Adina Banea Reprobable

Când pasiunea pentru scris se îmbină cu hobby’ul pentru fashion, chiar se poate naște ceva frumos. Adina Banea este blogger, colaborator la Catchy.ro, în speță Tango Magazine, de câțiva ani și creativul din spatele brandului personal Reprobable. Personalitate efervescentă, Adina își pune foarte bine amprenta personalității în scris. O cunoști cu ochii, citind-o, poți avea senzația că ți-e prietenă de-o viață, iar boemia ce transpare din fiecare rând te lasă să visezi cu ochii larg deschiși la o altfel de lume. O lume mai caldă și mai înțeleaptă, primitoare, unde trăiesc oameni minunați, frumoși în suflet.

 

În același timp, prin creațiile sale vestimentare pentru Reprobable, în tandem și ele cu personalitatea despre care vorbeam un pic mai sus, Adina a atras atenția specialiștilor de nișă din domeniul fashion, în special datorita abordării unui stil fresh și curajos, ce o caracterizează se pare, fiind vizibil în aproape tot ceea ce întreprinde.

 

În loc de intro

Născută în zodia Pești, Adina Banea are o latură sensibilă extrem de puternică, completată de o dualitate permanentă, în sens pozitiv, firește, care inspiră. Ea spune despre sine că…

Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc însă în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi adun doar oameni frumoși prin jur. Tot eu.. Trăiesc iubind. Neiubind doar aș respira prin viață. Iubesc iubirea și-mi place s-o așez în versuri cu rimă fericită… Sunt Adina Banea și-mi place numele meu. (preluare catchy.ro).

Adina Banea este o femeie cu o siluetă de clepsidră, cu un păr blond creț și rebel, din care ies doi ochi de un căprui ca de pisică. La prima vedere, ai zice că este o adolescentă timidă, îmbrăcată toată în trup și straie de adult. Când o auzi vorbind însă, cu încredere și argument întotdeauna, cu pasiune și convingere, te poți întreba de nu cumva e tocmai pe dos.

Controversată, intrigantă, visătoare, copilăroasă și matură totodată, Adina Banea este exemplul viu al faptului că opusul poate supraviețui o viață alături cu opusul său, iar uneori, uite că…da, se-ntâmplă să trăiască pașnic chiar și în același corp.

….sensibilă, cuminte, sociabilă, iertătoare, pupăcioasă, blândă, caldă, înţelegătoare, posesivă, cheltuitoare, prietenă, plângăcioasă, timidă, ruşinoasă, corectă… obiectivă, statornică, conservatoare, flușturatică, bătăioasă pentru cauze străine, încăpăţânată, extrovertită într-un introvertism prezent și el, visătoare şi melancolică.

 

Scriind și povestind viața

Precum o mare parte dintre noi, și Adina a urmat o facultate ce nu i-a fost deloc pe plac, nici prea utilă de altfel. Nu are nicio legătură cu pasiunile de-o viață, ori cu activitățile ce-i sunt cotidiene astăzi.

Am terminat inițial Facultatea de Drept, deși dorința mea a fost să devin actriță. Din păcate, ori din fericire…n-aș ști să spun exact nici astăzi, am picat la teatru la ultima probă, am încercat măcar, nu? Tot e ceva, decât să fi rămas cu frustrarea că n-am depus niciun efort pentru a-mi împlini visul copilăriei…dar nu a fost să-mi fie, categoric. Am studiat apoi Psihologia, din plăcere, un domeniu cu adevărat interesant, zic, însă nu am mers până la capăt și cu licența. Mi-am dorit să cunosc și nu să practic.

Încă de mică, Adina Banea a avut o pasiune pentru scris. Și-a dorit dintotdeauna să se facă auzită, iar scrisul i-a fost alături de când se știe. Inițial îi conferea un atu în plus față de colegi la școală, o făcea să se simtă special. Mai târziu, scrisul a ajutat-o să-și găsească un job în mass-media. În sfârșit avea un spațiu al ei în marea blogosferă.

adina-banea.ro rămâne însă locul unde se exprimă cel mai liber. Scrie fără limite sau îngrădiri, scrie despre orice, doar despre banal mai niciodată. O visătoare care meditează mereu are sub lupă orice aspect al vieții și, de cele mai multe ori, observațiile, ideile, concluziile sale în legătură cu o întâmplare, un om, ori o situație, se transformă în articole care-ți devin cumva indispensabile. La final, te declari cucerit.

Mai pot adăuga că nu am avut niciodată un stil literar, curat, ușor citibil, ci mai degrabă întotdeauna m-am regăsit într-un stil aparte, cu multe paranteze, full de informații noi, cu explicații peste explicații, pentru a fi convinsă că percepția celui ce citește este conformă cu ceea ce am și dorit eu să transmit. În genere, mă apucam să scriu ceva serios însă mereu ajungeam să o-nchei întortocheat. Iar asta se întâmplă și astăzi, probabil și pentru că îmi place să las gândurile să curgă, pentru că interpretez situația, analizez scriind experiența, toate acestea întâmplându-se live, dacă pot să mă exprim așa, și iată-mă cum pot! Eu întreb, eu răspund, tot eu trăiesc emoția, încercând să ți-o transmit empatic mai departe. Blogul meu este în fapt un soi de jurnal al adultului, un adult asumat căci totul se desfășoară în mod public, totodată vei întrezări aici etapele dezvoltării mele, etape de tranziție dar și de evoluție. Cu sinceritare spun că nu am crezut, de fapt nu am sperat-cred c-ar fi mai corect spus, că va prinde atât de bine stilul meu deschis, direct și transparent, unde totul este exprimat simplu, fără adăugiri de vocabular pompos, iar asta și pentru că tot ceea ce povestesc eu acolo, repet, nu reprezintă extraordinarul ”ci normalul”. Probabil că era însă nevoie și de oameni simpli care să scrie simplu gânduri și nu scenarii. Zic și eu…

Blogul Adinei este plin de culoare, de imprevizibil, de aliniere față de tipare care se sparg în fiecare zi. O personalitate care adună însușiri de la patru membri, un întreg care se vrea unitar. Sunt deja 3 ani de când adina-banea.ro se situează în top 10 cele mai influente bloguri, la categoria relații de cuplu, top realizat de revista Bizz în colaborare cu ZeList.

 

Emoția recunoașterii publice

Adina le-a scris celor de la Catchy.ro povestea ei, cine este și de ce și-ar dori o colaborare jurnalistică cu platforma lor online. Încă din prima săptămână de colaborare a fost apreciată de public, ceea ce a motivat-o să pună și mai mult suflet în fiecare articol.

Atunci am trăit cu recunoștință, spun și acum, pentru prima dată, emoția recunoașterii publice. Foarte emoționant. M-am topit efectiv de fericire.

Ce poate fi mai frumos ori mai benefic pentru un introvertit, decât poate să simtă acceptare, ori recunoaștere pentru principiile sale de viață, ajunse la maturitate, exprimate suficient de citibil și destul de jucăuș cât să formeze o comunitate de oameni buni și frumoși suflește! Când gândurile colorate, aparent fără vreo noimă, ajung să fie apreciate, atunci o persoană introvertă poate ajunge să strălucească. Poate uita astfel introvertul sinelui transformându-l în opusul lui, nu este-așa? Tot atunci poate simți că da, a venit și ziua asumării publice. Este momentul să întâlnească lumea.

Adina Banea Reprobable

Adina Banea, despre definiția femeii: Feminină, dar puternică prin noroc de înțelegere măcar pe alocuri, de gândire masculină… ăsta-i un aspect important și cred eu că asigură și o longevitate în relația de cuplu. Mai apoi, ea femeia, trebuie să aiba sexappeal. Genetic, nu forțat. În aceeasi măsură, trebuie să știe să se îmbrace… și nu modern neapărat, ci cu haine ce i se potrivesc și care vorbesc în culori sau stil despre personalitatea ei. Asortezi haine nu trendului neapărat, ci personalității tale. Ea, femeia, mai trebuie să se confunde cu un miros, să-și găsească parfumul ce o reprezintă, să-și aibă parfumul care o descrie.

 

Reprobable – țesătură de croit cuvinte împletite

Exprimarea prin scris a fost mereu o descătușare de idei, de forță. De aici până la a transpune în imagini, în materiale de croit cuvintele, a fost doar un pas. Reprobable este brandul, Closet13 este platforma de unde pot fi achiziționate piesele create.

Reprobable a făcut din artă modă și spune așa: “Ești mereu cine te îmbraci. Și punct.” Reprobable are suflet de copil… Totodată, te întreabă simplu, dar poate să-ți răspundă complicat. Reprobable mai este ușor de abordat, credibil, curat, cinstit și… liber. Cu asta trebuia să-ncep, de fapt. Cu faptul că Reprobable iubește libertatea. Iremediabil. Și tocmai de aceea nu ți-o va îngrădi vreodată, și tocmai de aceea nu are limite în a te încuraja să îți dezvolți o semnătură proprie în ceea ce-ți privește stilul personal vestimentar.

Adina Banea se inspiră din propriile experiențe, din tot ce vede nou în jurul său. Fiecare colecție reprezintă o lecție de viață, o lecție pe care a primit-o astăzi și pe care vrea să o ofere lumii întregi. O lecție egal un moment, plus o emoție. Și un concept nou pe piață, aș mai adăuga.

 

De unde numele – ori de ce REPROBABLE?

Vedem în jur mulți oameni cu trend, dar nu prea observăm și oameni cu personalitate, nu ți se pare și ție astfel? Nu ți se-ntâmplă să remarci oameni ce nu-și poartă cu mândrie Eul, ci care mai degrabă își dezvoltă public o imagine de învelit la suprafață un Ego trist și vanitos? Ce fac acești oameni? Păi ei dezvoltă multiple personalități, ei își ascund astfel personalitatea proprie. Și cum se-ntâmplă acest lucru? Prin neîncredere în sine, ori prin dorința de a impresiona, no matter what… Prin dorința de a impresiona alți oameni însă, și nu în primul rând pe sine însuși. Hainele însă te povestesc, nu ai ce face. Hainele spun despre cine ești. Nu despre cine vrei să fii; ești mereu cine te îmbraci. Și punct. De aceea “Reprobable”. În acest punct a apărut primul meu gând vizavi de acest concept.

Hainele Adinei par simple, dar uneori o mânecă sau un tiv, un fermoar sau o glugă te pot uimi. Banalul întâlnește neobișnuitul și atunci povestea e creată. O poveste în care oricine se poate regăsi. O lecție de viață.

Hainele Adinei sunt create pentru viață, pentru un cotidian aparte, al oamenilor care zâmbesc cu suflet și nu doar din ochi, al oamenilor ce-și îmbracă personalitatea și nu trendul. Al celor ce se îmbracă pentru sine și nu pentru un Ego.

Adina Banea Reprobable

Adina Banea și recunoașterea internațională

Am ideea asta că totul se rezumă la iubire, totul este iubire și suntem toți capabili să creăm și să oferim. Sunt un boem înnăscut, cred în iubire și atât. Cred în prințul din poveste, cu asta am spus tot ce era de spus, nu-i așa? Mie mi-a existat și îmi există încă.

Adina Banea este convinsă că și Reprobable, puiul ei cel mai mic, alături de alte branduri de designer românești, ajută la schimbarea imaginii României. Designerii români încep să fie din ce în ce mai apreciati peste hotare. Pe plan internațional România este deja percepută ca fiind o țară ce are multe de oferit, are oameni talentați în primul rând, și nu doar peisaje ce-ți taie răsuflarea.

Cea mai mare bogăție o reprezintă sufletul, mereu spun asta. Bogăția o reprezentăm noi, oamenii, cu tot ceea ce putem face noi mai frumos și mai bun pentru a evolua ciclic. Și Adina Banea este un exemplu în acest sens, fiind remarcată nu doar pe parte de blogging, dar și mai mult pe parte de design vestimentar, apoi ca femeie-antreprenor. A dezvoltat personal singura platformă de tip Concept Store din România, Closet13, unde a adunat cei mai buni designeri ai momentului, din toate colțurile lumii.

 

Briefing de final

În 2017, prima colecție Reprobable a intrat deja printre cei mai inovatori fashionisti ai momentului. S-a înscris printre pionierii designului vestimentar – această recunoaștere venind, nici mai mult nici mai puțin, decât din partea Not Just A Label, unde brandul se află listat în statut de Black Sheep, din primele luni de viață.

A fi Black Sheep NJAL înseamnă recunoașterea faptului că ești cumva cu adevărat un brand inovativ. Pionier în design vestimentar, un brand cu șanse reale de evoluție rapidă, sigură.

Anul 2018 a venit și el cu un trofeu nou. În speță, Reprobable a câștigat Silver A’Design Award 2017-2018, Fashion&Garment Category, iar Adina a primit Premiul de Excelență la cea mai influentă competiție globală din domeniul fashion.

În urma prezentării portofoliului personal Patriciei Field, stilistul serialului iubit de toate femeile existente pe această planetă, Sex and the City, s-a creat o colaborare frumoasă între brandurile celor două artiste – o colecție capsulă împreună, colecție ce îmbină creațiile a două stiluri vestimentare diametral opuse. Vom vedea curând și rezultatul, din ce am văzut eu personal mai din culise, ssshht! Da, urmeaza probabil cel mai important moment al carierei sale. Ținem pumnii!

 

Fericirea e un lucru mărunt! Final de poveste, by Adina Banea

Fericirea este un lucru negândit, nu-i un țel. Când ești mic și ești întrebat „ce vrei să te faci când vei fi mare?” (într-o paranteză așa, uram întrebarea asta copil fiind) nu spui „fericit vreau să fiu și-atât!”, deși asta îți dorești în subconștient, probabil.

Fericirea este cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi în parte, este sentimentul de preaplin spre care tindem toți.

Însă mereu avem îndoieli, nu suntem niciodată cu adevărat siguri că l-am ajuns sau că-l simțim cu adevărat.

Asta se-ntâmplă, cred, din cauză că facem confuzii între sentimentul de bucurie, care este al momentului, cu sentimentul de stare de bine și împlinire sufletească, care este simțibil pe termen lung, însă.

Fericirea este un lucru mărunt, da, pentru că nu o conștientizăm când ne este, iar dacă o trăim, o trecem în segmentul de banal al nostru cotidian și nu-i realizăm astfel importanța, decât poate prin lipsă la un moment dat, dacă o pierdem pe parcurs.

Fericirea nu este despre tine în relație cu mine, nici despre mine în comparație cu prietenul cel mai bun: este de sine stătătoare, personală.

Cea mai fericită experiență sau…lecție, da, a fost aceea că visele chiar îți pot deveni realitate. Trebuie numa’ să le interpretezi în sensul potrivit. Să le vezi în acea lumină care le trebuie lor pentru a străluci.

Și nu în ultimul rând, iubirea.

Spunem ‘nu’ de câte ori nu ne convine să spunem ‘da’. În iubire nu minţi, nu accepţi, nu compromiţi.

În iubire iubeşti, iar dacă iubeşti spui ‘da’ atunci când ţi-e drag să spui ‘da’, chiar şi numa’ de dragul lui câteodată; spui ‘da’, când te-ntreabă dacă ai chef să mănânci seminţe şi să priveşti Steaua-Dinamo cu el împreună, în vreo seară de meci important între echipe.

Dar spui ‘nu’ când simţi că ai compromite un principiu important de cuplu în care tu crezi cu tărie că vă e funcţional.

Atunci nu mai spui un ‘da’ de dragul lui, pentru că un compromis va duce la altul şi tot mereu la încă unul în plus.

Un meci important, se-ntâmpla rar!! Un compromis se-ntâmplă des, odată ce l-ai acceptat pe primul, garantez.

Ooops! O prejudecată?!!Sper că nu, nu, și nu-chiar nu mă reprezintă.

Și da, iubesc. Iubesc enorm de când mă știu. Iubesc oamenii, iubesc viața, iubesc copiii. Pe al meu cel mai tare, firește. Și îmi iubesc soțul. Atât de tare, încât simt că mă doare uneori. Ea, fericirea mea. Căci și ea îmi trăiește permanent. Îmi suflă și-mi răsuflă fiecare minut din viață.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *