Călătorie în lumea teatrului cu George Dometi, tânăr ce-și arată talentele actoricești în urbea orădeană

George Dometi s-a născut în 1988 în Târgu Jiu, dar anii copilăriei i-a petrecut în orașul celor șapte coline, Iași. Aici a pus bazele ideii de a fi actor prin nenumărate experimente teatrale premiate. S-a construit la Cluj ca viitor ucenic al teatrului, unde a fost instruit „să nu mai fie el”. Aici a câștigat premiul al doilea la olimpiada de teatru plus alte titluri adunate în palmares.

Deva, Baia Mare, Oradea sunt orașe cheie, importante, în care și-a lărgit spectrul artistic și și-a exersat educația primită în arta actorului. Fiecare dintre toate aceste orașe a picurat diferite arome și esențe ce i-au format atât personalitatea, cât și gândirea estetică.

Numele său este legat de Teatrul “Regina Maria” din Oradea din stagiunea din toamnă din 2013-2014. Nu a fost nici dorință, nici natura întâmplărilor, ci și-a spus cuvântul jocul ticluit al șanselor.

În acele timpuri, bulversat de nepotrivirea dintre conceptul managerial al fostului director de la Baia Mare, care își dorea cantitate și nu calitate, și dorința tânărului George de a aduce în față resursele expresive pe scenele provinciei românești la standarde cât mai înalte, s-a prezentat la concurs unde a fost admis primul. Așa a devenit parte din urbea orădeană.

Treptat, perspectiva teatrului i s-a schimbat radical, iar adevărul scenic primează în fața distincțiilor. Astfel, i-am putut vedea talentul mână în mână cu seriozitatea și cinstea în comedii, drame, dar și filme.

Cum i-a fost drumul lui George până aici și cum s-au împletit întâmplările din viața sa, descoperim în rândurile de mai jos. Dacă simte mulțumirea sufletească atunci când face un exercițiu și se gândește la punctul în care e la momentul actual, aflăm direct de la sursă.

Cum s-a format în sânul familiei

Este născut al doilea, sub semnul balanței, într-o familie superbă cu un tată muncitor, hazliu și șarmant care i-a insuflat prin puterea exemplului că munca înnobilează omul, mai ales când îi presari și-un pic de umor. Acesta nu ar fi putut face nimic fără mâna unei femei iubitoare, blânde, care insuflă noblețea, dragostea de lume și forța cu care a înfruntat orice cumpănă ivită în cale precum e mama sa.

Esența identității lui George este înfățișată și prin prisma fraților săi cărora le oferă doar dulci complimente odată cu aceste rânduri. De la ei a însușit numai elemente valoroase care l-au ajutat pe oriunde a călcat. Cea care i-a picurat în suflet grija și curajul este sora mai mare, iar Cezar, fratele i-a antrenat răbdarea, toleranța și bunul simț.

Este soțul unui înger de fată, Florina-Maria și tatăl un „prunc cosmic”, Victor, iar tot ce ține de întregirea sa ca om se referă la familia sa. Are cu cine împărți iubirea, mâhnirea, fericirea și împlinirea.

George se învârte în viață în jurul a două extreme: nimic sau tot. Jumătățile de măsură nu au încăput niciodată în buzunarele sale. În pofida faptului că este un îndrăgostit platonic de lexice și este extrem de atent cu ele, aș spune că se învârte în jurul unor acțiuni și principii, în toate punând stropi mari de emoții. A face este egal cu a avea.

Desigur, cuvintele precum frica, al doilea și anonimatul ar putea de asemenea să-i descrie viața. Mereu s-a temut de eșec, de aceea nici nu a încercat multe. Tot ce cunosc din ce-am aflat până acum e că are o singură misiune: de a lăsa ceva lăudabil în urma sa.

Omul și actorul George Dometi trăiesc în aceeași lume, în același corp

La o vârstă în care mulți tineri aleargă să culeagă doar lucruri superficiale și își lasă visele în așteptare, pe George l-a impulsionat să își asculte inima și i-a dat timp timpului, astfel încât a transformat vocația în pasiune, iar pasiunea în meserie. Niciodată nu uită de dulcea armonie dintre ele.

În același timp, actorul George îl frământă foarte mult în interior pe omul George, pentru că are senzația că nu e suficient de bun și că îi lipsește ceva.

Este cea mai frumoasă meserie din lume și cred că merită tot efortul, dar trebuie să ai o forță emoțională de neînvins. Să crezi fără îndoială că ai tot ceea îți trebuie și că părerea celor din jur contează doar în măsura în care te poate ajuta să corectezi sau să redescoperi ceva în tine.

Un munte de talent a ieșit în față și acesta își spune cuvântul, dar e la fel de sigur că dacă nu e suficient de bine blindat emoțional, poate să pice oricând. E un sentiment pe care îl trăiesc foarte mulți colegi de-ai lui și cumva asta îl determină să continue. Nu are cum să uite că în meseria asta rămâne cine rezistă, nu cine are talent.

Dacă viața de zi cu zi declară că este un nemulțumit acerb și-un plăsmuior de vorbe necugetate, atunci când este pe scenă consideră că trebuie să găsească balanța între natural și teatral, firesc și magic. Tehnicile teatrale sunt cele care te conduc spre treptele cele mai înalte.

Actorul și omul, până la urmă trăiesc în aceeași lume, în același corp, închiriindu-și unul altuia această garsonieră invizibilă. Totodată, ei se subînchiriază într-o sală de teatru, în care el, actorul, se înstrăinează de toți și ajunge să trăiască el, nefiind cu adevărat el.

Dezvăluiri despre drumul ales

Povestea sa este specială prin împletirea întâmplărilor și a actelor reprezentative pe mai multe scene teatrale din țara noastră. Drumul lui George Dometi a fost uneori bătătorit cu contracte pe perioade nedeterminate, ce îl conduceau pe acesta spre un joc actoricesc plafonat. Alteori a refuzat roluri care nu-i sintetizau măsura priceperii lui actoricești, demonstrându-și lui că nu rezultatul contează, ci căutarea.

George Dometi este adeptul unui teatru fără prea multe cuvinte. Poate de aceea e foarte atras de rolurile mici pe care să le facă vizibile, să le facă să-și trăiască gloria. Dar pentru asta are nevoie de măști, care la rândul lor dau naștere personajelor

Revenind la parcursul său profesional amintim că în clasele generale și liceale regiza spectacole premiate la festivalurile de gen. Primul pas pe neobosita scândură a scenei a fost în clasa a VIII-a când a participat cu un spectacol regizat de el, în care juca Spiridon din O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale.

Prin facultate a simțit recompensa aptitudinilor actoricești concretizate în titluri. În timp, perspectiva asupra teatrului i s-a schimbat radical. Nu premiile contează pentru el, ci adevărul scenic. Iar când adevărul scenic e trădat, el se retrage subit.

Astfel, de un timp bat în retragere. Au fost, chiar la începutul anului, câteva încercări de a crea un laborator teatral, dar pandemia a amânat planurile. Poate la anul.

Fără limite în actorie în viziunea lui George Dometi

George este un actor care și-a făcut treaba foarte bine, care a fost serios și cinstit în relație cu scena, dar chiar și cu ecranele televizate. Are în palmares roluri și în filme regizate de Bogdan Domocoș, Nicolae Mărginean și Marian Crișan. Dorește totodată chiar o împrietenire mai bună cu mediul cinematografic.

Îi place să fie actor în comedii având o expresivitate inedită, o mobilitate estetică și un simț al umorului frizând tragedia. Încă așteaptă să strălucească, eventual cu premiul Nobel pentru literatură și Oscarul pentru regia filmului „Mulțumitul vieții lui” (The satisfaction of his life).

Un om care poate fi orice în lumea teatrului și azi s-a dezbrăcat de toate hainele personajelor nu puține la număr, face mărturisi și despre provocările întâmpinate.

Astfel, cea mai mare provocare a fost cu un personaj din spectacolul Livada de vișini de A.P. Cehov, în regia lui Alexandru Dabija. Atât de pierdut în straiele acelui caracter a fost încât 3 luni de zile nu a mai fost el. A fost măcinat, a fost împins la o spovedanie magică și enigmatică. S-a pierdut pe el, regăsindu-se pe sine. A fost un joc nefericit al fericirii de a aduce zâmbete pe chipul oamenilor.

Este prieten cu actoria și în viața personală, fiindcă viața artistică își trage izvorul de energie și din viața de dincolo de scenă. Am aflat că atât timp cât dai naștere unui nou personaj, nu îl poți abandona pe o scenă rece până a doua zi. Există șansa, din spusele lui George, să te prezinți în fața publicului cu un personaj semi-viu

Nu poți da viață unor plăsmuiri dramaturgice fără vreun gram de viață reală în ele. Cele mai bune idei îți vin în viața personală, atunci când în aparenta ignorare a personajului îți naști soluții viabile pentru traiul lui scenic. Nu cred în cei care își abandonează munca la ușa sălii de repetiție.

Un om este construit atât din mulțumiri, cât și din tristeți

Tânărul actor este un tată fericit și un soț bucuros. Spre mulțumirea sa cea mare, cu familia sa își ocupă tot timpul. Dar, dacă ar sta de vorbă cu acesta și ar negocia să își ia câteva zile libere, ar scrie, muze fiindu-i minunile din viața lui cu care împărtășește iubirea pură.

Nu m-a mirat răspunsul lui la a mea curiozitate: cu ce te mândrești? Cu stilul său inconfundabil, prin care George Dometi se dedublează în mod hâtru de propria sa persoană, actorul recunoaște cel mai mare motiv al său de mândrie:

Mândria de a iubi și de a fi iubit de un înger de soție ce i-a dăruit un urmaș după chipul și asemănarea lor, fapt pe care îl consideră cel mai incredibil, fantastic, grozav, admirabil, minunat, luminos, încântător, fălos, estetic, mișto, gigea, tâmbuș, chipos, marghiol, hireș, ochios, nialcoș, mândru, plăcut, excelent, fermecător, senin, magnific, desfătător, impozant, favorabil, prielnic, extraordinar, excepțional, frumos cadou pe care mi l-ar fi putut face cineva. De asta e mândru. Și pentru EL îi mulțumește diafanei sale soții, Florina-Maria!

Acasă pentru George Dometi este acolo unde se află Florina și Victor. Iubirea dintre el și cea care a ales să îi fie parteneră de viață a rezultat la un copil, ce a creat unitate nezdruncinată familiei. Dar, totuși poartă un gând ce îl apasă și îi tot dă târcoale: nevoia unui spațiu al lui, a unui locușor unde să-l poate numi „acasă”. Apăsarea acestui gând îi perturbă traseul personal destul de mult.

Pe lângă familia ce clădește un cămin, e nevoie de o casă în care să se trăiască la fel de frumos, curat și firesc ca până acum. Un spațiu fizic, dar în care George dorește să-și desfășoare și activitatea artistică, și anume înființarea unui laborator de teatru unde să aprofundeze căutările din domeniul actoriei.

Îmi proiectez un laborator de teatru pe care aș dori să-l deschid în Oradea, dar se pare că e pus pe pauză momentan din cauza stărilor de urgențe, alertă și financiare. Dar de cum mă pun pe picioare și manageriez mai bine alternativele și soluțiile ce se ivesc, mă voi pune pe treabă. Acest laborator de teatru aș dori să fie unul în care teatrul forum, psihodrama, experimentele teatrale, instalațiile teatrale își vor găsi casa.