Carmen Suciu, voluntar de elită datorită îngerilor din familia sa

O viață despre care s-ar putea scrie cărți

Carmen s-a născut în Bârlad, într-o familie minunată de cadre didactice, mama fiind educatoare, iar tatăl învățător.

A crescut alături de două surori și mulți copii orfani de la Casa de Copii, pe care părinții îi aduceau uneori la masă, învățându-le astfel despre iubirea și grija pe care trebuie să o ai față de aproapele tău.

Iată deci, cum familia este rădăcina principală, seva prin care noi ne hrănim spiritul și învățăm lecții importante de omenie, de bunătate. Familia ar trebui să fie liana cea mai puternică și exemplul cel mai concludent al valorii umane pentru un copil.

În cazul lui Carmen, puterea exemplului a fost, este și va fi mereu un fel de stea polară și un ADN care a modelat-o constant în omul care este.

 

A început să scrie de mic copil, activând ani buni la Cenaclul „Cireșarii” al profesorului Cristian Simionescu. A urmat Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu”, iar apoi Institutul de Studii Economice.

A avut un singur copil, o fetiță. O fetiță care a plecat să se joace în Cer cu îngerii, la doi ani, răpusă de o boală extrem de rară.

După moartea ei, Carmen a fost încercată de multe emoții, de revoltă sufletească, de tristețe, de întrebări. Și este normal. Nimeni, niciodată nu va fi pregătit pentru a se despărți de copilul său. Când ne moare partenerul suntem văduvi, când ne mor părinții suntem orfani, dar când ne mor copiii… cum am putea fi? Desuflețiți… nu există atribut pentru o astfel de încercare și durere.

În acest timp, a avut-o alături pe Mihaela, sora sa. Ella i-a șters lacrimile și i-a încălzit sufletul, precum  face o mamă cu mânuțele înghețate ale unui copil.

Dar drama lui Carmen nu s-a oprit aici. În urmă cu câțiva ani, chiar în Ajunul Crăciunului, Ella a mers să aibă grijă de Îngerașa Riana, în Cer. De mama ei se îngrijise deja. A murit într-un cumplit accident de circulație.

După atâtea tragedii, cum să nu te simți dărâmat? Cum să nu îți dorești să o iei pe urma celor dragi? Doar că, spune Carmen, până și cerul a refuzat-o pe ea, „un munte de granit înegrit de vremi și războaie”.

Erau zile când nu mai știam ce sunt, cine sunt, doar un morman de oase și carne aruncate într-un trup uitat parcă de Dumnezeu, lăsat fără vise, fără viață! Rătăceam în nicăieri, spânzurată de grinda cerului, sleită de remușcări, vină și durere! Amintiri ce dor, amintiri ce strigă, suflet zdrelit, înghețat într-o zi de decembrie! Mă uitam după mine, dar nu mă găseam, totul mă ferecase în pușcăria unei vieți fără viață!

Și-atunci, și-a dat seama că, dacă o iubea pe Ella, trebuia să îi arate asta, de aici de jos. Să-și susțină părinții, sora și mai ales pe fiul Ellei. Toate aceste necazuri și nenorociri au reușit să o întărească în credința sa. I-au deschis drumul spre credință, Dumnezeu și Iubire.

Carmen Suciu este acum alături de oricine are nevoie de ajutor. Atât și așa cum poate. Este asemeni unui filtru prin care Dumnezeu cerne binele de greutăți, lacrimile de zâmbet și șansa de neșansă! Ea este cumva zidul în care se opresc atât cât e uman posibil, greutățile altora și se naște speranța și fapta bună.

 

Cerșetor în propria țară, pentru binele altora

„Născută Înger”, una dintre cele mai active asociații caritabile din Piatra-Neamț, dar nu numai, a împlinit în acest an 3 ani de activitate. Numele asociației a fost stabilit în amintirea Ellei. Ea s-a născut înger, ea a învățat-o pe Carmen iubirea necondiționată. Iar când tatăl i-a arătat că ea decide ceea ce o definește, a găsit cumva puterea interioară de a se transforma pe de-a întregul în voluntar: 

Rămân cerșetor în propia-mi țară! Zâmbetul unui copil, bucuria din ochii lui, o viață salvată mă fac să cerșesc din poartă-n poartă! Munca de voluntar nu-i o joacă, nu-i ceva care să faci din lipsă de ocupație! Nu! Este ceea ce te definește ca om în interiorul tău. Mulți dintre noi nu dorim să fim expuși ca o carte deschisă, dar niciodată citită și atunci nu avem curajul să facem ceea ce simțim, ce dorim.

Asociația, sub coordonarea neobositei Carmen Suciu a salvat, în toți acești ani, foarte mulți oameni de sub steaua neșansei în viață. Mulți copii orfani, abandonați, cu boli grave sau provenind din familii foarte sărace, au găsit la Carmen soluția și ajutorul. În Bârlad, locul său natal, are foarte mulți copii bolnavi cărora le procură, din donații, medicamente, pampers, lapte, haine, jucării.

Din păcate însă, i s-a întâmplat de multe ori să se prezinte ca voluntar și să fie instant etichetată. Uneori, a fost întrebată ce interes ascuns are. Alteori i s-a spus că nu are ce face sau că este inutil.

Într-adevăr, Carmen Suciu are un interes, izvorât din dramele propriei familii. Să nu moară de durere și de dorul celor dragi. Ea pur și simplu a ales să transforme suferința într-o punte de iubire în Dumnezeu și om!

Un Dumnezeu care, ne mai spune Carmen, este de vină în România pentru toate relele care ni se întâmplă. Noi, ca societate, ne-am obișnuit să ne victimizăm la orice, dar nu facem nimic să ne asumăm responsabilități.

 

„Ne-am obișnuit ca cei care nu corespund „standardului” nostru să-i băgăm sub preș sau să-i facem invizibili și este firesc acest lucru, deoarece doar așa suntem cu adevărat un stat paralel cu realitatea existentă. Pe Eminescu, Creangă, Brâncuși, Enescu, Porumbescu și alți titani ai noștri i-am înlocuit cu modele de unică folosință. În mass media, televiziune promovăm nonvaloarea, violența și atunci ne întrebăm: ce tineri avem?? ce exemple au de urmat??

Dintr-o țară producătoare am devenit doar una de consum. Legumele, fructele, lactatele noastre nu sunt bune pentru că sunt prea naturale, iar noi transformându-ne în plastic, căutam doar plasticul din supermarketuri.

Toți sunt medici, iluminati, profeți, învățători, profesori, dar mai puțini doctori, dascăli, părinți, îndrumători. Ne-am erijat în judecători, avocați supremi, dăm de marginile pământului cu tot ceea înseamnă autoritate, strigăm în fiecare zi, jos corupția, jos trădarea de neam și țară, dar numai în fața televizoarelor sau a rețelelor de socializare, nu cumva să ne clatine cineva din confortul nostru.

Dacă moare capra vecinului și nu a noastră, suntem bucuroși, crezând că pe noi nu ne poate atinge niciun rău, iar celui căzut îi mai dăm un șut, că, deh, ce-mi pasă mie de el, că doar este etnic, puturos, mizerabil, analfabet, bețiv etc.

Dar ne întrebăm vreodată, barem, din pură curiozitate de ce sunt atât de mulți în situația aceasta?? Nu oare pentru că am distrus tot ceea ce putea să-l ajute să fie independent? Școlile profesionale, fabricile, producția care i-ar fi dat o șansă să aibă un trai decent.

Suntem o țară de economiști, dar cu economia suntem în colaps, suntem o țară de juriști și avocați, dar plină de violuri, crime, pedofilie și nici nu am câștigat nimic din patrimoniul furat.

Suntem considerați un popor generos și ospitalier, dar ne mor copiii în spitale pentru că nu le putem plăti tratamentele, ne mor copii și bătrânii de foame și frig pentru că ignoranța tuturor ucide, lent, dar sigur.

Am zile (mai mereu) când mă simt un cerșetor, când pur și simplu îmi iau capul între mâini, plâng să nu mă vadă nimeni, întrebându-mă: azi ce mai fac, cum mai rezolv, încotro să mai mă duc??? Cazurile sunt din ce în ce mai multe, mai grele, oameni ajunși pe malul prăpastiei, copii chinuiți, bătrâni înfometați și eu?? Un actor într-un film de proastă calitate, numit: viață!”.

Acestea sunt gândurile și frământările unui om care are ca muncă de teren…viața! Viața la absolut, neregizată, neîmpachetată în staniol și confeti. Viața cu grele și foarte grele, necazuri, agresiuni, foamete, sărăcie, imposibilitatea de a merge la școală și multe alte necazuri.

Necazuri pe care mai toți le judecă și foarte puțini își ridică întrebarea firească: de ce?

Pentru a găsi răspunsul, trebuie întotdeauna mers la rădăcina problemei, iar aceasta suntem noi: societatea civilă și politica de proastă calitate dusă de statul român.

Carmen Suciu despre comunitățile de rromi

Așadar, Carmen se confruntă zilnic cu: sărăcia, boala, mizeria, lipsa educației și a civilizației, cu rasismul, cu mentalități care judecă și te trântesc de toate marginile pământului, dar mai ales cu răutatea și etichetele.

Însă cel mai des se lovește de cel mai mare zid al ignoranței și iresponsabilității: „Nu ajutăm țiganii!”. Nici nu e de mirare că aceste comunități de rromi sunt predispuse a fi pepiniere de viitori infractori.

Cu câteva excepții, marea majoritate se nasc în familii foarte sărace, pentru că părinții nu au avut șansa de-a studia, de-a învăța o meserie, de-a fi integrați în societate.

Mă întreb: strigătul unei mame care își vede copilul murind în fiecare zi are culoare, are etnie?? Ce ar trebui să facem în cazul celor de etnie când ne cer ajutorul? Să ne prefacem că nu-i auzim? Să-i ignorăm și să-i facem invizibili pentru că societatea noastră este una plină de prejudecăți sau etichete??? Nu contest că această etnie are multe hibe, însă v-ați întrebat vreodată de ce s-a ajuns aici?? 

Ceea ce spune Carmen Suciu este foarte adevărat. Nimeni nu este vinovat de religia sau etnia în care s-a născut și nici de culoarea pielii sale, dar noi toți suntem vinovați prin faptul că le suprimăm un drept fundamental, iar apoi, îi judecăm pentru că nu sunt ceea ce ne așteptăm noi să fie.

Societatea românească este încremenită în prejudecăți, cangrenată ea însăși de lipsa de educare și educație, de programe de incluziune socială și de multe alte probleme.

Niciun om, dacă îi este îngrădit dreptul la educație, muncă, cultură, nu poate să ajungă să își depășească situația socială, decât prin cine știe ce miracole ale vieții.

 

Rezultate, planuri și proiecte

Carmen Suciu este foarte cunoscută în Vaslui, Bârlad și Neamț, aici ea ajutând sute de persoane aflate în mare dificultate. Întreține la facultate peste zece studenți săraci, ajută bătrâni singuri cărora le duce zilnic mâncare, haine și medicamente, asemeni unui ceasornic setat la ora inimii.

Pe data de 22 noiembrie 2018, Carmen Suciu a fost votată de peste 6.500 de oameni, online, drept „Ambasador” al asistenței sociale.

Acest trofeu aparține în primul rând Lui Dumnezeu, surorii mele decedate, Ella, familiei mele, îngerilor, voluntarilor îngerilor, prietenilor, dar mai ales celor care mă susțin în misiuni îndeplinite, celor care îmi sunteți alături cu donații, care mă sprijiniți în tot și toate.

Asociația are ca sponsori câteva firme private, însă cei mai mulți sunt oameni simpli, cărora le pasă. Vânzările cărții „Născută înger”, semnată Karmen Suciu, au fost și sunt de asemenea redirecționate către asociație.

Un gând special se îndreaptă spre Mihai Tărâță, un inginer care conduce un grup de firme și care susține cazuri grave, unde este vorba de un buget mai mare.

Despre realizările, proiectele mi-ar trebui să scriu vreo lună, dar unele de suflet sunt: Festivalul de muzică „Ella Suciu”, unde cântăm, dansăm pentru cauze umanitare. Copii cardiaci – în care am salvat mulți copii împreună cu o echipă de medici super de la Spitalul Marie Curie București, unul dintre ei se află acum într-o clinică din Germania, fiind operat pe cord deschis. Multe, foarte multe campanii, copii salvați, mame, bătrâni. Puteți găsi multe filmulețe pe youtube, Roman Tv, emisiunea „Cazuri și Necazuri”, pe care o moderez.

Pe viitor, Carmen Suciu își propune să realizeze Centrul de Incluziune Socială „Ella Suciu“ și să înființeze o altă casă de tip familial unde să poată aduce copiii bolnavi, mai ales cei care necesită îngrijiri post operatorii. Vrea să termine facultatea și să publice cartea ,,Suflet Viscolit“.

 

Cuvânt de încheiere

Oamenii se nasc cumva toți la fel. Ceea ce devin depinde întotdeauna doar de ei, de viziunea lor asupra vieții și de deciziile și alegerile pe care le fac în urma unor experiențe sau întâmplări fericite sau nefericite..

Iată însă, cum o mamă și soră de înger, deși ajunsă în infernul cel mai greu al vieții, a decis să își dedice viața și existența, oamenilor mai puțin norocoși, fără să aleagă, fără să judece.

Și, ascultând-o pe Carmen Suciu, nu este greu să înțelegi cât de ușor este să fii om și să faci alegeri bune în viață. Să zâmbești, să întinzi o mână de ajutor celor aflați la anaghie și să fii un fel de potecă a copiilor către educație și șansă! Dar uitându-mă în jur, înțeleg a mia oară, că teoria este simplă, dar practica este aproape de fiecare dată imposibil de pus în fapte. Puțini o fac! Din ce în ce mai puțini!

Ne activăm uneori pentru ceva anume, ne revoltăm, dar apoi, cădem într-o letargie și mai adâncă. Nu știu de ce am avea nevoie să devenim toți un fel de Carmen, dar cred că este impetuos necesar să ne amintim că degeaba avem de toate, suntem profesioniști, avem carieră, dacă nu ne amintim lecția bunătății și umanității! Singurul CV valabil în viață e acela de OM!

Carmen este ea însăși un înger, mărturie stau toate faptele sale bune, gândurile și frumusețea sa sufletească! Puterea și capacitatea ei de a depăși obstacolele vieții, profunzimea cu care tratează și înțelege lucrurile mai puțin înțelese, o înobilează și mai mult ca om!