Alexandra Gheorghe

Când era mică, își dorea să devină medic. Astăzi, cititorii ei o consideră „medic de suflete” prin intermediul romanelor și al poeziilor sale, care merg direct la inimă. S-a născut în Moldova, a studiat în București și trăiește în Ardeal, locul unde au prins viață creațiile sale care au cucerit mii și mii de oameni. Dincolo de succesul uriaș și, totodată, neașteptat avut cu romanul „Amantele trecutului”, Alexandra Gheorghe este, în sine, o poveste aparte.

 

A început să scrie din instinct, condusă de simțirile și de gândurile sale profunde, așa că a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din Capitală. Și-a dorit să lucreze în radio, dar nu a profesat deloc în mass-media.

Spune că a ocolit unele șanse doar pentru că nu se simțea comfortabil acolo unde se afla. Alexandra a auzit o voce interioară care i-a spus să scrie despre dragoste și să își găsească inspirația în oameni, în iubirea, în răutatea și bunăvoința lor, precum și în natura cu toate cele patru anotimpuri ale sale și în zâmbetele celor care o iubesc și o respectă.

 

„Un râu grăbit să liniștească suflete și să cucerească lumea”

Alexandra Gheorghe a văzut pentru prima dată lumina zilei în urmă cu 31 de ani, la Bicaz, la poalele munților Ceahlău, „asemeni unui râu rece, uneori cald, rapid și fără oprire, grăbit să cucerească lumea și să liniștească suflete”, după cum ea însăși afirmă.

Alexandra Gheorghe

Fără a fi deloc superficială sau narcisistă, afirmă cu o profunzime impresionantă că nu a avut nevoie de vreun model inspirațional pentru că are o forță interioară, un dar de la Dumnezeu, un talent pe care îl fructifică prin lectură și documentare. Oricât de greu ar părea de crezut, singurul model în viață al Alexandrei Gheorghe este … tot Alexandra Gheorghe, iubind, greșind, învățând.

Întotdeauna am considerat viața un firicel de râu adăpostit la poalele munților, o alunecare lină ce nu forțează natura spre înfăptuire. Drumul meu, melodia lui. Liniștea și echilibrul. Am colindat mult, dar orașul în care m-am născut mi-a rămas dascălul cel mai iscusit, iar munții, părinți adoptivi. M-am adaptat ușor, fiecare loc m-a învățat și m-a ajutat să mă descopăr. Toate cărțile le-am scris în inima Ardealului bun și primitor. Un privilegiu pot spune…

 

Alexandra Gheorghe gândește în versuri

Alexandra Gheorghe a debutat în cariera publicistică în 2015, la editura Libris, cu o poveste de dragoste reală, „Necunoscutul, Volumul 1 și Volumul 2”. Apoi, a urmat volumul de poezii „Aberez cu stil în catrene târzii”.

Într-o vreme în care lumea pare că nu mai are răbdare pentru poezie, nu am putut să nu o întreb ce a împins-o spre acest gen, dar mai ales de unde a găsit motivația pentru a scrie poezii.

Am învățat să comunic cu cititorii telepatic. Acum cinci ani, scriam doar versuri, tot ce scriam gândeam în versuri, iar apoi, ușor-ușor am învățat să mă mulez după dorințele lor.

Alexandra Gheorghe

A urmat o pauză de doi ani, timp în care s-am regăsit în sufletele oamenilor. Până când, într-o seară de februarie, s-a așezat la birou și s-a apucat să scrie o poveste erotică, „Amantele Trecutului”, apărută tot în două volume, ca și Necunoscutul.

 

Un bestseller născut dintr-o idee neștiută nici de autoarea sa

Nu alegem când şi de cine ne îndrăgostim. Când o facem, iubim cu mâinile, cu ochii, cu atingerile. Iubim animalic, sau tandru, rapid, sau pe nemâncate, iubim gât, gânduri, picioare, trăiri, sâni, vise.

O carte care nu ţine cont de reguli, care tratează infidelitatea doar ca pe o altă formă a iubirii, care nu pune graniţe şi nu se teme de judecăţi sau prejudecăți. Așa sună o parte din descrierea romanului publicat la editura Stylished, devenit viral foarte rapid, cu aproape 13 mii de cititori.

Nu mă întrebați de unde ideea, pentru că nu știu. Nu știam nimic când am început să scriu primele rânduri. Nici titlul și nici povestea. Am scris trei zile încontinuu, mi-am făcut răni la încheieturi și am plâns. Tremura carnea pe mine de emoție și abia așteptam să trăiesc toată povestea. Au urmat doi ani intenși în care am reușit să public cele două romane erotice. Bineînțeles că îmi doream să fie un succes, dar nu mă așteptam ca el să vină atât de repede. Nu mă așteptam ca cititorii să iubească o poveste atât de diferită, ci din contră, credeam că voi fi foarte criticată pentru ce am scris.

Dar oamenii i-au lăsat în suflet mii de mesaje de mulțumire. La cererea lor, urmează să publice și Volumul 3 din „Amantele Trecutului”. Totodată, a început să scrie încă de acum trei ani „Zâne de nicăieri”, un roman fantasy, și acum un an „Pe aripi de fluturi”, dramă reală.

 

Alexandra Gheorghe: „Visez să nu mor niciodată”

Cu o scriitură care trădează cumva faptul că este o visătoare, Alexandra Gheorghe este și simplă, și complicată, și frumoasă și delicată ca un înger, dar și directă și pasională ca un diavol. Iar pasiunea ei este viața. O trăiește cu intensitate și nu se sfiește să guste tot ce ea îi oferă.

Paulo Coelho spunea că visătorii nu pot fi îmblânziți. Ce visează, mai exact, o scriitoare de succes cu o imaginație atât de bogată?

Visez să nu mor niciodată. Să fiu lacrimi, iubire și zâmbet pe buzele fiecăruia. Nu vreau să fiu îmblânzită, ci iubită.

 

Alexandra Gheorghe vorbește despre România cu lacrimi în ochi

Romancierul american Stephen King spunea că, pentru a deveni scriitor, trebuie făcute două lucruri mai presus de orice: să citești mult și să scrii mult. Nu există o cale ocolitoare și nicio scurtătură.

Alexandra Gheorghe citește și scrie atât de mult încât în ultimii doi ani și-a schimbat dioptriile de două ori. Nu are un preferat și consideră că toți autorii trebuie citiți și respectați.

Ultima carte care m-a impresionat datorită stilului de scris aparte a fost Tropicul Cancerului de Henry Miller. Am citit după ea și alte cărți, dar gândul meu încă a rămas acolo, la stilul de scris al autorului.

Dar cum se vede, oare, România reală din perspectiva unei visătoare care trăieste în tihna din inima Ardealului? Alexandra Gheorghe răspunde cu emoție și o profunzime cum rar întâlnești la cineva.

Rostesc numele țării mele cu lacrimi în ochi. O iubesc și lupt pentru ea. Cred în ea, da! Dacă nu aș fi crezut nu ar fi trebuit să mă numesc româncă!

La finalul discuției noastre, ceva m-a împins să o întreb și de ce ar recomanda unui necunoscut, dar nu Necunoscutul din operele sale, să îi citească romanele. Cu un zâmbet cald, care o acompaniază aproape în permanență, mi-a răspuns simplu și complex, totodată: „Dacă îți dorești să fii liber, citește-mă!”

 

surse foto: Alexandra-Gheorghe.ro și pagina de Facebook Alexandra Gheorghe

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *