Râmnicu Vâlcea

6 ore face trenul de la Ploiești la Râmnicu Vâlcea. În teorie, în practică drumul înapoi poate ajunge și la 9 ore în vagoane fără căldură, alături de oameni cu fețe plictisite de viață. Trenul trece cu o viteză mică prin Câmpia Bărăganului unde verzele și ardeii Kapia zac neculeși, lăsați să se usuce.

 

Rând pe rând ne trec prin fața ochilor case mici, garduri transparente, turme de oi și capre, măgari, cai albi pe câmpii și găini lăsate libere. Parcă aici lumea nu se teme de furt. Dimineața casele dorm, pe străzi nu e nimeni nici spre orele 11.

Casele astea par mai aproape de cer. Un cer ca de tablou se întinde deasupra unui oraș mic, ca de munte unde liniștea domnește nestingherită. Râmnicu Vâlcea este micuț, dar dichisit. Un oraș al contrastelor frumoase cum ar fi lipsa coșurilor de gunoi, dar prezența inexplicabilă a curățeniei. Ai impresia că până și câinii vagabonzi sunt prietenoși aici. Totul îți zâmbește încă din gară.

Noaptea pe străzi poți merge liniștit. Nu te urmărește decât paranoia ta crescândă, iar oamenii sunt săritori. Te ajută fără să ceri ajutorul, încă sunt uimită. Taximetriștii mulțumesc pentru bacșiș de parcă le-ar fi picat din cer. Totul este înconjurat de dealuri și munți care te invită la visare. Timpul pare că trece mai încet, mai domol aici, iar nimeni nu se grăbește nicăieri.

Râmnicu Vâlcea

Unele case sunt vechi, parcă încremenite în timp, iar case mai noi sunt construite în aceeași curte. Pare că ai nimenit în altă țară. Ploieștiul și nebunia sa par departe-departe… Oamenii se salută între ei de parcă ai sta într-un mic sat de munte.

Unde-s fițele de orășeni? Aici e o lume în care viața curge cum poate ea, nimic nu tulbură liniștea locului. Blocurile mici de înălțime, pătrat-comuniste, forme ușor amuzante printre care se văd dealurile și cerul. Ai impresia că te afli într-o depresiune de unde ai liber la cer.

Am mers la o gală unde s-au licitat 12 brazi realizați de câțiva designeri faimoși și Fundația Alex Tache. O atmosferă de basm într-un restaurant mirific. Toți se salută între ei când se așează la masă, deși mă cunoșteau doar un număr mic de oameni, relativ 3.

Fiecare brad a fost cumpărat, iar banii oferiți vor ajuta unul dintre cei 12 copii pe care Alex Tache îi va crește în casa NEST. S-au smuls zâmbete, s-au stors lacrimi, s-a cântat și lumea s-a simțit bine.

O sală cu aproape 200 persoane care îl cunosc pe Alex – motivul pentru care veniseră de fapt aici. Toți voiau să îl susțină și și-au oferit sprijinul proiectului NEST de la început până la final. Este impresionant cum toți voiau să ia parte la acest proiect care prin banii lor a devenit al tuturor.

O seară minunată în care oameni cu dare de mână au cumpărat brazi nonconformiști, dar frumoși și au contribuit la un mare vis. Miile de euro s-au adunat ușor după ce mulțimea și-a intrat în mână, suspansul nu s-a lăsat așteptat, iar emoțiile au atins cote mari.

S-au cântat colinde, atmosfera s-a încălzit, iar glumele au curs gârlă. Dragoș Bucur și Dana Nălbaru sunt gazde minunate care par că se înțeleg de minune atât pe scenă, cât și în viața personală. 

Alex Tache cred că și-a atins visul cu ajutorul persoanelor care au licitat în această seară și mă bucur enorm că am putut fi acolo printre atâția oameni minunați. Nu mai zic de faptul că am putut vedea puțin din Râmnicu Vâlcea – un oraș care pare din altă lume prin oamenii și atmosfera de acolo.

Să ne revedem cu bine!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *