Andrei Lasc

Regăsirea de sine este un lucru complicat. Mai ales atunci când nu te simți bine oriunde te-ai duce, pentru că haosul se află de fapt în interiorul tău. Andrei Lasc a avut nevoie de un silent retreat în Asia pentru a-și pune liniile interioare în ordine și armonie.

 

Suntem suma deciziilor noastre, chiar și cele mai mărunte dintre ele. Și dacă suntem într-un punct în care nu ne e bine sau știm că putem mai mult, atunci merită ridicată la fileu întrebarea „păi ce-am ales de am ajuns aici?”. Și după asta, ce alegem ca să ajungem mai departe?

Orice despărțire ne poartă printr-o mare de emoții cărora pare că nu le putem ține piept. Părăsiți de cel ce părea jumătatea noastră, ajungem să nu mai știm cine suntem fără el.

Mai întâi de dor și tânjire, apoi am simțit tristețe când mi-am dat seama că ”there’s no way back”, apoi supărare pe lucrurile care mi-au creat suferință și într-un final pace și mulțumire față de toate lecțiile pe care le-am învățat (sau nu) din relația respectivă.

 

Silent Retreat în Asia și testele de maturitate

După o asemenea experiență, Andrei Lasc decide să lase în urmă Europa, locul unde nu se mai regăsește.

Plecarea sa în altă lume, mai relaxată și mai zâmbitoare, l-a făcut să înțeleagă cine este și să caute mai adânc poveștile ascunse. Andrei Lasc se declară acum un om printre alți oameni, dar destul de timid cu străinii. Un om care creează lumi din cuvinte și din pixeli și care caută povești din oameni și locuri.

Călătoria în Asia ar fi trebuit să îi aducă toate răspunsurile la întrebările puse. Voia să afle cine este și încotro se îndreaptă sau unde trebuie să meargă, dar o călătorie în lumea liniștei și păcii interioare nu oferă chiar asta.

În față i s-au pus mai multe oglinzi pentru a vedea clar ce este și ce nu este, iar la final a avut și mai multe dileme. Pe de altă parte, a descoperit o liniște care să îi poată permite să trăiască fără să aibă răspuns la toate întrebările. Asta fără să simtă că lipsa acestor răspunsuri este un motiv de rușine sau de eșec.

Și, poate, să mă iubesc așa, stângaci uneori și neștiutor alteori, cu răbdare uneori și poftă de explorat mai tot timpul.

O călătorie de cunoaștere nu merge niciodată după planul făcut cu capul pe pernă. Întotdeauna vor apărea lucruri neprevăzute care îți vor da bătăi de cap și palpitații.

Punând presiune pe sine să afle răspunsurile la propriile întrebări existențiale, Andrei Lasc a devenit brusc mai crispat decât ar fi trebuit. Crisparea a făcut ca mai multe lucruri să nu meargă cum ar fi trebuit:

Am alergat după avioane, am avut carduri blocate, mi s-au stricat telefoane, am făcut insolație, dar acum când mă uit în spate, alea au fost teste de maturitate.

 

Ce înseamnă ”Letting go” în viziunea lui Andrei Lasc

Se vorbește tot mai des despre letting go, cum se practică și cum se trăiește în acest stil. Andrei Lasc descrie letting go drept puterea de a rezista în fața unei mici bucurii de moment pentru a primi o bucurie mult mai mare în viitor.

El spune că acest lucru diferențiază adultul de copil. Copilul nu va înțelege de ce trebuie să refuze ceva ce i se oferă în prezent.

Uneori e dureros să lași ceva-ul sau cineva-ul ăla să plece. Pentru că uneori, ceva-ul/cineva-ul ăla e tot ce ai. Sau, și mai dureros, e singurul lucru sau om de la care primești alinare sau iubire, chiar dacă s-ar putea să fie toxică.

O călătorie poate fi una inițiatică, un fel de bildungsroman care schimbă vieți și mentalități. Pentru Andrei Lasc exact așa a fost pentru că a înțeles lucruri profunde despre viață.

Dacă ar fi să vorbească despre 3 lucruri pe care le-a învățat din această călătorie, acestea ar fi următoarele:

  1. Mâncarea mâncată cu mâna este mult mai delicioasă decât cea cu furculița. Știu indienii ceva.
  2. Oamenii sunt frumoși dacă ai timp și curaj să-i descoși. E tare straniu să văd în câte feluri (unele tare bizare) își pot arăta oamenii iubirea. Și câtă nevoie de iubire avem, indiferent că suntem indieni și mai avem 7 frați sau suntem din Bali sau Târgu Ocna și suntem singuri la părinți.
  3. Viața bate filmul în orice situație pentru că nu încetează să fie surprinzătoare. Cele mai bune lecții de viață sunt cele care vin pe două picioare și testează omul să vadă dacă și-a învățat lecțiile din trecut.

O inimă frântă, una dezamăgită sau doar pusă pe pauză poate să se descopere pe sine și să devină mai fericită într-un Silent retreat. Nu contează în ce etapă a vieții te afli sau de ce.

Să te întrebi din când în când foarte foarte serios „cine ești” mi se pare că ține de igiena emoțională.

Nu avem timp

Este curios cum pe ceas toți avem 24 ore pe zi, dar unii părem mai ocupați decât ar trebui. Uneori lucrurile pe care le avem de făcut nici nu sunt atât de importante pe cât par. Ar trebui să fim mai atenți cu ce ne umplem ziua, la ce amânăm sau târâm după noi.

Este vital să ne facem timp să stăm cu noi, în liniște, făcând lucrurile care ne plac și care ne bucură. Ar trebui să fim capabili să se uităm în interior și să se descoperim pe noi înșine.

În 27 ani, Andrei Lasc a muncit doar un an ca angajat. Încă din facultate, a făcut bani din proiecte și acest stil de viață l-a captivat. Freelancingul vine la pachet cu o libertate totală de organizare, program flexibil și proiecte selective. Minusul este că incertitudinea plutește în aer în fiecare minut. Nu se știe pentru cât timp va mai merge.

Acum, dorința lui Andrei Lasc e să trăiască o viață vie, frumoasă, alături de oameni care creează lucruri. De asemenea, ar vrea să mai scrie despre ce și cum simte în interior. Pe de o parte pentru că este eliberator pentru scriitor, dar și încurajator pentru cititorii temători.

Dacă văd în jur și oameni care-s vulnerabili și vorbesc deschis și despre sentimente mai gri, atunci o să aibă curaj să iasă și ei la lumină.

Pe platforma Poevie scrie și despică în mii firul cuvintelor și al vieții în general. Fiecare poezie ascunde subtil o emoție, o dezamăgire, o idee, o clipă ce se vrea infinită. Poevie a stat pe tușă în 2019, dar urmează să prindă viață din nou.

 

07:07

Uneori din despărțiri poate ieși ceva bun care să bucure pe alții sau să le ofere speranță. Andrei Lasc a transformat un jurnal de călătorie interioară și exterioară într-una din cele mai citite cărți de la Cărturești.

07:07 a ieșit mult mai bine decât își imagina. Asta mai ales pentru că un bărbat a avut curajul să se arate vulnerabil și să ceară ajutor. Deși credea că a scris o carte tristă, cititorii i-au spus că i-a pufnit râsul des.

Întrebarea „cine mai sunt eu?” adresată sieși după o despărțire este laitmotivul cărții și izvorul unor dialoguri interioare destul de amuzante. Dialoguri din care oricine, despărțit sau nu, poate trage învățături importante.

Călătoria lui Andrei Lasc este de fapt o călătorie spre sine. Spre a afla ce contează cu adevărat și a se vindeca de idei preconcepute și mentalități învechite.

În locul lui ne putem pune cu toții. Poate că nu toți putem publica o carte de succes, dar ne putem obișnui cu ceea ce înseamnă o viață slow living, letting go of the past și embracing the future with no expectations.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *