Articole

Roxana Lupu
Roxana Lupu a interpretat mai multe roluri semnificative, cum ar fi: prințesa Tatiana Romanov în Royal Murder Mysteries, Ana în BU21 la Trafalgar Studios, Bev în Frank Sumatra la Teatrul N60, regina Elisabeta a II-a în seriile documentare BBC Inside Buckingham Palace și Inside Windsor Castle, prințesa Margareta în Private Lives of Monarch. De curând, actrița a fost Regina Maria în Queen Marie of Romania, lansat în anul acesta.

 

„Maria, Regina României” este un film în regia lui Alexis Sweet Cahill, recompensat cu premiul secţiunii Avanpremierele Toamnei la festivalului Les Films de Cannes à Bucarest 2019. A avut premiera de gală miercuri, 6 noiembrie, la Ateneul Român. Pe 8 noiembrie a intrat pe marile ecrane, iar pe 9 noiembrie a rulat la Focșani, în orașul unde a copilărit Roxana Lupu.

Filmul apare pe marile ecrane într-un context istoric în care românii aveau nevoie să își amintească despre faptul că, în pieptul acestei națiuni, a bătut cândva inima unei Regine care i-a iubit și i-a respectat cu toată ființa sa.

 

Drumul de la Focșani la Cluj și mai departe spre teatru

Cândva, nu foarte departe, dar nici foarte timpuriu, pe aleile frumoase din Focșaniul cel boem, se plimba și visa o copilă despre care poate puțini aveau să își imagineze că va deveni cumva una din actrițele emblematice ale României contemporane.

Roxana Lupu s-a născut în București, însă copilăria și-a petrecut-o în Focșani, imediat după revoluție, înconjurată de oameni pozitivi, muzică bună și petreceri pline de distracție.

La școală, Roxana a iubit mai multe materii, dar a simțit că sociologia i se potrivea cel mai mult. De aceea s-a înscris la facultățile din București și Cluj, fiind admisă în ambele părți. A ales Științele Sociale la Universitatea Babeș Bolyai, atrasă de atmosfera specifică vieții studențești și culturii cu un ritm de viață aparte din Cluj.

Nu a visat niciodată că va deveni actriță, deși când era mai mică îi plăcea foarte mult să se uite la filmele vechi gen „Pe aripile Vântului” și era atrasă de musichall-uri. Îi plăcea să cânte și să danseze. Admira actrițele marcante ale vremurilor, care lăsau întotdeauna un mesaj puternic în sufletele noastre.

Totuși, Clujul a învățat-o să vadă că teatrul poate face parte din viața ei. La Teatrul Național din Cluj a apărut gândul că locul ei, ar fi acolo sus pe scenă. Și a dat la Facultatea de Teatru din Cluj, unde nu a fost admisă.

Cu perseverența caracteristică laturii sale moldovenești, Roxana a dat după câteva luni la Universitatea de Teatru din București unde a intrat la clasa doamnei Adriana Popovici. Profesor de artă i-a fost domnul Liviu Lucaciu. La UNTC și-a finalizat studiile, licența, masteratul și doctoratul în Pedagogie Teatrală.

 

Călătoria unei actrițe către rolurile sale

Întâmplarea sau poate nu, deoarece coincidențele nu sunt altceva decât oportunități deschise unor vizionari, o găsește în drum spre Viena, alături de soțul ei și de un grup de clujeni care urmau să producă un film independent.

Calea lor însă avea să își schimbe traseul către Germania și Anglia, mai exact Londra, unde au filmat în cele din urmă la British Museum. În Londra, Roxana a găsit un altfel de loc, deloc ca acela din imaginația ei și de care a simțit că o leagă mai mult de atât.

Conjuncturile din țară, rolurile dezamăgitoare, faptul că simțea că poate mai mult, dar primea mult mai puțin, au ambiționat-o să își dorească foarte mult să schimbe toate acestea în altceva, în ceva bun pentru ea și visul ei de a fi actriță. Acela a fost momentul cheie, care a găsit-o în drum spre Londra. Avea 27 de ani.

Ascultând-o pe Roxana când îmi povestea despre această întâmplare, am realizat că de fapt, stelele ei se aliniaseră pe cerul scenei artistice, iar drumul, destinul ei fusese demult scris. Trebuia doar să găsească în ea puterea de a înțelege acest lucru, de a-l schița în sufletul ei și de a auzi chemarea.

A fost ușor? Bineînțeles că nu! Dar succesul de care se bucură acum Roxana, ne demonstrează că a meritat și că lucrurile mărețe se realizează cu mult efort, cu multă îndrăzneală (chiar nebunie aș putea spune) și intuiție.

Ajunsă în Londra, a decis împreună cu soțul ei Nicholas să rămână acolo. Roxana Lupu dă mai multe audiții și joacă în mai multe filme şi piese de teatru. Printre acestea – Regina Elisabeta a II-a, Prinţesa Margareta, Ana, Bev, precum şi Regina Maria, filmul care a atins cea mai sensibilă coardă a românilor și pentru rolul a cărui interpretare îi mulțumim profund.

 

Să te transpui în pielea Reginei Maria și să o reînvii în spiritul națiunii

Știm că pentru a juca un rol trebuie să te documentezi, să remarci toate detaliile, să iei cursuri de dicție, să cunoști protocoalele, să te transpui. Asta a făcut și Roxana Lupu.

A citit jurnalele Reginei, interviurile Domniei Sale, a vizionat chiar câteva interviuri ale altor artiști care au interpretat roluri similare.

Regina Maria a fost una din imaginile cele mai marcante ale României, care și dincolo de ea, de timp, iată că are capacitatea de a ne aduce împreună, de a ne închega și de a ne reda demnitatea națională. Ne arată că suntem la fel de importanți ca națiune, ca oricare alta și ne îndeamnă să fim mândri.

Roxana Lupu

M-am întrebat însă cum este să joci un astfel de rol. Cum se poate el reda cu atâta exactitate și frumusețe, chiar cu sentimentul de teamă de a vorbi în public și a intra în pielea unui asemenea personaj.

Înveți să îți folosești frica respectivă și să o transformi într-un combustibil, ca o energie și îți dai seama că este ceva normal. Ca să pot juca astfel de roluri, încerc să le tratez normal, ca pe orice alt personaj. Persoane ca oricare altele numai că au un statut deosebit față de noi ceilalți. Personal m-am îmbogățit foarte mult de pe urma acestor roluri și a experiențelor acestea. M-am bucurat când am descoperit exact asta la rolurile mele, partea umană. Asta vrea să vadă orice spectator, deoarece partea regală o pot vedea sau descoperi tot timpul, la personalitățile regale, dar partea umană, mai puțin. Și de aici vine satisfacția mea ca actor, să descopăr partea umană a personalităților regale și să o înțeleg, să o arat, să o redau cât mai bine și cât mai subtil.

Și-a învins teama și dincolo de protocoale, de lecții de actorie și teatru, a fost ea însăși în fiecare rol, spărgând cumva bariera dintre ceea ce ar trebui să fie actoria și ceea ce este ea acolo pe scenă.

Roxana Lupu în percepția mea este acea actriță care poate cu o mare ușurință, aproape firesc, să ajungă de pe ecran, în sufletele fiecăruia, să spargă barierele timpului, spațiului și să ne atingă sufletele în cel mai intim mod posibil. Ne face să trăim fiecare gest, replică, ne emoționează și ne bucură. Devenim un fel de lut în „mâinile ei”, modelându-ne trăirile și dăruindu-ne esența adevărată a unei pelicule.

Actorii care îmi plac mie, sunt oameni în primul rând. Eu asta cred foarte, foarte mult. Actoria nu trebuie să fie o mască. Actoria trebuie să fie parte din tine. Dacă este o mască, ceva regizat în tine este ceva total fals. Ca actor trebuie să înțelegi rolul pe care îl ai și să fii cât mai firesc. Actoria nu trebuie să fie falsă, trebuie să aibă acea autenticitate umană, simplă, reală. Eu nu cred că actorul lasă omul, că intră în pielea personajelor, eu nu cred teoriile acestea. Eu cred că trebuie să fie omul în primul rând, cu propriul aport, propria experiență, energia proprie, în tot ceea ce face.

Iată deci, că adevăratele roluri se nasc cu adevărat din adâncul ființei noastre, prin experiența profesiei noastre, a intuiției și a aportului nostru personal și mai puțin din ceea ce ne-am fi imaginat noi ca simpli spectatori.

 

Din culisele filmului „Maria, Regina României”

Filmările au avut loc în Romania și Paris. S-au pus în evidență locații autentice precum Palatul Cotroceni, Castelul Peleș, Quai d’Orsay din Paris, iar în post producție au fost recreate zone din Calea Victoriei, Gara de Nord, Gare de Lyon, Place Vendome, așa cum arătau în 1919.

Întotdeuna este fascinant să fim ceva ce nu suntem în mod obișnuit, de aceea mi-am dorit ca eu să fiu actrița. A întruchipa o figură Regală este cu atât mai interesant cu cât ele au trăit o viață mult diferită, deosebită față de ce trăim noi în ziua de azi, dar cu orice dar, întotdeauna vine și o mare responsabilitate.

Roxana Lupu

Deși o actriță extrem de apreciată, Roxana Lupu consideră că este un om simplu, care își iubește foarte mult meseria și nu se consideră consacrată. Ea spune că mai are mult de muncă până la consacrare și vede în acest lucru o provocare frumoasă.

Pentru ea, toate rolurile au fost importante, deoarece interpretează o persoană, iar unei persoane, oricare ar fi ea, i se cuvine să-i oferi respect, timp si răbdare pentru a o descoperi. Și în acest fel înveți diverse lecții de viață de la fiecare personaj.

 

Viața unui român în Londra, din perspectiva actriței Roxana Lupu

Mulți români își părăsesc țara deoarece nu mai simt că se regăsesc aici. Unii ajung chiar să se lepede de originile, tradițiile și rădăcinile lor românești. Le este rușine cu țara lor și nu văd nimic demn în istoria acestei națiuni minunate.

România, îngenuncheată sau nu, va rămâne veșnic una din Prințesele demne ale Europei. Oricât de mult o reneagă unii, ea va fi mereu un spirit viu, plin de istorie, de întâmplări grandioase și cu un aport important în evenimentele lumii.

Roxana Lupu

De altfel, chiar faptul că este româncă îl simte ca fiind cel mai mare atu al său în Anglia. Educația, creșterea, maturizarea în România, profesori, familie, comunitate – toate fac parte din ceea ce este astăzi Roxana Lupu.

În opinia actriței, fiecare român din străinătate descoperă la un moment dat importanța rădăcinilor românești, dar fiind obișnuit să-i fie rușine de unde vine, nu îl recunoaște.

Am văzut români care spun că sunt italieni, unguri, sau din Transilvania. De parcă Tarnsilvania n-ar fi România. Cred că această rușine se datorează în primul rând identificării multora cu situația politică actuală, cu niște oameni care nu reprezintă majoritatea și care să o spunem pe șleau, ne fac un mare deserviciu. Mândria mea de a fi româncă vine din cunoașterea istoriei acestui popor, din cercetarea vieții unor legende ca Petre Țutea, Mircea Eliade, Costache Oprișan, Mircea Vulcănescu și în general a intelectualității române din perioada interbelică care au ajuns de referință tocmai pentru că nu le-a fost rușine că sunt români. Nu o să vezi niciodată un britanic, un francez sau italian că se feresc să zică de unde sunt. Da, recunosc niște probleme în tara lor, dar asta nu îi definește ca neam. În acest sens, cred că trebuie să ne trezim și să învățăm să stăm demni. Pentru că atunci când îți reprezinți originea cu demnitate și un străin îți va arăta respect pe măsură și va vedea cine ești tu, nu ce se scrie în ziar despre români.

 

Ce mai face Roxana Lupu, dincolo de scenă

Își face timp pentru ea și familia sa, oricât de ocupată ar fi, pentru că rolurile nu o încălzesc când îi este greu. Îi place natura, să facă sport, să asculte muzică și să își trăiască viața în simplitate pe cât posibil.

A făcut si face workshopuri de dezvoltare profesională pentru corporații si organizații precum Capgemini, Rotaract Uk sau Nespresso. Multă vreme a ținut cursuri de învățare creativă în școli diverse din Anglia, arătându-le elevilor cum să învețe creativ, să recapituleze și în general să facă din procesul de învățare unul frumos, distractiv și care le face plăcere.

Roxana Lupu

Academia de învățare creativă înființată de Roxana și Nicholas Lupu în Londra și București organizează cursuri de dezvoltare profesională pentru corporații sau publicul larg, preponderent prin muzică și actorie.

Ca gând de încheiere, Roxana Lupu ne-a transmis tuturor:

Am învățat că dacă nu mă respect eu, nu am cum să cer acest lucru altora. Am învățat să fiu mândră de unde provin, să fiu un ambasador țării mele, să muncesc, sa păstrez echilibru în a nu fi extrem de umilă sau foarte orgolioasă. Lecțiile acestea le aplic în fiecare zi, încercând să mă îmbunătățesc.

 

Cuvânt de încheiere

Dacă veți citi cu atenție și veți aprofunda cuvintele Roxanei Lupu, veți înțelege faptul că noblețea firii este una din calitățile oamenilor de mare excepție. Oameni care nu se nasc mereu. Se nasc rar și dăruiesc cu intensitate din tot ceea ce sunt. Oameni care apar în lumea această sumbră să ne scoată din întuneric și să ne arate lumina de dincolo de noi și din interiorul nostru.

Artiștii precum Roxana Lupu apar atât de rar în lume, tocmai pentru că ei sunt cruciali la un moment dat. Schimbă! Precum Regina Maria! S-a născut cu un rol clar, definit și sfânt, de a fi Inima României, care deși a încetat fizic să bată, apare din când în când asemeni unei reamintiri a faptului că trebuie să ne ridicăm din genunchi și să ne amintim de noi.

Roxana Lupu este dincolo de artist, un om de mare valoare și excepție umană. Un suflet delicat, dar extrem de decis și puternic. O fire care știe să muncească și înțelege importanța acestui fapt. Un om care nu își pune limite și crede în șanse!

Sandra Ecobescu

Vreau să fac oamenii mai încrezători în forțele proprii, să își dezvolte talentele și abilitățile, să se relaxeze, să îi apropii mai mult, unii de alții, folosind mijloacele pe care artele și științele umaniste ni le pun la dispoziție, cum ar fi muzica, pictura, spiritualitatea, antropologia, istoria și altele. Sandra Ecobescu este motorul care face ca Fundația Calea Victoriei să meargă ca pe roate. 

 

Sandra Ecobescu este numele femeii puternice din spatele unei fundații de succes care vrea și reușește cu pași mici să schimbe educația în țara noastră. Scopul ei este să schimbe lumea în mai bine și să lase ceva în urma ei.

Se consideră un om care dorește să se bucure cât de mult de fiecare zi, să cunoască oameni frumoși, deschiși cu care să împărtășească lucruri și idei valoroase.

Se poate spune că încă din timpul facultății atenția i-a fost atrasă de cultură și limbile străine, de aceea a absolvit Facultatea de Litere din capitală. Profilul său este de română-engleză, iar după absolvire a avut șansa ca pentru un an să ajungă în Atena. Cu ajutorul unei burse oferite de Fundația Onassis a studiat literatura neogreacă.

Mai târziu a studiat dreptul internațional și diplomația în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, apoi a urmat un masterat în Antropologie. A studiat detaliat Studii Vizuale și Societate la SNSPA.

Destul de diverse aceste studii, dar toate utile și complementare, și intenâionez să mai continui și cu alte studii în viitor, în afară de cursurile diverse pe care le urmez la Fundația Calea Victoriei, mai ales în domeniul spiritualității, a teologiei, a filosofiei și a istoriei civilizației și artei europene

Ideea înființării unei fundații culturale

Traseul profesional nu a fost unul lin, dar cu siguranță nu ar fi ajuns omul de astăzi fără diferitele schimbări de peisaj. Mai întâi, bibliotecar la Centrul de Documentare al Consiliului Europei (închis în prezent) sau angajat la Ministerul de Externe. Au urmat poziții într-o firmă de publicitate și o firmă germană de logistică.

Din fiecare experiență a învățat cum să își dezvolte abilitățile, să învețe de la oamenii din jur, să se disciplineze, dar și să descopere propriile puncte forte.

Fundația Calea Victoriei a apărut dintr-o nevoie a sa și a surorii sale, Irina Grigore, de a crea un loc în care tinerii de liceu sau de facultate să aprofundeze teme umaniste.

Istoria, filosofia, istoria artei, psihologia, antropologia, muzica, teologia și spiritualitatea sunt domenii prea rar aprofundate în școală. Deseori formarea din școala de stat se axează pe domenii exacte sau de business, iar latura umanistă rămâne neexplorată.

Un om întreg, complex, educat și împlinit, atât în plan personal cât și în plan profesional, nu poate ocoli zona științelor umaniste, sau, mai bine zis, dacă explorează această zonă este îmbogățit, își dezvoltă inteligența emoțională, empatia, imaginația, creativitatea, încrederea și cultura generală.

Sandra Ecobescu

 

De la idee la concret

Cum s-a făcut trecerea de la idee la realitate? Extrem de ușor și rapid, pentru un om ambițios și plin de resurse ca Sandra Ecobescu.

Totul a început cu schițe, idei pe hârtie și mai ales cu întâlniri cu oameni carismatici pentru a pregăti împreună cursuri non-conformiste și atrăgătoare pentru tineri în special.

Mari personalități ca Neagu Djuvara, Tiberiu Soare, Andrei Pleșu, Georgeta Filitti și alții s-au implicat bucuroși de noua inițiativă.

Cu multă pasiune, imaginație, libertate dar și multă responsabilitate, acești oameni ne-au spus că de abia așteptau să apară o asemenea instituție care să completeze educația și informația deficitară, incompletă sau prost prezentată din sistemul educațional, fie el liceal sau chiar universitar.

În alegerea formei de organizare al viitorului său proiect, Sandra Ecobescu a ales o fundație în detrimentul clasicei firme, inspirată de Fundația Onassia unde a studiat un an. Și-a dorit ca școala sa alternativă, umanistă să fie una non-profit.

Ideea de fundație presupune o construcție, o comunitate, ideea de continuitate și seriozitate, ceea ce am demonstrat în cei 12 ani de proiecte, cursuri și evenimente din București și din țară.

Fundația Calea Victoriei

Sandra Ecobescu, despre specificul și dificultățile cu care se confruntă o fundație culturală

Fundația Calea Victoriei condusă de Sandra Ecobescu oferă tinerilor și adulților interesați cursuri și workshopuri din cele mai variate domenii. Aceasta depune o muncă de pionierat în cadrul educației continue, oferind publicului de orice vârstă șansa de a studia domenii pe care ar fi trebuit să le studieze la școli sau facultăți de profil.

În 2007, când a fost înființată fundația, revistele de promovare a evenimentelor pentru timpul liber nu știau în ce categorie să încadreze cursurile oferite de aceasta.

Am lansat această modă a cursurilor pe care le pot face oamenii seara, în timpul liber în domenii extrem de diverse, în interes personal, nu pentru afaceri sau în cadrul companiei.

Chiar și într-un astfel de domeniu există dificultăți, dar acestea nu sunt niciodată legate de oameni, ci de cifrele de pe hârtii. Este dificil pentru o astfel de fundație să reziste pe o piață culturală fluctuantă, după cum declară Sandra Ecobescu, dar mai ales să acopere cheltuielile de funcționare ale unei clădiri și de plată a angajaților.

Pe de altă parte dificultățile vin și din altă direcție: dorința de a oferi cursuri și evenimente la un preț accesibil, uneori și gratuități pentru tineri.

Sincer, satisfacțiile pe care oamenii le aduc, fie ei colegi, lectori sau cursanți, sunt mult mai mari decât orice moment dificil sau problemă, atâta vreme cât faci lucrurile cu pasiune și cu bună credință. Mereu au existat soluții, mereu am continuat, am fost creativi, inovatori, curajoși și așa vom face în continuare.

Momentele frumoase șterg însă din memorie și din suflete orice dificultate sau necaz. Pentru președinta fundației, aceste momente se rezumă în primul rând la întâlnirile cu domnul Neagu Djuvara, primul profesor al fundației, cel care i-a învățat pe toți ce înseamnă vitalitatea, pasiunea pentru profesie și generozitatea.

Alte momente deosebite sunt concertele de muzică clasică alături de dirijorul Tiberiu Soare și Symphactory Orchestra.

Momente aproapte mistice având în vedere împărtășirea magiei muzicii alături de publicul care de regulă ajunge până la 900 de persoane. A simți bucuria și energia muzicii, a armoniei, a iubirii pentru frumos alături de acești oameni, a vedea zâmbete largi și ochi luminoși pe scenă și în public este compleșitor. Sentimentul că ceea ce faci contează, că schimbă în bine viețile oamenilor, că suspendă timpul și anulează grijile pentru câteva ore, într-o seară.

Fundația Calea Victoriei

Foto Credit: Miluță Flueraș

Cine poate lucra la Fundația Calea Victoriei

Publicul a primit foarte bine ce are fundația de oferit. Oamenii aveau o nevoie concretă de educație, dezvoltare personală și relaxare în același timp. Aceștia merg mai departe, povestesc, aduc alți oameni, iar lucrurile sunt extraordinare!

Cerințele pentru un lector perfect în cadrul fundației?

  • Să fie deștept, educat, coerent, organizat, bine pregătit pe domeniul său.
  • Să fie charismatic, să poată să prezinte lucrurile într-o formă accesibilă și atrăgătoare, fără să piardă esența subiectului.
  • Să fie generos, să vrea să împărtășească cu ceilalți, să asculte, să intre în dialog. Să împărtășească fără emfază și orgolii stupide, să aibă bun simț.

Lectorii fundației nu vin dintr-un loc anume și nu sunt găsiți într-un loc anume. Ei sunt oameni deștepți și bine pregătiți care se dezvoltă și cu ajutorul celor de la fundație. Ori contactează ei fundația, ori fundația le scrie lor.

Beneficiile într-o asemenea fundație sunt mari. Este printre puținele locuri din București unde se poate preda o disciplină umanistă.

A preda la fundația noastră este un privilegiu pentru că intri într-o echipă de elită, în sensul cel mai bun, și asta te ajută să evoluezi.

Sandra Ecobescu: „Împreună se nasc minuni…”

Oamenii îți dau cele mai bune lecții de viață, prin faptul că te învață să ai răbdare:

Cea mai importantă lecție de viață este să ai încredere în oameni. Să vezi ce are bun și valoros fiecare om, să îl ajuți să crească, să se dezvolte. Să ai răbdare și credință.

Sandra Ecobescu vorbește despre șansele oferite persoanelor potrivite, care îți vor fi alături la bine și la greu.

Împreună se nasc minuni, ideile devin realități copleșitoare prin amploarea lor, dacă faci totul din dragoste. Cred că ăsta e cuvântul cheie. Cu inima, nu doar cu mintea, trebuie să faci lucrurile în viață.

Sandra Ecobescu poate fi văzută în fiecare zi la fundație, la cursuri, dar și în interviuri sau la concerte. Momentan se pregătește pentru Concertul Extraordinar de Anul Nou din 7 ianuarie 2020, alături de Tiberiu Soare.

Planuri de viitor?

Să trăiesc frumos, să citesc mai mult, să fiu un om mai înțelept, să mă bucur de familia mea frumoasă. Să călătoresc, să mai fac un master sau să mă apuc de canto.

Motto-ul său este format de fapt din două mantre pe care ni le dezvăluie pentru prima dată: FII BINE CA SĂ FACI BINE sau TOT CEEA CE FACI IESE BINE. Kalokagathia, adică să fim frumoși și buni în exterior și în interior, cum ar spune Platon.

 

Impresii personale

Am fost la Fundația Calea Victoriei cu ocazia unui curs de Bullet Journal și Time Management. Clădirea cu un stil arhitectural superb m-a cucerit. Dacă nu aș fi avut tren repede aș mai fi stat la povești cu lectorul și ceilalți cursanți.

M-a frapat căldura unui astfel de loc. Toți sunt amabili, zâmbitori, simți o deschidere din partea lor cum rar întâlnești. O să revin pentru a mai învăța lucruri, dar și pentru a lua contact cu oameni cu adevărat minunați.

Sandra Ecobescu, felicitări pentru o fundație „ca acasă”, unde și provincialii ar rămâne la povești!

Bogdana Pascal

Artă și sport, artă prin sport sau, de ce nu, sport prin artă. Arta și sportul, două domenii care nu prea se intersectează, deși am auzit de multe ori expresia „un artist al gazonului”. Sau: „Pictează pe teren”. Jucători creativi ca Maradona, Messi, Ronaldinho, Hagi, Dobrin au fost mereu cei mai iubiți de suporteri, așa că unele legături totuși există. Bogdana Pascal, eroina acestui reportaj, pictează la propriu pe terenuri de baschet! Iar de aici se naște o întreagă poveste.

 

Bogdana Pascal este #VoluntarDeElita, iar Asociația Creative Sports poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Bogdana, pentru a-i crește șansele!

 

Până să aflăm povestea, s-o lăsăm pe Bogdana să se prezinte:

Zi de zi sunt producător de televiziune, o dată pe săptămână sunt coordonator de ateliere de creativitate pentru copii, deseori sunt artist vizual freelancer și, în timpul liber, sunt ong-ist. Nu sunt un exemplu de urmat, uneori devine prea mult chiar și pentru mine, care m-am format așa. Am trei cărți de vizită în geantă și sunt situații în care toate devin inutile, mai ales când e suficient să mă prezint doar ca „mama lui Petru”.

 

Bogdana Pascal: „Copiii sunt cei mai sinceri și cei mai exigenți spectatori!”

Bogdana se simte minunat când lucrează pentru copii, iar treaba asta îi dă o satisfacție pură. O face în calitate de scenograf la Opera comică pentru copii.

Văd cum prind viață pe scenă toate lumile imaginate de mine și, mai mult decât atât, primesc imediat feedback-ul celor cărora mă adresez. Mereu o spun: copiii sunt cei mai sinceri și exigenți spectatori. Dacă ai succes cu un spectacol pentru copii, pe urmă ai încredere că poți să faci orice.

Tot pentru copii a pus bazele Creative Sports, o asociație care s-a născut dintr-o nevoie, așa cum se nasc multe proiecte sociale. De când a devenit părinte, Bogdana a început să se preocupe mai mult de lumea din jur, de felul în care cresc copiii. A înțeles necesitatea implicării individuale și și-a dat seama că nu poate aștepta să aducă hazardul schimbării pozitive în societate.

Concret, s-a întrebat cum poate să contribuie la dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri? Cel mai la îndemână i-a fost să se gândească la artă și la sport și la cum le poate face să fuzioneze.

Ținea deja de câțiva ani ateliere pentru copii, dar a vrut să facă mai mult: să creeze contexte și experiențe integrate, care pot produce schimbări în comunități.

Creative Sports s-a înființat acum doi ani, cu obiectivul principal de a-i atrage pe copii să facă sport outdoor, să își formeze obiceiuri sănătoase, dar să își dezvolte în acelaşi timp și gustul pentru artă.

Bogdana Pascal

Bogdana Pascal: „Dacă îi ajutăm pe copii să aibă o viață frumoasă și împlinită, atunci va evolua și societatea noastră.”

 

De la colorat la reabilitat și construit!

A început prin a colora terenuri de baschet, activitate care rămâne prioritară, pe care Bogdanei i-ar plăcea să o realizeze cât mai des. Își dorește, de asemenea, să reabiliteze terenuri distruse și chiar să construiască unele noi.

Există şi o campanie de donaţii on-going pentru reasfaltarea unui teren de baschet în Tei, dar banii vin greu.

După ce au fost redecorate două terenuri în Tei, Bogdana Pascal și Creative Sports au organizat acolo HIT – „Hai în Tei să 3la3!”, un festival sports art fusion, care se pregătește de ediția a III-a în 2020.

Vara este organizat un Creative Camp pentru copii și tineri, care se bucură de feedback foarte bun. Bogdana are o listă destul de consistentă de nevoi în zona asta, care se cer rezolvate. Orice implicare e binevenită.

Am înțeles că nu pot rezolva toate problemele societății, nici nu îmi propun asta, mă concentrez pe ceea ce pot eu să fac și mai ales pe misiunea organizației pe care o conduc. Asociația trebuie să se dezvolte și să devină sustenabilă, pentru că problemele sunt multe și, fără o echipă, e muncă în zadar, fără rezultate. În plus, nu poți lucra pe bază de voluntariat la nesfârșit. Oamenii trebuie să înțeleagă că, pentru a face proiecte, pentru a le implementa, nu e suficient să se adune câțiva nebuni altruişti care să dea din resursele lor (timp, energie, creativitate, bani) celorlalți. Trebuie să contribuim toți, dacă vrem să ne fie mai bine.

Într-o societate sănătoasă, statul rezolvă problemele curente sau, dacă nu știe cum, sprijină ONG-urile să facă asta. Problema e – o spune și Bogdana – că tot noi trebuie să însănătoșim cum putem mediul în care trăim,

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fac din leadership comunitar un mod de viață, care uneori îmi afectează timpul personal sau cel petrecut cu familia, resursele, uneori chiar sănătatea, dar nu pot să nu mă implic, fiindcă ştiu că se poate să trăim şi altfel.

Pentru a realiza fuziunea perfectă dintre artă și sport, Bogdana are nevoie în primul rând de creativitate, apoi de asumarea faptului că şi sportul şi arta au în spate aceeaşi motivaţie, pun în funcţiune aceleaşi instrumente şi forţe interioare. Încă lucrează la fuziunea asta, „e un proces work in progress”.

 

Oameni frumoși, preocupați de viața sănătoasă a copiilor

Afișul festivalului HIT e populat cu destul de multe logo-uri în zona de parteneri și susținători. În spatele brandurilor sunt de fapt oameni cu valori comune și aceeași credință a schimbării, cărora le place evenimentul şi ce propune el nou.

Sunt cei care au înţeles nevoia şi au vrut să contribuie cu ce au putut la a aduce mai aproape de comunitate sportul şi arta urbană: printre ei sunt foşti sportivi, sunt părinţi preocupaţi de viaţa sănătoasă a copiilor, sunt artişti sau pur şi simplu prieteni ai Bogdanei, care nu-i pot spune nu.

Mulţi parteneri nu înseamnă automat cash, înseamnă ajutor în plan logistic, la organizare, servicii, produse, premii. Înseamnă mult sprijin pro-bono. Ce a reuşit de fapt în aceşti ani Bogdana Pascal, şi e motiv de mândrie, a fost să reunească în jurul Creative Sports oameni faini cu energii pozitive, cu care poţi să ai oricând discuţii interesante şi productive fără să trebuiască să le ceri ceva.

Partenerii noștri în organizare, CCSS Tei și LSA-UNEFS, sunt de asemenea reprezentați de oameni cu obiective similare, care își fac meseriile cu drag, și care ne-au devenit imediat prieteni. Deci e vorba doar de relații între oameni, înainte de a reprezenta instituții sau firme.

Competițiile de baschet 3×3, în jurul cărora s-a construit festivalul, sunt cele mai atractive, dar organizatorii încearcă să crească și partea de „alte sporturi şi activităţi urbane” sau zona de ateliere şi muzică live. Anul acesta s-a bucurat de mult succes şi competiţia de tras la ţintă cu blastere Nerf, la care câştigătoare a fost o fată!

Și ajungem la partea de premii. Organizatorii festivalului nu au anunțat niciodată că vor premia câștigătorii, pentru că nu și-au dorit ca lumea să vină pentru premii, ci pentru plăcerea jocului, activați de curiozitate și de dorinţa de a ieşi din casă. Nu se aștepta nimeni la premii, dar toți participanții au primit câte ceva. Pe lângă cupe și medalii, au mai primit dulciuri sau produse de hidratare, cosmetice, accesorii pentru sport, blastere Nerf şi chiar tabere de vară, inclusiv pentru studenți.

Bogdana promite că anul viitor se va concentra în primul rând pe experiențe, nu neapărat pe produse.

 

Cultura islamică și tatuajele

O persoană atât de creativă și de deschisă ca Bogdana nu putea să nu aibă și câteva hobby-uri tangențiale artelor. Pasiuni „eterne”, cum le denumește ea:

E adevărat, am destule tatuaje şi numărul lor mai creşte din timp în timp, atunci când o anumită experienţă, perioadă sau un prag în evoluţia mea merită însemnate, sau pur şi simplu când nu vreau să uit cine sunt, luată de vâltoarea lucrurilor din jur. Însă nu îmi place să fac caz de asta, nu prea defilez cu ele, trăim totuşi într-o societate în care tatuajele sunt încă asociate destul de mult cu vulgaritatea. Din fericire, hobby-urile mele sunt reflectate sau mai bine-zis incluse în profesiile mele, așadar ajung să explorez diferite tehnici de arte vizuale sau metode de colorat asfaltul, ori devin pasionată de domenii la care nu m-aș fi gândit niciodată (cum e de exemplu antreprenoriatul social), dar pe care le pot folosi în toate activitățile mele curente.

Bogdana Pascal se specializează continuu. A absolvit cursurile Sports Business Academy, unde s-a încărcat cu energia cursanților și cu dorința lor de a face ceva, de a contribui la schimbarea de mentalitate pe care ne-o dorim toți.

S-a conectat la atmosfera încărcată de emoție care se crea de fiecare dată când un sportiv, un campion venea să-și spună povestea la SBA, cu toate succesele și mai ales eșecurile care l-au format ca învingător. A învățat aici lucruri noi, practice, care au ajutat-o să-și clarifice mai bine acțiunile ulterioare.

Și a mai fost un câștig nebănuit, pe plan personal: a înțeles mai bine realitatea vremurilor generației de sportivi din care a făcut parte și tatăl ei, Ilie Pascal, fost rugbist de performanță în anii 70 la U-BT Cluj.

Auzind poveştile sportivilor de vârste diferite, am empatizat cu poveștile trecutului, dar am învățat multe și despre cum ar trebui să fiu ca părinte de sportiv de performanță, așa cum își dorește să devină fiul meu. Recomand deschis tuturor celor care vor să afle mai multe despre lumea sportului, indiferent dacă lucrează sau nu în domeniu, să urmeze cursurile Sports Business Academy, e o echipă serioasă acolo, care se preocupă foarte mult să aibă un aport calitativ, dar și cantitativ – prin sutele de studii prezentate în biblioteca on-line, la procesul de învățare.

 

Bogdana Pascal: „Avem multe de învățat de la Hagi”

Bogdana i-l propune ca lector lui Cristian Gheorghe, fondatorul Sports Business Academy, pe Gheorghe Hagi. Nu doar că este un sportiv uriaș, emblematic, o legendă, un campion adevărat, dar avem multe de învățat de la modelul lui de business cu care face performanţă și din felul în care a ales să se implice în educația sportivă din România.

Am abordat cu Bogdana și subiectul specialiștilor din sport, care lipsesc de cele mai multe ori din structura unui club sau a unei federații. De fapt, lipsa specialiștilor se simte în toate domeniile de activitate…

Până și cuvântul „specialist” a ajuns la noi să sune ușor peiorativ. Nu am expertiză şi nici experienţa necesară să vin cu soluții şi nu-mi place să-mi dau cu părerea, dar cred că orice om de bun simț sau orice părinte de tânăr sportiv poate vedea cum trăim într-un cerc vicios, în care la un capăt e lipsa performanței, iar la celălalt e absența unor programe reale de susținere a sportului de la cele mai mici vârste. Trebuie „să se infiltreze” în structuri oameni care chiar își doresc să facă lucrurile altfel, care au o viziune, un plan cu cap și coadă, cei care îndrăznesc, acţionează… mai ales acționează, nu stau lipiţi de scaune.

Bogdana Pascal a văzut la Sports Business Academy că avem printre noi asemenea oameni şi crede că mai sunt şi alţii. Trebuie doar lăsați și sprijiniți să facă, să repare ce merită reparat sau să construiască ceva nou.

Un sistem care insistă să nu vadă binele comun şi se agaţă de interese mici, personale, trebuie eradicat cu totul. Eu am încredere că se vor produce schimbări, dar trebuie să contribuim cu toții la ele, fiecare în domeniul lui.

 

O temă tribală pe Palatul Parlamentului, cu plante carnivore și maimuțe!

Pentru că Bogdana este artist vizual și pentru că pictează terenuri de baschet, am recurs la imaginația ei.

Cum ar colora un teren de fotbal? „Violet, într-un ton închis… Purpuriu”.

Ce culoare are sportul românesc actual? „Galben”.

Cum ar colora „Casa Scânteii” sau „Casa Presei”? Ar alege niște forme geometrice, linii, cercuri, ceva non-figurativ, dar în culori calde, și, atenție, ar face și un teren de baschet pe verticală: „Cred că s-ar vedea frumos de pe Arcul de Triumf, flancat de copacii de pe Kiseleff”.

Pentru Palatul Parlamentului (Casa Poporului) propune o temă tribală sau o junglă cu plante și animale exotice care poartă măşti umane, desenate geometric și pline de metafore: Niște plante carnivore, câte o maimuță care să iasă de după vreun arbust, poate niște reptile… păsări de pradă, dar totul foarte suav și elegant, să nu se sperie copiii, cam în stilul ilustrațiilor Dixit. Să ai la ce să reflectezi cînd stai la semafor!

Pentru România e simplu, nu s-ar detașa de tricolor:

Aș desena norișori și unicorni tricolori pentru noi toți ăștia care ne încăpățânăm să rămânem aici și să visăm că „mâinele nostru e în mâinile noastre” (nu știu cine e autorul citatului, dar l-am văzut ieri scris undeva și mi s-a părut atât de potrivit!)

 

* Interviul cu Bogdana Pascal a fost realizat de către Victor Partan, Redactor SPORTescu.

Paul Tiberius Coman

Paul-Tiberius Coman este unul dintre tinerii pe care îl dau ideile afară din casă. Are o mulțime, le scrie undeva și, cel mai important, câteva dintre ele s-au și concretizat în proiecte care adună acum mii de persoane!

 

Face totul cu plăcere și se dedică din tot sufletul fiecărei activități în care se implică. E președinte la Asociația Municipală de Atletism din București, fondator ASE Student Run, online marketing strategist la Sports Business Academy, Marketing și Public Relations Manager la Venus București, consultant la MAART Software, director general la Cristal Invest International, arbitru de atletism, web designer!

Paul a practicat atletism la nivel profesionist datorită unei colege de clasă din liceu. Ne povestește că era slab rău în acea perioadă, iar colega l-a îmbiat spre sport pentru a pune ceva „carne” pe el.

A dat la ASE, fără să aibă o idee foarte clară despre ce specializare avea să urmeze. Ca oricare student, în anul I era nehotărât. Apoi, a îmbinat pasiunea pentru sport cu cea pentru marketing și a ales marketingul sportiv, pe care l-a combinat cu IT-ul.

Marketingul sportiv este atipic, în sensul că în marketingul sportiv o concurență puternică te ajută să devii mai puternic, în timp ce în marketingul clasic obiectivul este să elimini concurența.

Ca firmă nou-înființată, este foarte greu să îți faci loc pe piață în acest domeniu dacă nu aduci ceva de calitate. Chiar și așa, ai nevoie de conexiuni, pentru că inițial funcționezi pe recomandări, adaugă cel care are deja câțiva ani de experiență în business-ul sportiv.

Cum îmi vin atâtea idei de proiecte? Nu știu… este o boală, un sindrom. Am foarte multe idei, nici nu am timp să le pun pe toate în aplicare, dar le salvez, poate va veni rândul lor.

 

Rapoarte stil business intelligence la atletism

Un Top 3 al realizărilor de până acum este realizat chiar de eroul nostru.

Pe primul loc ar pune platforma site-ului Asociației Municipale de Atletism, care este un produs pentru management sportiv. După doi ani de lucru, Paul-Tiberius Coman a creat o platformă deosebită, cum doar pe la Federația Franceză de Atletism mai găsești. Din punctul său de vedere, instrumentele integrate pe partea de arhivă, care produc rapoarte stil business intelligence, sunt inegalabile la nivel mondial!

Pe locul secund este ASE Student Run, cel mai de suflet proiect, total non-profit, care are obiectivul să aducă sportul mai aproape de studenți.

„ASE Student Run este primul cros la care participi dacă nu ai alergat niciodată. Este dedicat elevilor și studenților de pretutindeni, fără taxă și cu premii pentru toti”, scrie pe prima pagină a site-ului dedicat.

Paul Tiberius Coman

Începutul a fost anevoios, în special din cauza scepticismului cu care este privită, de obicei, orice idee nouă. Cu toate greutățile, proiectul a avut în acest an ediția a IV-a.

Eram în anul I de facultate, făceam parte dintr-o asociație de studenți și mi-a venit ideea organizării unui cross. Mi-au spus că nu e bună ideea, dar eu am început să mă interesez în stânga și în dreapta cum s-ar putea face. Am ajuns la Decan, care m-a întrebat: „De unde începem?” Habar nu aveam… Am muncit timp de un an pentru organizarea primei ediții, am adunat 1.000 de euro și am dat premii pentru toți participanții. Am dat 1.000 de kituri de participare. Pentru a doua ediție, am muncit mai puțin, cam opt luni. Am strâns 200 de euro din sponsorizări, am apelat la cunoștințe, la rude. Dar, știi cum e, te ajutăm o dată, de două ori… Apoi timpul alocat de mine s-a micșorat o dată cu mărirea echipei de voluntari. La ultima ediție am avut 79 de voluntari. Acum trage lumea de mine, hai să facem aia și aia.

Pe locul 3 al topului realizat de Paul ar fi tipul de management implementat la Asociația Municipală de Atletism București. Cel mai mult îl bucură faptul că Federația Română de Atletism se inspiră din unele practici folosite la asociația condusă de Paul. Și totuși…

 

Paul-Tiberius Coman revoluționează atletismul, dar Federația de specialitate doarme…

Printre altele, Paul-Tiberius Coman este și arbitru de atletism. A văzut din interiorul fenomenului una dintre problemele grave ale atletismului românesc: lipsa arbitrilor. A încercat să pună umărul la rezolvarea ei, dar gestul nu a fost primit tocmai bine de federație.

Lipsa arbitrilor este o problemă gravă în atletismul românesc. Am organizat un curs de formare, am plătit pentru sală, pentru lectori, examinarea s-a făcut cu evaluatori calificați, cu supraveghetori, ca să nu spună cineva că nu se desfășoară corect, dar federația, care nu a putut să se organizeze în acest sens, a spus: Stai, că nu recunoaștem diploma. Acum, cei care au absolvit mă întreabă ce fac. Ei sunt recunoscuți la nivelul Asociației Municipale de Atletism București, dar nu de federație. Am încercat să discutăm problema, cei de la federație mă tot cheamă, dar vor să vorbim de alte chestii. Chiar nu înțeleg!

 

Sports Business Academy, un proiect de mare potențial

Revenind la marketingul sportiv, e important de menționat că unul dintre primele proiecte la care a lucrat a fost platforma Sports Business Academy, cooptat fiind în echipă de Cristian Gheorghe, fondatorul programului educațional.

Încă văd un mare potențial pentru platforma Sports Business Academy. Am lucrat încă de la început la niște module care sunt și acum pe site. Am lucrat la faza de testare și la partea de SEO. Stăteam nopțile și munceam, dar nimic nu ar fi reușit fără „mastermind-ul” Cristian Gheorghe. Noi, fiind mai tineri, mai uitam chestii. El e motorul a tot ce înseamnă SBA.

Poate ar fi de așteptat ca un online marketing strategist să acorde credit nelimitat promovării online, raportat la mediatizarea offline, dar, în cazul lui Paul, cuvântul de ordine este „echilibru”.

Trebuie să ținem cont de realitatea din jur, ce este în offline. În același timp, nu trebuie ignorat faptul că online-ul globalizează audiența. Trebuie să existe o sinergie între cele două.

 

Ordonanță de urgență pentru curățenie!

Ca mai toți bucureștenii, tânărul este dezamăgit de lipsa de reacție a autorităților vizavi de cei care care nu păstrează curățenia. A scris pe Facebook despre necesitatea unei Ordonanțe de Urgență în acest sens. L-am rugat să ne spună cum ar trebui să „sune”, în opinia sa, acea Ordonanță de Urgență.

A fost o glumă acea postare, dar fiecare glumă are un sâmbure de adevăr… „De luna viitoare, de la data de…, în baza legii, va fi amendat oricine este surprins că face mizerie, asociațiile de proprietari care nu fac curațenie în dreptul imobilului”. Chiar am un prieten în Râmnicu Sărat, care are o asociație, „Mai curat Râmnicu Sărat”, are parteneriate cu autoritățile și veghează asupra păstrării curățeniei.

Totuși, în Sectorul 3 din București chiar așa se întâmplă. De ce nu iau exemplu și celelalte sectoare?

Poliția așteaptă un semn, dar cei aflați mai sus au alte priorități. Nu cred că există rea intenție, nu cred că își propune cineva „hai să avem un oraș jegos”, dar pur și simplu această problemă este lăsată în lista de așteptare. Este acolo, dar nu e abordată.

 

Paul-Tiberius Coman: „Sportul te face mai organizat și mai rezistent la stres”

Din fericire, este la îndemâna fiecăruia să își schimbe viața prin sport. Sportul nu înseamnă numai sănătate, ci și noi porți deschise spre un viitor așa cum ni-l dorim.

Sportul m-a făcut să fiu mai puternic, mai organizat, mai rezistent la stres. Mi-a creat oportunități pe care altfel nu le-aș fi avut. M-a ajutat să întâlnesc oamenii care să mă ducă la un alt nivel al preocupărilor. De exemplu, datorită sportului l-am întâlnit pe Cristi Gheorghe. Toate chestiile pe care le-am învățat de la el m-au format.

La numai 25 de ani, Paul-Tiberius Coman face tot ce poate pentru a atrage tinerii către sport. Sperăm că exemplul său și argumentele oferite de el în sprijinul practicării unui sport să fi fost suficient de convingătoare. Și mai sperăm ceva: ca „boala” pe care o are să fie contagioasă…

Fiți curajoși, lăsați-vă imaginația să lucreze, veniți cu idei, luptați pentru ele! Așa cum face Tiberius.

Cristian Nicolae

În Craiova, un antreprenor în serie creează valoare pentru clienți și angajați. Și nu de azi, de ieri, ci de vreo 25 ani! Numele său este Cristian Nicolae și ne dezvăluie o poveste plină de ”ups and downs”. O poveste presărată cu schimbări la 180 grade, unde câteva elemente au fost mereu comune. Haideți să descoperim și să aplicăm din experiența unui afacerist cu totul și cu totul aparte!

 

Sucuri, patiserie, piese pentru locomotive, clinică oftalmologică, aplicații soft, clinică dentară, training. Sunt doar o parte din afacerile cu care se mândresc Cristian Nicolae și familia sa.

Trebuie să recunoașteți că nu mulți își pot imagina măcar o asemenea diversitate, darămite să pună ideile în practică și să influențeze în bine destinul unui oraș. Ei bine, acești oameni nu au făcut altceva decât să se uite bine în curtea lor și să facă ce știau ei mai bine. Să înțeleagă nevoia clientului și să vină cu soluții.

Istoria noastră începe înainte de 1989, când doi băieți cu mama profesoară de matematică și tata profesor universitar de automatică, se decideau să devină medici. Părea cam cel mai scurt drum pentru a face bine celor din jur și a câștiga un dram de respect.

 

Cristian Nicolae, pregătit pentru medicină, cu planuri de diplomație dar care a ajuns să vândă sucuri

Zis și făcut. În ciuda insistențelor mamei, care și-ar fi dorit ca băieții să devină ingineri, Ciprian și Cristian Nicolae s-au pus cu burta pe cartea de biologie. Au intrat și au ieșit din Facultatea de Medicină din Craiova cu note foarte mari, doar că, la ce folos? Odată cu trecerea anilor, erau tot mai convinși că nu vor să lucreze vreodată în condițiile mizere din spitalele românești. Cel puțin Cristian, se pregătea deja pentru o carieră fulminantă în diplomație!

Între timp, părinții ajunseseră prin Maroc. Vă vine să credeți sau nu, la începutul anilor 90 doi profesori putea pune mai mulți bani deoparte în Casablanca decât în Craiova…

În 1992, mă sună tata din Maroc și îmi zugrăvește întreg viitorul. Mă întreabă dacă eu cred că pe la 50 ani pot ajunge altceva decât vreun consilier obscur pe la Ambasada României din Albania de exemplu. Avea perfectă dreptate! Îmi spune că, dacă vreau să mă las de medicină, mai bine să ne apucăm cu toții de afaceri!

Și pentru că la vremea respectivă erau la mare modă celebrele dozatoare TEC, băieții au intrat și ei în horă. Banii economisiți de la statul marocan, vreo 10.000 dolari la număr, s-au concretizat într-o Dacie Papuc, un dozator și o rulotă cu toate dotările, amplasată pe un teren închiriat din Craiova.

Un an și jumătate, am făcut o mulțime de bani. Era tot timpul coadă la noi pe strada Dezrobirii din Craiova, tot orașul cumpăra de la noi. După un an însă, ne-am plafonat, pentru că nu ne imaginam că vom face asta toată viața. Apăruseră deja 30 dozatoare în Craiova și am renunțat.

 

Faza 2 în antreprenoriat: brainstorming-ul

Dacă în cazul sucurilor TEC a fost vorba de exploatarea rapidă a unei oportunități, Cristian Nicolae și-a dat seama că, pentru o afacere adevărată, era nevoie de altceva. Începuse deja să citească, să se educe, să se uite peste tot după alternative. În România apăruseră soluțiile de finanțare.

Având părinții alături, repatriați din Maroc în 1994, frații Nicolae au început să se gândească la următorul pas. După analize complexe și luni întregi de „stoarcere a creierilor”, soluția a venit din…vecini: mama cunoștea o doamnă de 65 ani, care făcea niște cozonaci fantastici! Era chiar păcat ca acel talent să rămână ascuns între niște pereți.

Priceperea lui tanti Ileana combinată cu realitatea că la momentul respectiv existau doar 2 fabrici private de pâine în Craiova, le-a dat curaj celor doi frați. Au cumpărat terenul de pe strada Dezrobirii și, în 2 ani, cu banii strânși în Maroc și o parte din ei înmulțiți la FNI, au construit ceea ce avea să devină patiseria Paneli.

Cu câteva luni înainte de deschidere, am avut șansa să particip la un Congres Medical la Călimănești. În acea vreme eram manager într-o reprezentanță farmaceutică americană. La hotelul de lângă era un eveniment global dedicat brutarilor. Am intrat în legătură cu specialiști din SUA, ei ne-au învățat o mulțime de lucruri care nu se mai văzuseră la noi în România. De exemplu, noi am fost primii care am avut perete de sticlă între zona de producție și cea de servire. Le demonstram astfel clienților că lucrăm curat.

Au urmat opt ani incredibili, timp în care Paneli devenise un adevărat etalon în Craiova. Au fost ani în care, de Crăciun, se vindeau chiar și 25.000 cozonaci! Mereu erau dați exemplu pentru rețete, pentru linia de producție, pentru felul în care își serveau clienții.

Părinții mei, oameni veniți de la țară, ne-au învățat să fim corecți. Pentru ei, nu exista valoare mai importantă ca etica, iar asta s-a reflectat și în afacerile noastre.

Dacă mama lui Cristian Nicolae conducea patiseria, să vedem și ce gânduri treceau prin mintea tatălui.

 

Vitezograful și primul eșec adevărat

Domnul profesor universitar, inginer din fire, avea mereu alte și alte idei de afaceri. Vedea cât de bine merge patiseria și se gândea să dezvolte un business mai tehnic, după chipul și asemănarea sa.

Prin 1997, patru foști studenți de-ai săi veneau cu lacrimi în ochi la el, să îi ajute. Aveau o idee briliantă, doar că nu o puteau duce la bun sfârșit. Cu greu reușiseră să dezvolte 30% din produs, dar salariile abia le permiteau să își ducă traiul, de la o lună la alta. Era vorba de un vitezograf pentru locomotive, corespondentul cutiei negre a unui avion.

Până prin 1999, cu sprijinul domnului Nicolae, au produs și vândut împreună 120 vitezografe, către singurul client din România care putea cumpăra așa ceva. Așa cum îl știm însă, statul român, prin intermediul CFR, a uitat să achite facturile, a pus vitezografele pe șine și dus a fost.

Nici până în ziua de azi, familia Nicolae nu a văzut toți cei 100.000 dolari investiți în vitezografe. Mai mult decât atât, doi din cei patru colaboratori au pornit producția pe cont propriu. Se laudă acum prin presă că ei au construit prima locomotivă românească de după Revoluție, dar uită să recunoască meritele familiei Nicolae…

Elvira și Dan Nicolae

Toate aceste experiențe au reprezentat lovituri puternice pentru Dan Nicolae. Se vede în istoricul familiei faptul că nu s-a mai putut implica la același nivel. Cu o rotiță dezumflată într-un angrenaj perfect, nivelul de calitate nu mai era la un standard ridicat.

Mama a rămas singură cu patiseria și au fost nevoiți să închidă în 2004. În 2007, una dintre cele mai mari clinici oftalmologice din Craiova (o altă investiție majoră a familiei) a fost vândută după opt ani de funcționare, pentru că interesul se mutase într-o altă afacere, care creștea exploziv

Antreprenorul este non-stop în tranșee. Se culcă cu idei, se trezește cu idei. Odată prins în joc, nu se mai poate opri, așa că eu și fratele meu am învățat de fiecare dată să ne reinventăm. Am pornit cu 10.000 dolari, iar în 25 ani am încercat zece afaceri, majoritatea cu succes. Nu e deloc simplu, vorbim de sute de mii de dolari investiți, dar fericirea e pe măsură.

 

Cristian Nicolae, astăzi: între IT, stomatologie și training

Atenția antreprenorului oltean este îndreptată în prezent în trei direcții. În primul rând, împreună cu fratele său conduce o companie de soluții IT, înființată în anul 2000, tot la inițiativa tatălui lor. SoftExpert Mobility a trecut testul timpului, s-a reinventat mereu în conformitate cu tendințele globale sau crizele economice.

Firma s-a descurcat foarte bine, chiar dacă, la un moment dat prin 2009-2010, tot ce încasa se ducea pe taxe, salarii sau cheltuieli fixe. Dezvoltă soft, programe CRM, chiar aplicații mobile, în special dedicate industriei farma. Au câștigat dintotdeauna licitații de zeci de mii de euro pentru că reușeau să oferteze la jumătate de preț față de marii concurenți din capitală, la calitate cel puțin la fel de bună.

Acum, firma are deja un renume, clienți stabili, iar cererile vin în continuare pe bandă rulantă. SoftExpert nu a mai ajuns deocamdată la nivelul din 2008, însă cel mai important pentru Cristian e că și-au păstrat integritatea și au dezvoltat mereu soluții corecte pentru partenerii lor.

În anul 2003, de data asta alături de soția sa Cristiana, Cristian Nicolae a investit în clinica dentară CriniDent. Astăzi sunt în topul clinicilor de profil din Craiova și oferă toată gama de servicii stomatologice existente.

Numai uitându-vă la echipa CriniDent vă veți da seama cum medicul Cristiana Nicolae a pus umărul la formarea unei noi generații de stomatologi cu care Oltenia se poate mândri. Cât despre recenziile entuziaste de pe pagina lor de Facebook, ele vorbesc de la sine despre faptul că manifestul clinicii („pacientul e în centrul afacerii CriniDent”) reprezintă mai mult decât vorbe frumoase pe o hârtie.

Cristian Nicolae

Cristiana și Cristian Nicolae

Nu în cele din urmă, prin 2012 Cristian Nicolae și-a dat seama că moștenește vocația de orator a părinților săi. Cu o asemenea experiență antreprenorială în bagaj, nici nu i-a fost foarte greu să răzbească în industria de training și consultanță.

Am fost invitat de JCI Romania să țin o prezentare despre antreprenoriat, în cadrul Facultății de Fizică din Craiova. Apoi, tot de ei, la o conferință unde au participat circa 100 antreprenori și am simțit o energie fantastică din partea sălii. Cred că nu există dovadă mai mare de egoism decât atunci când oprești doar la tine dezvoltarea personală.

În șapte ani, a interacționat cu peste 15.000 persoane din toată țara, în calitate de trainer, speaker motivațional sau voluntar. Cristian lucrează cu echipe de management, cu antreprenori sau studenți, sau moderează diverse simpozioane, în special pe subiecte medicale.

Dintre toate rolurile pe care le joacă, aici în training Cristian se simte cel mai bine. Pentru el, nu există bucurie mai mare ca interacțiunea umană, indiferent dacă vorbim de un dialog intim cu 10 persoane sau energia oferită de o sală cu 1000 participanți.

 

Cristian Nicolae: „Cel mai important în viață este să fii în integritatea ta!”

Cred că v-ați dat deja seama cam despre ce fel de om vorbim. În primul rând, Cristian e un oltean get-beget, mândru tare de originile sale, cu o voce puternică, apăsată și sigură. A fost de-a dreptul revigorant ca, într-o convorbire semi-formală să zicem, să-l aud cum, din când în când, „îi scăpă” câte un perfect simplu absolut încântător. Mie unuia îmi trădează o autenticitate nedisimulată, care cu certitudine l-a urmărit toată cariera sa.

Îl simt, de asemenea, cum se luminează atunci când vorbește despre familia lui. Și-a petrecut întreaga viață alături de părinți și frate și pare că nimic nu poate să îi îndepărteze. Se simte norocos că a reușit să se asocieze în afaceri cu actuala lui soție, cu care are doi băieți minunați și despre care declară în mod răspicat că este mentorul său. Un noroc care, mai ține Cristian neapărat să menționeze, este moștenit de la draga lui mamă.

Ciprian Nicolae

Cred sincer că nu este capabil să distrugă o relație, atâta vreme cât are cuvinte frumoase inclusiv despre prima sa soție. Este mama fetei lui, absolventă de psihologie în București, cu un drum bine conturat pentru următorii ani. Pentru Cristian, e motiv suficient să îi fie recunoscător până la adânci bătrâneți.

Olteanul nostru a citit cam tot ce era de citit în materie de business. Cunoaște operele tuturor marilor autori ai lumii, de la management la strategie, de la leadership la vânzări sau psihologie comportamentală. A muncit din greu vreo șase luni pentru a face parte din primul grup din România de traineri certificați John Maxwell. Chiar și-așa, i-a luat nu mai puțin de trei ani să emită prima factură pentru un training livrat!

Când demarezi o afacere, trebuie să ai în primul rând mare grijă cu cine te asociezi. De asemenea, multă, multă răbdare. Eu nu am renunțat la training pentru că mi-a plăcut fantastic de mult. Simt că orice speech motivațional mă întinerește cu cel puțin 5 ani. Dacă ești optimist, dacă muncești cu seriozitate, rezultatele vor apărea, mai devreme sau mai târziu. Însă cel mai important în viață este să fii în integritatea ta, să faci ce-ți place și să nu arzi etapele evoluției.

 

Câteodată câștigi, întotdeauna înveți

Sunt cuvintele lui John Maxwell, iar Cristian Nicolae se regăsește întru totul. În afacerile lor, el și familia lui au pierdut sute de mii euro. Doar în timpul crizei, a adus vreo 30.000 euro de acasă pentru a asigura salariile angajaților rămași în firma de IT.

Pierderile în bani nu sunt adevăratele eșecuri. Banul este o țintă falsă, nu trebuie niciodată să devină motivația principală. Dacă ajungi să crezi în asta, mai devreme sau mai târziu va veni o zdruncinătură, vei face ceva greșit și vei pierde. Indiferent de momentul în viață, trebuie să știi cine ești și să cauți împlinirea personală.

Cristian știe ce vorbește. Când banii curgeau cu nemiluita în firma de IT, devenise arogant, tupeist, agresiv. Nu se recunoștea pe sine, dar nici nu se putea comporta altfel, pentru că așa simțea el că va câștiga și mai mult. Cât ai clipi, edificiul s-a dărâmat, din 16 angajați au mai rămas 3, iar firma a fost aproape de faliment.

Tragedia cea mare o trăiesc cei care nu au curaj să facă o schimbare. Idei sunt peste tot, trebuie doar să stai de unul singur zilnic să cugeți, o oră-două pe zi, cu foaie și pix în mână. Ce vreau eu să fac în viață? Ce îmi place mie? Ce am învățat eu azi? La un moment dat, 100% Dumnezeu îți dă un semnal, îți arată direcția în care să o iei.

Curaj. Integritate. Bunătate. Optimism. Învățare continuă. Muncă din plăcere, nu pentru bani ci pentru împlinirea personală. Ar mai fi multe de spus, însă mă opresc aici. Vă invit să urmăriți tot ce face Cristian Nicolae și, dacă aveți ocazia să-l întâlniți pe undeva, încercați să intrați în vorbă cu el. Foarte probabil, veți avea numai de câștigat.

Sorina Bradea
Sorina Bradea este Co-Fondator și Managing Partner la Thomas Romania, dar și antreprenor, trainer şi consultant în cadrul Romarketing. Totodată, Sorina Bradea este membru Fondator al Fundației Alternative și al Asociației de Resurse Umane din Oradea, Membru al European Professional Women Network, membru fondator al Clubului Rotary Oradea Art Nouveau, Membru al Comisiei Locale de Dialog pentru Educație și Învățământ.

 

Omul Sorina Bradea – un reper, o persoană de succes, o marcă în antreprenoriat, training, consultanță

Sorina Bradea spune despre ea că este un inginer pasionat de literatură, devenit antreprenor! Un om care a traversat perioada revoluției din 89 și care a sperat, tot ca mulți alții, într-o majoră transformare, nu doar schimbare.

Părinții mei, ingineri amândoi, mi-au insuflat dorința de a face orice vreau, însă cu pasiune. Pentru că așa sunt și ei! Am crescut într-o familie în care eu și fratele meu am avut parte de iubirea părinților, bunicilor, străbunicii… Și ce bine ne-a fost! Valoarea cu care am crescut din familie este că orice vrei să realizezi are nevoie de muncă. Vorba era: nimic nu îți cade din cer! Și sigur aceasta a fost pentru mine lecția pe care nu am uitat-o niciodată.

A anticipat propria nevoie de schimbare și a reacționat pozitiv la schimbările care i s-au potrivit. Și le-a refuzat pe cele care nu i-au plăcut (dar nu spunea nimănui asta!).

Sorina Bradea se consideră a fi foarte curioasă din fire și îi place să încerce ceea ce nu a mai făcut. De aceea a făcut o schimbare majoră în 1992 trecând de la învățământ (din poziția de profesor) în multinațională, ca manager de personal.

Dacă am știut ce înseamnă? Atât cât scria în anunțul de angajare. Am înțeles însă că mi se oferă o șansă și nu am voie să o ratez. Și din sute de candidați am fost printre cei 9 selectați. Și așa a început istoria mea de mediu de afaceri privat….După care am făcut următoarea schimbare majoră când dintre-un post foarte bine plătit și sigur am ales calea antreprenorialului. Si ce bucurie si provocare in acelasi timp! Dar e de bine!!

 

Ce însemnă RoMarketing și Thomas International pentru Sorina Bradea

Sorina Bradea are în portofoliul său mai multe companii naţionale, multinaţionale, dar şi intreprinderi. De asemenea, coordoneaza activităţi de inovare în business şi resurse umane.  

Cu o experiență de peste 27 de ani în HR, din care 24 în propriul business, Sorina Bradea este un nume cunoscut și respectat de toți partenerii și companiile cu care a ajuns în contact sau cu care a încheiat contracte, atât pentru implicarea sa, cât și pentru viziunea și strategiile de succes implementate.

Sorina Bradea

Romarketing s-a născut pentru că Sorina și Carmen au vrut să schimbe lumea. Și nu oricum, ci prin educație! Și nu a copiilor ci a adulților! Și pentru a continua ceea ce ne plăcea să facem: să dezvoltăm oameni și echipe. Așa că ne-am decis să preluăm firma Romarketing (înființată în 1991 de soțul meu cu scopul de a derula cursuri de marketing) și să o ducem către a forma oameni și a-i ajuta să își facă propriul marketing, sau marketingul propriei persoane cum obișnuim noi să spunem.

Acum Romarketing reprezintă una din cele mai vechi firme de training românești, care reușește în fiecare an să își surprindă clienții cu noi programe, noi idei, noi abordări. Acest fapt se întâmplă în primul rând să nu se plictisească ele de ceea ce fac și în al doilea rând pentru că nevoile clienților sunt tot mai sofisticate.

Cât despre Thomas, Sorina Bradea ne spune că este un fel de copil care a devenit adult în România din ambiția de a arăta că managementul oamenilor nu se face după ureche și intuiție, ci că putem adăuga informație obiectivă.

Când în 1998 am adus Thomas în România (era prezent deja în peste 40 de țări), am fost printre pionierii evaluării comportamentale. Astăzi este așa un fel de „cum, nu știi ce profil ai???!!!”. Adică a devenit un fel de must have. Și nu mă mai întreabă nimeni când spun Thomas dacă e vorba despre trenuleț și nici când le dau feedback dacă am legături cu mama Omida (astea sunt așa….picanterii ale pionieratului Thomas-ului în România). Am fost și aici deschizători de drumuri, poate nu am știut să profităm de acest lucru așa cum s-ar fi cuvenit, este ceea ce aș face diferit acum.

 

Rotary Club Oradea Art Nouveau, un proiect de suflet

Însă Rotary Club Oradea Art Nouveau a devenit rapid proiectul său de suflet:

De 5 ani, prin soțul meu, am fost aproape de mișcarea Rotariană. Anul trecut, împreună cu mai mulți prieteni și prietene (cei mai mulți implicați și ei în același mod), am pus bazele clubului nostru care are ca ținte principale dezvoltarea comunității prin cultură și educație. Facem proiecte frumoase, nu stăm mult pe gânduri, acționăm rapid acolo unde vedem o nevoie. Facem caritate, însă avem întotdeauna în minte și propria noastră dezvoltare. Deviza Rotary este „Servim mai presus de sine” și noi punem în practică acest principiu care ne este foarte apropiat de inimă!

Sorina Bradea

Cel mai spectaculos proiect aflat acum în derulare este participarea la renovarea Teatrului Arcadia, o clădire simbol a orașului Oradea. De asemenea, anul viitor în vacanța de primăvară va debuta tabăra Educația prin Artă, „Dă mai departe!”, destinată elevilor cu talent artistic. Rotary va aduce elite ale artei (pictori, actori, instrumentiști) care să formeze nu doar competențe tehnice ci și să pună bazele unui grup de tineri pasionați de artă ca preocupare de timp liber, nu profesie.

Particularitatea taberei noastre este că în ultima zi vom avea invitați copii cu nevoi speciale cărora elevii aflați deja în tabără le vor da mai departe din cunoștințele și pasiunea lor. Pentru că este important să învețe că valoarea fiecăruia stă în ceea ce dă mai departe, nu doar în ceea ce învață pentru sine.

 

Ce înseamnă valorile, integritatea morală și oamenii în antreprenoriat și training?

Sorina Bradea a avut de-a face de-a lungul anilor cu multe feluri de oameni și de firme. În afaceri, precum în viață, este esențial să avem încredere în cei cu care colaborăm sau devenim parteneri de afaceri. Cât de mult contează încrederea, dacă este esențială sau vitală, vom afla de la Sorina Bradea:

„În timp, unii au plecat de lângă noi, de lângă alții am plecat noi. Am învățat că acolo unde valorile nu sunt compatibile, nu se poate forța…. dragostea! Valorile nu sunt mai bine sau mai rele, sunt doar altele. Pentru noi integritatea sau a te privi în oglindă fără să îți vină să apleci ochii este foarte important. Și cei care fac parte sau au făcut parte din echipa noastră un timp mai îndelungat au acest simț al valorilor promovate de către noi. Este greu într-o firmă mică să existe alte valori decât cele ale celor care au înființat firma și care sunt activ implicate în viața de zi cu zi. Adică noi! De aceea valorile noastre din viața personală și cea de business sunt la fel.

Contează foarte mult să ai încredere în cei cu care faci afaceri, ne spune Sorina, deoarece se ajunge în primul rând să se cunoască informații confidențiale despre clienții cu care lucrează. Doar așa se pot păstra colaborări pe termen lung.

Știi piramida lui Lencioni? Cea care are la bază încrederea și abia în vârf rezultatul? Așa e și cu colaborările. Dacă baza nu se construiește pe încredere….ce așteptări să ai???!! Uneori însă oamenii te dezamăgesc, așa cum poate și eu îi dezamăgesc pe alții. Și atunci renunț poate prea ușor și mă îndepărtez.

 

Lecții, sfaturi și gânduri

Într-o lume atât de dinamică precum cea a afacerilor, relaxarea și timpul devin o problemă. Antreprenorii ajung într-un punct în care totul se învârte în jurul preocupărilor lor. Oricât de bine ar eficientiza afacerea și oricât de încredere ar fi echipa sau departamentele, un manager bun va simți mereu să fie parte activă la tot ce se întâmplă.

Fără sprijinul familiei este greu să răzbați. Nu întotdeauna viața este roz, mai ales în afaceri, în mediul instabil în care vrem sa facem performanță, uneori simți că ai vrea să depui armele….și atunci eu cel puțin mă bizui mult pe familie. Mai ales când o parte din familie, adică fiica mea, este cu mine în firmă. Da, am timp pentru mine. Doar că uneori uit să mi-l aloc. Încerc în fiecare zi să am un pic de relaxare – de exemplu acum că scriu mă relaxez!

Ca lecții învățate pe parcursul timpului, Sorina ar enumera patru și anume:

  • Nu renunța să fii tu însăți!
  • Ține-i aproape pe cei care te iubesc. Nu te vor înțelege la infinit că nu ai timp de ei!
  • Pe lume sunt sfinte familia și prietenii!
  • Dacă ție îți este bine în suflet, poți face bine și pentru alții!

Sfaturile le consideră binevenite, doar că într-o lume în care fiecare simte să încerce pe cont propriu, sfaturile devin inutile:

Câți dintre noi am învățat din succesele sau greșelile altora cu toate că toți am auzit ce grozav este să facem asta???!! Cu toate acestea cred că de la oamenii care ne sunt apropiați și care cred în noi și în puterea noastră de face ceva e bine să primim sfaturi. Chiar dacă nu le urmăm întotdeauna, cel puțin să ascultăm. În schimb nu aș asculta niciodată sfatul cuiva care nu crede în mine, al cuiva care vede doar partea goală a paharului în tot ceea ce fac. M-aș feri de acești critici de serviciu.

Sorina Bradea consideră că fiecare își creează propriile guidelineuri în funcție de ceea ce vrea să realizeze. Da, desigur pot discuta cu specialiști, coach, pentru a-i ajuta să își creioneze calea, dar este calea fiecăruia.

De aceea, nu crede în părinții care își obligă copiii să meargă pe o anumită cale…. care poate a fost dorința lor din tinerețe.

Ce înseamnă Reușesc? Pentru fiecare, reușita are altă semnificație. Ceea ce pentru cei care trăiesc în natură, și-au cumpărat case vechi și locuiesc acolo și consideră că au reușit, pentru mine s-ar putea să fie o extravaganță și să o consider un refugiu sau o nereușită. Cred că a reuși este măsura fiecăruia. Depinde ce ne propunem și cum evaluăm noi această reușită sau nereușită în viață. De exemplu eu sunt convinsă că am reușit să am copii extraordinari, care sunt minunați și ca și adulți, că am reușit, evident nu singură, să construiesc o afacere care este stabilă și crește în fiecare an, că am reușit să am o familie echilibrată bazată pe prietenie și iubire, că am reușit să am prieteni apropiați pe care oricând îi văd este ca și când ne-am despărțit ieri… Am făcut afaceri de 1 milion de euro/an? Încă nu. Este aceasta o nereușită? Eu consider că nu, pentru că încă nu mi-am propus asta! Urmează! Și dacă nu voi atinge, atunci este o nereușită financiară și va trebui să o corectez.

În concluzie, Sorina ne spune că noi suntem propria măsură a reușitei sau nereușitei. Nu vecinul, concurentul, prietenul sau neprietenul.

 

Cuvânt de încheiere

Sorina Bradea nu este doar un Managing Partner, Manager, HR, trainer sau consultant de succes. Ea însăși este un om de calitate umană care știe aprecia frumosul, simplitatea și firescul, care nu a uitat să fie alături de cei mai puțin norocoși și este o voce până și în educație.

Prin prisma acestui interviu am avut ocazia să înțeleg mai mult decât în alte dăți, că „omul sfințește locul”, iar caracterul acestuia este pur și simplu esențialul, cheia aceea magică din spatele oricărei reușite. Degeaba ar exista spontaneitatea, inteligența, viziunea, dacă nu ar fi completate de frumusețea umană, de determinare, modestie și loialitate.

Când discuți cu Sorina Bradea ai impresia că stai la masă cu un vechi prieten, care atunci când îți vorbește, te ține de mână și îți ajunge direct în suflet! Nu există nimic arogant în atitudinea sa. Doar zâmbet, bunăvoință, deschidere și mult bun simț. Cu astfel de oameni, nu mă mir că până și HR poate deveni un departament empatic.

Cristina Oțel Soul Bloom
Cristina Oțel s-a născut la Oradea, a fost manager la Oracle, este blogger, speaker, creator de podcast, soție, dar și mamă de Alex și Sara. Pe lângă toate aceste activități și responsabilități, Cristina mai are timp să fondeze, să fie trainer și coach la Soul Bloom. Cum reușește să găsească energia? Să vedem din reportaj!

 

A străluci așa cum doar tu însăți poți, este ideea care stă la baza a tot ceea ce face Cristina Oțel

Cristina Oțel s-a născut la Oradea acum mai bine de 36 de ani. Este cea mai mare dintre cei trei copii ai familiei și singura fată.

Are doi copii, Alex și Sara, exact așa cum și-a imaginat și un soț implicat cu care împarte responsabilitățile de la egal la egal.

Iubește oamenii, culorile și timpul său cu sine, citește mult, ascultă muzică și îi place să petreacă timp în mijlocul naturii.

Sunt un om simplu și am reînvățat să găsesc bucuria în lucrurile mărunte.

 

A lăsat Oracle unde a fost manager, deoarece a dorit să intre într-un proces personal de transformare

Pentru a putea să descrie acest proces, Cristina Oțel a simțit să deruleze filmul puțin, înainte de a ajunge manager.

Am avut noroc de un manager absolut minunat, care m-a încurajat și care m-a așezat pe drumul training-ului și a lucrului cu oamenii. Pe măsură ce descopeream domeniul ăsta al dezvoltării personale și profesionale mă îndrăgosteam tot mai tare, iar creșterea pe scara ierarhică a venit firesc odată cu dezvoltarea mea.

În toți anii mulți petrecuți în corporație, a avut parte de șefi care au avut încredere în ea, care i-au acordat libertate, dar a avut și un colectiv senzațional. Uitându-se însă înapoi, gândul de a încerca să lucreze pe cont propriu se tot arăta discret. Atât de discret, încât uneori, nici nu își dădea seama.

Catalizatorul deciziei de a încheia acest capitol a fost nașterea Sarei, al doilea nostru copil. Venirea ei pe lume s-a suprapus cu un proces personal de transformare în care mă aflam. Unul din rezultatele acestui proces este statutul de freelancer pe care îl am de la începutul lui 2018.

 

Blogging despre viața de mamă, parentaj conștient, dezvoltare personală și trainer de Personal Branding

Pentru Cristina Oțel, blogul a fost parte a unui exercițiu de branding personal, care a luat naștere în urmă cu aproape 6 ani. Și-a dorit un spațiu al său unde să poată scrie despre lucrurile importante pentru ea.

Țin mult la spațiul ăsta virtual și la comunitatea formată în jurul lui de-a lungul timpului. A crescut cu mine și mi-a rămas oglindă firească. Atunci când eram trainer în corporație scriam des despre teme care mă preocupau atunci. Când am stat acasă cu Sara am scris mult despre viața cu bebeluși și despre cum se simte experiența maternității. Când am devenit freelancer am scris mult despre ce trăiam atunci, despre ce învățam, asta și pentru că simțeam că e nevoie de informații pe tema asta. Și, dacă mă iau după feedback-urile cititorilor, am avut dreptate.

În ultimul an și jumătate a început să scrie tot mai mult despre viața trăită conștient, transformare personală, valori, redescoperirea de sine. De aici a rezultat și motto-ul – „Shine like only you can!”.

Înainte de a afla ce este un trainer de Personal Branding, Cristina a ales să ne explice despre cum vede ea ideea de a fi un trainer bun.

Soul Bloom

Pe de o parte, ne spune Cristina, vorbim de un profesionist care învață continuu. Se perfecționează, e pasionat de ceea ce face, caută metode pentru a facilita procesul de învățare. Este curios, organizat, un bun comunicator, știe să gestioneze întregul proces de training (care nu începe și nu se termină în sala de curs). Înțelege cum funcționează creierul și cum învață adultul.

Pe de altă parte, contează și felul în care se poziționează în relația cu participanții la cursurile sale. Să fie cu mintea deschisă, să nu plece de pe o poziție de „eu le știu pe toate”, să nu își propună să își impună punctul de vedere. Să se concentreze pe participanți și pe nevoile lor, nu pe ale sale, să pună mai multe întrebări, să asculte mai mult. Să personalizeze materialele și modul de livrare în așa fel încât să atingă cât mai multe preferințe de învățare. Să fie empatic, relaxat și să știe să creeze un mediul propice învățării.

Dacă e să intrăm în detaliu pe o anumită temă, Personal Branding de exemplu, aș mai adăuga nevoia să fi trecut prin ceea ce prezintă, să fie un exemplu de om care stăpânește arta branding-ului personal, să aibă povești proprii despre succes și despre lecții învățate, despre ce a făcut concret, cum și de ce. Să știi teoria nu e suficient.

 

Ce este Soul Bloom și ce înseamnă soloprenor?

Cristina Oțel caută mereu căi prin care să îi ajute pe cei pregătiți să pornească pe drumul conștientizării. Pe lângă workshop-uri, ședințe de coaching, articole pe blog sau pe site-ul Soul Bloom, evenimente la care este invitată să vorbească, a creat un grup de Facebook, Părinte conștient. S-a format o comunitate frumoasă de oameni preocupați să crească și să își îmbunătățească relația cu ei înșiși și cu cei din jurul lor.

Cristina Oțel

Cel mai nou proiect al Cristinei este podcast-ul Pauza de Bine, continuarea unei serii îndrăgite de articole de pe blogul său.

Soul Bloom e umbrela sub care îmi desfășor activitatea de trainer și coach. Pe lângă faptul că aceste două cuvinte sumarizează perfect misiunea mea ca profesionist, am avut nevoie de un proces de rebranding. Vezi tu, după ani de zile de scris aproape zilnic despre subiecte legate de viața de părinte îmi creasem o reputație puternică de blogger de parenting, lucru care nu mă deranja, dar era doar o parte mică din cine sunt și ce fac. Experiența mea profesională, expertiza mea, toate certificările mele sunt din sfera de training și coaching. Asta e ceea ce știu să fac cel mai bine și ce mă reprezintă cel mai fidel. Workshop-urile pe care le creez și le livrez au ca și numitor conștientizarea de sine și combină, printre altele, elemente din neuroștiință și psihologie pozitivă. Soul Bloom e despre cum ieșim din capul nostru, unde petrecem prea mult timp dacă mă întrebi pe mine și cum facem să auzim ce vrea sufletul, e despre a trăi conștient, aliniat cu valorile noastre, despre a da la o parte toate straturile de condiționare cu care am crescut și despre a străluci așa cum doar noi o putem face.

Prin tot ceea ce face, Cristina Oțel a devenit un reper pentru multă lume care o citește, o urmărește pe blog, la evenimente, pe pagina de facebook, lucru care ar putea să ambiționeze sau să responsabilizeze. Din acest motiv, am fost nespus de curioasă să văd ce simte ea în legătură cu acest aspect.

Sunt recunoscătoare pentru încrederea pe care oamenii mi-o acordă indiferent de pălăria pe care o port – coach, trainer, speaker, blogger, creator de podcast. Da, e o mare responsabilitate, trebuie să fii atent la ce mesaje transmiți și cum. Feedback-ul mă ambiționează să merg mai departe chiar și atunci când îmi e greu. Mă bucur că mi-am găsit vocea și plănuiesc să o folosesc cum pot eu mai bine. Cât despre influență, cred că fiecare dintre noi e influencer pentru cineva.

 

Cristina Oțel despre iubire în ceea ce facem

Pentru Cristina Oțel contează să facem ceea ce iubim. Consideră că este mai degrabă responsabilitatea fiecăruia dintre noi să descoperim lucrurile care ne energizează, care ne fac inima să cânte de bucurie și să facem pași concreți pentru a le include cât mai des în programul nostru. Nu neapărat ca job sau carieră, dar măcar ca hobby.

Trăim vremuri nemaivăzute când vine vorba de accesibilitatea informației. Găsești aproape orice pe internet. Sunt foarte multe site-uri și bloguri cu conținut valoros, dar sunt și multe surse în care nu poți avea încredere. Există multă creativitate, multă libertate de exprimare, dar și mult plagiat și bullying. Cred că e foarte important să ne alegem cu grijă paginile pe care le urmărim și să trecem informația prin filtrul propriu, să luăm lucrurile care rezonează cu noi, care ne ajută.

Lecții de viață sunt multe pe care le-a învățat, dar ne enumeră doar trei, pe care le consideră valoroase:

Oamenii văd ceea ce sunt pregătiți să vadă și nu e treaba mea să îi conving de nimic. Chiar dacă nu putem alege emoțiile pe care le simțim, putem alege ce gândim și cum acționăm. Împlinirea noastră nu e treaba copiilor noștri.

Nu mai dă sfaturi de ceva vreme deoarece ecuația „cu sfatul meu + responsabilitatea altcuiva dă cu virgulă.” Acum că știe în ce fel, preferă să pună întrebări care să îi ajute pe ceilalți să vadă lucrurile într-o lumină nouă, care să le crească nivelul de conștientizare.

Cred că viața are nevoie de oameni care să dezvețe tot ce nu îi reprezintă ca să poată deveni cine s-au născut să fie, de oameni care se vindecă pentru a nu răni mai departe, de oameni care petrec timp cu ei înșiși ca să înțeleagă ce îi mișcă, ce le place, cine sunt și de ce sunt. Dacă ai această claritate va fi mai simplu să îți dezvolți autodisciplina care, la rândul ei, te va ajuta să reușești.

Melania Medeleanu MagiCAMP

După mai bine de 20 de ani de televiziune, pe Melania Medeleanu o găsim astăzi în ipostaze total diferite. Este membru fondator MagiCAMP, logoped, trainer pasionat de dicție și de public speaking, voluntar Barretstown Camp, Irlanda, în anul 2014.

 

Melania Medeleanu este #VoluntarDeElita, iar MagiCAMP poate câștiga o donație de până la 5000 lei! Detalii complete despre campanie, aici: bit.ly/2Ni7Zav Copiază tot acest text și distribuie împreună cu articolul despre Melania, pentru a-i crește șansele!

 

Deși s-a retras de trei ani din televiziune, pe Melania ne-o amintim cu plăcere din zilele în care apărea pe micul ecran. A fost mereu în atenția publică, în fața camerei de luat vederi, a telespectatorilor și și-a dedicat mai bine de 20 de ani visului său frumos de a fi parte din televiziune. Orice pas, însă, trebuie urmat de altul mult mai mare. Așa a făcut și Melania! Un pas către ea însăși, altfel decât a fost până atunci. 

 

Melania Medeleanu, dincolo de camerele de luat vederi, scenă și public

Melania provine din Berceni, un cartier pe care l-a bătut cu piciorul sau cu bicla pe fiecare străduță în parte. Acolo a jucat fotbal și șah, acolo a adunat căței de pe străzi, ba chiar și un arici. Tot acolo a cântat de dimineața până seara pe vremea când credea că va fi o mare artistă.

Dar cele mai vii și mai frumoase amintiri le păstrez din Talpigiul bunicilor, de unde-mi culegeam roșiile din grădină, spărgeam pepenele de prispă, pescuiam la baltă sau mă jucam în țărână până seara târziu, mergeam la slujbă Duminică de Duminică și pălăvrăgeam moldovenește în amuzamentul bunilor mei, pe care i-am venerat de-a dreptul.

Atunci când este întrebată despre televiziune, i se pare că vorbește despre o altă viață. O viață pentru care este recunoscătoare și care a pregătit-o pentru ce face acum în plan profesional. Miile de ore de live-uri, de interviuri, de breaking news-uri au ajutat-o să înțeleagă cum arată comunicarea valoroasă și să construiască media trainingurile pe care le susține azi.

Notorietatea care a venit la pachet cu televiziunea a obligat-o să iasă din căsuța sa de om timid, să testeze scena, să înfrunte privirile curioase. Uneori, spune Melania, trebuia să se ciupească pentru a fi sigură că e adevărat. Astfel, a ajuns să-i placă să vorbească în fața publicului și să țină cursuri de dicție și public speaking.

Mă întrebai de vis din copilărie. Da, televiziunea a fost un vis din copilărie, dar am înțeles la un moment dat că multe alte visuri erau atât de bine ascunse în mine, încât am uitat de ele. Abia când mi-au ieșit în cale câțiva oameni care nu se mai opreau din întrebat am început să le scot la lumină. Printre ei, Mirela Oprea, un om pe care e musai să-l cunoașteți – împreună cu care am construit un curs care mi-e tare drag – Public Dreaming, o combinație de Dream Management și Public speaking. Mirela îi ajută pe oameni să-și descopere visurile, iar eu să le pună în cuvinte. Abia aștept Septembrie, când va avea loc prima sesiune a acestui curs.

 

Șase ani alături de MagiCAMP și de copiii cu afecțiuni oncologice

Se fac deja șase ani de când MagiCAMP și-a deschis porțile pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Erau 32 de micuți în două săptămâni de tabără. Peste 700 de copii le-au trecut pragul până acum, numai anul acesta aproape 300. Un proiect care s-a născut doar din dorința de a face așa încât să le fie puțin, măcar puțin mai bine.

Când l-am întâlnit pe Vlad Voiculescu el visa deja de multă vreme la un spațiu de joacă la greu pentru acești copii. Să visezi alături de cineva poate să facă lucrurile mai simple. Așa că atunci când am început să visăm în doi, visul s-a transformat în realitate. Iar când ni s-au alăturat și alții, mulți, mulți alții, visul a căpătat proporții la care nu ne mai așteptam. Am zice că proiectul ăsta nu ne mai aparține. E deja al sutelor de voluntari, sponsori, medici, copii, părinți care au crezut în el, au crezut în noi și ne-au ajutat să-l ducem mai departe.

MagiCAMP

Azi MagiCAMP nu mai este doar despre tabere, ci și despre ajutorul material concret pe care îl oferă cei din cadrul proiectului, lună de lună, copiilor și familiilor lor. Vorbim despre pachetele lunare care pleacă acolo unde e nevoie – MagicBOX, de cazare gratuită pentru părinții care vin cu copiii la marile centre oncologice din țară – MagicHOME, la consiliere sau terapie atunci când, copil sau părinte, simt cum lumea lor se prăbușește.

 

Melania Medeleanu: „Să poți să fii o părticică din ce îi face pe oamenii ăștia puțin mai puternici e un privilegiu!”

Oamenii se tem să accepte, iar uneori refuză să ajute sau să se implice. Se spune despre lucrurile pe care nu le cunoști că nu au cum să te atingă. Copiii aceia însă, au nevoie de noi toți, de zâmbetul nostru, de empatia noastră, de participarea noastră așa cum putem sau simțim noi. Fiecare suflet de ajutor poate fi vital uneori pentru ei!

Fiind și eu în urmă cu mai mulți ani implicată în astfel de campanii, mi-am dorit să știu care sunt lecțiile pe care copiii le-au predat celor de la MagiCAMP. Astfel de proiecte și implicări ne schimbă viața, ne oferă alte viziuni asupra bolii, copiilor și a tot ce implică acest lucru.

Am învățat o mulțime de lucruri de la ei, dar poate cele mai prețioase sunt lecțiile despre curaj și despre importanța lui azi. Felul în care luptă ei pentru viață, pentru fiecare clipă mă face să mă rușinez uneori de lașitățile mele și de resemnarea cu care întâmpin unele vești. Cât despre AZI, scriu aceste rânduri din biroul nostru de la MagiCAMP. În fața mea e un panou pe care sunt fotografiile unor copii pentru care AZI s-a terminat brusc. Când mă uit la ei simt nevoia să-mi fac provizii de azi. Știu că nu pot să iau la pachet așa că încerc să pun în AZI ce am mai bun.

Ascultând-o pe Melania Medeleanu, nu ai cum să nu te trezești parcă dintr-un vis, de parcă totul până atunci era un fel de lume paralelă. Suflețelele de la MagiCAMP au în toată lupta și disperarea lor alături, un înger. Așa îi spun eu, Melaniei. Și totuși, răspunsul ei mi-a venit ca o lecție de frumusețe și înțelepciune pe care am să o iau foarte serios în calcul de astăzi.

MagiCAMP

Dă-mi voie să fac o modificare în întrebarea ta: am întâlnit câțiva îngeri în viața asta. Și niciunul nu arăta ca mine. Cred în îngeri, dar mi-e teamă că, chiar și cu bună credință, folosirea excesivă a termenului poate crea confuzii și n-o să mai știm să-i recunoaștem. Eu mă străduiesc să fiu acolo când e nevoie de mine și unde simt că pot să fiu de folos. Și e o tendință pe care am observat-o din ce în ce mai des în ultima vreme. Pe cât de urâcioase și nefericite sunt știrile pe care, pe bună dreptate, le tot dezbatem, pe atât de mare e nevoia oamenilor de a avea un rost. Și ce poate fi mai plin de sens pe lumea asta decât să ajuți pe cineva care se află la ananghie?

 

Iubirea vindecă și ne ajută să înfăptuim uneori miracole

Poate iubirea vindeca? Complexă întrebare. Iubirea poate să vindece, dar în egală măsură poate să rănească. Și am constatat că, în niciunul dintre cazuri, nu prea te poți opune. Când apare, intensitatea ei spulberă totul în cale și poate fie să panseze și să așeze în noi încredere și frumos, fie, dacă e vorba despre o dragoste toxică, poate să distrugă încrederea în propriile forțe, încrederea în oricine încearcă să se mai apropie de tine. Să întâlnești iubirea, îmi pare că ține în bună măsură de noroc. S-o păstrezi, abia asta e în curtea ta și e cu muncă.

Despre importanța iubirii în tot ceea ce facem, Melania ne-a spus că ajută deoarece este mai simplu să faci ceva ce iubești. A întâlnit și oameni foarte pricepuți și respectați într-un anumit domeniu din privirea cărora lipsea însă bucuria, pasiunea. Pe termen scurt poate că nu e o problemă, dar Melaniei i se pare foarte trist să faci toată viața ceva ce nu-ți place.

Melania Medeleanu

Care este reversul medaliei?

Mă înfurii când asist la o nedreptate, mă scoate din minți incompetența oamenilor puși în funcții cheie, mă enervează lipsa de compasiune, verdictele date fără argumente, mitocănia, grobianismul. Și când mă enervez acționez cumva. Mi se pare important ca furia, de care, din păcate, avem parte cu toții – mai ales în ultima perioadă, să nu rămână la stadiul de emoție negativă care te macină – furia are o energie uriașă care, canalizată corect, poate schimba lucruri – poate duce la schimbări de legislație, la schimbări de atitudine, la acțiuni menite să îndrepte tot felul de contexte. Dacă o lăsăm să se irosească am pierdut de două ori: în plan personal emoția asta a săpat în noi, în plan social mai ratăm o ocazie de a ne transforma comunitatea într-un loc mai bun.

 

Melania Medeleanu: „Indiferent cum vei acționa, ai grijă să nu faci rău!”

Din fericire, Melania Medeleanu își permite să fie ea însăși cea mai mare parte din timp, nu doar acasă, într-un spațiu securizat.

Atunci când în tine se aliniază și gânduri și emoții și acțiuni, nu mai ai nevoie de măști. Mai spun lucruri pe care le regret apoi, mai fac și tâmpenii, dar prefer o astfel de asumare decât să port mereu o mască zdravăn lustruită, doar pentru că e mai atrăgătoare din punct de vedere social. Cât despre timp…am fost mereu în criză de timp și probabil că voi fi pe fugă toată viața. M-am împăcat cu gândul. Pe de altă parte, aproape tot ce fac îmi aduce satisfacții, așa că timpul ăsta e, în mare măsură și pentru mine.

Melania Medeleanu

Melania nu dă sfaturi deoarece după un timp a înțeles puterea principiului „trebuie să văd cu ochii mei” și a încălcat mai toate sfaturile pe care le-a primit de-a lungul timpului. Pe cele mai multe dintre ele se chiar bucură că a avut inconștiența să le ignore – au fost pragul de sus de care avea nevoie să dea cu capul ca să crească mare. Pe altele însă, îi pare rău că nu le-a ascultat deoarece ar fi scutit ceva timp și eșecuri.

Singura sugestie pe care-mi permit s-o dau e: Dacă tot s-a nimerit ca într-o zi să fi apărut într-o lume atât de spectaculoasă și de pestriță, fă bine și trăiește. Pe ici pe colo pune mâna și fă curat, pe ici pe colo mai deranjează câte ceva, să iasă din monotonie, dar indiferent cum vei acționa, ai grijă să nu faci rău. N-o să-ți iasă întotdeauna și o să fii nevoit din când în când să-ți ceri iertare. Asta e o formă de curaj. Curajul te va face să te simți liber. Pe scurt: Fii liber, implicat și responsabil. Nu e garanția fericirii, dar e o șansă să-ți găsești rostul.

 

Cuvânt de încheiere

Stând la aceeași masă a gândurilor și a firului cu Melania, poate fi o revelație pentru oricare dintre noi. Are o înțelepciune aparte. Aceea a sufletului și a conștiinței. Este un om frumos de la suflet la chip. Un om care trezește, care pune pe gânduri, care îți amintești că ești o ființă emoțională. Și este bine! Doar simțind, putem realiza cât de fragili și puternici suntem!

Mi-am amintit apoi, ce a spus despre îngeri. Și este adevărat că acesta este un sens al nostru ca umanitate și ar fi al nostru ca societate și individ, fiecare în particular, dacă uneori nu ne-am înstrăina de emoție. Și este adevărat că folosirea excesivă a unui cuvânt poate îndepărta de esența acestuia, dar chiar dacă este greu să recunoaștem, îngerii aceștia se simt. Așa cum simțim iubirea, sau căldura soarelui pe chipul nostru.

Iar tu, Melania, exact acest sentiment îl oferi! Nu îți văd aripile, dar asta, pentru că unii îngeri sunt doar oameni, iar asta îi face deosebiți, remarcabili și de excepție!

Cum poți să te implici? MagiCAMP funcționează în proporție de 90% datorită voluntarilor care îi sunt aproape. Îi poți ajuta și tu ca voluntar, poți să donezi, să le vorbești prietenilor tăi despre proiect și să-i implici sau chiar poți să faci strângere de fonduri pentru MagiCAMP.

Dacă vrei să susții asociația MagiCAMP sau ai orice întrebare legată de modul în care investesc fondurile donate, nu ezita să îi contactezi la contact@magicamp.ro.

Daniel Matei Impact Hub

Un accident grav i-a afectat funcțiile motorii, dar i-a păstrat neatinsă personalitatea simplă, caldă și fără aere. Pe mulți i-ar fi dărâmat, în timp ce pe Daniel Matei l-a ajutat să înțeleagă că viața în sine este un dar. A început să trăiască mai bine, iar acum este artizanul unor proiecte interesante în cadrul Impact Hub.

 

Vise și alegeri

Daniel Matei a început cursurile la facultatea de Cibernetică din cadrul ASE, dar nu a apucat să le termine. Apoi a continuat cu domeniul marketingului pe care s-a și specializat.

Când era mic, visele sale erau mărețe, dar ușor schimbătoare. De exemplu, prima dată și-a dorit să fie polițist „cu căciulă”, adică să nu stea în frig pe stradă, ci în mașină la căldură.

Mai târziu, după ce a participat la concursul Sanitarii Pricepuți, a crezut că menirea sa este să devină medic. Însă când a leșinat în spital pentru prima dată și-a dat seama că nu poate face asta.

Odată admis la facultate a crezut că menirea sa reală este domeniul IT, dar nici aici nu a fost așa. Când a descoperit AIESEC lucrurile au luat cu totul altă turnură.

Daniel Matei își găsise locul și descoperise ceea ce îi place să facă, iar astăzi ia parte la un proiect la fel de ambițios.

Daniel Matei Impact Hub

Matei.biz – marketing pentru antreprenori

Daniel Matei este numele din spatele matei.biz, un site de educație în marketing.  Când a lansat proiectul, pe piața românească era o intensă nevoie de formare în domeniul marketingului online.

Antreprenorii mici și mijlocii aveau nevoie de informații pentru a-și dezvolta afacerea. Deși existau cursuri destinate specialiștilor, antreprenorii nu primeau aceeași atenție. Aveau mare nevoie de ajutor în promovare, iar aici intervenea Daniel Matei. Și-a dorit să le ofere posibilitatea de a-și gestiona singuri campaniile sau să învețe cum să lucreze cu un specialist.

Este vital ca antreprenorul să știe să externalizeze serviciile în deplină cunoștință de cauză. Proiectul a funcționat 2-3 ani, iar la cursurile organizate au participat câteva sute de antreprenori și manageri de marketing din IMM-uri.

Deși a fost mereu încurajat să continue, proiectul este momentan pus pe pauză deoarece a decis să se dedice total Impact Hub.

Daniel Matei Impact Hub

Impact Hub – locul unde se întâmplă lucruri

În 2010, Daniel Matei a început să lucreze cu echipa care își propunea să lanseze Impact Hub. Mai întâi ca marketer online, apoi a preluat întreaga parte de comunicare, iar timp de 2 ani a gestionat activitățile din capitală ca manager operațional.

Anul 2019 îl găsește în zona de business development, unde se simte cel mai bine. Din punctul său de vedere, acest rol este „o punte între diverse organizații ce își doresc să inoveze cu ajutorul antreprenorilor și soluțiile pe care startup-urile din România le pot propune la provocările întâlnite.”

Impact Hub este locul unde freelancerii și antreprenorii se întâlnesc și discută, dezbat, colaborează. La început erau pionieri în domeniu, dar în timp rolul lor a devenit unul de conector între diferiții actori din ecosistemul antreprenorial.

Noile generații de antreprenori sunt încurajate și susținute cu resursele de care au nevoie pentru a reuși. Mai mult, sunt ajutați să depășească teama de eșec, motivul principal pentru care startup-urile din România nu se dezvoltă, conform unui studiu desfășurat de Impact Hub alături de EY.

De aceea, Impact Hub dorește să încurajeze antreprenorii să înceapă o afacere și apoi să aibă instrumentele necesare pentru șanse de reușită cât mai mari.

Daniel Matei: 3 sfaturi pentru succes

  1. Succesul nu este țelul unei afaceri, ci impactul pe care acea inițiativă îl are este poate cel mai important. Nu vorbim doar de impact social, ci vorbim de impact economic, impact de mediu, de impactul asupra viitorilor angajați sau asupra viitorilor clienți.
  2. Alegerea domeniului să se facă din prisma cunoștințelor sau a pasiunii.
  3. Să învățăm să colaborăm! Ca națiune unită de aceeași cultură, ne-am dezvoltat o adversiune pentru colaborare. Privind colaborarea ca pe un element negativ, ne este teamă că dacă vom spune cuiva ideea, ne va fi furată. Ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că nu ideea în sine, ci implementarea ei este cea care face diferența.

Pentru a dezvolta o afacere în mod rapid trebuie să cerem feedback în stadiile incipiente, să abordăm potențiali clienți sau să căutăm mentori. Clienții ne vor da o idee dacă produsul sau serviciul este dorit, iar mentorii ne pot ajuta să creștem.

 

Momente cruciale în viața lui Daniel Matei

Acum câțiva ani, Daniel Matei a avut un accident peste care nu ar fi putut să treacă fără ajutorul familiei și prietenilor. Deși acum merge sprijinindu-se în cârje, se bucură de viață poate mai mult decât alți oameni complet sănătoși.

Acum declară că oamenii l-au ajutat cel mai mult. Cel mai important ajutor a venit din partea „tribului” care l-a susținut într-un proces de vindecare nu tocmai ușor.

Uneori, un moment „zguduitor” în care omul este pus față în față cu moartea îi schimbă atitudinea.

Sunt mult mai ancorat în ceea ce trăiesc acum, nu mai privesc la fel de mult înapoi și mă concentrez pe ce mi se întâmplă în prezent.

Motivația personală ține de personalitatea fiecăruia, de aceea este de datoria sa să găsească resorturile interioare sau exterioare de motivare zilnică. Daniel Matei pornește de la faptul că trăiește o nouă zi, iar din acest punct depinde doar de el să facă puțin mai mult în fiecare zi.

Motto-ul său, care îl înspiră în această perioadă a vieții, este cel de la Samsung -„Do What You Can’t”.

Daniel Matei Impact Hub

Aș folosi un clișeu și aș spune că viitorul este acum însă dincolo de clișeul acestei expresii, chiar cred în asta. Este foarte important să fim ancorați cu adevărat în prezent, să nu ne uităm cu așteptări înalte la viitor. Dar mai ales să nu trăim pentru viitor pentru că lucrurile se pot schimba în orice moment.

Dacă îl auzi vorbind Daniel Matei, vei remarca un calm imperturbabil. Debordează de o blândețe uimitoare, atât în vorbă, cât și în gesturi. Cunoștințele sale trec mult peste exprimarea domoală de ardelean, iar fizionomia sa denotă un optimism nelimitat.

Dan Solcan
Dan Solcan predă istoria la Colegiul din Buzău din 1993, dar și opționalul „Elemente de istorie și de civilizație universală”. Este inițiatorul și coordonatorul Clubului 3,14 și Profesor Merito 2017. Dan Solcan a obţinut doctoratul în Elveţia, cu o lucrare la care a scris nici mai mult, nici mai puțin de 12 ani şi pe care a ales să o publice la o editură pariziană.

 

Dan Solcan este un fel de Domnul Trandafir care predă pe Pink Floyd și ajută tinerii să înțeleagă că istoria înseamnă mai mult decât o materie prăfuită despre trecut. Este genul acela de profesor pe care ni l-am fi dorit cu toții, deoarece ne-ar fi ajutat, dincolo de ceea ce înseamnă școala și educația, să gândim altfel, să ne găsim printre sensuri, să aprofundăm, să reflectăm și să facem pasul acela uriaș, „afară din cutie”.

Ca majoritatea oamenilor, sunt și eu, în bună măsură, produsul copilului care am fost. Am avut o copilărie frumoasă. Una impregnată, e adevărat, de mirosul nesuferit al comunismului, dar… nimic nu poate strica farmecul vieții unui copil posesor al unei mame și a doi bunici care îl iubesc. Am trăit mai întâi la casă, mai târziu ne-a dărâmat-o Ceaușescu. Copilul găsește însă bucurii în orice: când ne-am mutat la bloc, eram atât de fericit la aflarea veștii că ne vor băga telefon încât mă mutasem practic în cadă (altă noutate colosală) și „vorbeam” în permanență la „receptorul” de la duș. Îmi aduc aminte că eram timid, răsfățat, capricios, fără astâmpăr, plin de elanuri, dornic de lucruri noi; cam așa sunt și acum. Are dreptate Sfântul Augustin: „copilul este tatăl omului mare.”

 

L-a descoperit pe Platon și a știut că va fi în primul rând profesor  

Părinții săi, profesori de istorie, l-au făcut să iubească încă din copilărie această materie. Mai târziu, pasiunea a fost dublată de ”Ramses”, profesorul său de la clasă. Apoi l-a descoperit pe Platon, a plecat departe de casă și a fost o vreme sedus de ideea de a o rupe cu lumea și a se îngropa în cărți, cam asta fiind pe atunci imaginea sa despre a face filosofie „pe bune”. 

Dan Solcan

Dan Solcan: „Am hotărât că, dincolo de lucrurile pe care le voi mai face, voi fi în primul rând profesor.”

Totuși, din cei șase oameni plecați în Elveția pentru doctorat, Dan Solcan a fost singurul care s-a întors. Oricât l-ar întrista faptul că ne pleacă oamenii din țară ca-n vreme de război, nu-i poate sub nicio formă condamna pe cei ce aleg s-o facă. Până la urmă, toți avem o viață de trăit și nimeni nu are dreptul să decidă pentru altcineva.

În cazul său, a fost vorba de un sentiment de apartenență față de familie, față de prieteni, față de elevii grozavi cărora apucase dejea să le predea timp de doi ani. Își amintește că trăia într-o Elveție frumoasă, dar îi era dor de zăpezile murdare din România. Dar, poate cel mai important, avea de dus o luptă, cu cei care doreau răul României. O luptă care, ne reamintește profesorul de istorie, continuă chiar și astăzi.

 

Dan Solcan: „Nu știu dacă acești copii sunt de pe altă planetă, dar cred că sunt de pe aceeași planetă cu mine”

Îmi place să văd și să comentez cu copiii discursul lui Steve Jobs de la Stanford, din 2005. La un moment dat, el spune: „În ultimii 33 de ani, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineață și m-am întrebat: «Dacă astăzi ar fi fost ultima zi a vieții mele, aș vrea să fac ceea ce am de gând să fac astăzi?» Și ori de câte ori răspunsul a fost «nu» prea multe zile la rând, am știut că trebuie să schimb ceva.”

Pentru Dan Solcan, contează enorm să iubești ceea ce faci. Chiar dacă nu punem problema așa de tranșant ca Jobs, merită să ne răspundem din când în când, la această întrebare simplă: ești bucuros când pleci dimineața la serviciu?

El cu siguranță este. Are șansa să lucreze cu copiii istorie, o materie aparent învechită, dar în realitate vie, actuală și incitantă. Mai mult decât atât, în urmă cu șapte ani a creat, alături de câțiva elevi și profesori de la colegiul Hasdeu din Buzău, Clubul 3,14, un club „de facere și desfacere a ideilor”.

Așa au ajuns să publice reviste, să scrie articole în stil jurnalistic, să picteze, să creeze fotografii „de artă”… Au gândit reclame, au jucat teatru, au imaginat coregrafii și câte și mai câte… Au strâns mii de ore de joacă serioasă, într-un club care număra, la un moment dat, aproape 250 de membri.

Faptul esențial în toată povestea este că acești copii vin la Club, nu pentru că le impune cineva sau pentru o notă, ci doar pentru că le place; și le place pentru că regăsesc acolo o pasiune. Iar unele lucruri pe care ei le fac bat multe realizări ale unor profesioniști adulți.

Clubul 3,14

E spectaculos să vezi ce poate să facă un copil însuflețit de o pasiune. Nu știu dacă acești copii sunt de pe altă planetă, dar cred că sunt de pe aceeași planetă cu mine.

Tinerii sunt tratați superficial, asemeni unor persoane care nu știu ce își doresc, imaturi și indeciși. De multe ori le sunt judecate deciziile și de și mai multe ori, le sunt refuzate deciziile și impuse altele, fiind cumva ignorați atât de familie, cât și de societate. Ei devin un rezultat a ceea ce își doresc alții pentru ei și rareori a ceea ce își doresc ei înșiși.

 

A nu folosi arta la ore ca formă de predare este o barbarie

Dan Solcan crede că a preda cu ajutorul artei nu e ceva opțional și nici o formă de „a preda altfel”. A nu folosi arta la ore este o barbarie. Când a ajuns prima dată în viață la catedră, în fața unor elevi – era student în anul IV în București și făcea câteva ore de practică la Liceul Mihai Viteazul – avea cu el o geantă plină cu albume, împrumutate de la nu știu câte biblioteci. La fel vede lucrurile și astăzi, după mai bine de 25 de ani.

Vorbind cu copiii despre Renaștere; cum ar fi să nu poată vedea și comenta împreună Pietà, David, Moise, Crearea lui Adam, Gioconda, Buna Vestire, Școala din Atena, Nașterea Venerei și atâtea alte minunății? Ar rămâne niște nume pe o listă goală de sens, iar elevii n-ar ști cum să-i dea delete mai repede.

Dan Solcan mai consideră că dincolo de partea estetică, se poate zgândări spiritul de observație și se poate lucra la gândirea critică, pentru că astfel de opere ascund adesea provocări/ capcane dintre cele mai interesante (artiștilor le place să se se joace cu noi, muritorii) : ce detaliu e absolut ciudat la Pietà? ce e nefiresc în Cina cea de taină? care e catch-ul în Buna Vestire, dar în Crearea lui Adam?

Arhitectură, sculptură, pictură, fotografie, film, teatru, muzică, dans… exemplele pot continua oricât, pentru că geniul uman a avut grijă de asta.

În opinia profesorului, engleza a reușit să alăture admirabil, în acel ”I see”, ideea de a vedea și aceea de a înțelege. A vedea cu ajutorul artei înseamnă a căpăta un alt tip de înțelegere, o înțelegere fără de care am fi mai puțin fericiți și mai puțin oameni, până la urmă, pentru că suntem singurele vietăți care au acces la acest tip de fericire, continuă Dan Solcan această călătorie într-o lume la care nu mulți elevi au acces, din păcate.

 

Problema principală a educației noastre rămâne în continuare politizarea și lipsa de reforme

Am fost curioasă să știu cum își explică Dan Solcan problemele în educaţia de astăzi. Neimplicarea părinţilor, ministerului, programa, lipsa de empatie şi dedicare a profesorilor, deoarece indiferent care ar fi ele în particular sau generalizate, acestea există și sunt o reală problemă.

Dan Solcan mi-a explicat părerea sa, făcând o incursiune în evoluția populației pe Terra în timp real. Dincolo de faptul că azi suntem 7,7 miliarde de oameni, mai mult decât dublu față de anii ’70, și că vom fi cam 10 miliarde în 2050, schimbările pe toate planurile create de evoluția societății sunt incomparabil mai mari decât în alte perioade. Mergând mai departe, profesorul consideră că liderii lumii civilizate au priceput, se pare, că pentru a face față acestor provocări noi e vital să investească mai multă atenție, mai multă inteligență și mai mulți bani în educație.

De pildă, 65% dintre copiii care intră acum în sistemul de educație vor face la locul de muncă, atunci când vor termina studiile, activități care astăzi nu există! (Future of Jobs Report) Este o informație-șoc, suficient de puternică pentru a înțelege că școala viitorului (foarte apropiat) trebuie regândită așa încât să asigure absolvenților săi abilitățile necesare pentru a se putea adapta la nou, mai precis la elemente de noutate pe care încă nu le putem prevedea, ne spune Dan Solcan, cu siguranță preocupat de acest aspect pentru copiii cărora le predă și nu doar.

În spectacolul acesta năucitor al schimbării și adaptării, când guvernele ajung să dea educației atenția pe care o acordau în trecut politicilor de apărare, imaginea școlii românești pare din altă realitate. Problema principală a educației noastre rămâne în continuare politizarea, care blochează autonomia școlară și amputează orice tentativă a sistemului de a respira normal. Politizarea vine la pachet cu lipsa de continuitate în reformare, cu „reformita cronică” (de aici trista comparație cu balada Meșterului Manole). Pe de altă parte, subfinanțarea constantă în raport cu deja legendarul 6% din PIB e într-un contrast urât cu situația din alte țări; la începutul lui 2019, România era, din acest punct de vedere, pe ultimul loc în UE, la mare distanță de Bulgaria, Slovacia, Ungaria etc. Rezultatele sunt dramatice: în timp ce în alte părți există un adevărat „război pentru talente”, România este campioană la capitolul „exodul creierelor”; elevii noștri sunt constant pe ultimele locuri la Testele Pisa etc. etc. etc. Așa a ajuns educația să fie „copilul bolnav al României”, o formulă care m-a îngrozit când am citit-o, dar pe care o folosesc frecvent pentru a încerca să spun că situația e gravă.

Părerea lui Dan Solcan este că, pentru majoritatea politicienilor români, educația este un exercițiu de retorică, cu nuanțe mai vii în preajma alegerilor, și un domeniu de interes în măsura în care acolo se rulează sume de bani și se construiesc anumite forme de influență/ autoritate.

Și atunci, nu pot să nu mă gândesc că a avut dreptate cel care a zis că nu doar în medicină, ci și în educație este esențial să se aplice primul articol din Jurământul lui Hippocrate: „Să nu faci rău!”. Gândiți-vă, de pildă, că am avut miniștri ai educației care nu știau să vorbească și să scrie corect în limba română, dar care aveau o coloană impecabil curbată – ce antimodele teribile pentru elevi!… Politicul trebuie să înceteze să facă rău școlii, apoi să încerce să facă bine. Are mult de recuperat. Dincolo de politic, suntem și noi de vină: noi, cei care, parte a societății civile, avem legătură într-un fel sau altul cu școala. Ca s-o spun pe scurt: suntem de vină ori de câte ori nu facem – sau nu facem cât putem de bine – ceea ce depinde de noi.

 

Oamenii frumoși din viața sa

Din fericire însă, profesorul nostru s-a înconjurat mereu de oameni frumoși. Pe lângă familie, prieteni și elevii săi excepționali, Dan Solcan face parte din Merito, proiectul care urmărește să provoace o schimbare majoră în educație. Este de asemenea alături de Fundația Comunitară Buzău, un grup de inițiativă care se luptă pentru un județ cu destule probleme.

Gala Merito

Pentru Dan Solcan, oamenii frumoși sunt cei cunoscuți și nu numai. Pe de-o parte, doamna profesor Zoe Petre, un om și un intelectual grozav, o ființă de care nu se putea sătura ascultând-o (sau privind-o – cum zâmbește, cum gesticulează, cum explică); aceasta fiind o mare bucurie în viața sa. Sau poate doar o fostă elevă care, grav bolnavă, reușește să lupte cu boala și face minuni într-o asociație creată pentru a-i ajuta pe alți bolnavi – o lecție de umanitate pentru care orice cuvânt este prea mic.

Și totuși, există un singur om despre care și-a spus: „aș vrea să fiu ca el”. Este vorba despre coordonatorul tezei mele de doctorat, profesorul meu din Elveția, Daniel Schulthess:

Un om care reușea să facă un milion de lucruri pe zi, inclusiv să adoarmă câte 10, 20 sau 30 de secunde în cele mai neașteptate locuri și poziții – era forma lui de a-și recăpăta energia. Un excelent specialist, recunoscut și foarte solicitat, și, în același timp, un om gata oricând să-și găsească/ inventeze timp ca să se bată pentru cea mai măruntă cauză bună. Un om cu care am întors pe față și pe dos, de-a lungul a mai bine de 12 ani, idei bune și idei mai puțin bune; nu l-am văzut niciodată, în tot timpul ăsta, pierzându-și răbdarea, atenția, bunăvoința sau cheful de dispută. Un om care refuză să folosească automobilul, pentru că alienează și poluează; timp de ani de zile și-a dus la școală cele trei fetițe pe bicicletă, iar imaginea sa în sacou roșu, pedalând spre școala fetelor, apoi spre universitate, a rămas de legendă în urbe. Și totuși, în momentul în care mi-a făcut cadou un Macintosh – primul meu PC, era în anii ’90 – mi-a chemat imediat taxiul, deși aveam de mers pe jos doar vreo 80 de metri, iar Mac-ul n-avea mai mult de 10 kilograme (pentru că nu impui altora propriile restricții, nu?). Un om care, în ziua dinaintea susținerii tezei mele, m-a târât la operă (unde a ațipit în câteva rânduri), în încercarea generoasă de a mai lua un pic din presiunea de pe mine; tot atunci a venit cu două valize cu cărți pe care mi le-a dăruit, cu cel mai fericit zâmbet pe care l-am văzut vreodată. Mentorii importanți sunt cei care te preiau cu totul, care ajung să umble în papucii tăi și devin decisivi pentru viața ta. Am avut șansa să întâlnesc un asemenea om, unul singur.

 

Pasiuni și învățăminte

Dan Solcan se relaxează vorbind cu televizorul. Râde. Știe că nu e chiar în regulă, dar simte nevoia să se descarce și să spună unele lucruri anumitor persoane care apar în cutiuță. Soția sa râde de el, iar uneori îl mai și bombăne: „zice că vecinii vor crede că vorbesc așa cu ea, nu cu doamna Dăncilă.” Se relaxează uitându-se la filme sau la teatru, cântând (la chitară, din gură, prost).

Dan Solcan

Dan Solcan: „N-o s-ajung Jimmy Page, dar nu asta e ideea. E un lucru pe care sper să-l fac până la adânci bătrâneți.”

Un lucru pe care l-a învățat în timp e să-i pese mai mult de ceea ce crede el (nu neapărat în comparație cu ceea ce cred alții, iar precizarea asta face cam jumătate din învățătura respectivă). Apoi, s-a deprins să caute lucruri bune chiar și acolo unde aparent nu există – de pildă în faptul de a îmbătrâni – sau măcar să privească lucrurile cu mai mult umor.

Când a împlinit 90 de ani, Antoaneta Ralian, excelenta noastră traducătoare, a fost întrebată dacă ar vrea să mai fie tânără. A spus: „Da, cine n-ar vrea?” Reporterul a continuat: „V-ați întoarce la 16 ani, la 20, la 25?” Răspunsul a fost: „La 50. E numai bine: ți-a venit mintea la cap și nici nu te dor toate încheieturile.”

Dan Solcan este sigur că poți să trăiești și fără să ții seama de sfaturi, dar crede că un om inteligent se definește, între altele, și prin faptul că știe să caute și să asculte sfaturile bune. El are totuși o oarecare reținere în a da sfaturi unor oameni (fie și ipotetici) care nu i le cer.

Dar, pentru că m-ați întrebat la început despre citate relevante, o să las aici un fel de sfat-citat pe care l-am citit nu mai știu unde și care-mi place mult, pentru că e și hazliu, și foarte, foarte adevărat. Îl zic uneori copiilor de clasa a XII-a la cursul festiv, în momentul acela cu lacrimi de despărțire și multe sfaturi de viață serioase, în încercarea de a pune acolo, între suspine, un zâmbet: „Dacă vine muntele la tine și nu te cheamă Mahomed, fugi! Sigur e o alunecare de teren.”

 

Cuvânt de încheiere

Educația și educarea ar trebui să fie o stare de a fi. Ceva constant, care să nu se sfârșească niciodată și care să ne modeleze în permanență. Apoi, ar trebuie ceva început în sânul familiei și continuat de educatori, învățători și profesori. Să fie o călătorie minunată în care să aflăm lucruri și să ne dezvoltăm gândirea. Nu doar pentru a rezolva ecuații sau a ști scrie compuneri, dar pentru a le aplica cu succes în viață, în viața de zi cu zi.

Nu am lăsat comentarii prea multe de-a lungul reportajului, deoarece mi-am dorit să nu știrbesc sub nicio formă mesajele lui Dan Solcan, care cu siguranță este unul din puținele exemple de profesor și pedagog care știe să ajungă nu doar la mintea, înțelegerea elevilor săi, dar și la suflet.

Dan Solcan este un profesor care nu predă doar istoria, ci lecții prețioase despre viață. Deschide căi, perspective și viziuni! Șochează, trezește, îți arată cum este să fii viu și să te folosești de asta! Ajută tinerii să vadă dincolo de aparențe, să disece și să descopere noi sensuri, rațiuni, rosturi. Le croșetează aripi într-o modalitate unică și categoric, aceștia vor ști să le folosească cu real succes și după terminarea școlii.

Și, la urma urmei, aceasta este menirea școlii. Să te învețe nu doar că ai aripi, ci să îți arate că în tine constă capacitatea de a le deschide și a zbura atâta timp cât îți dai voie. Școala nu trebuie să te limiteze ci să îți arate cât de nelimitat ești ca și ființă umană.

Dan Solcan cu siguranță a reușit să le arate copiilor acest aspect prețios! Poate cea mai importantă lecție în viață! Dan Solcan este profesorul și omul meu favorit, deoarece printr-o modestie deosebită și un farmec aparte, a reușit să îmi prezinte o minunată pledoarie despre cât de ușor este să fii profesor, când asta este ceea ce ți se potrivește cel mai bine!