Imre Emil

Imre Emil, primul român care a cucerit o medalie de aur pentru țara noastră la FOTE iarna, s-a retras de câțiva ani din lumea competițiilor sportive, alegând să antreneze tinerii care preferă patinele. Când putea lega fraze, spunea că vrea să devină vânător, dar în clasa I a descoperit patinajul de viteză și a continuat să meargă prin viață cu patinele în picioare. I-a plăcut să participe la competiții, dar s-a mândrit cu adevărat de alegerea făcută din punct de vedere profesional când câștiga medalii pentru România.

 

Sportivii români au reușit dintotdeauna să arboreze steagul nostru la miile de competiții importante din toată lumea. Imnul României, în astfel de momente a stârnit dintotdeauna lacrimi: din fața televizorului, sau din poziția de spectator.

Sportul rege este considerat a fi fotbalul, cel pe care îl descoperă orice copil pe maidane sau în cartierele de bloc, apoi pe stadioane mici și în cele din urmă, dacă sunt buni la asta, pe stadioane mari. Ne mândrim cu sporturi extreme practicate prin munții noștri dragi, cu gimnaști care nu greșesc, cu loturi întregi de tineri și tinere care au aleg baschet-ul, rugby-ul, tenis-ul sau golf-ul.

Mai puțin suntem noi familiarizați, din păcate, cu un sport extrem de artistic, foarte curat și rece pentru cei care îl practică – patinajul. Mulți asociază țările care au un climat rece cu practicarea patinajului artistic sau al celui de viteză. Iată însă că un român născut într-o familie normală din Miercurea Ciuc în anul 1996, a cucerit în urmă cu 7 ani medalia de aur pe distanța de 1.000 la short-track și argintul în proba de 500 de metri la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Astfel, a devenit singurul român care a cucerit o medalie de aur la FOTE în istoria de 26 de ani a competiției.

 

Imre Emil: „Primele două lucruri care să primeze să fie școala și sportul sau școala și arta”

Avea 7 ani când a dat prima probă pe gheață. S-a încălțat cu patine de hochei, fiindcă așa se începe în acest sport. A demonstrat că poate să își mențină echilibrul și că poate face curburi de unul singur.

După doar două săptămâni, antrenoarea i-a dat o pereche de patine de viteză. Au urmat săptămâni întregi de antrenamente, iar părinții au fost cei care l-au susținut să își urmeze visul. Imre Emil a dovedit încă din frageda copilărie că este bun pe gheață și că poate face carieră în acest sport.

Părinții meu sunt doi oameni care lucrează mult și care ne-au învățat pe mine, fratele și sora mea ce înseamnă să fii onest. Am copilărit la țară, am petrecut mai mult timp la bunici și așa m-am îndrăgostit de natură, de animale, de liniște și jocurile copilăriei. Atracția mea către patinaj a apărut în clasa I, când, la clasa noastră a venit doamna antrenoare pentru a ne invita la practicarea cestui sport. Eram mic, aveam 7 ani, dar am zis că vreau să dau o probă. De acolo a început totul și am făcut un mix între a învăța să scriu și a merge pe gheață. Sună frumos, pare greu, dar a meritat.

Sezonul patinatorului începe în mai cu antrenamente pe uscat și ține până în septembrie când are loc primul concurs. În medie, un patinator se antrenează cinci luni pentru un sezon de concurs și se perfecționează toată viața. Momentan, românul nostru în vârstă de 24 de ani oferă un real sfat tinerilor, asta după 17 ani petrecuți în lumea sportului.

Să nu lăsați sportul pentru nebunii care sunt difuzate la televizori sau pe internet. Primele două lucruri care să primeze să fie școala și sportul sau școala și arta. În școală și în sport omul primește în fiecare zi mai mult. Învață câte o bucată noua din viața reală.

 

Drumul către reușită este pavat cu grele încercări

Generația lui Imre a fost dezavantajată de nefuncționarea federației. Deși ascensiunea tinerilor era evidentă, ei erau ținuți pe loc de o formă legală de funcționare.

Cu un an înainte să împlinească vârsta majoratului, Imre Emil era deja plătit, beneficiind de un salariu mic, dar muncit cum însuși el spune. Lucrurile s-au schimbat de îndată ce a împlinit 19 ani. Atunci el a început să primească salariul minim de la clubul la care era înscris.

Timp de un de zile banii din salariu erau chibzuiți de sportiv, așteptând creșteri salariale de la an la an. Din păcate, un an mai târziu și acești bani au încetat să mai vină.

Acesta a fost momentul de cotitură în care a trebuit să se reorienteze profesional. A cărat cabluri și a zugrăvit pereți în Budapesta. Au fost joburi sezoniere care i-au adus un confort financiar, însă îi era dor de gheață, de competiții, de antrenamente și de patine.

Fiecare sportiv de performanță are perioade grele, când nu are motivație sau un țel până unde vrea să ajungă. Am avut și eu momente de acest fel, când m-am simțit săturat, obosit și demotivat financiar. Toți cei care vor să practice un sport de performanță trebuie să știe că apar pe traseu multe încercări, iar unele te fac chiar să abandonezi. Eu îmi amintesc momentul meu de cotitură, cel în care m-am văzut nevoit să mă angajez, să fiu zugrav chiar pentru a mă întreține. A fost o perioadă grea, dar și frumoasă. Microbul sportului m-a făcut să revin în lumea lui, dar să o fac din postura de antrenor.

Soarta avea să îi surâdă din nou celui care a adus aurul la FOTE pentru țara noastră. Printr-o sponzorizare a unei companii din România, oferită în anul 2006, s-a reușit achiziționarea unui aparat unic în România cu care Imre s-a specializat în arcuirea lamelor. Astfel s-a întors pe gheață și a devenit cel mai bun și la acest capitol.

 

Imre Emil: „Nadia Comăneci mi-a zis să nu las sportul niciodată.”

A avut ocazia să cunoască sportivi români de renume care au ridicat steagul nostru pe tot mapamondul. Și-a permis de fiecare dată să le ceară un sfat și să se fotografieze.  În arhiva de fotografii are sute de imagini imortalizate, iar în suflet o arhivă de sfaturi utile primite.

Nadia Comăneci mi-a zis să nu las sportul niciodată. Să îl practic câtă vreme mă susține organismul meu. De la alți mari sportivi am primit un sfat pe care l-am luat drept motto: Să te uiți numai înainte! Să nu lași școala, să nu arzi nicio etapă a învățământului și să rămâi „curat” adică fără dopaj.

Este patriot, își iubește mult țara, însă dacă ar fi să aleagă un oraș în care să se mute ar alege Melbourne, în Australia. A avut ocazia să cunoască orașul în anul 2011 și i-a plăcut curățenia, naturalețea, modestia, nivelul de inteligență al oamenilor, panorama orașului, dar și căldura oamenilor. Acolo s-ar muta, după pensionare, dar tot pentru a antrena tinerii în lumea patinajului.

 

Bunul simț este răsplătit

În dialogul purtat astăzi pentru Elita României, Imre Emil ne-a mărturisit că în copilărie răspundea automat la întrebarea: „Ce te vei face când vei fi mare?” cu „pădurar” sau „paznic de vânătoare”. Privind acum retrospectiv, realizează că indiferent de planurile pe care noi ni le facem, soarta ne redresează pe drumul pregătit deja pentru noi.

A preferat modestia, chiar și după ce a adus aurul țării noastre și în continuare se îmbracă cu ea, chiar și acum când antrenează tinere speranțe care practică sportul de care el s-a îndrăgostit.

Crede în puterea exemplului și crede că bunul simț poate fi cheia succesului. Astfel, Imre concluzionează:

Tind să cred că la 7 ani, când am început să merg de antrenamentele de patinaj, am făcut-o din bun simț… sau poate rușine față de părinții mei care erau nevoiți să mă însoțească. În timp am prins microbul, dar cred că la început a fost bunul simț față de timpul pierdut: al părinților, al antrenoarea, dar și al meu. Poate că această calitate m-a ținut pe linia de plutire. Vedetismul era la o aruncătură de băț, însă bunul simț îmi era conduită morală.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *