Gabriela Alexandrescu

Gabriela Alexandrescu a urmat cursul de specializare în drepturile copiilor la Universitatea din Ghent, Belgia. E doctor în sociologie, are studii în management, economie și drept umanitar internațional. A coordonat de-a lungul timpului cercetări în domeniul drepturilor copiilor, a susținut cursuri și a derulat acțiuni de advocacy și lobby pentru îmbunătățirea implementării drepturilor copiilor și creșterea protecției acestora împotriva abuzului, neglijării și exploatării.

 

Cum este să faci așa ceva? În fapt, care este sensul vieții tale când faci așa ceva? Așa am întrebat-o, frontal aș putea spune, pe Gabriela Alexandrescu –  Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.

Trebuie să vă mărturisesc, de la început, că este un noroc și sunt recunoscătoare pentru aceasta. Nu i se dă oricui șansa asta de a se implica în a face bine, de a putea ajuta, de a putea contribui la binele unor copii care au atâta nevoie de sprijin, dar care, odată ce sunt ajutați să fie în siguranță, să fie sănătoși, să aibă acces la educație, întorc în societate înmiit capitalul primit.

De când lucrează cu Salvați Copiii România, adică de peste două decenii, a întâlnit multe persoane care ar fi vrut să contribuie la binele societății, să ajute, dar nu știau cum sau nu aveau timp. Și atunci, cei de la Salvați Copiii România au organizat rețelele acestea de solidaritate („cum ne place să le spunem” – subliniază Gabriela Alexandrescu), pentru a direcționa buna-credința a oamenilor care vor să le sprijine cauzele. Oameni care vor să fie aici, cu această organizație, în lupta pentru drepturile copiilor. Așadar…

Eu am primit un mare noroc în ceea ce fac: acela de a putea ajuta și încerc cât pot să dau un sens și să îl împart cu toți cei care vor să ajute.

 

Ani esențiali, începuturi dramatice pentru Gabriela Alexandrescu

A început toată această luptă prin sprijinirea femeilor din comunităţi vulnerabile, care nu aveau acces la servicii medicale. O „acțiune grea”.

Sunt curioasă cum au fost aceste începuturi, cum le-a perceput. Sigur, perspectiva ei de acum e cu totul alta – după cum îmi confirmă.

Privind înapoi, a înțeles că anii aceia au fost esențiali. Și că atunci era momentul intervenției rapide, care, în timp, s-a transformat în programe complexe, în politici sociale chiar.

Au fost începuturi dramatice, aș putea spune, imagini grele, dar care ne-au determinat să construim, să ne axăm și pe prevenție, să înțelegem consecințele multiple ale violenței, ale sărăciei și să nu ne mulțumim cu intervenția rapidă, ci cu schimbări radicale.

Nici nu știi care e cel mai important lucru când faci ceea ce face ea (de fapt, când ai curajul să faci ceea ce face ea): să ceri ajutorul, să îi implici pe ceilalţi, să asculţi înainte de a lua decizii?

Cu mâna pe inimă, Gabriela poate spune că cel mai important lucru este să nu renunți niciodată la cel care are nevoie de tine, mai ales atunci când este vorba despre copiii atât de vulnerabili. Și în felul acesta nu renunți nici la tine.

Sigur că echipa este esențială, iar când spune echipă se referă și la oamenii care s-au alăturat pe traseu si care au înțeles că educația și protecția copiilor sunt bunuri sociale, care, atunci când sunt periclitate, ne fac tuturor viața dificilă. E important și să asculți, și să te faci ascultat, lăsând spațiu celuilalt și acceptând că soluția pe termen lung e mereu munca de echipă.

 

Rezultate de excepție pentru Salvați Copiii România

Spunea ea prin 2015 că școala ar fi cel mai bun loc pentru îndrumare şi suport în cazul copiilor cu probleme, dar nu sunt bani. Așa e și acum? Care e soluția? Există vreuna?

România are multe restanțe la acest capitol al educației, în ceea ce privește nevoile de bază, accesul la educație și educație de calitate pentru toți copiii. Bani sunt, dar sunt direcționați prost sau se pierd în sistem. De aceea noi milităm pentru ca finanțarea să ajungă cu adevărat la elev, la beneficiar, și să fie convertită în suport concret. Soluția este, desigur, reformarea sistemului și transformarea educației în prioritate națională. Trebuie consecvență și asta e greu de obținut când ai un ministru al Educației la câteva luni, cu o nouă viziune în buzunar și de cele mai multe ori fără o analiză detaliată a sistemului.

Gabriela are o părere… specială și anume: Primul ministru care va merge la școlile din țară, va sta în bancă cu copiii vulnerabili, va avea răbdare să asculte ce spun copiii cu părinți plecați să strângă bani, în străinătate și va colabora cu ONG-urile care de 30 de ani recuperează copiii pierduți de sistem, va fi parte a soluției!

Gabriela Alexandrescu

Nu poate face o ierarhie a celor mai importante proiecte inițiate de Salvați Copiii România. Pentru că nu există alegere între dreptul la educație și cel la viață.

Niciun proiect pe care l-a avut la Salvați Copiii nu a fost abandonat, asta poate spune cu siguranță. Când a demarat, acum opt ani, proiectul de combatere a mortalității infantile, nu a știut că vor ajunge la dotarea maternităților.

Când a văzut dimensiunile fenomenului, a tras aer în piept și a înțeles ca acesta e un proiect pe termen lung, crucial, pentru că de el depinde supraviețuirea prematurilor.

Și iată-ne astăzi, când Salvați Copiii România a investit în dotarea a 98 de maternități și secții de nou-născuți din toate județele țării cu 620 echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 72.000 de copii, investind 5 milioane euro.

A propos, puteți ajuta redirecționând către Salvați Copiii 3,5% din impozitul pe venit până la 31 iulie, donând 2 euro lunar la sms 8844 cod SALVEZ, sponsorizând cu 20% din impozitul pe profit. Fiecare sumă este valoroasă.

 

Copiii – resursele societății

O întreb ce fel de luptă este aceasta pe care o duce. Răspunde că e o luptă pe măsura mizei: siguranța copiilor.

Nu vă imaginați că merg pe front, cu arma în mână. Stau mult la birou, fac calcule, dau telefoane, caut sprijin și finanțări, mă supăr pe autorități, le solicit audiențe, le conving să dezvolte politici publice.

Este incapabilă să aibă altă proiecție a ei în afara activității de la Salvați Copiii. Nu există o linie de demarcație între viața privată și cea dedicată copiilor vulnerabili. Asta s-a văzut și la Semimaratonul București, unde fiul ei a alergat în echipa Salvați Copiii, pentru a dota Maternitatea de la Spitalul Universitar…

În toți acești ani de existență a organizației, peste 1,9 milioane de copii au fost incluşi în programe educative, de protecţie şi asistenţă medico-socială. Ea consideră că România are un potențial enorm, mai ales în ceea ce privește copiii, adică acest capital uman.

Vorbind despre capital, Gabriela Alexandrescu e de părere că două sunt resursele fără de care o societate se prăbușește: solidaritatea și încrederea. Ea crede că avem aceste resurse și spune aceasta din experiența de zi cu zi, când mizează tocmai pe oameni, pe implicarea lor, pe buna lor credință.

Și mai crede că România va supraviețui, atâta vreme cât românii vor fi solidari și vor construi cu mâinile lor o țară funcțională. Iar ea și colegii ei cu siguranță nu vor da înapoi!

 

Gabriela Alexandrescu: „Tot cartierul era al nostru, al copiilor”

Vreau să mai aflu cine o sfătuiește cel mai de bine în tot ceea ce întreprinde.

Cele mai bune sfaturi le iau tot de la copii, să stiți. Atunci când un copil te roagă să mai stai lângă el, să îl asculți, sau când primești de la el cel mai frumos cadou, un desen, toate acestea devin combustibil pentru viață. Am o familie minunată, care nu-mi dă direct sfaturi, mă știe încăpățânată, dar care îmi stă alături și eu știu că acesta e sfatul cel mai bun: să mă bazez pe ceilalți din echipă și să nu renunț.

„Dacă nu ai fi făcut ceea ce faci azi, ce ai fi făcut?” e o întrebare pe care încă nu și-a adresat-o. Poate medicină, sau poate software development în domeniul medicinei sau educatiei, așa cum a studiat… Cel mai probabil, tot ar fi ajuns la o profesie din care să învețe constant de la alții și care i-ar fi solicitat să devină mai bună zi de zi.

Mi se pare genială prima ei reacție la întrebarea unde s-a născut: “La spitalul Caritas! Și am locuit pe strada Nerva Traian 25 învățând la școala 81, București. Tot cartierul era al nostru, al copiilor, am avut o libertate de experimentare extraordinară”.

Vacanțele se organizau la Mamaia sau la Soveja, unde libertatea era maximă, sigură și cu locuri minunate. Din copilărie i-au rămas numai amintirile frumoase, „cu miros de cozonac și cacao cu lapte, cu plăcinte în toate formele, cu pisoi mici și drăguți pe care îi creșteam, cu picnicuri în locuri în care inotam, făceam sport, jucam fotbal (hahaha) și volei”.

Sfatul ei pentru tineri e să țină ochii deschiși, să citească, să călătorească, să fie consecvenți și să își acorde din vreme șansa de a contribui la binele societății.

Gabriela respiră adânc și încheie, emoționată:

Am spus destule, cred. Mulțumesc Elita României pentru această incursiune în propria-mi viață, deoarece aflu, atunci când vorbesc cu alții, multe despre mine însămi!

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *