Victor Tudoran

“Iubesc emoţia pe care o dă satisfacţia de a-i ajuta pe ceilalţi”. Aceasta afirmă un om despre care s-ar zice că e poate scriitor, dacă e să urmăm sensul frazei în profunzime. Dar când Victor Tudoran continuă și adaugă că felul lui de a contribui la binele general este de a ajuta cât mai mulţi oameni să aibă împliniri venite în urma activităţilor de business, deja se schimbă sensul poveștii. O poveste care se derulează pe tema business-ului românesc, a culturii românești de afaceri, privite dintr-o perspectivă cum poate nu ați mai auzit până acum. Dar despre care veți citi acum.

 

De peste 40 de ani, cultura românească de afaceri a dormit un somn adânc. Generaţiile post-decembriste nu au avut de unde să audă şi să înveţe în familie despre asemenea lucruri. Partea frumoasă a acestui aspect poate fi faptul că, oamenii de afaceri de azi au acces la cele mai noi tehnologii de lucru si tehnologii sociale, fără a mai trece prin experienţa, uneori dureroasă a învăţării pe propria piele.

De această părere este trainerul Victor Tudoran, om cu o vastă experiență în mai multe domenii, în prezent Senior Managing Partner la Queenable.

A lucrat ca responsabil de strategie digitală la AXA Asigurări. Are o experiență de peste 25 de ani în vânzări, a lucrat la nivel internațional pe managementul proiectelor sau training.

Are participări la workshop-uri, webinare, traininguri în industria financiară și în cea non-financiară, se ocupă de implementarea de rețete de consolidare și dezvoltare a afacerii pentru IMM-uri.

 

Copilăria de business a lui Victor Tudoran

Povestea a pornit și de la faptul că Victor Tudoran are păreri diferite și inedite despre mediul pur românesc de business:

Cu cei aproximativ 10 ani în medie, se poate spune că business-ul românesc este în faza de început, pe care o putem numi copilărie sau chiar adolescenţă. Prin comparaţie cu copilăria (încă) ne atrag lucrurile „sclipitoare” – maşini aparte, gadget-uri, produse de consum curent nou apărute, tehnologii, ş.a., exact ca în copilărie sau ca în adolescenţă, când vrem să ne găsim un loc în mediul social. Aceasta poate fi una dintre explicaţiile performanţelor halucinante ale lanţurilor din FMCG sau a celor din industria modei, situate de câteva ori peste media din ţările vestice. Ȋn mod legic şi logic va veni vremea când vom acorda mai multă atenţie investiţiilor care adaugă valoare şi peste timp.

Ca român autentic ce se consideră, a trecut şi el prin această copilărie de business. Făcând un arc peste timp, își amintește lecțiile învăţate, de-a lungul vieții, despre echilibrul sau dezechilibrul dintre oameni şi sisteme. Și se întreabă ce este mai important într-un demers social, de business – omul sau sistemul?

Își aduce aminte că era în clasa a VIII-a când, într-o duminică de sfârşit de an şcolar, profesoara de sport a convocat de urgenţă echipa de handbal a şcolii, pentru finala campionatului inter-şcolar. El a întarziat. Venea de la meditaţia la mate, ajungând pe la mijlocul primei reprize, când echipa era condusă de către adversari.

Din postura de outsideri însă, îmi povestește cum s-au mobilizat şi, până la pauză, împreună cu colegii, egalaseră scorul. Repriza a doua a fost un galop de sănătate și au reuşit imposibilul. Bucurie mare, tort a doua zi la şcoală, felicitări. Ȋnvăţaseră că echipa este totul!

 

Conștientizarea a ceea ce înseamnă echipă

Anii au trecut şi, imediat după Revoluție, Victor Tudoran s-a aruncat cu entuziasm în lumea fascinantă, dar necunoscută a business-ului. A avut şansa să lucreze în energetică şi în FMCG, cu companii din Elveţia şi Spania.

Spre sfârşitul anilor ’90 luase distribuţia pe o regiune a ţării pentru o marcă de ciocolată, foarte cunoscută astăzi, însă abia intrată pe piaţă atunci.

Ȋmpreună cu 17 colegi care se ocupau de vânzări, având susţinerea mamei pentru partea de contabilitate, a reuşit să pună pe piaţă produsul. De neuitat pentru el sunt primele 2 luni, când, vara, cu o geantă plina de mostre de ciocolată, mergea pe stradă, în plin soare, din magazin în magazin, să promoveze produsul.

Aveam nod în gât şi mă gândeam că dacă reuşesc, nu îmi va mai fi niciodată frică de nimic. Şi a fost aşa.

Aşa au inceput anii de şcoală. De şcoală de business. I-a petrecut în spaţii de studiu, având ulterior şansa să lucreze într-o corporaţie financiară, un exemplu de reuşită pe piaţa noastră.

Corporaţia a pornit ca start-up şi a ajuns să domine autoritar piaţa pe domeniul său de activitate. Au fost lecţii de business şi de viaţă, care la începutul anilor 2000, aflaţi încă sub imperiul noului în mediul de afaceri românesc şi-au pus amprenta pe parcusul multora dintre colegii şi prietenii de atunci.

Astăzi, privind retrospectiv şi având şansa de a contribui şi el în alte business-uri trecute prin diverse etape de dezvoltare, îndrăznește să parafrazeze, în loc de concluzie, un vechi proverb românesc: echipa sfinţeste locul.

Ar mai fi de făcut două precizări. Prima este că sistemele profesionale sunt un factor de igienă în business şi a doua este că echipa împuternicită şi auto-condusă sunt factorii de succes în lumea volatilă, incertă, complexă şi ambiguă a acestor ani, de mari schimbări tehnologice. Aici se încheie ciclul de învătare? Greu de crezut.

 

Partea încurajatoare

Victor Tudoran consideră însă că etapele frumoase, romantice, venite la pachet cu talent, dăruire, noroc şi muncă, fac parte din ceea ce se poate numi copilăria noastră de business.

Trecerea către sisteme profesionale şi echipe este nu doar de dorit pentru reuşita în afaceri, ci este un proces vital. Exact ca în viaţă, nu este posibil a rămâne veşnic copii şi nici nu ne putem opune trecerii timpului. Există doar direcţia înainte.

Partea încurajatoare în ceea ce ne priveşte pe noi cei ce lucrăm în business-ul românesc este că avem încă mulţi ani de acum încolo de trăit, experimentat şi învăţat, fiind departe de a fi atinşi de efectele plafonării venite la pachet cu osificarea unor obiceiuri de lucru. Astfel şansa noastră creşte odată cu tinereţea mediului de afaceri si cu mult mai uşoara adaptabilitate a acestuia.

 

Cum transformi un pui de idee într-o afacere funcțională

Care ar fi una dintre lecțiile pentru tinerii businessmani ai României? Ei, aici e aici. Când vorbim despre sisteme, companii şi tehnologii sociale, vorbim de fapt despre om!

Victor Tudoran e de părere că se poate face uşor paralela între viaţa unei companii şi viaţa noastră. Construcţii de tipul – „business-ul este copilul meu”, „doar eu ştiu ce e bine şi ce este rău pentru afacerea asta”, „nimeni nu poate face aşa ceva în locul meu”, „afacerea mea este diferită de toate celelalte”, „este mai bine să fii singur, asocierea aduce numai necazuri” sunt normale, de înţeles, în faza de deschidere a industriei, când piaţa este încă goală şi mulţi jucatori vin să acopere acest gol.

Victor Tudoran

Ulterior învăţam că nu orice idee de business, oricât de bună, poate fi facută funcţională în raport cu piaţa. Că şi în condiţiile în care afacerea noastră trece testul pieţei, ne confruntăm cu jucători din ce în ce mai mari şi mai „trecuţi prin viaţa de business”. Că ceilalţi copii din jurul nostru nu reacţionează neapărat cum sperăm noi.

Trecerea în faza de escaladare a industriei aduce ieşirea de pe piaţă a „copiilor” mai putin viguroşi, a celor mai puţin adaptabili sau pur şi simplu a celor care „nu şi-au făcut temele la vremea lor”!

 

A trăi între ai tăi

Victor Tudoran are oareșce gânduri pentru generaţia fetei lui. Și vrea să le expună. S-a gândit că, într-o lume din ce în ce mai globalizată, a-i oferi şansa fetei lui să aleagă între oportunităţile unor societăţi aşezate şi promisiunile uneia care încă îşi caută drumul, poate fi o datorie de suflet de părinte.

Au mers impreună în străinătate– tată și fiică, la consilieri de carieră. Ea a fost încântată de campus-urile universitare şi și-au făcut mici vise…mai ales el.

Ea a ales să rămână în ţară. Desigur că el s-a întrebat mereu de ce a făcut această alegere şi cât de benefică este aceasta.

Unul dintre posibilele răspunsuri poate fi găsit în dorinţa sau nevoia de comunitate, în contrapondere cu o carieră mai degrabă individuală, din postura unui specialist. Desigur că nu se exclud neapărat una pe cealaltă, însă este posibil şi de fapt demonstrat ştiinţific, că noi românii suntem un popor cu puternică amprentă comunitară.

De fapt aceasta este una dintre trăsăturile culturale naţionale, care ne diferenţiază de popoarele apusene, care au o amprenta putenic individualistă.

A trăi între ai tăi şi a te hrani din seva şi frumuseţea interconexiunilor, a contribui cu ceva la dezvoltarea comunităţi tale, poate fi nu doar o mândrie, ci chiar o misiune de viaţă – oare întâmplător am venit pe lume ca români?

Pe de altă parte avem mulţi specialişti cu care ne mândrim, care trăiesc și muncesc în alte ţări. Este minunat cum au reuşit în viaţă, întărind mândria de a fi români. Este minunat cum ne reprezintă şi mai ales, cum se reprezintă”.

 

Lecție pentru acum

Cea mai mare lecţie de învăţat în această perioadă consideră Tudoran că este aceea a omeniei, indiferent de context. Deși s-ar spune că este o lecţie spusă şi respusă de nenumărate ori, că este o reinventare a roţii.

România se va integra în concertul naţiunilor dezvoltate. Ȋntrebarea este când?

Victor Tudoran afirmă că, în zilele noastre, România şi-a întors faţa către valorile democraţiilor occidentale. Din această perspectivă sunt toate premisele sa ne plăsam pe traiectoria dorită. Este doar o chestiune de timp…şi de generaţii!.

Tudoran mai consideră că accelerarea poate veni de la românii care au trăit şi învăţat în ţări dezvoltate, tocmai în aceşti ani de amplă migraţie.

Exemplul Japoniei este elocvent. Generaţiile lor, imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial au plecat masiv la înveţe şi să muncească în America, în general. S-au repatriat toţi? Cu certitudine că nu. Totuşi cei care s-au reîntors au adus cu ei o bună parte din cultura şi know how-ul necesar pentru o reclădire rapidă a ţării lor.

 

Să ne ascultăm inima

Tot potrivit lui Tudoran, în cultura de sorginte apuseană apare şi ideea că vine o vreme când simţi să dai înapoi societăţii o parte din ce ţi-a dăruit şi ea ţie.

Există totuşi si o altă perspectivă – se spune că noi suntem cumulul persoanelor pe care le-am întâlnit în viaţă, evident cu accent pe aspectul calitativ al prezenţei acestora. Oare reprezintă aceste persoane altceva decât societatea din care facem parte? Vine o vreme când înţelegem că dăruind din ceea ce putem dărui ne îmbogăţeste de fapt pe noi şi mai ales ne ajută să găsim răspunsul la întrebarea fundamentală: „De ce”, făcând referire la contribuţia în arealul nostru de viaţă.

Anii de după ’90 i-au oferit lui Victor Tudoran șansa să viziteze și să lucreze în mai multe locuri din Europa. Își amintește de prima experiență europeană – era în 1991, în Elveția. Trăia un sentiment de liniște, dat de curgerea traiului într-un mediu social așezat, trăia un sentiment de siguranță financiară și cu sentimentul că e sunt pe drumul cel bun.

Însă, concomitent, trăia „sindromul fetiței cu chibriturile, din celebra poveste a lui Andersen”. Înțelegea că pentru a face ceva care să conteze într-o asemenea societate, nu îi va ajunge o viață de om, pornind de la poziția de nou venit într-o țară minunată, însă străină. A ales să se întoarcă.

Nu voi ști niciodată cum ar fi fost dacă rămâneam, însă știu sigur că mi-am urmat inima! Crezând cu tărie că în locul unde m-am născut pot avea o contribuție mai mare și pot realiza ceva mai semnificativ în viață. Pe de altă parte, pot afirma, cu mintea de acum, că am avut de fapt de ales între a încerca să fac ceva semnificativ pentru ai mei și a trăi liniștit, într-un ungher de lume. Cu siguranță ambele opțiuni sunt valabile, doar să ne ascultăm inima!

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *