simplu din dreapta și a le pune împreună pentru prima dată. Privind doar înainte, ne va fi imposibil să facem acest lucru, să vedem lucrurile care ne înconjoară.

Orice om trebuie să încerce pe cât posibil lucruri noi. Un hobby, o nouă pasiune, o țară străină, toate acestea ne schimbă profund. Ne dezvoltă creativitatea și ne fac să privim cu alți ochi lucrurile și oamenii din jur.

Deși este cunoscut pentru inventică și antreprenoriat, Cornel Amariei este și muzician. Cântă la 4 instrumente, iar până acum a avut deja 60 de concerte în diferite țări, inclusiv în România și Germania.

Cornel Amariei – 60 de concerte în țară și străinătate

Piloteză mașini de curse, urmează cursurile unei școli de aviație pentru a-și lua licența de pilot, este fotograf și designer industrial. Are în spate 7 ani de înot de performanță, 6 de polo pe apă și a urmat cursurile unei școli de scafandri.

Și-a propus ca până la 30 de ani să viziteze 100 de țări. Are 25 acum și a bifat deja peste 50 de state… Noi credem că va reuși.

Toate lucrurile astea mă ajută foarte mult, atunci când mă lovesc de o problemă nu o mai interpretez doar din unghiul inginerului și a omului de știința ci și dintr-un unghi artistic, dintr-un unghi dat de experiențele pe care le-am avut pe glob etc. De acolo vine inovația, creativitatea, din soluții amuzant de simple.

 

Lumen – primii ochelari pentru nevăzători

Cornel Amariei trăiește pentru a crea și iubește acest lucru mai mult decât orice. Uneori nici nu contează creația în sine – un vers nou, o melodie, o fotografie sau o invenție ce poate schimba viața a milioane de oameni.

Când creația sa este gata, inventatorul… zâmbește. Mai mult decât atât, Cornel adoră să vadă oamenii testându-i invențiile cu zâmbetul pe buze, ascultându-l la concerte sau pe timpul prezentărilor și discursurilor motivaționale de la diverse evenimente. Adoră să aducă fericire celor din jur și să le ușureze viața prin creațiile sale.

Invenția cea mai vehiculată în presa românească pare să fie proiectul Lumen – primii ochelarii pentru nevăzători! O creație uimitoare ce ar putea schimba radical viețile a peste 40 de milioane de oameni.

Deși se află încă în stadiul de prototip, Cornel afirmă că este finalizat în proporție de peste 90%, iar în scurt timp ar putea deveni o realitate palpabilă.

Creațiile lui Cornel Amariei sunt însă la tot pasul. Unele se dezvoltă tacit din motive de proprietate intelectuală, așteptându-și cuminți lansarea triumfală. Altele se bucură deja de o mare popularitate în întreaga lume.

Sunt deja sute de invenții și lucruri frumoase create de cel ce ne conturează practic viitorul, unele chiar înaintea împlinirii vârstei de 18 ani.

De exemplu, în anul 2009, Cornel Amariei înființează primul club de robotică liceală din România – International Computer High School of Bucharest Robotics Club. Deși era doar în clasa a 10-a, Cornel a predat robotica la ICHB timp de trei ani elevilor de clasele 5-12.

Clubul a adus României peste 100 de medalii internaționale în urma participării la concursurile desfășurate în aproape 20 de țări. Obțineau aurul concurând la același nivel cu elevi, studenți și chiar doctoranzi super pregătiți din întreaga lume.

 

…un ceas românesc în Elveția

Din această primă afacere, de succes, am învățat o lecție foarte importantă – mare grijă cu cine începi o afacere. Inevitabil, am închis firma care deja vânduse probabil 1000 de ceasuri în 3 țări.

La 16 ani, aflând despre competiția organizată de Junior Achivement – Company of the Year – concurs ce încurajează elevii să creeze start-up-uri și să lanseze produse pe piață, Cornel înființează Clock Records. Alături de câțiva elevi din clubul de robotică începe să caute o idee bună de business, analizând diverse perspective. Unele dintre acestea au fost dezvoltate ulterior cu succes de alți antreprenori.

Ideea a venit dintr-un lucru aparent banal. Plimbându-se prin casa părinților săi, Cornel a văzut o grămadă de discuri de vinil așezate din întâmplare… lângă un ceas. Astfel a apărut conceptul de ceas în disc de vinil!

A demarat o întreagă linie de producție folosind discuri vinil din România, mecanisme de ceas din China și un ambalaj inedit, realizat din cutii de pizza făcute la comanda cu design-ul lor minimalist.

Prima lansare pe piață a avut loc cu ocazia târgului de carte Gaudeamus 2010, unde Clock Records a primit un mic stand. Estimaseră să vândă măcar 40 de ceasuri în cele 4 zile de eveniment. Le-au vândut însă pe toate în prima zi, iar noaptea următoare au lucrat necontenit pentru a asambla încă 100, vândute integral în ziua următoare. Le produceau cu 30 de lei și le vindeau cu peste 60. S-au vândut sute!

Finala concursului a avut loc la Zürich, în Elveția. Au vândut aproape 200 de ceasuri la prețuri între 150 și 200 de lei.

O co-fondatoare a avut ideea superbă să atârnăm un ceas de vinil Clock Records în centrul gării pe un stâlp. Ceea ce s-a întâmplat a fost incredibil. Elvețienii treceau și se uitau la el pentru a ști ora. Asta ne-a facut foarte mândri deoarece un pic mai sus era un Rolex uriaș ce dicta ora. Însă pentru 2 zile, ora din gara centrală din Zürich era dată de un ceas românesc. Un ceas pe care scrie Clock Records!

 

…și o aplicație mobilă

Un an mai târziu, riscând să rămână corijent la chimie împreună cu un alt coleg, Cornel Amariei a creat o aplicație pentru iPhone ce prezenta într-un alt mod tabelul periodic al elementelor. Cu multe date utile și cu informații folositoare.

Au decis să transforme ideea într-un business, calificându-se în etapa finală a aceleiași competiții – Company of the Year. Posibilitatea de a vedea gratuit o nouă capitală a lumii părea o perspectivă încântătoare, însă în acel an, după zeci de ediții internaționale, finala competiției s-a ținut la București.

Aplicația și compania s-au numit Chemcraft. Programul a fost descărcat în versiunea sa gratuită de peste 200.000 de utilizatori și vândut apoi contra sumei de 0,99$. Au avut o mulțime de clienți.

Nu au câștigat cupa, dar au avut posibilitatea de a purta steagul României în brațe, de pe peluza Casei Poporului până în ultima sală din spate, cea proiectată pentru ca 3 elicopetere să poată ateriza în paralel. Un moment de mare mândrie.

Poate un câștig și mai însemnat este faptul că, din colaborarea cu Apple, a primit și o lecție importantă ca viitor om de afaceri. „Este foarte dificil să lucrezi cu cei puternici”, fiind aproape imposibil să se supună celor peste 400 de reguli ale companiei IT.

Cornel Amariei

O altfel de educație

După terminarea liceului International Computer High School of Bucharest, Cornel Amariei a ales să își desfășoare studiile universitare în Europa, într-o universitate de elită americană – Jacobs University din orașul Bremen. Mărturisește că diferențele între sistemul de învățământ românesc și cel american sunt enorme.

O facultate trebuie să fie grea, dacă nu plângi de supra-solicitare, nu este facultate. Am avut colegi din studii similare peste ocean ce au murit de atac cerebral. Trebuie să fie atât de greu ca doar cei ce merită cu adevărat să primească o diplomă.

A urmat în paralel două facultăți extrem de dificile: Jacobs University și Facultatea de Informatică și Inginerie Electrică. La momentul acela au fost 40 de studenți ce au încercat acest system, din care doar 2 au reușit. Un an mai târziu, această variantă a fost interzisă.

Sistemul de învățământ american practicat în Jacobs University este unul strict. Cursurile necesitau examene săptămânale, examen parțial “mid-term”, examen final și multe teme.

Nota cursului era o combinație între toate, astfel încât să reprezinte efortul combinat pe o anumită perioadă. De aceea, Cornel Amariei este total împotriva formelor de evaluare prezente în sistemul de învățământ românesc.

Sunt complet împotriva acestui sistem tâmpit în care performanța omului la ceva este măsurată într-un singur examen de o oră (eg: Bacalaureat). Nu reprezintă performanța sau cunoștintele omului. Reprezintă mult mai mult cât ai dormit în seara precedentă și ce ai mâncat dimineață….

Un alt aspect demn de menționat îl reprezintă apropierea incredibilă dintre elevi și profesori. Aceștia iau prânzul alături de elevii lor și își petrec adesea timpul liber împreună, organizând excursii și întâlniri colective.

 

Cornel Amariei: „Succesul înseamnă doar ambiție și sacrificiu!”

La fel ca și în cazul celorlalți vizionari. pentru Cornel succesul înseamnă libertate. Libertatea de a trăi, libertatea de a crea lucruri utile pentru cei din jur. Libertatea de a construi un viitor mai bun.

Există o melodie profundă de la Lynyr Skynyrd intitulată Simple Man. Vreau ca viața mea să fie orice dar nu acea melodie. Ironic, îmi place mult să o cânt.

Pentru el nu există o zi obișnuită, de fapt nu există două zile la fel. În fiecare zi încearcă ceva nou, să descopere oameni, locuri și lucruri total necunoscute.

Poate astăzi se trezește, își ia chitara și cântă. Poate mâine îl veți vedea încercând să trezească mii de oameni prin discursurile sale motivaționale.

În altă zi lucrează cu alți oameni incredibili pentru a crea viitorul. Apoi se urcă într-un avion fără să știe în ce colț al lumii îl va prinde seara…

Pentru cei ce doresc să îl asculte, Cornel le spune să nu se oprească niciodată. Să găsească ceva ce le place și să nu înceteze în a lucra spre îndeplinirea propriilor vise. La visul tău nu trebuie să lucrezi doar în weekend. Săptămâna are 7 zile și trebuie să muncești din greu pentru a fi fericit în toate șapte.

Mergeți înspre greu, nu departe de greu. Cu cât este mai mare și mai grea provocarea, cu atât o să creați lucruri mai bune.

Rodion Roșca

Stilul Rodion Roșca e greu de încadrat într-un segment muzical, deoarece a mers dincolo de orice bariere ale vremii. Cu toate că a fost asemănat cu Pink Floyd sau Kraftverk, muzica lui nu are legătură cu ceea ce fac aceste două trupe. Un lucru e cert – presa și specialiștii îl recunosc drept părintele muzicii electronice din România. Este primul care a făcut multi-tracking covering cu benzi de magnetofon, un lucru complet inedit în muzică. 

 

Născut în Cluj pe 4 aprilie 1953, Rodion Roșca a fost mereu pasionat de zgomote de tot felul. Încă din copilărie, „asculta” marșurile militare și ținea ritmul bătând în diverse jucării de lemn. Mergea la gară să audă sunetul trenurilor cu aburi, simțind o muzică specială în zgomotul locomotivelor din acele vremuri.

Fiindcă bătea mereu ritmul din picioare sau în diverse obiecte, mama l-a dus la un psihiatru, crezând că suferă de vreo boală. Așa s-a aflat că, de fapt, trebuie doar ghidat spre muzică.

Școala de muzică a fost însă un chin pentru tânărul Rodion, care și-ar fi dorit să facă percuție, chiar dacă pe atunci nici măcar nu exista așa ceva…

 

Muzica clasică versus muzica alternativă

După orele obișnuite, Rodion avea zilnic cursuri de clarinet, de solfegiu sau de teorie muzicală. Clarinetul, de altfel un instrument de elită făcut doar din abanos, la care nu oricine ajunge să cânte, nu i-a plăcut deloc. Tot acest program aglomerat nu îi permitea să se bucure de copilărie, să se joace, așa cum își dorea.

În 1968, la vârsta de 15 ani, mama sa îi cumpără prima chitară, iar în 1969 știa deja câteva acorduri și și-a înregistrat singur primele compoziții proprii. De la un prieten care avea o formație și o stație cu pre-amplificator a învățat cum să scoată sunetul de la propria chitară prin radio. De atunci au început problemele cu vecinii nemulțumiți de zgomot și amenzile primite de la Miliție pentru tulburarea liniștii, pentru părul lung și pentru alte motive inventate de către organele de stat.

În aceeași perioadă, s-a alăturat unei trupe formate de câțiva colegi de școală. Acolo a descoperit o tobă de pionier și un magnetofon cu amplificator pe lămpi, obiect foarte rar la vremea respectivă. Prin respectivul aparat, au apărut primele distorsuri la propria chitară.

Nu a durat mult până să-și procure și el un magnetofon, pe care își putea înregistra toate ideile. Una dintre acestea – suprapunerea sunetelor pentru generarea de noi acorduri. Așa a apărut nevoia unui al doilea magnetofon, pentru a adăuga voce peste înregistrarea propriilor instrumente.

 

Stilul Rodion Roșca

Rodion Roșca a fost toată viața preocupat să facă ceva ce nu a făcut nimeni, să fie mereu primul. Chiar dacă își atrăgea astfel antipatia unora, pentru Rodion a fi deasupra tuturor era o sursă de energie și motivație.

Cu siguranță a reușit. Sunt foarte puțini cei care aduc ceva cu adevărat nou în muzică, iar Rodion Roșca se numără printre ei. Valoarea sa constă în faptul că el a reușit mereu să compună muzică într-un fel aparte, cum nimeni nu a mai făcut-o înaintea sa.

Chiar dacă primele sale piese aminteau de Manfred Mann sau The Who, a fost mereu dificil de încadrat stilul Rodion Roșca în vreun gen bine delimitat. Cunoscătorii astăzi îl recunosc din primele măsuri, chiar dacă muzica e complet diferită de la un material la altul.

Prin 1970 era deja considerat regele vinyl-urilor din Cluj. Alții îl percepeau drept stăpânul difuzoarelor, deoarece avea o colecție imensă, de nu mai puțin de… 38 de aparate! Închiria scule audio tuturor celor care aveau nevoie. Repara difuzoare pentru Compact și alte trupe mari din Cluj, dar și motociclete.

Repertoriul său include muzică electronică, muzică rock, fusion și multe altele. Uneori, lucra chiar și la 10 piese în paralel. Când simțea că și-a epuizat energia pentru o piesă, lucra la altele, apoi se întorcea la prima cu surse noi de inspirație.

Și pentru că a simțit că poate reda live muzica pe care el o compunea singur acasă, Rodion a cooptat câțiva muzicieni care să-l ajute să cânte pentru public propriile creații. Așa a apărut formația Rodion G.A., în anul 1975, o extensie a personalității fascinante a lui Rodion Ladislau Roșca.

 

Rodion Roșca, primul din România care a folosit loop-urile

Din dorința de a înregistra sunete perfecte cu chitara, Rodion Roșca a înregistrat pe bandă o secvență muzicală pe care sa o repete și suprapună peste altele. Astfel, a devenit primul din România care a creat loop-uri prin supraimprimări.

O făcea într-un mod primitiv, fiindcă toată această muncă nu era deloc facilă cu două magnetofoane. Azi însă suntem în măsură să vedem geniul din spatele ideilor lui Rodion.

Tot el a reușit ca, dintr-o singură compoziție proprie, să creeze alte cinci piese complet diferite. De exemplu, celebra „Stele și lumini” a fost creată din piesa „Moment”. A folosit fragmente din piesă pe care le-a combinat într-un mod complet diferit de original. Sunetul foarte interesant și complet atipic al tobelor l-a obținut doar cu ajutorul finalului bătăilor de tobe din piesa de bază.

A folosit sintetizatorul în combinație cu sunetul scos de un piaptăn, acesta fiind înregistrat pe o bandă de magnetofon cu care a făcut looping. Tot el și-a creat generatoarele de ecou.

Rezultatul final a uimit pe toată lumea, însă aproape nimeni nu știa cum a obținut el respectivele sunete.

 

Secretele unui deschizător de drumuri cu o imaginație unică

La sunete pure de sintetizator a ajuns din dorința de a crea o partitură foarte sofisticată de chitară. Cum nimeni nu reușea să cânte acea partitură, lui i-a venit ideea de a o înregistra pe toată, separat, sunet cu sunet.

Marii muzicieni ai României erau sceptici de veridicitatea lui Rodion, pentru că lor le era imposibil să reproducă acea parte la chitară. Rodion i-a lăsat să creadă ce vor, însă nu le-a spus cum a reușit să cânte acele acorduri foarte grele.

De fapt, el tăia din sunetele scoase de chitară. Le înregistra pe bandă și le lipea în diverse moduri pentru a obține acorduri și sunete la care nu se gândise nimeni până atunci, imposibil de obținut de orice instrument obișnuit. Acesta e un secret păstrat mulți ani de către Rodion. Nimeni nu se gândise în acea perioadă să facă muzică în acest mod.

Rodion Roșca a creat propriul sunet de sintetizator, fără să aibă vreun astfel de instrument la vremea respectivă. Orice pornire și oprire a benzii de magnetofon scotea sunete de fond numite Dr. Q care seamănă mult cu cele ale unui sintetizator. Muzica părea a fi înregistrată la orgă, însă el nu deținea așa ceva.

Imaginația și creativitatea lui Rodion nu aveau limite. De exemplu, unele sunete complet uimitoare erau obținute înregistrând pe banda de magnetofon ceea ce se auzea când… scotea diverse aparate din priză! Nimeni nu reușea să își dea seama ce instrument le-a produs.

Rodion Roșca

Alteori deregla capurile de la magnetofon și punea benzile să meargă în sens invers. Obținea sunete inedite pe care le putea folosi în diverse combinații. Un alt secret bine păstrat de Rodion.

Din păcate pentru cariera lui, Rodion a fost victima ignoranței scenei muzicale românești. Incomodând sistemul comunist, a fost marginalizat de către acesta. S-a întâmplat cu toate că absolut toate piesele sale difuzate la radio în perioada comunistă au ocupat locul 1 în toate topurile autohtone.

În perioada 1983 – 1989 a fost mai mult în turnee, iar din acest motiv nu mai avea timp să compună. În 1989, după ce mama sa a murit, s-a retras departe de agitația cotidiană, departe de scena muzicală și de aglomerațiile urbane, într-un sat de lângă Cluj-Napoca.

 

Rodion G.A. revine în atenția publicului după 19 ani de absență

În 2008, casa de producție Roadrunner Music România readuce trupa Rodion G.A. în atenția opiniei publice. Încep procedurile de remasterizare a pieselor Rodion G.A., însă totul se oprește odată cu falimentul casei de discuri.

În anul 2012, Rodion Roșca este redescoperit de colectivul de muzicieni Future Nuggets care, împreună cu casa de producție londoneză Strut Records si cu Ambassador’s Reception, îi lansează în mai 2013 primul album integral semnat Rodion G.A. Astfel, a ajuns să se bucure de aprecierea presei muzicale de specialitate din UK și să fie invitat să susțină concerte acolo.

În urma înregistrării albumului ”The Lost Tapes” nu a primit nici un ban, fiind păcălit de către intermediari, după cum susține chiar Rodion. În prezent nu se mai găsește spre vânzare nici un vinyl cu acest material, însă CD-ul poate fi achiziționat de pe Amazon.

”Misiunea spațială Delta” și ”Behind the Curtain” sunt alte două albume de muzică electronică, lansate ambele în 2014, ce s-au bucurat de mare succes, fiind produse în UK atât pe vinyl cât și pe CD. Succesul său l-a adus pe scenele unor festivaluri precum Untold și Electric Castle, fiind descoperit astfel și de generația tânără.

Rodion Roșca

În 2018 a lansat un album complet atipic și surprinzător ca abordare. ”Rozalia”, produs tot în UK pe vinyl și CD, mai degrabă un album de psihedelic electronic rock.

De doar doi ani a început să compună muzică cu ajutorul calculatorului. Materialul nou creat este pregătit de lansare, urmând ca acest nou album să poată fi ascultat în curând.

Muzica sparge din nou barierele muzicale, așa cum ne-a obișnuit Rodion Roșca. Cum sună acest material, vom afla doar după ce albumul va apărea pe piață.

 

Imagini din Vis, filmul despre viața lui Rodion Roșca

Sorin Luca e cel care a făcut un film despre viața lui Rodion. Pentru a realiza Imagini din Vis, filmul cu care a câștigat Marele Premiu Docuart în 2016, a stat acasă la Rodion timp de un an de zile.

Proiectul „Imagini din Vis” conţine, pe lângă film, o arhivă a grupului Rodion G.A., începând cu lansarea în cadrul radioului public din Cluj-Napoca, recenzii ale formaţiei şi prezenţa în topurile radio, precum şi extrase din concertul Stele şi Lumini al grupului Rodion GA, toate înregistrări radio.

La acestea se adaugă un document vizual important – pelicula digitalizată, ilustrând momente din culise ale grupului clujean, precum şi fragmente dintr-un concert al anului 1979. Pe lângă arhiva audio şi video, un loc aparte îl ocupă galeria de fotografii a compozitorului Rodion Roşca, dar şi alte documente din perioada comunistă.

Ce surprize ne rezervă pe viitor Rodion G.A. rămâne de văzut, însă e important să îi acordăm părintelului muzicii electronice românești respectul pe care îl merită.

Sper ca prezența sa în Elita României să îi determine pe mulți dintre cei care nu cunosc nimic despre el să înceapă să descopere muzica senzațională pe care acesta a compus-o.

Angelica Flutur

Dacă unii dintre noi folosim expresia „Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai” doar metaforic atunci când vrem să amintim despre plaiurile româneşti, pentru cei binecuvântaţi, aşa arată locul naşterii lor. Undeva, în Obcinele Bucovinei într-un minunat sat de huţuli, în Ciumârna, judeţul Suceava, nici prea demult, dar nici prea timpuriu, cam de vreo treizeci de ani aşa, avea să se nască o Cosânzeană a folclorului românesc şi anume, Angelica Flutur. Bucovina i-a fost leagăn al copilăriei, iar ea o poartă în suflet ca pe o comoară nepreţuită, dând-o mai departe cu iubire şi talent.

 

Angelica Flutur, artista care nu este ca alţii, dar nici alţii nu sunt ca ea

Când o întâlneşti pe Angelica Flutur, ai impresia clară a faptului că unii oameni se nasc cu adevărat speciali. Plină de căldură sufletească, de zâmbet, veselă şi plină de viaţă, Angelica te cucereşte de la primul salut.

Spontană, firească, Angelica Flutur este nu doar o frumuseţe deosebită, dar şi un suflet plin de gingăşie şi virtuţi autentice, pe care le-a adus cu ea din alte timpuri, din alte lumi.

Angelica, aşa cum spunea chiar ea despre sine, este un om simplu, care a primit de la ursitoare darnice la naşterea sa, un glas fără pereche.

Un glas pe care îl primesc mulţi copii, care mai târziu devin oameni mari, dar depinde de fiecare cum are grijă de darul primit, deoarece numai de noi depinde cum înmulţim această binecuvântare! Dacă nu ştim să preţuim, să dăm mai departe frumos, frumosul pe care îl primim, atunci, este trist! Şi mai depinde de părinţi, de primii Învăţători şi de cei pe care îi întâlnim în drumul nostru, în timp ce dăruim bucăţi de suflet, pe unde trecem.

Categoric însă, Angelica nici nu avea cum să fie altfel decât iubitoare de tradiţii, de folclor şi de credinţă. Născută în mijlocul unei familii de huţuli, oameni simpli, dar frumoşi şi buni ca pâinea caldă, ea a învăţat de mică să îşi respecte familia, Biserica, pe Dumnezeu şi pământurile strămoşeşti.

Oameni ai munţilor, vânători fără pereche, huţulii sunt foarte harnici, fără teamă, iubitori de veselie şi joc, care nu ştiu altă lege decât cea a lui Dumnezeu. În familia ei, amândoi părinţii iubesc şi au iubit dintotdeauna folclorul, dar tatăl său a fost mai retras când a venit vorba ca fata lui să se apuce de cântat. Ar fi vrut să aibă o meserie pe care să se poată baza şi nu ceva care lui îi părea mai degrabă „o joacă în timpul liber”.

Eu mi-am făcut oarecum debutul în şcoala primară. Acolo am cântat pentru prima dată singură, la serbarea de sfârşit de an şcolar, unde doamna Ilaria Puşcă ne punea să cântăm şi să jucăm dansuri populare. Îmi amintesc cu drag o întâmplare hazlie, când Doamna a ascultat-o cântând pe o colegă de a mea, Marieta. Deoarece ea cânta mai mieunat, după părerea mea de mică vedetă, eu am râs şi mi-am făcut cruce faţă de ceilalţi copii. Mă bucur însă că Doamna a avut înţelepicunea de a-mi scoate „vedetismele”din cap şi m-am potolit imediat.

Angelica Flutur a studiat la liceul „Vasile Cocea” din Moldoviţa după care a continuat la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, la secţia Silvicultură. Asta, probabil ca să vadă tata că are şi o meserie serioasă, nu doar una unde cântă din gură.

Însă tatăl Angelicăi este mândru de fiica sa şi bucuros că alta ca ea nu este pe lume. Şi adevărat simte dumnealui, deoarece „nici alţii nu sunt ca ea şi nici ea nu este ca alţii!”.

În timp ce unii artişti se dezic de tradiţii, Angelica Flutur este o păstrătoare autentică a lor

Cu toţii remarcăm faptul că folclorul românesc autentic suferă de boala pe care noua societate, şi nu doar românească, o acceptă tacit, dezbrăcându-se cumva de tot ce este naţional, autentic şi înrădăcinat în gena noastră de români.

Încet, încet, tradiţiile se atenuează, până la dispariţie uneori. Un neam fără tradiţii însă practic nu mai există, deoarece tradiţiile sunt celula de bază a oricărei naţiuni, cea care pune o amprentă de unicitate.

La ora actuală, datorită faptului că pe scena muzicală au apărut foarte mulţi artişti, muzica adevărată se pierde undeva între trendul actual şi cererea ascultătorilor. Nu se mai cântă muzică veche, păstrată din tată în fiu şi din mamă în fiică, dăruită de strămoşi generaţiilor actuale. Se preferă, în schimb, muzica nouă, compusă.

Angelica Flutur, deşi tristă oarecum când se aduce vorba despre acest aspect, consideră că prin tot ceea ce face şi este, îşi îndeplineşte frumos menirea de artist şi român.

Oriunde mă vor purta paşii, voi duce mai departe tradiţiile folclorului autentic, care pentru mine mereu a avut şi va avea o valoare inestimabilă, deoarece reprezintă glasul strămoşilor mei, al huţulilor şi bucovinenilor, iar pentru mine este o mare binecuvântare să îl pot face auzit peste timpuri!

Şi adevărat este că Angelica se implică, deoarece pe lângă faptul că este prezentă la toate televiziunile sau posturile radio, unde sunt prezentate emisiuni sau festivaluri folclorice, ea se implică alături de alţi câţiva artişti minunaţi în proiectul „Folclor de 10”, proiect care are ca idee, promovarea folclorului, tradiţiilor şi obiceiurilor în şcoli.

Cei care o ascultă şi îi cunosc repertoriul ştiu că Angelica vine din alte timpuri şi alte locuri. Nu doar glasul ei, dar şi puterea de interpretare, energia, sufletul, toate acestea sunt puse în faţa noastră la scenă deschisă de către minunata artistă.

Deşi a fost încă din copilărie o mare admiratoare a Sofiei Vicoveanca, Angelica a înţeles să păstreze nobleţea folclorului precum marea noastră artistă. Face asta în stilul său propriu, având drept semnătură a fiecărei interpretări emoţiile şi iubirea sa faţă de tot ce este românesc, de tradiţii, obiceiuri şi muzică populară.

Angelica Flutur

Angelica Flutur alături de Sofia Vicoveanca

Câteva premii, amintiri şi melodii, care ne povestesc despre culisele vieţii de artist

În 2019 se împlinesc 13 ani de când merg pe acest drum dăruit de Dumnezeu. În tot acest timp am învățat multe lucruri folositoare, am întâlnit oameni deosebiți de la care am învățat și învăț! Una din învățături este faptul că nimic nu se poate dobândi fără muncă, dar mai ales fără răbdare. Nimic nu ne cade din Cer, chiar dacă ne naştem cu un anume talent!

Nu ştiu alţii cum o văd şi o percep pe Angelica, dar mie îmi este nespus de dragă. Are o maturitate şi o înţelepciune aparte, prin care ai impresia că se scurge blândeţea şi frumuseţea dumnezeiască a omului simplu, om menit să ne vindece sufletele cu nobleţe şi autenticitate, cu har şi naturaleţe, cu valori certe şi perene ale spiritualităţii noastre.

Din săli sau din faţa televizoarelor, poate viaţa de artist pare una uşoară, mai ales când ea este înzestrată. Angelica ne spune că nu este deloc uşor să fii ceea ce trebuie să fii. De multe ori artiştii sunt nevoiţi să cânte în orice situaţie, chiar dacă afară este vreme toridă sau geroasă, chiar dacă sufletul le plânge sau le râde. Sunt momente în care stau ore întregi afară, aşteptându-şi rândul pentru a intra pe scenă, iar uneori termometrele arată multe grade minus.

Aşa îşi aminteşte artista noastră de un concert pe care a trebuit să îl susţină în străinătate, pentru românii care şi-au dorit să o aibă alături de ei, acolo. A stat două ore în ploaie şi frig, a început să o doară capul, apoi să aibă frisoane, să o doară gâtul, în așteptarea unui live de 40 de minute.

Angelica Flutur

Cu o cruce mare înainte de a urca pe scenă şi iubire faţă de folclor, a reuşit să ducă totul cu bine până la sfârşit. Când a coborât, avea frisoane şi mai mari, temperatură de la reflectoarele care ardeau foarte tare. Era transpirată, gata să cadă de pe picioare, dar a trebuit să se întoarcă în grabă în ţară, unde avea de susţinut un recital în aer liber, cu ocazia zilei naționale.

Am coborât de pe scenă cu mâinile degerate, cu temperatură foarte mare, iar aceste exemple sunt doar câteva din lucrurile pe care nu le poți ocoli în viaţa de artist. Nimic nu este ușor în viața asta, dar esenţa este în a depăşi totul firesc ştiind că ceea ce faci o faci cu plăcere şi dragoste faţă de arta pe care o duci mai departe!

Întrebând-o de concursuri şi festivaluri folclorice, am aflat că a dobândit premii importante, cum ar fi: premiul de popularitate Mamaia 2006 (cu cântecul care o reprezintă, „Sus pe muntele Ciumârna”), premiul II “Strugurele de Aur” Jidvei 2006, marele premiu “Moștenitorii” Suceava 2009, concurs lansat de regretata Mărioara Murărescu, unul din oamenii care i-au marcat drumul în viață. Pe doamna Marioara Murărescu, Angelica o va purta mereu în suflet deoarece a învățat-o să iubească tradițiile, costumul popular și tot ce este autentic și vechi. Să fie româncă adevărată!

Angelica Flutur are lansate trei albume de muzică populară: „Sus pe muntele Ciumârna”, „Să iubeşti o suceveancă” şi „Pe Obcini în Bucovina”, albume în care a încercat să surprindă cât mai bine şi mai frumos neamul huţulilor şi felul lor de a fi, valorificând tot ceea ce ea ştia, sau a învăţat despre ei, fiind în acelaşi timp şi una dintre ei.

Discutând cu Angelica, punându-i întrebări şi ascultând-o, nu pot să nu remarc faptul că ea poartă cu ea şi în ea, un neam de sute de ani. Îl poartă în suflet, în gesturi, în privirea pe care uneori o are departe, încercând parcă să îi adune pe toţi, acolo unde se află şi ea. Peste tot.

 

Ce pasiuni are un artist când îşi permite să facă pauză din lumina reflectoarelor

Recunosc că am fost foarte curioasă să ştiu dacă Angelica Flutur îşi permite să fie şi ea om ca noi toţi, să stea, să îşi petreacă timpul cu familia, cu părinţii, să lenevească uneori în pat privind la televizor, iar ea a râs ca un copil mic, aflând curiozitatea mea cea mai mare.

Angelica Flutur

Cartea sa preferată, pe care a citit-o cu sufletul la gură, a fost „Cămașa lui Hristos”. I-au mai plăcut, îmi spune, „Mănâncă, roagă-te, iubește” , „Baltagul”, „Ghidul Nesimțitului”, ultima citită odată, în tren, râzând în hohote tot drumul spre București.

O carte la care am plâns într-una, a fost „20 de ani în Siberia”. Aceasta a fost scrisă de o bucovineancă din Cernăuţi, pe nume Anița Nandriș Cudla, care a fost deportată în Siberia și care povestește prin ce chinuri a trecut pentru a putea supravieţui, în condiţii greu de imaginat, groaznice, la temperaturi de -40, – 50 de grade iarna! O carte pe care mulți dintre noi ar trebui să o citim pentru a învăţa să nu ne mai plângem de lucrui minore şi neimportante.

Angelica Flutur

Apoi, am aflat că îi place să meargă acasă la părinţi ori de câte ori are ocazia, să îi ajute la gospodărie şi să muncească cot la cot cu ei. Să stea pe dealuri, să se plimbe, să stea cu soţul ei, Cătălin, de care vorbeşte radiind şi zâmbind. Angelica mi-a spus ca un secret că şi-a dorit mereu să fie polițist de frontieră, dar pentru că Dumnezeu i-a dat un dar aparte, nu putea să-l lase neînmulțit! Zâmbeşte copilăreşte şi spune:

Dar tot Dumnezeu a rânduit să am parte toată viața mea de un polițist de frontieră în casă și tare îs bucuroasă că acest vis al meu a fost împlinit și el.

Şi ca şi când parcă nu ar fi fost îndeajuns să adunăm atâta frumuseţe şi perfecţiune într-un singur om, aflăm că o altă mare pasiune a ei este să colecţioneze costume populare. Şi mai aflăm că are o colecţie impresionantă de costume şi ii, unele vechi de peste 150 de ani.

 

Mesaje de suflet, din suflet pentru suflete

Dacă ar fi să transmită sau să sfătuiască oare ce ar alege să ne spună, m-am întrebat. Fireşte, răspunsul a venit aşa cum nici nu m-am aşteptat.

Nu sunt în măsură să sfătuiesc pe nimeni, deoarece fiecare suntem datori să avem propriile noastre încercări, să facem propriile alegeri, să greşim uneori, iar alteori, să ne bucurăm de succes.

Mă surprinde candoarea cu care îmi arată cât se străduiește încă să nu dea greș în hotărârile sale și se bucură că până acum nu a greșit în cele mai importante decizii. Acest lucru îl datorează părinților, cei care au învățat-o mereu să cumpănească bine lucrurile în viaţă.

Dacă totuşi aş vrea să vă spun ceva, vă voi spune din propria experiență că este foarte bine să ştim ce vrem de la viaţă, iar pentru acest lucru trebuie să te rogi lui Dumnezeu să-ți deschidă mintea și sufletul pentru ceea ce ești făcut! Fiecare dintre noi avem un dar de la Dumnezeu doar că uneori îl descoperim la timp, alteori mai târziu, iar alteori niciodată! Contează enorm să ai un bun sfătuitor lângă tine și să mergi apoi pe ceea ce simți! Este bine să faci ceea ce-ți place, să studiezi, să te informezi, să cauţi răspunsuri pentru a deveni ceea ce îți dorești, deoarece  orice problemă o treci mai ușor dacă faci ceea ce iubești!

Cuvânt de încheiere

În drumul nostru prin viaţă, ne este dat să cunoaştem, să întâlnim, să vorbim cu mulţi oameni. Unii ne ating pentru o clipă, alţii ne ajută cumva să ne regăsim, iar câţiva, ne rămân pentru totdeauna. Ei sunt oamenii care ştiu să te atingă, să trezească în noi emoţii despre care nici nu ştiam că le avem.

Pentru mine, Angelica Flutur este mai mult decât un artist complet şi remarcabil. Este un om plin de frumuseţe interioară. Curge din sufletul ei către noi, se revarsă şi nu o face pentru a ne inunda ci pentru a ne vindeca prin candoare, bunătate şi talent.

Sigur, nu m-aş despărţi de ea, nici de huţulii ei de poveste, de Bucovina noastră plină de magie şi istorie, de cafeaua îndulcită cu har. Trebuie să o iau din loc căci, aşa cum spune vorba, călătorului îi stă bine cu drumul, iar eu aş completa, celui care scrie, îi stă bine să întindă pe hârtie trăirile cât sunt încă vii şi pline de clipa ce le-a dat viaţă.

Să ne cânţi o mie de ani împărăteşti, Angelico! Să ne împarţi suflet pe pâine, tradiţii pe note muzicale şi să ne reaminteşti mereu despre rădăcinile noastre autentice şi fireşti. Fii mereu partea aceea fermecată din ADN-ul nostru de români, care să ştii să ne aduci mereu acasă, de oriunde am fi!

Cine doreşte să o asculte pe Angelica Flutur, se poate abona la canalul de youtube al acesteia. Cine simte să îi fie şi mai mult aproape, poate să se aboneze la pagina de facebook a artistei, unde veţi găsi informaţii ale activităţilor acesteia, spectacole, număr de contact pentru evenimente.

Maria Hojda

Cei mai mulți români o cunosc pe Maria Hojda datorită excelentelor sale prestații de la MegaStar și Vocea României. Însă cariera Mariei a început mult mai devreme și continuă prodigios în prezent, motiv pentru care am considerat că locul ei este în Elita României. Acum e o bună ocazie să o cunoașteți mai bine pe această tânără foarte talentată.

 

Alexandra Maria Hojda este născută în Sighetu Marmației într-o familie numeroasă și frumoasă, o familie care de-a lungul istoriei a oferit oameni de valoare care au luptat pentru adevăr și credință.

Până în clasa a opta a fost elevă a Liceului Pedagogic ”Regele Ferdinand” și a Școlii de Muzică și Arte Plastice ”George Enescu” din Sighet, unde a studiat pianul și viola. În clasa a noua s-a înscris la „Liceul de Artă” din Baia Mare, la secția canto clasic și apoi a urmat cursurile „Universității Naționale de Muzică” din București, specializarea Pedagogie Muzicală.

De câteva luni s-a mutat în Timișoara și aici începe un nou capitol din viața sa.

Maramureșul e mereu în sufletul meu și amintirile legate de acest superb loc al copilăriei mă ghidează în momentele în care simt că sunt cuprinsă de haos. La Ieud, în grădina bunicii, există un măr mare și bătrân care cunoaște multe legende și de fiecare dată când mă întorc acolo îmi răspunde la anumite întrebări. Aș putea scrie un roman despre toate experiențele trăite, însă nu am pregătirea necesară.

 

Hojda, familia muzicală

Maria provine dintr-o familie cu muzica în sânge. Tatăl ei, în vremea tinereții, studia chimie alimentară și cânta folk. A participat la câteva festivaluri, ajunsese inclusiv la cenaclul Flacăra. Compunea cântece și își învăța fetele să cânte pe voci. Maria își aduce aminte de un cântec pe care l-a compus împreună cu el și Ligia pentru ziua mamei.

Primul lor concert a fost la Sighet, când Maria avea 6 ani, Ligia 7, și erau foarte mândre că sunt pe aceeași scenă cu tatăl lor. E omul care le-a insuflat în mod direct iubirea pentru muzică.

Bunica lor de la Ieud cânta doine și cântece tradiționale, știa strigături și lua parte la evenimentele importante ale satului. La Ieud se perindau tot felul de oameni, inclusiv sociologi sau antropologi străini. Cartea „Nunta Mortului” a fost scrisă de Gail Kligman, în casa buniciilor. De fapt, toți bunicii săi se exprimau prin cânt.

Împreună cu Ligia, Flavia și Francesca, Maria a pornit pe drumul artistic. Fratele lor, Iuliu, scrie versuri, are un timbru vocal foarte fain și încearcă să le prindă din urmă. A studiat Relații Economice Internaționale, Comerț Exterior și este pasionat de fotografie.

Ligia are proiectul ei, a lansat un videoclip și câteva piese. Flavia a absolvit cursurile de actorie ale Universității de Artă Teatrală și Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” din București, a jucat în câteva filme, cele mai cunoscut fiind ”Selfie”, și în prezent joacă în câteva spectacole de teatru. Nu a putut să renunțe la muzică și cântă împreună cu Pavel Ulici într-un proiect muzical.

Francesca este un dar pe care l-au primit toți cei din familie. E un copil extrem de creativ, sensibil, intuitiv, autodidact care cântă din tot sufletul, reușind să se traspună în orice melodie. Are compoziții proprii, are un simț al umorului foarte dezvoltat și o puteți urmări pe canalul ei de Youtube.

Numeroasa și talentata familie Hojda se gândește la un proiect care să îi includă pe toți, ei sperând să îl lanseze anul acesta. E o energie care îi unește și îi face să fie mai puternici.

Maria Hojda

Familia Hojda

 

Influențele artistice din viața Mariei Hojda

Pe parcursul anilor, Maria a descoperit numeroase cărți, filme sau artiști. A trăit diferite experiențe și a întâlnit oameni noi care au ajutat-o să își consolidez principiile.

Prima carte care a ajutat-o să crească a fost „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupery. Lista a început să crească, de la Hesse, Dostoievsky, Camus, Eliade, Gogol la Kahlil Gibran si alții.

Muzical vorbind, a crescut cu folk, punk, rock, hip hop, muzică clasică și folclor autentic, apoi a început să descopere și alte zone mai abstracte – world music, progressiv, jazz, etc. În liceu era înnebunită după Janis Joplin, The Doors și alții, iar acum se regăsește foarte mult în Bjork și Lisa Gerard.

O altă cântăreață care a influențat-o și a făcut-o să își dorească să exploreze și mai mult posibilitățile vocale, este Yma Sumac.

Mi-a fost mai greu să mă adaptez în această lume nebună și agitată, departe de natură. Ajunsesem să îmi pierd încrederea în oameni și în mine pentru că vedeam că visurile mele nu coincid cu realitatea.  Întotdeauna am crezut în bunătate și mi-am dorit să găsesc frumusețe și puritate, dincolo de urât, dar uneori simțeam că nu mai pot. Prea mult bun simț poate fi dăunător. Prin muncă, perseverență, încredere, curaj și puțin noroc poți să atingi multe obiective. Mi se pare că verbul ”a reuși” are mai multe înțelesuri și depinde de percepția fiecărui om în parte.

 

Experimente muzicale spre descoperirea propriilor limite

Acum șase ani, Maria Hojda a început să colaboreze cu Loredana, pe care a descoperit-o ca fiind un artist și un om foarte puternic. O femeie care iubește scena și oamenii pentru care cântă și se dedică complet actului artistic. Loredana a provocat-o, intenționat sau nu, să iasă din zona de confort.

A mai cântat cu Zdob și Zdub la Arenele Romane, cu ocazia aniversării de 20 de ani de activitate. Cornel Ilie a invitat-o să cânte în cadrul concertului acustic Vunk – Autoportrete.

Istvan Sky a ajutat-o să redescopere bucuria lucrurilor simple prin muzica de meditație și mantre. Cântă împreună cu el aproape de fiecare dată când vine în România.

Cu Allard Van Hoorne a colaborat pentru Bienala de Artă Contemporană din București 2016 și a avut sarcina de a cânta codurile unor pixeli de pe un panou stradal conceput de el. Știa că muzica are multe laturi neexploatate și cu această ocazie a experimentat și și-a lărgit orizontul. Mozart Rocks a fost un proiect care i-a atras atenția de la început, și a avut prilejul de a face parte din două concerte.

Maria Hojda

Maria Hojda @ Souptrip

Maria Hojda a cântat prima oară cu Souptrip la ”Waha Festival” 2017. Băieții aveau nevoie de o voce feminină care să întregească conceptul muzical, iar Adrian Tăbăcaru a propus-o pe ea. Apoi au susținut câteva concerte, au lansat un videoclip pentru piesa Neuro, dar nu au apucat să îl promoveze. Sunt lucruri frumoase care se termină, dar care îti rămân în suflet și te transformă.

Întâlnirea cu Adi Tăbăcaru a fost o mare bucurie pentru Maria, și îi mulțumește lui Ceva (Andrei Popa) pentru această legătură. Adi a compus opera rock ”Lucifer” bazată pe versurile poemului ”Luceafărul” de Mihai Eminescu, iar avanpremiera a avut loc la clubul Control din București, în data de 15 ianuarie 2019.

Acum trei ani, Maria Hojda a înregistrat partitura Cătălinei și a fost fascinată de nebunia pe care a reușit Adi să o creeze. E un proiect amplu, curajos, pentru Maria fiind o mare bucurie că face parte din el.

Am văzut câtă logistică e în spatele unui act artistic, am înțeles importanța muncii individuale, dar și a muncii în echipă. Am înțeles că muncind transpui în faptă o părticică din tine.

 

Noi valențe muzicale alături de TM Groove

În ianuarie 2017, Maria Hojda s-a alăturat proiectului TM Groove al celebrului chitarist Horea Crișovan și al toboșarului Florin Cvasa. Încă de la prima repetiție, Maria s-a simțit în largul ei acolo, ca și cum i-ar fi știut de o viață.

Se simte foarte norocoasă că e înconjurată de muzicieni excepționali și oameni de la care are ce să învețe, care o  încurajează, o susțin și o respectă. Numele lor – Florin Cvașa, Mircea Ardeleanu Jr., Marcelle Poaty-Souami și Horea Crișovan. Fiecare are personalitatea lui și e frumos să vezi atâta diversitate în unitate. Asta se reflectă și în repertoriul pe care au ales să îl cânte.

Una dintre întâmplările memorabile cu Horea Crișovan a avut loc la Gărâna Jazz Festival 2018. A fost invitat să cânte, iar Maria și-a dorit să fie unul din spectatori. Pe la mijlocul concertului, Horea a invitat-o pe scenă. Maria Hojda nu știa ce urma să cânte și nu avea cum să refuze. Provocarea fusese lansată, iar ea urma să își depășească un prag mental. Au început să improvizeze și au adăugat în cutiuța cu amintiri un moment sublim.

Maria Hojda

 

Maria Hojda și primul videoclip

În noiembrie 2017, Maria Hojda a lansat primul videoclip al carierei, în colaborare cu Ceva. Nu și-au creat așteptări, au vrut doar să lanseze o piesă la care au muncit cu drag.

La filmarea videoclipului au lucrat cu Francesca Leonte si Mircea Ibadof de la ”Akasha film”, niște oameni faini care le-au creat un spațiu confortabil și intim. Aflată la prima experiență de acest gen, Maria nu prea știa ce are de făcut, fiindu-i destul de greu să se detașeze. Le este însă tuturor recunoscătoare, deoarece fără ghidajul lor nu ar fi reușit să își focalizeze energia și să exprime mesajul piesei.

Este evident că pe Maria Hojda o atrag proiectele experimentale și a avut câteva colaborări în direcția asta. Există oameni care gustă genul ăsta de artă, dar sunt cam puțini. Lipsa educației se oglindește în toată societatea actuală, menționează artista cu părere de rău.

 

Lecții pentru un visător la carieră muzicală

Cel mai greu obstacol din cariera Mariei a fost atunci când a rămas fără voce și aproximativ doi ani de zile nu a avut voie să cânte. Și-a revenit pe parcurs, dar a trebuit să o ia de la capăt cu multă răbdare și consecvență. Familia și prietenii au fost cei care au ajutat-o să continue. Tot în perioada aceea, din nevoia de a se exprima artistic, și-a direcționat atenția către teatru.

Fiecare își învață lecțiile. E un drum anevoios, chiar dacă pare simplu. Îți trebuie multă tărie de caracter, curaj, încredere și credință. Bineînțeles că trebuie să muncești mult, să renunți la un anumit tip de confort și să te dedici. Depinde pe ce cale ești dispus să mergi. Din păcate, onestitatea, bunul gust, bunul simț și rafinamentul nu prea își găsesc locul în industria muzicală actuală care promovează o muzică facilă, fără mesaj și substanță.

Cât privește condițiile pentru a reuși ce îți propui, Maria Hojda consideră că e foarte important să afli ce vrei, să îți focalizezi energia către lucrurile care contează și să nu te lași înveșmântat în iluzii și faimă.

Maria Hojda

 

Timișoara versus București în muzică

Chiar dacă Bucureștiul poate oferi mai multe oportunități, nu oferă liniște și echilibru. Asta este percepția Mariei după zece ani petrecuți acolo. A simțit că e momentul pentru o schimbare, și așa a ajuns în Timișoara, un oraș bogat și viu din punct de vedere artistic.

S-a convins de beneficiile mutării în Timișoara, deoarece colegii ei de trupă locuiesc aici. Bucureștiul nu îi mai pria, și e interesant că nu e singura artistă care fuge de marile orașe. Maria îmi spune că, pentru ea, agitația de acolo e ca o tornadă care te ia pe sus, te aruncă în neant și alergi fără să mai înțelegi sensul.

În Timișoara are timp să picteze, să cioplească, să se plimbe cu bicicleta, să citească. Orașul acesta o inspiră, iar ea avea nevoie de asta pentru a putea lucra mai departe și la proiectul ei, care aștepta de ceva vreme să fie băgat în seamă.

Descoperind-o pe Maria Hojda, o voce și un nume despre care vom auzi vorbindu-se mai mult de acum înainte, am aflat că omul nu are nevoie de multe lucruri pentru a fi fericit. Un artist, cu atât mai puțin.

Deloc întâmplător, în finalul articolului, Maria Hojda ne-a lăsat o poezie de Benone Burtescu.

 

Dacă vrei să fii rege

Ca să fii rege peste animale, nu-i cine știe cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Și-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puțin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele și niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori trebuie să suporți la hotare mărăcinii și spinii
și mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste înstelare trebuie să te așezi printre luceferi – călător spre Orion și, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Și fără trudă.

Ca să fii rege peste ape și vânt trebuie să înveți osanale ca îngerii și
să le aduci pe pământ alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni este mai greu decât toate

altceva.
Trebuie să trăiești și să mori pentru ei, învățându-i ce înseamnă a iubi,
a ierta…

Dar, cel mai minunat, este să poți fi rege peste tine însuți,
atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău.

Și sa încheiem înțelept și frumos. Și, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos când mergi pe drumul dinspre rău spre bine.
În clipa aceea, Veșnicia te cumpănește.

Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hei! Grăbește-te!