Povestea de leadership adolescentin a lui Tudor Mihăilă

Da, povestea lui Tudor Mihăilă a început în clasa a IX-a. Știți dumneavoastră, clasa aceea de liceu când simți că fluturii din stomac o iau razna mai ceva decât înnebunitul salcâmilor și când visele sparg realitatea cu bomfaierul.

În liceu, tânărul Tudor Mihăilă a intrat în programul Leaders din Bârlad (bârlădean fiind). Vorbim despre un program destinat leadership-ului pentru adolescenți, iar totul se petrecea în anul 2015.

Ați înțeles acum că Tudor este un tânăr millenial (e născut în anul 2000). Spune că atunci, când a intrat în program, era foarte pasionat de științe, o curiozitate despre care poate spune că s-a menținut, în ciuda drumului pe care l-a ales.

A parcurs primele etape ale programului, iar la final a descoperit lucruri noi în ceea ce îl privește.

De-a lungul timpului nu am fost împins să îmi dezvolt partea creativă, asta deoarece toată lumea mă consideră (inclusiv eu) o persoană rațională, obiectivă, care are mereu nevoie de un argument solid că să fie convinsă, lucru care nu s-a schimbat. Astfel, astăzi fac parte din studioul de actorie de film “Let it Go” unde mă antrenez constant. În paralel, pentru a mă susține financiar, voi urma o facultate de business aplicată, unde îmi voi deschide o afacere.

Tudor vorbește cu atâta convingere încât mă face invidioasă: eu de ce n-am putut, când aveam vârsta lui, să zic și eu ce zice el? Pentru că nu a avut cine să mă învețe…

Orice om are ceva ce e doar al lui

“Orice om excelează într-un domeniu. Descoperă-l pe al tău!”…E motto-ul lui. I-l citesc, îl întreb dacă i se pare cunoscut și sunt curioasă dacă el consideră că e…pe drumul acestui motto, că îl îndeplinește într-un anumit fel.

Râde și răspunde că a auzit des sintagma asta și crede în ea. Că orice om are ceva ce e doar al lui, doar că puțini își descoperă unicitatea, iar mulți dintre cei care o fac, o fac târziu.

Din fericire, eu am descoperit cu ce rezonez foarte devreme și am putut să fac diferite lucruri că să ajung cât mai aproape de îndeplinirea visului meu. Pentru a ajunge la ”capătul” acestui drum mă antrenez, caut să intru în grupuri care au interese comune și să învăț cât mai mult de la persoanele respective.

Este deja absolvent al programului sus-numit, ceea ce poate constitui pentru Tudor o poveste de succes. Tudor e de părere că o poveste este de succes numai când personajul principal este fericit cu punctul în care a ajuns, cu realizările sale.

Cred că o poveste de succes e ca un basm bine scris, cu zmei, vrăjitoare, prințese și prinți. Personajul principal primește nenumărate palme de-a lungul călătoriei sale pentru ca, într-un final, să fie fericit cu ceea ce a realizat.

În ceea ce privește Fundația Leaders, aceștia și-au dezvoltat și rafinat programele de leadership pe parcursul a 18 ani și au antrenat 26,000 de tineri să devină versiuni mai bune ale lor.

Mă bucur să fi făcut parte dintre aceștia și să fi obținut, la fel ca mulți colegi de-ai mei, o cunoaștere mai bună a mea, a punctelor mele forte, a lucrurilor pe care le pot obține prin implicare și prin abordarea unui leadership colaborativ.

Mă ia amețeala când îl aud cum vorbește despre leadership la vârsta de 19 ani. Și cum îmi povestește despre momentele lui a-ha (îi specific că niciodată nu prea am fost fana acestei sintagme – și îi zic că îmi sună prea comercial și râde). „Bine, să le zicem momente de succes, de redescoperire, de viitor. E bine?”. Da, e bine. Plusează:

Cred că le pot spune momente de conștientizare. Primul astfel de moment a fost în prima tabăra Leaders, când i-am întâlnit pe Mădălin și pe Radu de la Improvisneyland, alături de care am avut un workshop de teatru de improvizație de o zi. După acel moment i-am urmat în ImproVacanta, o tabăra de teatru de improvizație unde am realizat că trebuie să fac actorie. Punct. Momentul final din basmul meu este actoria, filmul.

Proiecte de educație de la tineri, pentru tineri

După aceste descoperiri personale, Tudor Mihăilă a continuat să facă lucruri pe tema aceasta și să creeze momente în care să-și poată exprima pasiunea.

Un al doilea “a-ha” a fost legat de orașul lui și de încrederea că poate schimba multe lucruri pentru liceenii din comunitate. Așa se face că împreună cu doi colegi, și ei absolvenți ai programului despre care am vorbit, a fondat asociația YCI care continuă să dezvolte proiecte de educație (si programe de orientare în carieră, un curs de improvizație, sprijinirea elevilor din clasele 1-8 să meagă la școală, organizarea de conferințe pe tema antreprenoriatului ș.a.) pentru tinerii din județul Vaslui.

Un alt moment, definitoriu pentru el, a fost întâlnirea cu Bernard Hiller – acting coach-ul din Los Angeles. În anul 2017, studioul de actorie “Let it Go!” organiza un masterclass cu Bernard la care dorea neapărat să ajungă.

Printr-un drum destul de anevoios (ar putea spune) a ajuns la acest curs de trei zile care i-a schimbat viața. Și-a dat seama atunci cât de greu îi va fi să ajungă unde își dorește, însă totodată a realizat că ceea ce își doreste este posibil.

Totuși, de ce vrea Tudor Mihăilă să facă actorie? Pentru că îi oferă libertate!

Mă simt eu când sunt pe o scenă sau când am o cameră de filmat în jurul meu. Mă face bucuros faptul că eu primesc responsabilitatea de a spune o poveste care poate avea un impact enorm. De asemenea, adrenalina, pe care nu o pot lua din alt loc, îmi da senzația că trăiesc. Faptul că mă supun la un risc, iar este ceva ce îmi dă satisfacție, pentru simplul fapt că există o miză!

După prima lui întâlnire cu fundația, a început să se pregătească activ pentru această carieră prin cursuri de teatru, de improvizație și tabere tematice. Recunosc că am îndoieli că această profesie pentru care se pregăteste are viitor în România. Din toată inima, Tudor mă contrazice:

Lucrurile încep să ia o turnură diferită în România în ceea ce privește acest domeniu, începem să acceptăm un nou mod de a privi actorul, teatrul, filmul. Vedem cum filmele românești sunt premiate peste tot în lume, actori români ajung în filme cu o notorietate din ce în ce mai ridicată. Toate aceste realizări sunt benefice industriei românești.

Atâta entuziasm în ceea ce privește România nu poate decât să mă bucure.

Ce sfaturi are Tudor Mihăilă pentru un tânăr care dorește să se facă actor în România? Crede că o să fie respins de minim zece ori mai mult decât o să fie acceptat. Și mai crede că zece e un număr modest.

Trebuie să nu te dai bătut și să crezi în visul tău și până la urmă dacă renunți, nu e o nenorocire, pentru simplul fapt că asta înseamnă că actoria nu era menirea.

Deci, fii bucuros dacă ai crezut că vrei să fii actor și ai renunțat, pur și simplu pentru că ai descoperit ceva nou la tine și anume că a fi actor nu este ceea ce te satisface cel mai mult.

Tudor Mihăilă: “O schimbare în învățământul de azi nu va aduce o modificare în generația curentă”

Dacă tot este atât de entuziast în legătură cu patria noastră mamă, îl supun unui tir de întrebări: “Vei rămâne în România? De ce? Ai pleca din România? De ce?”. Îmi răspunde scurt și interesant, aproape în millenials style:

Nu îmi fac planuri de viitor atât de îndepărtate, fiindcă de multe ori nu se întâmplă. Prefer să iau fiecare zi ca atare și să ”storc” cât mai mult din ea. În România sunt oportunități și vor fi din ce în ce mai multe. Dar până la urmă, ce actor nu ar vrea să lucreze în producții alături de regizori de calibrul lui Martin Scorsese sau Steven Spielberg?

Ceva îmi spune că are păreri proprii în legătură cu ce ar trebui schimbat în România. Da, are:

Educația. Educația ar trebui schimbată în întregime și din momentul în care totul este pus la punct, să avem răbdare. O schimbare în învățământul de azi nu va aduce o modificare în generația curentă, probabil nici măcar în următoarea.

Îl întreb și pe el ceea ce îi întreb pe mulți oameni implicați în ultima vreme, și millenials și mai puțin millenials, care ar fi prima măsură dacă ar fi premierul României. Răspunde din prima că ar investi în infrastructură și educație.

Cu o infrastructură solidă, s-ar facilita creșterile economice aproape pe toate segmentele, pe termen scurt-mediu. Cu o economie crescută și cu o infrastructură bine pusă la punct poți ulterior investi în educație și oameni. Aici trebuie să ne schimbăm modalitatea de a livra informații.

Tudor mai consideră că, în momentul de față elevii români sunt împărțiți în două categorii, foarte slabi sau foarte buni. Și că trebuie să creăm un spațiu de mijloc care poate deveni o viitoare forță de muncă. El crede că oamenii sunt diferiți și au nevoi diferite. Nu toți vor fi savanți…

Avem nevoie de un contabil la fel de mult cum avem nevoie de un medic, un avocat, un sportiv sau un constructor. Toate meseriile sunt importante însă, în momentul de față, tinerii români nu primesc informația sau îndrumarea necesară pentru a face ceea ce vor să facă sau ceea ce pot să facă.

Tudor Mihăilă: “Pot să îmi iau un rucsac și să plec în lume. Ce e sigur este că o să învăț printr-o formă sau alta”

Bun, am înțeles. Cu siguranță vrea să schimbe ceva chiar în orașul lui natal, Bîrlad. Și cu siguranță are încrederea că poațe schimba multe lucruri pentru liceenii din comunitate.

Da, așa este, Tudor mai spune că în orașul lui se pot schimba multe și s-au schimbat multe. Că din ce în ce mai mulți oameni devin activi, lucru care nu era foarte des întâlnit acum 4-5 ani. Și crede că poate să îi facă pe tineri să se apropie de artă, dar asta bineînțeles cu multă muncă.

A fondat YCI și a lucrat la o serie de proiecte de educație – antreprenoriat, orientare în carieră și chiar improvizație. Acum, timpul nu îi mai permite să se implice, dar este un motiv de bucurie să știe că a contribuit la ceva care are impact asupra vieții celor din generația lui.

Acum e în ultimul an de liceu. Sunt normale ambiția și entuziasmul. Sper să-i rămână neschimbate, deși nu știu cum se vede peste ani. Da chiar, Tudor, cum te vezi peste ani?

Învățând probabil. Sunt foarte curios din fire, mulți spun că poate prea curios. Altceva nu pot spune ce m-aș vedea făcând, din cauză că nu știu ce o să fac nici mâine. Pot continua cu actoria, pot deveni antreprenor sau pot să îmi iau un rucsac și să plec în lume, chiar nu știu; ce e sigur totuși este că o să învăț printr-o formă sau alta…