Maria Holtzhauser

Maria Holtzhauser a înțeles că atunci când lupți cu această boală, cancerul, duci de fapt mai multe bătălii și ai nevoie nu doar de credință, voință și șansă, ci și de oameni. Iar asta, deoarece sistemul de sănătate te umilește prin ignorare şi ignoranţă, prin plimbarea ta ca om extrem de bolnav de la o coadă la alta, cozi ale umilinţei şi mizeriei unei societăţi ea înseşi bolnavă, prin nepăsare, prin tratamente istovitoare și extrem de costisitoare pe care tu nu ți le permiți, iar asigurările pe care le-ai plătit cu exactitatea unui ceasornic ţi le acoperă doar teoretic!

Astfel, Maria și Sorin Holtzhauser au decis să își transforme garsoniera într-un depozit al speranței, al șanselor, al umanului, fără să simtă nicio clipă că ar face un sacrificiu.

Maria Holtzhauser cea de acum este un om care s-a reinventat din propria-i cenușă, aidoma Păsării Phoenix. La Maria, totul se împarte între: Înainte și După.

 

Maria Holtzhauser, omul care a depășit pe rând condiția umană, socială și boala

S-a născut într-un sat din județul Suceava, la câțiva km de Mălinii lui Nicolae Labiș. A venit pe lume din flori (preferă să spună așa, decât dintr-un păcat). În buletinul său (modelul vechi) în dreptul tatălui era o linie, iar în acte se scria fiica lui Natural, ceea ce îi dădea un disconfort teribil. Pe parcurs s-a gândit că așa începe traiectoria vieții unui prunc special.

Cea care m-a născut (și care a ascuns o vreme sarcina), avea doar 16 ani și s-a dovedit a nu fi pregătită să devină mamă așa că după ce m-am întremat un pic (am avut doar 900 de g la naștere), m-au „adoptat” bunicii. Eram foarte săraci, locuiam într-un bordei fără electricitate și cu lut pe jos. Dormeam pe pat cu saltea din paie iar vara, în fân. La 3 ani, am ajuns la orfelinat. Știu bine ziua aceea și nu cred că mi-o va șterge nimeni din minte, vreodată. A fost primul meu coșmar. Am plâns zile în șir. Nu mâncam și nu pricepeam cum de bunicul (cu el aveam o relație specială), a putut să mă dea. Mai târziu aveam să aflu cum au stat de fapt lucrurile, dar trauma deja exista.

Perioada de acomodare a durat cam un an. Apoi, Maria Holtzhauser s-a resemnat și a acceptat ideea că a fost abandonată. Devenise copilul „statului”, doar un număr într-un dosar.

În clasa a doua, o profesoară din același sat cu ea a chemat-o la catedră și i-a spus că pentru a se salva, pentru a nu mai ajunge în sărăcia cruntă de-acasă, trebuia să învețe. Pentru Maria, acela a fost momentul decisiv, care i-a schimbat radical traiectoria în viață.

Pe lângă lecții, a descoperit cititul. Compunea poezii, mergea la cenaclu literar… Încet, încet, se desprindea de turmă și prindea încredere în ea.

Toată această experiență a ajutat-o să devină cea care este astăzi, când nicio situație grea de viață nu îi mai este străină.

Maria Holtzhauser

În ciuda a tot ce i-a fost dat să întâmpine, a avut și un mare noroc. A primit a doua șansă la viață. A luptat cu un cancer aflat în stadiu avansat, inoperabil și a învins.

Nimeni nu credea că voi reuși, doar eu! Am avut și binecuvântarea să am ca soț un suflet pereche. Dacă m-a durut pe mine, la fel a suferit și el, am luptat, a pus și el umărul, am mers inimă lângă inimă, de mână. Nu mi-a dat drumul niciodată. Nici când agonizam, nici când eram furioasă sau mă abandonasem, că a fost și asta. Am avut o perioadă în care nu mai vroiam să fiu. Mă durea fiecare oscior. Dar mai tare mă durea sufletul de cum se chinuie familia cu mine. Niciodată n-am acceptat că aș putea fi o povară pentru cineva.

De dragul lor însă, Maria a scos toate armele. Se ruga mereu, necontenit în gând, promițându-i Domnului că, dacă îi mai dă timp și șansă, nu îl va dezamăgi și va fi un far pentru semenii săi.

Și i-a dat! Sunt opt ani de-atunci și Maria speră să-i mai dea, ca să se poată bucura de această șansă, de familie și de voluntariat! Voluntariatul a venit firesc. Ca o bucurie pentru ea. O dovadă de normalitate.

 

Cancerul – o boală socială

Cel mai greu tip de cancer este acela pe care societatea și sistemul ne obligă cumva să îl ducem singuri! Cancerul nu este doar boala pe care o cunoaștem noi. Nu este doar un ucigaș în serie care trece peste tot ce apucă în calea sa: NU!

Cancerul a devenit o boală socială, o boală a umanităţii, iar asta este cel mai grav! Societatea începe să se cangreneze emoţional, sufletesc, moral şi spiritual, iar lumea se transformă încet şi sigur într-un alt fel de Auschwitz. Cel unde, ne ducem luptele în tăcere și singurătate, pierzând de cele mai multe ori, chiar dreptul la șansă.

Societatea ne ucide de multe ori speranţa şi încrederea cu prejudecăți. Oamenii uită să ne fie aproape, deși noi cerem ajutorul, iar ei ar trebui să înţeleagă că fiecare suntem responsabili direct şi indirect pentru cei de lângă noi.

A cere ajutor este un semn de înţelepciune şi de tărie de caracter. Nimeni nu trece prin viaţă de unul singur, iar când nu putem singuri, trebuie să învățăm să recunoaștem asta, să o spunem și să cerem ajutorul. Că nu îl primim este dovada faptului că umanitatea suferă și ea de cancer. Un cancer care ne transformă în oameni lipsiți de compasiune, solidaritate și umanitate!

 

Sorin și Maria Holtzhauser se ghidează după deviza „De profesie OM”

Maria Holtzhauser a înțeles foarte bine mesajul. Asociația „Maria Holtzhauser” a devenit sensul lor de a trăi frumos, de a sădi culoarea în suflete și în locuri unde puțini alții ajung. La cei năpăstuiți și bătuți de soartă.

Tot ceea ce face, este din iubire pură, spunând că acest lucru nu doar contează, ci este chiar secretul reușitei.

Dacă nu-ți place ce faci, nu-ți iese. Când cineva bifează un gest de binefacere nu doar eu simt ci și cel spre care se îndreaptă acțiunea. Câțiva ani am fost un grup de inițiativă, Maria și Rețeaua Binelui. Am crescut și dorindu-ne să ajutăm și mai mult, am făcut asociația. Membri fondatori suntem eu și soțul meu iar de sprijinit o fac cei care ne știu și cred în noi. Am dovedit întâi, apoi am cerut.

Nu există categorii anume pe care să le sprijine asociația, marele regret al celor doi soți fiind că nu pot ajuta pe toată lumea. Au pornit de la câteva familii nevoiașe și un copil special, autist, iar acum au cinci județe unde se implică în proiecte sociale dar și educative, încercând să diminueze rata absenteismului și a abandonului școlar.

Nici bătrânii nu le sunt străini. Au preluat un azil din județul Giurgiu, care de la 17 are acum 48 de beneficiari și l-au transformat în doi ani într-o casă adevărată.

Au și multe satisfacții, dar și preocuparea de a le asigura cele necesare. De la suplimente de hrană, la medicamente, consumabile, scutece, detergenți, fiecare caz marcându-i într-o oarecare măsură, multe momente ajungând să fie de neuitat în lupta lor pentru a ajuta și a fi acolo, pentru oameni.

O mamă care primise 2 cozonaci, mi-a dat unul înapoi să-l dau alteia la fel de amărâtă. Mă copleșesc cele care aduc după un timp hainele primite, călcate și spălate, gata să fie dăruite altcuiva. Oamenii de la țară care ne dau flori de câmp, fructe din livezile lor, ouă proaspete. Sau ne sună așa pur și simplu. Mulți ne spun că se roagă pentru noi. Ce ne impresionează teribil este că o parte dintre cei pe care-i ajutăm, aleg să întoarcă Binele primit.

Maria Holtzhauser simte iubirea oamenilor în fiecare zi. Se bucură de ea dar asta o și obligă și își dorește să nu dezamăgească vreodată. O doare fiecare neputință și are un nod în gât de câte ori refuză vreun caz, deoarece nu dorește să preia cauze cărora nu le-ar putea face față. Își cunoaște limitele și vrea să ajute cât poate, dar cu susținere pe termen lung, pentru asociație fiind foarte important acest aspect.

Proiectele noastre se derulează până la capăt. Noi nu ajutăm doar de Paște și de Crăciun. E o muncă continuă care nu se termină niciodată. La noi nu e cu program. Suntem voluntari non-stop. Nu o dată suntem solicitați noaptea sau dimineața devreme. Și de regulă dacă ziua umblăm, adunăm, împărțim, facem zeci de drumuri, avem activitate specifică, noaptea scriem. Zeci de mail-uri încep cu Bună Noapte. Dacă nu scrii, nu-ți bate nimeni la ușă să-ți dea ceva. Sponsorii nu sunt pe o listă de așteptare. Îi câștigi prin seriozitate și transparență. Voluntarii la fel, că suntem o echipă. Fără ei, n-aș putea atât. Și nici așa de mult sau așa bine. Fiecare are rolul lui. Suntem ca într-o mare familie.

 

Maria Holtzauser: „Sunt extrem de atașată de oameni și locuri”

Numele doamnei Maria Holtzhauser (care este de fapt singura moștenire de la bunicul său) o pune deseori în situația de a răspunde la întrebarea de ce a ales nu a plecat în Germania?! „Cred că eu sunt extrem de atașată de oameni dar și de locuri.”, ne spune doamna Maria.

Când are drum în satul natal pentru campanii sau proiecte educative, trăiește mari emoții, deși nu prea mai are rude de sânge. O copleșesc toate: iarba, pădurea și chiar colbul de pe ulițe. Cer și stele ca acolo, nu-s nicăieri, pentru Maria Holtzhauser. Îi place să mănânce cartofi pe plită, mămăligă cu lapte și bureți.

Câteodată, oamenii dragi îi culeg zmeură, fragi și îi fac sirop de brad. Așa, a dor de casă. Nu vine niciodată fără ceva primit în dar și fără măcar vreun om nou apărut în suflet.

Și cimitirul din sat e special, pe un deal cu o alee străjuită de brazi.

Merg de fiecare dată la mormânt și spun: „Tată, vreau să fii mândru de mine.” Și plâng. Mult. Eliberator.

Când se întoarce la București, doamna Maria este un alt om, având bateriile încărcate la maxim.

E o chimie, e în mine. În august anul trecut, am inițiat o acțiune de căutare a colegelor de la cămin și împreună cu acestea, ne-am întors la orfelinat, după 40 de ani. Altfel simțeam că nu-s completă. E o chestie și de asumare. Aici m-am născut și mi-ar fi greu să dispar.

 

Îi place să trăiască simplu și crede că nimic nu este întâmplător

Sursa de energie a Mariei Holtzhauser, paradoxal, este neputința și deznădejdea pe care o vede la cei care se încred în ei. Este exemplul pe care-l dau celor mai tineri. Iubirea și colaborarea soțului său. Bucuria și mândria celor dragi. Recunoștința care li se arată din ce în ce mai des. Toate astea îi arată că sunt pe drumul cel bun și îi dă forța de a merge mai departe.

Îmi place să trăiesc simplu. Să-mi bucur soțul cu o partidă de pescuit sau să mergem la teatru sau concert. Și poate cea mai mare bucurie e să ne petrecem timpul cu nepoții și fiicele. Nimic nu e întâmplător. Fiecare experiență de viață vine la pachet cu o lecție. De tine depinde dacă o înveți, treci clasa sau la primul examen, rămâi corigent.

Maria Holtzhauser ne mai spune că cel mai important în viață este să faci ce simți că ți se potrivește și ce-ți place. Dar ca să fii sigur de asta, trebuie să încerci. Să faci orice ți se ivește. Nu strică să experimentezi măcar.

Viața are nevoie și de sfaturi, de jaloane. E important și cât de deschis ești să le accepți și să le pui în practică. Reușesc toți cei ce-și doresc mult. Ceilalți, nu se străduiesc suficient sau nu au încredere deplină în ei.

 

Cuvânt de încheiere

Astăzi, am abordat viața și reportajul, altfel. Am scris despre lucruri pe care oamenii nu doresc să le vadă. Poate din teamă, poate din neputință, poate din ignoranță! Poate din cauza unor timpuri superficiale unde şi noi devenim superficiali și egoiști, deoarece ne place să credem despre noi că suntem empatici, dar nu ne pasă de drama prin care trece aproapele nostru!

Ce trebuie însă să înțelegeți este faptul că ele există, sunt acolo şi chiar dacă ne place să le ţinem de gură să nu ţipe, chiar dacă le tăcem, nu înseamnă că ele nu există. Există! Real de crud și crunt! Sfâșietor! Putem închide ochii, dar problemele nu vor dispărea! Vor continua să existe, să trăiască, să se dezvolte și să creeze consecințe!

Spunea cineva despre asociația „Maria Holtzhauser” că este echivalentul unui minister! Eu cred că este mult mai mult. Echivalentul unui sistem funcțional care găsește mereu soluțiile fiabile și resursele necesare pentru a acoperi cazuri, pentru care guvernele și ministerele nu au niciodată sume alocate.

Maria și Sorin Holtzhauser sunt exemplul cel mai frumos al faptului că oamenii se unesc și se iau la bine și la rău împreună, la bine și la boală împreună! Sunt poate cea mai frumoasă dovadă de iubire, loialitate și frumusețe umană. De empatie și bunătate!

Ei nu și-au rămas doar lor, dar au decis să își multiplice iubirea semenilor lor, să fie acolo și atunci când trebuie, alături de cine este nevoie. La bine și la rău, la boală și la greu. Și sunt! Și rămân, ajută și sunt constanți în tot ceea ce fac.

Pentru cei care doriți să fiți Oameni Îngeri:

Asociatia „Maria Holtzhauser”
CIF: 39896535/20-09-2018
Sos. Colentina nr 3B, Bloc. 33B Ap. 21
Bucuresti, Sector 2
email: asociatiamariaholtzhauser@gmail.com

Cont IBAN: RO47BRDE426SV94483764260
Ag. Bucur Obor, Sos Colentina 2
SWIFT: BRDEROBU

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *