Articole

Sorina Bradea
Sorina Bradea este Co-Fondator și Managing Partner la Thomas Romania, dar și antreprenor, trainer şi consultant în cadrul Romarketing. Totodată, Sorina Bradea este membru Fondator al Fundației Alternative și al Asociației de Resurse Umane din Oradea, Membru al European Professional Women Network, membru fondator al Clubului Rotary Oradea Art Nouveau, Membru al Comisiei Locale de Dialog pentru Educație și Învățământ.

 

Omul Sorina Bradea – un reper, o persoană de succes, o marcă în antreprenoriat, training, consultanță

Sorina Bradea spune despre ea că este un inginer pasionat de literatură, devenit antreprenor! Un om care a traversat perioada revoluției din 89 și care a sperat, tot ca mulți alții, într-o majoră transformare, nu doar schimbare.

Părinții mei, ingineri amândoi, mi-au insuflat dorința de a face orice vreau, însă cu pasiune. Pentru că așa sunt și ei! Am crescut într-o familie în care eu și fratele meu am avut parte de iubirea părinților, bunicilor, străbunicii… Și ce bine ne-a fost! Valoarea cu care am crescut din familie este că orice vrei să realizezi are nevoie de muncă. Vorba era: nimic nu îți cade din cer! Și sigur aceasta a fost pentru mine lecția pe care nu am uitat-o niciodată.

A anticipat propria nevoie de schimbare și a reacționat pozitiv la schimbările care i s-au potrivit. Și le-a refuzat pe cele care nu i-au plăcut (dar nu spunea nimănui asta!).

Sorina Bradea se consideră a fi foarte curioasă din fire și îi place să încerce ceea ce nu a mai făcut. De aceea a făcut o schimbare majoră în 1992 trecând de la învățământ (din poziția de profesor) în multinațională, ca manager de personal.

Dacă am știut ce înseamnă? Atât cât scria în anunțul de angajare. Am înțeles însă că mi se oferă o șansă și nu am voie să o ratez. Și din sute de candidați am fost printre cei 9 selectați. Și așa a început istoria mea de mediu de afaceri privat….După care am făcut următoarea schimbare majoră când dintre-un post foarte bine plătit și sigur am ales calea antreprenorialului. Si ce bucurie si provocare in acelasi timp! Dar e de bine!!

 

Ce însemnă RoMarketing și Thomas International pentru Sorina Bradea

Sorina Bradea are în portofoliul său mai multe companii naţionale, multinaţionale, dar şi intreprinderi. De asemenea, coordoneaza activităţi de inovare în business şi resurse umane.  

Cu o experiență de peste 27 de ani în HR, din care 24 în propriul business, Sorina Bradea este un nume cunoscut și respectat de toți partenerii și companiile cu care a ajuns în contact sau cu care a încheiat contracte, atât pentru implicarea sa, cât și pentru viziunea și strategiile de succes implementate.

Sorina Bradea

Romarketing s-a născut pentru că Sorina și Carmen au vrut să schimbe lumea. Și nu oricum, ci prin educație! Și nu a copiilor ci a adulților! Și pentru a continua ceea ce ne plăcea să facem: să dezvoltăm oameni și echipe. Așa că ne-am decis să preluăm firma Romarketing (înființată în 1991 de soțul meu cu scopul de a derula cursuri de marketing) și să o ducem către a forma oameni și a-i ajuta să își facă propriul marketing, sau marketingul propriei persoane cum obișnuim noi să spunem.

Acum Romarketing reprezintă una din cele mai vechi firme de training românești, care reușește în fiecare an să își surprindă clienții cu noi programe, noi idei, noi abordări. Acest fapt se întâmplă în primul rând să nu se plictisească ele de ceea ce fac și în al doilea rând pentru că nevoile clienților sunt tot mai sofisticate.

Cât despre Thomas, Sorina Bradea ne spune că este un fel de copil care a devenit adult în România din ambiția de a arăta că managementul oamenilor nu se face după ureche și intuiție, ci că putem adăuga informație obiectivă.

Când în 1998 am adus Thomas în România (era prezent deja în peste 40 de țări), am fost printre pionierii evaluării comportamentale. Astăzi este așa un fel de „cum, nu știi ce profil ai???!!!”. Adică a devenit un fel de must have. Și nu mă mai întreabă nimeni când spun Thomas dacă e vorba despre trenuleț și nici când le dau feedback dacă am legături cu mama Omida (astea sunt așa….picanterii ale pionieratului Thomas-ului în România). Am fost și aici deschizători de drumuri, poate nu am știut să profităm de acest lucru așa cum s-ar fi cuvenit, este ceea ce aș face diferit acum.

 

Rotary Club Oradea Art Nouveau, un proiect de suflet

Însă Rotary Club Oradea Art Nouveau a devenit rapid proiectul său de suflet:

De 5 ani, prin soțul meu, am fost aproape de mișcarea Rotariană. Anul trecut, împreună cu mai mulți prieteni și prietene (cei mai mulți implicați și ei în același mod), am pus bazele clubului nostru care are ca ținte principale dezvoltarea comunității prin cultură și educație. Facem proiecte frumoase, nu stăm mult pe gânduri, acționăm rapid acolo unde vedem o nevoie. Facem caritate, însă avem întotdeauna în minte și propria noastră dezvoltare. Deviza Rotary este „Servim mai presus de sine” și noi punem în practică acest principiu care ne este foarte apropiat de inimă!

Sorina Bradea

Cel mai spectaculos proiect aflat acum în derulare este participarea la renovarea Teatrului Arcadia, o clădire simbol a orașului Oradea. De asemenea, anul viitor în vacanța de primăvară va debuta tabăra Educația prin Artă, „Dă mai departe!”, destinată elevilor cu talent artistic. Rotary va aduce elite ale artei (pictori, actori, instrumentiști) care să formeze nu doar competențe tehnice ci și să pună bazele unui grup de tineri pasionați de artă ca preocupare de timp liber, nu profesie.

Particularitatea taberei noastre este că în ultima zi vom avea invitați copii cu nevoi speciale cărora elevii aflați deja în tabără le vor da mai departe din cunoștințele și pasiunea lor. Pentru că este important să învețe că valoarea fiecăruia stă în ceea ce dă mai departe, nu doar în ceea ce învață pentru sine.

 

Ce înseamnă valorile, integritatea morală și oamenii în antreprenoriat și training?

Sorina Bradea a avut de-a face de-a lungul anilor cu multe feluri de oameni și de firme. În afaceri, precum în viață, este esențial să avem încredere în cei cu care colaborăm sau devenim parteneri de afaceri. Cât de mult contează încrederea, dacă este esențială sau vitală, vom afla de la Sorina Bradea:

„În timp, unii au plecat de lângă noi, de lângă alții am plecat noi. Am învățat că acolo unde valorile nu sunt compatibile, nu se poate forța…. dragostea! Valorile nu sunt mai bine sau mai rele, sunt doar altele. Pentru noi integritatea sau a te privi în oglindă fără să îți vină să apleci ochii este foarte important. Și cei care fac parte sau au făcut parte din echipa noastră un timp mai îndelungat au acest simț al valorilor promovate de către noi. Este greu într-o firmă mică să existe alte valori decât cele ale celor care au înființat firma și care sunt activ implicate în viața de zi cu zi. Adică noi! De aceea valorile noastre din viața personală și cea de business sunt la fel.

Contează foarte mult să ai încredere în cei cu care faci afaceri, ne spune Sorina, deoarece se ajunge în primul rând să se cunoască informații confidențiale despre clienții cu care lucrează. Doar așa se pot păstra colaborări pe termen lung.

Știi piramida lui Lencioni? Cea care are la bază încrederea și abia în vârf rezultatul? Așa e și cu colaborările. Dacă baza nu se construiește pe încredere….ce așteptări să ai???!! Uneori însă oamenii te dezamăgesc, așa cum poate și eu îi dezamăgesc pe alții. Și atunci renunț poate prea ușor și mă îndepărtez.

 

Lecții, sfaturi și gânduri

Într-o lume atât de dinamică precum cea a afacerilor, relaxarea și timpul devin o problemă. Antreprenorii ajung într-un punct în care totul se învârte în jurul preocupărilor lor. Oricât de bine ar eficientiza afacerea și oricât de încredere ar fi echipa sau departamentele, un manager bun va simți mereu să fie parte activă la tot ce se întâmplă.

Fără sprijinul familiei este greu să răzbați. Nu întotdeauna viața este roz, mai ales în afaceri, în mediul instabil în care vrem sa facem performanță, uneori simți că ai vrea să depui armele….și atunci eu cel puțin mă bizui mult pe familie. Mai ales când o parte din familie, adică fiica mea, este cu mine în firmă. Da, am timp pentru mine. Doar că uneori uit să mi-l aloc. Încerc în fiecare zi să am un pic de relaxare – de exemplu acum că scriu mă relaxez!

Ca lecții învățate pe parcursul timpului, Sorina ar enumera patru și anume:

  • Nu renunța să fii tu însăți!
  • Ține-i aproape pe cei care te iubesc. Nu te vor înțelege la infinit că nu ai timp de ei!
  • Pe lume sunt sfinte familia și prietenii!
  • Dacă ție îți este bine în suflet, poți face bine și pentru alții!

Sfaturile le consideră binevenite, doar că într-o lume în care fiecare simte să încerce pe cont propriu, sfaturile devin inutile:

Câți dintre noi am învățat din succesele sau greșelile altora cu toate că toți am auzit ce grozav este să facem asta???!! Cu toate acestea cred că de la oamenii care ne sunt apropiați și care cred în noi și în puterea noastră de face ceva e bine să primim sfaturi. Chiar dacă nu le urmăm întotdeauna, cel puțin să ascultăm. În schimb nu aș asculta niciodată sfatul cuiva care nu crede în mine, al cuiva care vede doar partea goală a paharului în tot ceea ce fac. M-aș feri de acești critici de serviciu.

Sorina Bradea consideră că fiecare își creează propriile guidelineuri în funcție de ceea ce vrea să realizeze. Da, desigur pot discuta cu specialiști, coach, pentru a-i ajuta să își creioneze calea, dar este calea fiecăruia.

De aceea, nu crede în părinții care își obligă copiii să meargă pe o anumită cale…. care poate a fost dorința lor din tinerețe.

Ce înseamnă Reușesc? Pentru fiecare, reușita are altă semnificație. Ceea ce pentru cei care trăiesc în natură, și-au cumpărat case vechi și locuiesc acolo și consideră că au reușit, pentru mine s-ar putea să fie o extravaganță și să o consider un refugiu sau o nereușită. Cred că a reuși este măsura fiecăruia. Depinde ce ne propunem și cum evaluăm noi această reușită sau nereușită în viață. De exemplu eu sunt convinsă că am reușit să am copii extraordinari, care sunt minunați și ca și adulți, că am reușit, evident nu singură, să construiesc o afacere care este stabilă și crește în fiecare an, că am reușit să am o familie echilibrată bazată pe prietenie și iubire, că am reușit să am prieteni apropiați pe care oricând îi văd este ca și când ne-am despărțit ieri… Am făcut afaceri de 1 milion de euro/an? Încă nu. Este aceasta o nereușită? Eu consider că nu, pentru că încă nu mi-am propus asta! Urmează! Și dacă nu voi atinge, atunci este o nereușită financiară și va trebui să o corectez.

În concluzie, Sorina ne spune că noi suntem propria măsură a reușitei sau nereușitei. Nu vecinul, concurentul, prietenul sau neprietenul.

 

Cuvânt de încheiere

Sorina Bradea nu este doar un Managing Partner, Manager, HR, trainer sau consultant de succes. Ea însăși este un om de calitate umană care știe aprecia frumosul, simplitatea și firescul, care nu a uitat să fie alături de cei mai puțin norocoși și este o voce până și în educație.

Prin prisma acestui interviu am avut ocazia să înțeleg mai mult decât în alte dăți, că „omul sfințește locul”, iar caracterul acestuia este pur și simplu esențialul, cheia aceea magică din spatele oricărei reușite. Degeaba ar exista spontaneitatea, inteligența, viziunea, dacă nu ar fi completate de frumusețea umană, de determinare, modestie și loialitate.

Când discuți cu Sorina Bradea ai impresia că stai la masă cu un vechi prieten, care atunci când îți vorbește, te ține de mână și îți ajunge direct în suflet! Nu există nimic arogant în atitudinea sa. Doar zâmbet, bunăvoință, deschidere și mult bun simț. Cu astfel de oameni, nu mă mir că până și HR poate deveni un departament empatic.

Cristina Oțel Soul Bloom
Cristina Oțel s-a născut la Oradea, a fost manager la Oracle, este blogger, speaker, creator de podcast, soție, dar și mamă de Alex și Sara. Pe lângă toate aceste activități și responsabilități, Cristina mai are timp să fondeze, să fie trainer și coach la Soul Bloom. Cum reușește să găsească energia? Să vedem din reportaj!

 

A străluci așa cum doar tu însăți poți, este ideea care stă la baza a tot ceea ce face Cristina Oțel

Cristina Oțel s-a născut la Oradea acum mai bine de 36 de ani. Este cea mai mare dintre cei trei copii ai familiei și singura fată.

Are doi copii, Alex și Sara, exact așa cum și-a imaginat și un soț implicat cu care împarte responsabilitățile de la egal la egal.

Iubește oamenii, culorile și timpul său cu sine, citește mult, ascultă muzică și îi place să petreacă timp în mijlocul naturii.

Sunt un om simplu și am reînvățat să găsesc bucuria în lucrurile mărunte.

 

A lăsat Oracle unde a fost manager, deoarece a dorit să intre într-un proces personal de transformare

Pentru a putea să descrie acest proces, Cristina Oțel a simțit să deruleze filmul puțin, înainte de a ajunge manager.

Am avut noroc de un manager absolut minunat, care m-a încurajat și care m-a așezat pe drumul training-ului și a lucrului cu oamenii. Pe măsură ce descopeream domeniul ăsta al dezvoltării personale și profesionale mă îndrăgosteam tot mai tare, iar creșterea pe scara ierarhică a venit firesc odată cu dezvoltarea mea.

În toți anii mulți petrecuți în corporație, a avut parte de șefi care au avut încredere în ea, care i-au acordat libertate, dar a avut și un colectiv senzațional. Uitându-se însă înapoi, gândul de a încerca să lucreze pe cont propriu se tot arăta discret. Atât de discret, încât uneori, nici nu își dădea seama.

Catalizatorul deciziei de a încheia acest capitol a fost nașterea Sarei, al doilea nostru copil. Venirea ei pe lume s-a suprapus cu un proces personal de transformare în care mă aflam. Unul din rezultatele acestui proces este statutul de freelancer pe care îl am de la începutul lui 2018.

 

Blogging despre viața de mamă, parentaj conștient, dezvoltare personală și trainer de Personal Branding

Pentru Cristina Oțel, blogul a fost parte a unui exercițiu de branding personal, care a luat naștere în urmă cu aproape 6 ani. Și-a dorit un spațiu al său unde să poată scrie despre lucrurile importante pentru ea.

Țin mult la spațiul ăsta virtual și la comunitatea formată în jurul lui de-a lungul timpului. A crescut cu mine și mi-a rămas oglindă firească. Atunci când eram trainer în corporație scriam des despre teme care mă preocupau atunci. Când am stat acasă cu Sara am scris mult despre viața cu bebeluși și despre cum se simte experiența maternității. Când am devenit freelancer am scris mult despre ce trăiam atunci, despre ce învățam, asta și pentru că simțeam că e nevoie de informații pe tema asta. Și, dacă mă iau după feedback-urile cititorilor, am avut dreptate.

În ultimul an și jumătate a început să scrie tot mai mult despre viața trăită conștient, transformare personală, valori, redescoperirea de sine. De aici a rezultat și motto-ul – „Shine like only you can!”.

Înainte de a afla ce este un trainer de Personal Branding, Cristina a ales să ne explice despre cum vede ea ideea de a fi un trainer bun.

Soul Bloom

Pe de o parte, ne spune Cristina, vorbim de un profesionist care învață continuu. Se perfecționează, e pasionat de ceea ce face, caută metode pentru a facilita procesul de învățare. Este curios, organizat, un bun comunicator, știe să gestioneze întregul proces de training (care nu începe și nu se termină în sala de curs). Înțelege cum funcționează creierul și cum învață adultul.

Pe de altă parte, contează și felul în care se poziționează în relația cu participanții la cursurile sale. Să fie cu mintea deschisă, să nu plece de pe o poziție de „eu le știu pe toate”, să nu își propună să își impună punctul de vedere. Să se concentreze pe participanți și pe nevoile lor, nu pe ale sale, să pună mai multe întrebări, să asculte mai mult. Să personalizeze materialele și modul de livrare în așa fel încât să atingă cât mai multe preferințe de învățare. Să fie empatic, relaxat și să știe să creeze un mediul propice învățării.

Dacă e să intrăm în detaliu pe o anumită temă, Personal Branding de exemplu, aș mai adăuga nevoia să fi trecut prin ceea ce prezintă, să fie un exemplu de om care stăpânește arta branding-ului personal, să aibă povești proprii despre succes și despre lecții învățate, despre ce a făcut concret, cum și de ce. Să știi teoria nu e suficient.

 

Ce este Soul Bloom și ce înseamnă soloprenor?

Cristina Oțel caută mereu căi prin care să îi ajute pe cei pregătiți să pornească pe drumul conștientizării. Pe lângă workshop-uri, ședințe de coaching, articole pe blog sau pe site-ul Soul Bloom, evenimente la care este invitată să vorbească, a creat un grup de Facebook, Părinte conștient. S-a format o comunitate frumoasă de oameni preocupați să crească și să își îmbunătățească relația cu ei înșiși și cu cei din jurul lor.

Cristina Oțel

Cel mai nou proiect al Cristinei este podcast-ul Pauza de Bine, continuarea unei serii îndrăgite de articole de pe blogul său.

Soul Bloom e umbrela sub care îmi desfășor activitatea de trainer și coach. Pe lângă faptul că aceste două cuvinte sumarizează perfect misiunea mea ca profesionist, am avut nevoie de un proces de rebranding. Vezi tu, după ani de zile de scris aproape zilnic despre subiecte legate de viața de părinte îmi creasem o reputație puternică de blogger de parenting, lucru care nu mă deranja, dar era doar o parte mică din cine sunt și ce fac. Experiența mea profesională, expertiza mea, toate certificările mele sunt din sfera de training și coaching. Asta e ceea ce știu să fac cel mai bine și ce mă reprezintă cel mai fidel. Workshop-urile pe care le creez și le livrez au ca și numitor conștientizarea de sine și combină, printre altele, elemente din neuroștiință și psihologie pozitivă. Soul Bloom e despre cum ieșim din capul nostru, unde petrecem prea mult timp dacă mă întrebi pe mine și cum facem să auzim ce vrea sufletul, e despre a trăi conștient, aliniat cu valorile noastre, despre a da la o parte toate straturile de condiționare cu care am crescut și despre a străluci așa cum doar noi o putem face.

Prin tot ceea ce face, Cristina Oțel a devenit un reper pentru multă lume care o citește, o urmărește pe blog, la evenimente, pe pagina de facebook, lucru care ar putea să ambiționeze sau să responsabilizeze. Din acest motiv, am fost nespus de curioasă să văd ce simte ea în legătură cu acest aspect.

Sunt recunoscătoare pentru încrederea pe care oamenii mi-o acordă indiferent de pălăria pe care o port – coach, trainer, speaker, blogger, creator de podcast. Da, e o mare responsabilitate, trebuie să fii atent la ce mesaje transmiți și cum. Feedback-ul mă ambiționează să merg mai departe chiar și atunci când îmi e greu. Mă bucur că mi-am găsit vocea și plănuiesc să o folosesc cum pot eu mai bine. Cât despre influență, cred că fiecare dintre noi e influencer pentru cineva.

 

Cristina Oțel despre iubire în ceea ce facem

Pentru Cristina Oțel contează să facem ceea ce iubim. Consideră că este mai degrabă responsabilitatea fiecăruia dintre noi să descoperim lucrurile care ne energizează, care ne fac inima să cânte de bucurie și să facem pași concreți pentru a le include cât mai des în programul nostru. Nu neapărat ca job sau carieră, dar măcar ca hobby.

Trăim vremuri nemaivăzute când vine vorba de accesibilitatea informației. Găsești aproape orice pe internet. Sunt foarte multe site-uri și bloguri cu conținut valoros, dar sunt și multe surse în care nu poți avea încredere. Există multă creativitate, multă libertate de exprimare, dar și mult plagiat și bullying. Cred că e foarte important să ne alegem cu grijă paginile pe care le urmărim și să trecem informația prin filtrul propriu, să luăm lucrurile care rezonează cu noi, care ne ajută.

Lecții de viață sunt multe pe care le-a învățat, dar ne enumeră doar trei, pe care le consideră valoroase:

Oamenii văd ceea ce sunt pregătiți să vadă și nu e treaba mea să îi conving de nimic. Chiar dacă nu putem alege emoțiile pe care le simțim, putem alege ce gândim și cum acționăm. Împlinirea noastră nu e treaba copiilor noștri.

Nu mai dă sfaturi de ceva vreme deoarece ecuația „cu sfatul meu + responsabilitatea altcuiva dă cu virgulă.” Acum că știe în ce fel, preferă să pună întrebări care să îi ajute pe ceilalți să vadă lucrurile într-o lumină nouă, care să le crească nivelul de conștientizare.

Cred că viața are nevoie de oameni care să dezvețe tot ce nu îi reprezintă ca să poată deveni cine s-au născut să fie, de oameni care se vindecă pentru a nu răni mai departe, de oameni care petrec timp cu ei înșiși ca să înțeleagă ce îi mișcă, ce le place, cine sunt și de ce sunt. Dacă ai această claritate va fi mai simplu să îți dezvolți autodisciplina care, la rândul ei, te va ajuta să reușești.

Melania Medeleanu MagiCAMP

După mai bine de 20 de ani de televiziune, pe Melania Medeleanu o găsim astăzi în ipostaze total diferite. Este membru fondator MagiCAMP, logoped, trainer pasionat de dicție și de public speaking, voluntar Barretstown Camp, Irlanda, în anul 2014.

 

Deși s-a retras de trei ani din televiziune, pe Melania ne-o amintim cu plăcere din zilele în care apărea pe micul ecran. A fost mereu în atenția publică, în fața camerei de luat vederi, a telespectatorilor și și-a dedicat mai bine de 20 de ani visului său frumos de a fi parte din televiziune. Orice pas, însă, trebuie urmat de altul mult mai mare. Așa a făcut și Melania! Un pas către ea însăși, altfel decât a fost până atunci. 

 

Melania Medeleanu, dincolo de camerele de luat vederi, scenă și public

Melania provine din Berceni, un cartier pe care l-a bătut cu piciorul sau cu bicla pe fiecare străduță în parte. Acolo a jucat fotbal și șah, acolo a adunat căței de pe străzi, ba chiar și un arici. Tot acolo a cântat de dimineața până seara pe vremea când credea că va fi o mare artistă.

Dar cele mai vii și mai frumoase amintiri le păstrez din Talpigiul bunicilor, de unde-mi culegeam roșiile din grădină, spărgeam pepenele de prispă, pescuiam la baltă sau mă jucam în țărână până seara târziu, mergeam la slujbă Duminică de Duminică și pălăvrăgeam moldovenește în amuzamentul bunilor mei, pe care i-am venerat de-a dreptul.

Atunci când este întrebată despre televiziune, i se pare că vorbește despre o altă viață. O viață pentru care este recunoscătoare și care a pregătit-o pentru ce face acum în plan profesional. Miile de ore de live-uri, de interviuri, de breaking news-uri au ajutat-o să înțeleagă cum arată comunicarea valoroasă și să construiască media trainingurile pe care le susține azi.

Notorietatea care a venit la pachet cu televiziunea a obligat-o să iasă din căsuța sa de om timid, să testeze scena, să înfrunte privirile curioase. Uneori, spune Melania, trebuia să se ciupească pentru a fi sigură că e adevărat. Astfel, a ajuns să-i placă să vorbească în fața publicului și să țină cursuri de dicție și public speaking.

Mă întrebai de vis din copilărie. Da, televiziunea a fost un vis din copilărie, dar am înțeles la un moment dat că multe alte visuri erau atât de bine ascunse în mine, încât am uitat de ele. Abia când mi-au ieșit în cale câțiva oameni care nu se mai opreau din întrebat am început să le scot la lumină. Printre ei, Mirela Oprea, un om pe care e musai să-l cunoașteți – împreună cu care am construit un curs care mi-e tare drag – Public Dreaming, o combinație de Dream Management și Public speaking. Mirela îi ajută pe oameni să-și descopere visurile, iar eu să le pună în cuvinte. Abia aștept Septembrie, când va avea loc prima sesiune a acestui curs.

 

Șase ani alături de MagiCAMP și de copiii cu afecțiuni oncologice

Se fac deja șase ani de când MagiCAMP și-a deschis porțile pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Erau 32 de micuți în două săptămâni de tabără. Peste 700 de copii le-au trecut pragul până acum, numai anul acesta aproape 300. Un proiect care s-a născut doar din dorința de a face așa încât să le fie puțin, măcar puțin mai bine.

Când l-am întâlnit pe Vlad Voiculescu el visa deja de multă vreme la un spațiu de joacă la greu pentru acești copii. Să visezi alături de cineva poate să facă lucrurile mai simple. Așa că atunci când am început să visăm în doi, visul s-a transformat în realitate. Iar când ni s-au alăturat și alții, mulți, mulți alții, visul a căpătat proporții la care nu ne mai așteptam. Am zice că proiectul ăsta nu ne mai aparține. E deja al sutelor de voluntari, sponsori, medici, copii, părinți care au crezut în el, au crezut în noi și ne-au ajutat să-l ducem mai departe.

MagiCAMP

Azi MagiCAMP nu mai este doar despre tabere, ci și despre ajutorul material concret pe care îl oferă cei din cadrul proiectului, lună de lună, copiilor și familiilor lor. Vorbim despre pachetele lunare care pleacă acolo unde e nevoie – MagicBOX, de cazare gratuită pentru părinții care vin cu copiii la marile centre oncologice din țară – MagicHOME, la consiliere sau terapie atunci când, copil sau părinte, simt cum lumea lor se prăbușește.

 

Melania Medeleanu: „Să poți să fii o părticică din ce îi face pe oamenii ăștia puțin mai puternici e un privilegiu!”

Oamenii se tem să accepte, iar uneori refuză să ajute sau să se implice. Se spune despre lucrurile pe care nu le cunoști că nu au cum să te atingă. Copiii aceia însă, au nevoie de noi toți, de zâmbetul nostru, de empatia noastră, de participarea noastră așa cum putem sau simțim noi. Fiecare suflet de ajutor poate fi vital uneori pentru ei!

Fiind și eu în urmă cu mai mulți ani implicată în astfel de campanii, mi-am dorit să știu care sunt lecțiile pe care copiii le-au predat celor de la MagiCAMP. Astfel de proiecte și implicări ne schimbă viața, ne oferă alte viziuni asupra bolii, copiilor și a tot ce implică acest lucru.

Am învățat o mulțime de lucruri de la ei, dar poate cele mai prețioase sunt lecțiile despre curaj și despre importanța lui azi. Felul în care luptă ei pentru viață, pentru fiecare clipă mă face să mă rușinez uneori de lașitățile mele și de resemnarea cu care întâmpin unele vești. Cât despre AZI, scriu aceste rânduri din biroul nostru de la MagiCAMP. În fața mea e un panou pe care sunt fotografiile unor copii pentru care AZI s-a terminat brusc. Când mă uit la ei simt nevoia să-mi fac provizii de azi. Știu că nu pot să iau la pachet așa că încerc să pun în AZI ce am mai bun.

Ascultând-o pe Melania Medeleanu, nu ai cum să nu te trezești parcă dintr-un vis, de parcă totul până atunci era un fel de lume paralelă. Suflețelele de la MagiCAMP au în toată lupta și disperarea lor alături, un înger. Așa îi spun eu, Melaniei. Și totuși, răspunsul ei mi-a venit ca o lecție de frumusețe și înțelepciune pe care am să o iau foarte serios în calcul de astăzi.

MagiCAMP

Dă-mi voie să fac o modificare în întrebarea ta: am întâlnit câțiva îngeri în viața asta. Și niciunul nu arăta ca mine. Cred în îngeri, dar mi-e teamă că, chiar și cu bună credință, folosirea excesivă a termenului poate crea confuzii și n-o să mai știm să-i recunoaștem. Eu mă străduiesc să fiu acolo când e nevoie de mine și unde simt că pot să fiu de folos. Și e o tendință pe care am observat-o din ce în ce mai des în ultima vreme. Pe cât de urâcioase și nefericite sunt știrile pe care, pe bună dreptate, le tot dezbatem, pe atât de mare e nevoia oamenilor de a avea un rost. Și ce poate fi mai plin de sens pe lumea asta decât să ajuți pe cineva care se află la ananghie?

 

Iubirea vindecă și ne ajută să înfăptuim uneori miracole

Poate iubirea vindeca? Complexă întrebare. Iubirea poate să vindece, dar în egală măsură poate să rănească. Și am constatat că, în niciunul dintre cazuri, nu prea te poți opune. Când apare, intensitatea ei spulberă totul în cale și poate fie să panseze și să așeze în noi încredere și frumos, fie, dacă e vorba despre o dragoste toxică, poate să distrugă încrederea în propriile forțe, încrederea în oricine încearcă să se mai apropie de tine. Să întâlnești iubirea, îmi pare că ține în bună măsură de noroc. S-o păstrezi, abia asta e în curtea ta și e cu muncă.

Despre importanța iubirii în tot ceea ce facem, Melania ne-a spus că ajută deoarece este mai simplu să faci ceva ce iubești. A întâlnit și oameni foarte pricepuți și respectați într-un anumit domeniu din privirea cărora lipsea însă bucuria, pasiunea. Pe termen scurt poate că nu e o problemă, dar Melaniei i se pare foarte trist să faci toată viața ceva ce nu-ți place.

Melania Medeleanu

Care este reversul medaliei?

Mă înfurii când asist la o nedreptate, mă scoate din minți incompetența oamenilor puși în funcții cheie, mă enervează lipsa de compasiune, verdictele date fără argumente, mitocănia, grobianismul. Și când mă enervez acționez cumva. Mi se pare important ca furia, de care, din păcate, avem parte cu toții – mai ales în ultima perioadă, să nu rămână la stadiul de emoție negativă care te macină – furia are o energie uriașă care, canalizată corect, poate schimba lucruri – poate duce la schimbări de legislație, la schimbări de atitudine, la acțiuni menite să îndrepte tot felul de contexte. Dacă o lăsăm să se irosească am pierdut de două ori: în plan personal emoția asta a săpat în noi, în plan social mai ratăm o ocazie de a ne transforma comunitatea într-un loc mai bun.

 

Melania Medeleanu: „Indiferent cum vei acționa, ai grijă să nu faci rău!”

Din fericire, Melania Medeleanu își permite să fie ea însăși cea mai mare parte din timp, nu doar acasă, într-un spațiu securizat.

Atunci când în tine se aliniază și gânduri și emoții și acțiuni, nu mai ai nevoie de măști. Mai spun lucruri pe care le regret apoi, mai fac și tâmpenii, dar prefer o astfel de asumare decât să port mereu o mască zdravăn lustruită, doar pentru că e mai atrăgătoare din punct de vedere social. Cât despre timp…am fost mereu în criză de timp și probabil că voi fi pe fugă toată viața. M-am împăcat cu gândul. Pe de altă parte, aproape tot ce fac îmi aduce satisfacții, așa că timpul ăsta e, în mare măsură și pentru mine.

Melania Medeleanu

Melania nu dă sfaturi deoarece după un timp a înțeles puterea principiului „trebuie să văd cu ochii mei” și a încălcat mai toate sfaturile pe care le-a primit de-a lungul timpului. Pe cele mai multe dintre ele se chiar bucură că a avut inconștiența să le ignore – au fost pragul de sus de care avea nevoie să dea cu capul ca să crească mare. Pe altele însă, îi pare rău că nu le-a ascultat deoarece ar fi scutit ceva timp și eșecuri.

Singura sugestie pe care-mi permit s-o dau e: Dacă tot s-a nimerit ca într-o zi să fi apărut într-o lume atât de spectaculoasă și de pestriță, fă bine și trăiește. Pe ici pe colo pune mâna și fă curat, pe ici pe colo mai deranjează câte ceva, să iasă din monotonie, dar indiferent cum vei acționa, ai grijă să nu faci rău. N-o să-ți iasă întotdeauna și o să fii nevoit din când în când să-ți ceri iertare. Asta e o formă de curaj. Curajul te va face să te simți liber. Pe scurt: Fii liber, implicat și responsabil. Nu e garanția fericirii, dar e o șansă să-ți găsești rostul.

 

Cuvânt de încheiere

Stând la aceeași masă a gândurilor și a firului cu Melania, poate fi o revelație pentru oricare dintre noi. Are o înțelepciune aparte. Aceea a sufletului și a conștiinței. Este un om frumos de la suflet la chip. Un om care trezește, care pune pe gânduri, care îți amintești că ești o ființă emoțională. Și este bine! Doar simțind, putem realiza cât de fragili și puternici suntem!

Mi-am amintit apoi, ce a spus despre îngeri. Și este adevărat că acesta este un sens al nostru ca umanitate și ar fi al nostru ca societate și individ, fiecare în particular, dacă uneori nu ne-am înstrăina de emoție. Și este adevărat că folosirea excesivă a unui cuvânt poate îndepărta de esența acestuia, dar chiar dacă este greu să recunoaștem, îngerii aceștia se simt. Așa cum simțim iubirea, sau căldura soarelui pe chipul nostru.

Iar tu, Melania, exact acest sentiment îl oferi! Nu îți văd aripile, dar asta, pentru că unii îngeri sunt doar oameni, iar asta îi face deosebiți, remarcabili și de excepție!

Cum poți să te implici? MagiCAMP funcționează în proporție de 90% datorită voluntarilor care îi sunt aproape. Îi poți ajuta și tu ca voluntar, poți să donezi, să le vorbești prietenilor tăi despre proiect și să-i implici sau chiar poți să faci strângere de fonduri pentru MagiCAMP.

Dacă vrei să susții asociația MagiCAMP sau ai orice întrebare legată de modul în care investesc fondurile donate, nu ezita să îi contactezi la contact@magicamp.ro.

Daniel Matei Impact Hub

Un accident grav i-a afectat funcțiile motorii, dar i-a păstrat neatinsă personalitatea simplă, caldă și fără aere. Pe mulți i-ar fi dărâmat, în timp ce pe Daniel Matei l-a ajutat să înțeleagă că viața în sine este un dar. A început să trăiască mai bine, iar acum este artizanul unor proiecte interesante în cadrul Impact Hub.

 

Vise și alegeri

Daniel Matei a început cursurile la facultatea de Cibernetică din cadrul ASE, dar nu a apucat să le termine. Apoi a continuat cu domeniul marketingului pe care s-a și specializat.

Când era mic, visele sale erau mărețe, dar ușor schimbătoare. De exemplu, prima dată și-a dorit să fie polițist „cu căciulă”, adică să nu stea în frig pe stradă, ci în mașină la căldură.

Mai târziu, după ce a participat la concursul Sanitarii Pricepuți, a crezut că menirea sa este să devină medic. Însă când a leșinat în spital pentru prima dată și-a dat seama că nu poate face asta.

Odată admis la facultate a crezut că menirea sa reală este domeniul IT, dar nici aici nu a fost așa. Când a descoperit AIESEC lucrurile au luat cu totul altă turnură.

Daniel Matei își găsise locul și descoperise ceea ce îi place să facă, iar astăzi ia parte la un proiect la fel de ambițios.

Daniel Matei Impact Hub

Matei.biz – marketing pentru antreprenori

Daniel Matei este numele din spatele matei.biz, un site de educație în marketing.  Când a lansat proiectul, pe piața românească era o intensă nevoie de formare în domeniul marketingului online.

Antreprenorii mici și mijlocii aveau nevoie de informații pentru a-și dezvolta afacerea. Deși existau cursuri destinate specialiștilor, antreprenorii nu primeau aceeași atenție. Aveau mare nevoie de ajutor în promovare, iar aici intervenea Daniel Matei. Și-a dorit să le ofere posibilitatea de a-și gestiona singuri campaniile sau să învețe cum să lucreze cu un specialist.

Este vital ca antreprenorul să știe să externalizeze serviciile în deplină cunoștință de cauză. Proiectul a funcționat 2-3 ani, iar la cursurile organizate au participat câteva sute de antreprenori și manageri de marketing din IMM-uri.

Deși a fost mereu încurajat să continue, proiectul este momentan pus pe pauză deoarece a decis să se dedice total Impact Hub.

Daniel Matei Impact Hub

Impact Hub – locul unde se întâmplă lucruri

În 2010, Daniel Matei a început să lucreze cu echipa care își propunea să lanseze Impact Hub. Mai întâi ca marketer online, apoi a preluat întreaga parte de comunicare, iar timp de 2 ani a gestionat activitățile din capitală ca manager operațional.

Anul 2019 îl găsește în zona de business development, unde se simte cel mai bine. Din punctul său de vedere, acest rol este „o punte între diverse organizații ce își doresc să inoveze cu ajutorul antreprenorilor și soluțiile pe care startup-urile din România le pot propune la provocările întâlnite.”

Impact Hub este locul unde freelancerii și antreprenorii se întâlnesc și discută, dezbat, colaborează. La început erau pionieri în domeniu, dar în timp rolul lor a devenit unul de conector între diferiții actori din ecosistemul antreprenorial.

Noile generații de antreprenori sunt încurajate și susținute cu resursele de care au nevoie pentru a reuși. Mai mult, sunt ajutați să depășească teama de eșec, motivul principal pentru care startup-urile din România nu se dezvoltă, conform unui studiu desfășurat de Impact Hub alături de EY.

De aceea, Impact Hub dorește să încurajeze antreprenorii să înceapă o afacere și apoi să aibă instrumentele necesare pentru șanse de reușită cât mai mari.

Daniel Matei: 3 sfaturi pentru succes

  1. Succesul nu este țelul unei afaceri, ci impactul pe care acea inițiativă îl are este poate cel mai important. Nu vorbim doar de impact social, ci vorbim de impact economic, impact de mediu, de impactul asupra viitorilor angajați sau asupra viitorilor clienți.
  2. Alegerea domeniului să se facă din prisma cunoștințelor sau a pasiunii.
  3. Să învățăm să colaborăm! Ca națiune unită de aceeași cultură, ne-am dezvoltat o adversiune pentru colaborare. Privind colaborarea ca pe un element negativ, ne este teamă că dacă vom spune cuiva ideea, ne va fi furată. Ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că nu ideea în sine, ci implementarea ei este cea care face diferența.

Pentru a dezvolta o afacere în mod rapid trebuie să cerem feedback în stadiile incipiente, să abordăm potențiali clienți sau să căutăm mentori. Clienții ne vor da o idee dacă produsul sau serviciul este dorit, iar mentorii ne pot ajuta să creștem.

 

Momente cruciale în viața lui Daniel Matei

Acum câțiva ani, Daniel Matei a avut un accident peste care nu ar fi putut să treacă fără ajutorul familiei și prietenilor. Deși acum merge sprijinindu-se în cârje, se bucură de viață poate mai mult decât alți oameni complet sănătoși.

Acum declară că oamenii l-au ajutat cel mai mult. Cel mai important ajutor a venit din partea „tribului” care l-a susținut într-un proces de vindecare nu tocmai ușor.

Uneori, un moment „zguduitor” în care omul este pus față în față cu moartea îi schimbă atitudinea.

Sunt mult mai ancorat în ceea ce trăiesc acum, nu mai privesc la fel de mult înapoi și mă concentrez pe ce mi se întâmplă în prezent.

Motivația personală ține de personalitatea fiecăruia, de aceea este de datoria sa să găsească resorturile interioare sau exterioare de motivare zilnică. Daniel Matei pornește de la faptul că trăiește o nouă zi, iar din acest punct depinde doar de el să facă puțin mai mult în fiecare zi.

Motto-ul său, care îl înspiră în această perioadă a vieții, este cel de la Samsung -„Do What You Can’t”.

Daniel Matei Impact Hub

Aș folosi un clișeu și aș spune că viitorul este acum însă dincolo de clișeul acestei expresii, chiar cred în asta. Este foarte important să fim ancorați cu adevărat în prezent, să nu ne uităm cu așteptări înalte la viitor. Dar mai ales să nu trăim pentru viitor pentru că lucrurile se pot schimba în orice moment.

Dacă îl auzi vorbind Daniel Matei, vei remarca un calm imperturbabil. Debordează de o blândețe uimitoare, atât în vorbă, cât și în gesturi. Cunoștințele sale trec mult peste exprimarea domoală de ardelean, iar fizionomia sa denotă un optimism nelimitat.

Dr Corina Balan

A fost un medic ca oricare altul în sistemul medical românesc. A experimentat traume personale, depresii, munca în corporație cu plusurile și minusurile sale. De 7 ani, și-a regăsit libertatea, fericirea și starea de bine, datorită unui sistem uneori hulit în România dar care, iată, pentru unii oameni funcționează foarte bine. În cele ce urmează detaliem toate cele de mai sus, împreună cu dr Corina Bălan – una din cele mai puternice voci din marea familie Forever Living Products.

 

Da, vorbim exact despre Multi-Level-Marketing! Poate că ați avut ocazia să participați la genul acela de întâlniri unde o mână de oameni arată cât de bine se simt în pielea lor. Tot ce au visat ei, li s-a întâmplat datorită acelui MLM. Și tu poți ajunge pe scenă, trebuie doar să deschizi o ușă…

Mie mi s-a întâmplat prin facultate și am plecat cu un gust amar. Măcar am fost cu câțiva colegi de liceu și am încheiat seara frumos, la o bere. A fost plăcut să ne revedem și să concluzionăm că noi nu vom încerca niciodată să convingem 4, 8, 16, 32 etc cunoscuți să facă așa ceva.

Pe dr Corina Bălan o cunosc de câteva luni. Pe lângă energia și entuziasmul care o urmează peste tot, am fost frapat să observ că, în niciuna din întâlnirile noastre, nu a încercat să mă convingă să fac acel pas. Or știm foarte bine că succesul în MLM se datorează în primul rând noilor consumatori…

Cumva, mi-a stârnit curiozitatea de a înțelege și partea cealaltă a baricadei. Ce fel de oameni intră în acest sistem? Este chiar atât de frumos să trăiești din MLM? Cât este mit și cât realitate? Și iată ce am aflat…

 

Amintiri din Ploiești, București și Brașov

Cu mândrie în glas, Corina își începe depănarea amintirilor spunându-mi că este „republicancă” din Ploiești. S-a născut în 4 noiembrie 1967, în luna a șaptea, o primă dovadă a nerăbdării care o caracterizează și azi.

Pe la 16 ani, s-a produs declicul. Nașa ei, Tia, s-a îmbolnăvit grav, iar Corina a simțit că medicii ar fi putut face mai mult pentru ea. Și-a spus că ea va fi altfel, că va da tot ce se poate pentru a vindeca un om.

Numai că admiterea la Facultatea de Medicină din București era foarte dificilă la acea vreme. A reușit abia după trei ani de la absolvirea liceului, după multe zile și nopți de stat în casă învățând cele mai mici detalii. Între timp, pentru că refuza să fie întreținută, a obținut un post de suplinitor de fizică, la o școală dintr-un sat de lângă Ploiești.

În prima vacanță după anul 1 de facultate, în anul 1990, Corina trebuia să urmeze un stagiu de practică într-un spital. Împreună cu o colegă, a ales Crucea Roșie, pentru că varianta clasică părea doar o pierdere de timp. Așa a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov.

Până înainte de 1989, pentru că nu aveau cu ce susține și trata copiii, medicii au găsit soluția de a-i reechilibra nutrițional rapid: microtransfuzii și așa s-a ajuns la contaminări multiple cu HIV și alte boli cu transmisie prin sânge. Și acolo, ca în multe spitale din țară, erau mulți copii bolnavi de SIDA, de la nou-născuți la 5-6 ani. Erau considerați paria, malnutriți, mulți dintre ei părăsiți inclusiv de familiile lor. Celor din personalul medical le era frică să nu se contamineze. Atunci, susținuta și educată de Crucea Roșie, m-am decis să mă ocup și de informarea personalului. Dimineața eram infirmieră, după amiaza educator.”

Ea, o studentă de anul 1, mică și negricioasă, ținea prelegeri personalului medical din întregul spital… De la personalul de curățenie la directori de Direcție Sanitară și doctori… A avut succes nu pentru că vorbea din cărți, ci mai ales datorită exemplului personal. Demonstra mereu empatie față de acei copii, arăta că nu îi este teamă că se va contamina. După această experiență, Corina și-a învins pentru totdeauna teama de a vorbi în public.

 

Cum să te desprinzi de un sistem bolnav

Ajungem cu povestea în 1995, când Corina termina facultatea și dădea naștere fetiței sale, Iulia. Într-un an greu, cu multe provocări, Corina eșua la examenul de rezidențiat.

A obținut repartiția la spitalul CFR din Ploiești. De asemenea, de 2 ori pe lună făcea consultații pediatrice într-un sat din apropiere. Corina Bălan își amintește cum mergea cu tanti Getuța pe bicicletă prin sat pentru vaccinări: în dispensar, „dacă dezbrăcai un copil, exista risc mare de infecție…”

Doi ani mai târziu, avea să obțină în sfârșit rezidențiatul pe chirurgie. După atâta timp de studiu, de pregătire, de gărzi de noapte și consultații la sat în condiții mizere, Corina era obosită. Banii nu îi ajungeau niciodată pentru cărțile necesare și nici pentru navetă. Exista pericolul real de a nu avea cu ce să-și crească fetița.

Acum, aspectul financiar s-a rezolvat cât de cât, însă nu și nivelul de epuizare. Mulți medici suferă de fenomenul de burn-out. Din cauza aceasta, se transformă în roboți și pierd din empatie. Tratează un pacient ca și cum ar schimba piese la o mașină de spălat. Și vorbesc din experiențe proaspete avute cu părinții mei prin spitale. Nu e vina lor, din păcate standardul la facultate a scăzut. Absolvenții sunt bine pregătiți din punct de vedere tehnic, însă cei buni pleacă în străinătate iar cei rămași păcătuiesc la capitolul compasiune și comunicare cu pacientul.

Decizia luată în acea perioadă, spune Corina Bălan, a fost al doilea moment de cotitură, după pierderea nașei sale. Cu sufletul îndoit dar cu gândul la viitorul său și al familiei, s-a îndreptat către industria farma.

 

Dr Corina Bălan: „80% din medicamente sunt promovate pe aspecte mercantile!”

Pentru Corina, au urmat 13 ani de corporație, în cele mai variate domenii farma. A fost reprezentant medical, mereu prin spitale, cabinete medicale și farmacii. A fost responsabilă de echipe de neurologi din 5 județe și erau perioade în care aduna chiar și 50.000 km pe an la volan!

A încercat chiar și o investiție de 15.000 euro într-o farmacie în mediul rural sau distribuție de sterilete pe cont propriu.

În 2007, un afacerist bulgar i-a propus să se ocupe de intrarea pe piața din România. Corina Bălan a fost primul angajat Naturpharma și s-a ocupat de tot: de la amenajare birou și „dat cu mopul” până la recrutări, promovare sau contracte cu distribuitorii. Ea este cea care a înregistrat în România Cicatridina, celebra formulă de cicatrizare a pielii, bazată pe acid hialuronic.

Când am ales provocarea Naturpharma, luasem deja decizia de a nu mai promova vreodată medicamente clasice. Mi se părea că nu îmi mai respect jurământul de medic. 80% din medicamente sunt promovate pe aspecte mercantile, de către doctori care preferă anumite branduri datorită congreselor la care sunt trimiși. Foarte puțini prezintă reacțiile adverse, ceea ce pentru mine ca medic este inacceptabil.

Au fost ani excelenți din punct de vedere profesional. Corina a înțeles dedesubturile industriei, cum trebuie să te comporți în relația cu decidenții. Îmi explică, de exemplu, că un medicament ajunge în top-uri de vânzări dacă sunt îndepliniți trei factori: discount la doctori, discount la distribuitori, discount la farmaciști. Și pentru că se descurca cu primele două categorii, a fost șansa perfectă de a-și testa din nou abilitățile de trainer. Corina Bălan livra formări pentru farmaciștii unor lanțuri, iar produsele Naturpharma ajungeau pe rafturi, pentru că așa toate condițiile erau îndeplinite.

Pe plan personal, însă, lucrurile nu arătau la fel. În două rânduri a fost foarte aproape de o intervenție la coloană, dar s-a salvat datorită suplimentelor și kinetoterapiei. Au eșuat atât prima căsnicie, cât și farmacia privată. Relația dificilă cu ginecologii pentru vânzarea de sterilete îi provoca mereu stări de anxietate majoră, specific sindromului de burn-out.

A trebuit să renunțe și la Naturpharma, din cauze unei agente de vânzări de 21 ani care își făcea mereu targetul cumpărând (?!) produsele din portofoliu. Era apreciată de proprietarul afacerii și a simțit că o poate promova, în detrimentul Corinei…

 

De la fundul sacului la libertate financiară, via Forever Living Products

Doi ani de zile, Corina a trăit din rezervele din perioada corporatistă. Și-a tratat coloana cu suplimente, s-a bucurat de adolescența fetiței, de libertate. L-a cunoscut pe Laurențiu, actualul soț, alături de care, treptat, începea să reclădească o familie. Și totuși, rezervele se cam terminau.

În februarie 2012, o prietenă m-a invitat la o sesiune gratuită de înfrumusețare. Mi-a povestit despre Forever și cum pot construi o afacere din așa ceva. Nu am fost sigură că vreau să fac asta, deoarece percepeam MLM-ul ca ceva agresiv, umilitor și necinstit.

Și totuși, care erau opțiunile? Rezervele se cam terminau. Afacerea cu sterilete a trebuit închisă și era hotărâtă să nu se mai întoarcă niciodată în farma.

Dr Corina Bălan

În acea perioadă, lucra în asigurări, însă venitul era foarte mic. Avea de întreținut o casă, o educație a unei adolescente cu doar 1200 lei/lună. Și atunci și-a spus să încerce, pentru că nu avea ce pierde. Să vedem ce a descoperit:

MLM profesionist înseamnă altceva decât agresivitate și câștiguri nemuncite. Cel puțin în versiunea Forever. Înseamnă să dai un exemplu, să fii ceea ce „vinzi”: produsul acelui sistem și ca sănătate și ca activitate. Înseamnă respect și devotament față de oameni, pregătire, dezvoltare continuă. Aici, nu există „nu știu”, înveți în fiecare zi. Am avut surpriza să constat că toate acestea nu sunt doar niște valori pe un perete. Toți cei cu care am intrat în contact în acești șapte ani cred cu tărie și fac toate aceste lucruri.

Nu i-a luat mult Corinei să treacă de la statutul de consumator la cel de antreprenor. Însă ce e cel mai spectaculos de-abia acum urmează: până în decembrie 2012, Corina urcase deja patru nivele în ierarhia Forever!

Corina Bălan a ajuns la statutul de manager pentru că, conform planului de marketing, timp de două luni consecutive, echipa sa și-a îndeplinit targetul de vânzări de aproximativ 120.000 lei. Partea interesantă e că vânzările cu echipa din ultima lună de calificare a fost de 89.000 lei si făcute în decembrie, când de obicei oamenii se gândesc la tăiatul porcului sau toaleta de Revelion.

Greu? Ușor? Aflăm imediat:

 

Mit versus realitate în sistemul MLM

Ca să intre în sistem, a fost necesară o investiție inițială de 2000 lei, sumă încă valabilă pentru orice start în antreprenoriatul Forever. Corina și Laurențiu au decis să lucreze împreună, pe același cont. Evident că nu le-a fost ușor să ajungă la acest nivel de vânzări lunare, în aproximativ jumătate de an. Cheia a constat în faptul că au ieșit din zona de confort, și-au propus să atingă acel nivel de manager și au reușit.

Corina Bălan îmi arată că un profesionist în network marketing trebuie să demonstreze trei lucruri:

Mulți cred că vânzarea MLM se face bătând din ușă în ușă. Nimic mai fals! Primul pas este să consumi chiar tu acele produse și să îți placă. Abia apoi vei realiza o promovare autentică. Vei povesti despre experiența ta cu produsele, vei fi autentic, fără să agresezi. Munca de MLM-ist este de fapt munca prin care faci orbii să vadă și surzii să audă. Menirea mea e să învăț oamenii să se simtă mai bine, să arate mai bine, să câștige mai bine. Doar dacă vor!

Puterea exemplului. Autenticitate. Oportunitate. Cam asta pune pe masă un antreprenor Forever Living Products. La asta se adaugă dezvoltarea sa umană și profesională. Totul îmbrăcat într-o stare extraordinară de bine, împlinire personală și viață sănătoasă.

Corina și Laurențiu sunt și astăzi la nivelul de manager. Mă surprinde faptul că nu au mai avansat în ierarhie, dar înțeleg imediat de ce. După acel moment decembrie 2012, s-au concentrat pe consolidarea rețelei proprii. Corina și-a pus în valoare abilitățile de trainer și a devenit lifestyle mentor, susținând periodic training de produse, de promovare sau seminare de sănătate livrate tuturor membrilor Forever, indiferent de echipa din care fac parte.

Dar, cel mai important, s-au bucurat de beneficiile unei vieți libere. Au călătorit prin toată lumea, și-au construit o casă, și-au schimbat stilul de viață. Puterea exemplului…

A propos de agresivitate: avem prieteni care ne spuneau că nu vor să intre în această afacere. Evident, nu am insistat niciodată pe lângă ei. După doi ani, veneau ei la noi să ne întrebe ce facem de ne permitem atâtea și atâtea lucruri.

 

În loc de concluzii

În România sunt în jur de 700.000 coduri Forever (consumatori sau antreprenori). Mult, puțin, decideți voi, cert este că afacerea e în creștere și există în continuare mare potențial.

Laurențiu și Corina Bălan „păstoresc” peste 1500 consumatori și antreprenori. Cel mai exotic – un preot din Uganda, care promovează și oferă aloe vera în tot satul său. La fiecare achiziție din partea acestora, ei obțin un comision. Mai important însă, au o responsabilitate imensă pentru toți acești oameni. Sunt promotori, vânzători, dar și mamă, tată, consilieri familiali în sănătate, în carieră, în dezvoltarea personală.

Cu ce rămânem din toată această poveste? Și aici, în MLM, la fel ca în orice alt domeniu, ingredientele sunt cam aceleași. Fără setarea mentală corectă, fără entuziasm și autenticitate, fără a te perfecționa zi de zi, nu vei reuși. Iar Dr Corina Bălan ne lasă cu un gând pentru viitor:

Eric Worre, părintele network marketingului spune că, în viitorul nu foarte îndepărtat, ne vom prezenta: „Bună, sunt dr Corina Bălan, de profesie medic, dar sunt și profesionist în network marketing!” Mai devreme sau mai târziu, lumea va fi convinsă de importanța acestui sistem, care nu este altceva decât o altă modalitate de consum și un alt mod în care să faci o carieră de succes în afaceri.

Victor Tudoran

“Iubesc emoţia pe care o dă satisfacţia de a-i ajuta pe ceilalţi”. Aceasta afirmă un om despre care s-ar zice că e poate scriitor, dacă e să urmăm sensul frazei în profunzime. Dar când Victor Tudoran continuă și adaugă că felul lui de a contribui la binele general este de a ajuta cât mai mulţi oameni să aibă împliniri venite în urma activităţilor de business, deja se schimbă sensul poveștii. O poveste care se derulează pe tema business-ului românesc, a culturii românești de afaceri, privite dintr-o perspectivă cum poate nu ați mai auzit până acum. Dar despre care veți citi acum.

 

De peste 40 de ani, cultura românească de afaceri a dormit un somn adânc. Generaţiile post-decembriste nu au avut de unde să audă şi să înveţe în familie despre asemenea lucruri. Partea frumoasă a acestui aspect poate fi faptul că, oamenii de afaceri de azi au acces la cele mai noi tehnologii de lucru si tehnologii sociale, fără a mai trece prin experienţa, uneori dureroasă a învăţării pe propria piele.

De această părere este trainerul Victor Tudoran, om cu o vastă experiență în mai multe domenii, în prezent Senior Managing Partner la Queenable.

A lucrat ca responsabil de strategie digitală la AXA Asigurări. Are o experiență de peste 25 de ani în vânzări, a lucrat la nivel internațional pe managementul proiectelor sau training.

Are participări la workshop-uri, webinare, traininguri în industria financiară și în cea non-financiară, se ocupă de implementarea de rețete de consolidare și dezvoltare a afacerii pentru IMM-uri.

 

Copilăria de business a lui Victor Tudoran

Povestea a pornit și de la faptul că Victor Tudoran are păreri diferite și inedite despre mediul pur românesc de business:

Cu cei aproximativ 10 ani în medie, se poate spune că business-ul românesc este în faza de început, pe care o putem numi copilărie sau chiar adolescenţă. Prin comparaţie cu copilăria (încă) ne atrag lucrurile „sclipitoare” – maşini aparte, gadget-uri, produse de consum curent nou apărute, tehnologii, ş.a., exact ca în copilărie sau ca în adolescenţă, când vrem să ne găsim un loc în mediul social. Aceasta poate fi una dintre explicaţiile performanţelor halucinante ale lanţurilor din FMCG sau a celor din industria modei, situate de câteva ori peste media din ţările vestice. Ȋn mod legic şi logic va veni vremea când vom acorda mai multă atenţie investiţiilor care adaugă valoare şi peste timp.

Ca român autentic ce se consideră, a trecut şi el prin această copilărie de business. Făcând un arc peste timp, își amintește lecțiile învăţate, de-a lungul vieții, despre echilibrul sau dezechilibrul dintre oameni şi sisteme. Și se întreabă ce este mai important într-un demers social, de business – omul sau sistemul?

Își aduce aminte că era în clasa a VIII-a când, într-o duminică de sfârşit de an şcolar, profesoara de sport a convocat de urgenţă echipa de handbal a şcolii, pentru finala campionatului inter-şcolar. El a întarziat. Venea de la meditaţia la mate, ajungând pe la mijlocul primei reprize, când echipa era condusă de către adversari.

Din postura de outsideri însă, îmi povestește cum s-au mobilizat şi, până la pauză, împreună cu colegii, egalaseră scorul. Repriza a doua a fost un galop de sănătate și au reuşit imposibilul. Bucurie mare, tort a doua zi la şcoală, felicitări. Ȋnvăţaseră că echipa este totul!

 

Conștientizarea a ceea ce înseamnă echipă

Anii au trecut şi, imediat după Revoluție, Victor Tudoran s-a aruncat cu entuziasm în lumea fascinantă, dar necunoscută a business-ului. A avut şansa să lucreze în energetică şi în FMCG, cu companii din Elveţia şi Spania.

Spre sfârşitul anilor ’90 luase distribuţia pe o regiune a ţării pentru o marcă de ciocolată, foarte cunoscută astăzi, însă abia intrată pe piaţă atunci.

Ȋmpreună cu 17 colegi care se ocupau de vânzări, având susţinerea mamei pentru partea de contabilitate, a reuşit să pună pe piaţă produsul. De neuitat pentru el sunt primele 2 luni, când, vara, cu o geantă plina de mostre de ciocolată, mergea pe stradă, în plin soare, din magazin în magazin, să promoveze produsul.

Aveam nod în gât şi mă gândeam că dacă reuşesc, nu îmi va mai fi niciodată frică de nimic. Şi a fost aşa.

Aşa au inceput anii de şcoală. De şcoală de business. I-a petrecut în spaţii de studiu, având ulterior şansa să lucreze într-o corporaţie financiară, un exemplu de reuşită pe piaţa noastră.

Corporaţia a pornit ca start-up şi a ajuns să domine autoritar piaţa pe domeniul său de activitate. Au fost lecţii de business şi de viaţă, care la începutul anilor 2000, aflaţi încă sub imperiul noului în mediul de afaceri românesc şi-au pus amprenta pe parcusul multora dintre colegii şi prietenii de atunci.

Astăzi, privind retrospectiv şi având şansa de a contribui şi el în alte business-uri trecute prin diverse etape de dezvoltare, îndrăznește să parafrazeze, în loc de concluzie, un vechi proverb românesc: echipa sfinţeste locul.

Ar mai fi de făcut două precizări. Prima este că sistemele profesionale sunt un factor de igienă în business şi a doua este că echipa împuternicită şi auto-condusă sunt factorii de succes în lumea volatilă, incertă, complexă şi ambiguă a acestor ani, de mari schimbări tehnologice. Aici se încheie ciclul de învătare? Greu de crezut.

 

Partea încurajatoare

Victor Tudoran consideră însă că etapele frumoase, romantice, venite la pachet cu talent, dăruire, noroc şi muncă, fac parte din ceea ce se poate numi copilăria noastră de business.

Trecerea către sisteme profesionale şi echipe este nu doar de dorit pentru reuşita în afaceri, ci este un proces vital. Exact ca în viaţă, nu este posibil a rămâne veşnic copii şi nici nu ne putem opune trecerii timpului. Există doar direcţia înainte.

Partea încurajatoare în ceea ce ne priveşte pe noi cei ce lucrăm în business-ul românesc este că avem încă mulţi ani de acum încolo de trăit, experimentat şi învăţat, fiind departe de a fi atinşi de efectele plafonării venite la pachet cu osificarea unor obiceiuri de lucru. Astfel şansa noastră creşte odată cu tinereţea mediului de afaceri si cu mult mai uşoara adaptabilitate a acestuia.

 

Cum transformi un pui de idee într-o afacere funcțională

Care ar fi una dintre lecțiile pentru tinerii businessmani ai României? Ei, aici e aici. Când vorbim despre sisteme, companii şi tehnologii sociale, vorbim de fapt despre om!

Victor Tudoran e de părere că se poate face uşor paralela între viaţa unei companii şi viaţa noastră. Construcţii de tipul – „business-ul este copilul meu”, „doar eu ştiu ce e bine şi ce este rău pentru afacerea asta”, „nimeni nu poate face aşa ceva în locul meu”, „afacerea mea este diferită de toate celelalte”, „este mai bine să fii singur, asocierea aduce numai necazuri” sunt normale, de înţeles, în faza de deschidere a industriei, când piaţa este încă goală şi mulţi jucatori vin să acopere acest gol.

Victor Tudoran

Ulterior învăţam că nu orice idee de business, oricât de bună, poate fi facută funcţională în raport cu piaţa. Că şi în condiţiile în care afacerea noastră trece testul pieţei, ne confruntăm cu jucători din ce în ce mai mari şi mai „trecuţi prin viaţa de business”. Că ceilalţi copii din jurul nostru nu reacţionează neapărat cum sperăm noi.

Trecerea în faza de escaladare a industriei aduce ieşirea de pe piaţă a „copiilor” mai putin viguroşi, a celor mai puţin adaptabili sau pur şi simplu a celor care „nu şi-au făcut temele la vremea lor”!

 

A trăi între ai tăi

Victor Tudoran are oareșce gânduri pentru generaţia fetei lui. Și vrea să le expună. S-a gândit că, într-o lume din ce în ce mai globalizată, a-i oferi şansa fetei lui să aleagă între oportunităţile unor societăţi aşezate şi promisiunile uneia care încă îşi caută drumul, poate fi o datorie de suflet de părinte.

Au mers impreună în străinătate– tată și fiică, la consilieri de carieră. Ea a fost încântată de campus-urile universitare şi și-au făcut mici vise…mai ales el.

Ea a ales să rămână în ţară. Desigur că el s-a întrebat mereu de ce a făcut această alegere şi cât de benefică este aceasta.

Unul dintre posibilele răspunsuri poate fi găsit în dorinţa sau nevoia de comunitate, în contrapondere cu o carieră mai degrabă individuală, din postura unui specialist. Desigur că nu se exclud neapărat una pe cealaltă, însă este posibil şi de fapt demonstrat ştiinţific, că noi românii suntem un popor cu puternică amprentă comunitară.

De fapt aceasta este una dintre trăsăturile culturale naţionale, care ne diferenţiază de popoarele apusene, care au o amprenta putenic individualistă.

A trăi între ai tăi şi a te hrani din seva şi frumuseţea interconexiunilor, a contribui cu ceva la dezvoltarea comunităţi tale, poate fi nu doar o mândrie, ci chiar o misiune de viaţă – oare întâmplător am venit pe lume ca români?

Pe de altă parte avem mulţi specialişti cu care ne mândrim, care trăiesc și muncesc în alte ţări. Este minunat cum au reuşit în viaţă, întărind mândria de a fi români. Este minunat cum ne reprezintă şi mai ales, cum se reprezintă”.

 

Lecție pentru acum

Cea mai mare lecţie de învăţat în această perioadă consideră Tudoran că este aceea a omeniei, indiferent de context. Deși s-ar spune că este o lecţie spusă şi respusă de nenumărate ori, că este o reinventare a roţii.

România se va integra în concertul naţiunilor dezvoltate. Ȋntrebarea este când?

Victor Tudoran afirmă că, în zilele noastre, România şi-a întors faţa către valorile democraţiilor occidentale. Din această perspectivă sunt toate premisele sa ne plăsam pe traiectoria dorită. Este doar o chestiune de timp…şi de generaţii!.

Tudoran mai consideră că accelerarea poate veni de la românii care au trăit şi învăţat în ţări dezvoltate, tocmai în aceşti ani de amplă migraţie.

Exemplul Japoniei este elocvent. Generaţiile lor, imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial au plecat masiv la înveţe şi să muncească în America, în general. S-au repatriat toţi? Cu certitudine că nu. Totuşi cei care s-au reîntors au adus cu ei o bună parte din cultura şi know how-ul necesar pentru o reclădire rapidă a ţării lor.

 

Să ne ascultăm inima

Tot potrivit lui Tudoran, în cultura de sorginte apuseană apare şi ideea că vine o vreme când simţi să dai înapoi societăţii o parte din ce ţi-a dăruit şi ea ţie.

Există totuşi si o altă perspectivă – se spune că noi suntem cumulul persoanelor pe care le-am întâlnit în viaţă, evident cu accent pe aspectul calitativ al prezenţei acestora. Oare reprezintă aceste persoane altceva decât societatea din care facem parte? Vine o vreme când înţelegem că dăruind din ceea ce putem dărui ne îmbogăţeste de fapt pe noi şi mai ales ne ajută să găsim răspunsul la întrebarea fundamentală: „De ce”, făcând referire la contribuţia în arealul nostru de viaţă.

Anii de după ’90 i-au oferit lui Victor Tudoran șansa să viziteze și să lucreze în mai multe locuri din Europa. Își amintește de prima experiență europeană – era în 1991, în Elveția. Trăia un sentiment de liniște, dat de curgerea traiului într-un mediu social așezat, trăia un sentiment de siguranță financiară și cu sentimentul că e sunt pe drumul cel bun.

Însă, concomitent, trăia „sindromul fetiței cu chibriturile, din celebra poveste a lui Andersen”. Înțelegea că pentru a face ceva care să conteze într-o asemenea societate, nu îi va ajunge o viață de om, pornind de la poziția de nou venit într-o țară minunată, însă străină. A ales să se întoarcă.

Nu voi ști niciodată cum ar fi fost dacă rămâneam, însă știu sigur că mi-am urmat inima! Crezând cu tărie că în locul unde m-am născut pot avea o contribuție mai mare și pot realiza ceva mai semnificativ în viață. Pe de altă parte, pot afirma, cu mintea de acum, că am avut de fapt de ales între a încerca să fac ceva semnificativ pentru ai mei și a trăi liniștit, într-un ungher de lume. Cu siguranță ambele opțiuni sunt valabile, doar să ne ascultăm inima!

Marius Bujor

Marius Bujor este trainer content writing la Rezistența Online pe lângă un job full time într-o agenție. Cu experiență în presa scrisă: ziare, televiziune și chiar radio, informația oferită trece de granița teoriei în real. 

 

Studii și experiență în domeniu

Marius Bujor a absolvit facultatea de jurnalistică, apoi a urmat un master în programe audio-vizuale la U.N.A.T.C unde l-a întâlnit pe domnul regizor Radu Nicoară care i-a arătat cum se spune o poveste prin arta scenaristicii.

A început să scrie din timpul practicii când a ajuns să vadă din interior viața la ziar. Tinerețea vine la pachet cu avânt și idealism, iar Marius Bujor și-a format câteva vise. Sursa lui de inspirație este formată în special de „Jurnalistul Universal” de David Randall, dar și de o colecție de reportaje realizate de jurnalistul român Filip Brunea Fox în perioada interbelică.

După ce a absolvit facultatea, a intrat pe piața concurențială a jurnalisticii încercând să schimbe lumea în bine prin scrisul si pasiunea sa.

A fost și reporter de radio. Timp de un an a lucrat ca reporter în redacția social economică și editor în cea de știri la Radio România Actualități.

În 2002 a câștigat concursul pentru un post de reporter în cadrul redacției de știri a TVR. Un întreg univers i se deschidea în față.

Jurnaliști profesioniști ca dl. Paul Șoloc, dl. Horia Grușcă, dna. Ioana Mureșan, dl. Adrian Fulea, dl. Ionel Măireanu îi deveneau profesori în timp ce îi erau colegi.

Mai mult decât presă, descoperea cinematografia, pentru că un reporter de televiziune trebuie să învețe comunicarea vizuală. Poveștile au impact mai mare când povestea este transpusă în imagini.

Jobul în presă părea să fie exact locul de unde să schimbe lumea în mai bine, dar presa este tot mai departe de această misiune, prin simplul fapt că a renunțat să mai fie obiectivă.

Marius Bujor

Admirație și respect

Marius Bujor admiră doi lideri politici români de pe scena celui de-al doilea război mondial. Dar, în special, pe Mircea Eliade, cel care a creionat Bucureștiul mai bine ca oricine în romanele Întoarcerea din rai și Huliganii. Citind despre istoria religiilor în timpul liceului a aprofundat domeniul filosofiei care l-a interesat dintotdeauna.

Proza fantastică citită pe fundalul albumului Cantofabule de la Phoenix oferă senzații extrasenzoriale, susține el.

Alți oameni foarte dragi lui sunt dascălii:

  • Lucian Cristea – profesor de limba română la Școala Generală 113 din București,
  • Eugenia Morar – profesoară de istorie la aceeași școală,
  • Victor Lișman – profesor de limba română la Colegiul Național Sfântul Sava din București
  • Ioan Grosu, profesor de istorie tot acolo.

 

Câteva cuvinte despre viața în televiziune

Marius Bujor a avut cele mai multe momente frumoase la TVR, dar două i-au rămas pe veci în minte. Două reportaje realizate alături de directorul de imagine Sorin Eșanu.

Primul reportaj a vizat decăderea unei clădiri din centrul vechi – hotelul Concordia. Al doilea este despre copiii care vindeau ziare. A reușit să le spună povestea tristă și greutățile îndurate pentru un bănuț.

Am descoperit 3 momente dificile din viața sa profesională. Primul se leagă de emoțiile primului reportaj ca reporter de radio. Timiditatea îi dădea atunci mari bătăi de cap.

Al doilea moment dificil a fost o perioadă în care a fost reporter de noapte la TVR deoarece trebuia să vină cu propuneri de subiecte zilnic. Deși a fost greu, în timp și-a ascuțit instinctele, spiritul de observație, imaginația.

Al treilea moment dificil a fost când a renunțat la televiziune și nu avea nicio idee ce să facă mai departe.

 

O zi din viața unei reporter

O zi din viața unui reporter de știri are un tipar deja stabilit: ședințe de redacție, propuneri de subiecte/eveniment, conferințe de presă.

După aprobarea subiectului urma planificarea filmării, efectuarea ei și realizarea materialului. Pentru a scuti timp, Marius Bujor schița un mic scenariu și decupaj cinematografic înaintea filmării.

Pentru un absolvent care vrea să se îmbogățească rapid, jurnalismul nu este calea, deși cine știe să scrie va avea mereu bani în buzunar.

Pentru a dobândi experiență ar trebui să treacă prin toate: presa scrisă, radio, televiziune, agenții.

Jurnalismul este destul de prost plătit, dar este cea mai bună școală; te dezvolți ca om, pe plan personal și devii creator de conținut profesionist. Este cea mai grea cale, dar cea mai bună.

Cuvântul scris te învață să transmiți emoții, senzații. La radio înveți puterea sunetului și chiar a cuvântului rostit. Reporterul lucrează cu sunetul vieții și cuvântul rostit.

În televiziune se lucrează cu toate: cuvântul scris, cuvântul rostit, sunetul, muzica, imaginea. În agenție, jurnaliștii învață să ofere informații utile structurate în articole sau advertoriale pentru a vinde.

Te vei juca cu mințile oamenilor și ar fi bine să știi ce faci, fiindcă vei avea pe conștiință oameni…

În opinia lui Marius Bujor, se spune în mod eronat că un jurnalist trebuie să aibă condei, să scrie sofisticat. De fapt stilul greoi, forțat distrage atenția cititorului de la conținut spre ceva mai interesant.

Cea mai bună cale este de a oferi informație concisă, clară, prezentată logic și bine structurată.

 

Momentul de cotitură din viața de jurnalist

În 2013, Marius Bujor decide că trebuie să iasă din presă. Nu mai concepea să fie jurnalist și, într-un moment dificil pentru TVR, a fost printre cei care au plecat.

Prima direcție a fost web designul, domeniu în care a făcut și un curs. Avea deja un site pe care îl administra testând tot ce învăța online.

Deși avea diplomă de web designer și de administrator de baze de date, fără experiență nimeni nu voia să îl angajeze. Atunci a ales să se axeze pe SEO unde era începător.

În 2014 urma primele cursuri de marketing și la scurt timp se angaja ca specialist SEO.

În muncă, momentele de critică te ajută să devii mai bun pentru că vezi unde mai ai de lucrat. Laudele te motivează să mergi mai departe, dar trebuie să ai un echilibru.

 

Cursul ca o discuție între prieteni

Marius Bujor este trainer content writing la Rezistența Online, unde l-am și întâlnit. La prima vedere este un om simplu, modest, dar cu un bogat bagaj de cunoștințe în ale scrisului.

Cursul de content writing la care am fost mi-a arătat încă o dată că oamenii valoroși se ascund de obicei în cele mai neașteptate locuri. Nu mă așteptam să îmi placă prea mult sau să fiu uimită de curs.

Ceea ce m-a surpins plăcut este faptul că acest trainer a depășit în majoritatea timpului acele limite pe care le impune de obicei statutul de trainer.

Când vezi o grupă de maxim 10 oameni, îți imaginezi un om specializat pe domeniu care vine să îți prezinte un număr limitat de cunoștințe.

Te gândești că interacțiunea este limitată și că informațiile vin pe un singur sens, fără ca trainerului să îi pese cine ești, ce faci sau ce vrei să faci.

Ceea ce m-a uimit este faptul că sfaturile sale erau practice, orientate fix pe domeniul în care lucra fiecare dintre cursanți. Fiecare exemplu te ducea cu ochii minții în redacție, în spatele știrilor de la TVR.

Vedeai o poveste fascinantă. Am simțit pur și simplu cum chiar își dorea să ne ajute pe acest drum ales și să ne dea un ghiont să începem să facem ceva. Mi s-a părut că ne-a dat sfaturi, nu lecții, de parcă ne-ar fi fost prieten.

Cred că această capacitate de a nu te împotmoli în limba de lemn și limitele fixate de statutul de trainer/profesor/îndrumător este incredibilă.

Mai mult, abilitatea de a explica pe înțelesul fiecăruia, cu interes pentru succesul personal al cursanților este extraordinar și unic.

Faptul că te simți în largul tău chiar timid fiind și poți să îi adresezi întrebări fără frică. Asta e cu totul special.

Marius Bujor

Pregătirea pentru jurnalism, conform lui Marius Bujor

Educația formală îi oferă oricărui tânăr un pachet de start în viață. Nu totul îi este util, dar materialul este universal.

Pentru a învăța cât mai multe, cititul rămâne de bază, documentarea, mersul la școală fără prejudecăți. Talentul alege omul și nu invers, dar perseverența face diferența.

Învățatul de unul singur este o metodă ideală pentru cei care au ambiție, răbdare cu ei înșiși. Online există o mulțime de cărți bune și aplicații de mobil la prețuri accesibile.

Între cursuri tradiționale de jurnalism si cursuri online de scriere creativă, SEO, marketing, Marius Bujor alege… obiectivul clar. Pentru a ajunge unde își dorește, un om trebuie să știe ce vrea.

Facultatea de profil modelează intelectual, dar învățatul în afara sistemului tradițional aduce avantajul exersării.

 

Moment dificil rezolvat, zero bani investiți

Dacă am rămas cu ceva de la curs, am învățat că un lider bun rezolvă probleme fără să investească bani.

Mergând pe premisa „când nu ai bani, trebuie să aloci timp” Marius Bujor a alocat timp când a vrut să treacă la altceva.

Astfel a ajuns să învețe SEO citind online, a aplicat, apoi și-a cumpărat cărți, programe, a învățat din nou. Formula sa pentru succes este muncă + perseverență + creativitate.

Un om ordonat, disciplinat, harnic, perseverent și creativ poate veni cu soluții surprinzătoare și fără să cheltuiască prea mulți bani. Trebuie să ai încredere în tine, în capacitatea de a rezolva probleme.

Marius Bujor

Marius Bujor: „Un om virtuos este educat și rămâne modest”

Când vorbim de respect, Marius Bujor susține că respectul pentru ceilalți este opțional deoarece trebuie câștigat, pe când manierele sunt obligatorii. Fiecare om merită tratat cu decență, demnitate.

Planurile sale de viitor includ în primul rând domeniul SEO pe care îl consideră supremul joc al inteligenței. Pentru a excela este nevoie de pasiune dusă până la obsesie.

Pe lângă joburile sale, lucrează și la proiecte personale, printre care o serie de cursuri de SEO și marketing online. În 2016 a devenit trainer pentru a oferi cunoștințele sale doritorilor.

De asemenea, va participa la o serie de evenimente din lumea SEO, majoritar din străinătate, în acele locuri în care oamenii sunt extrem de interesați de domeniu.

Cel mai tânăr și drag proiect al său este PRawareness.ro – o agenție boutique de SEO, PR și marketing online, unde este co-fondator.

Va continua să scrie pe site-ul agenției sau pe varianta în engleză – PRawareness.com.

Așadar nu îmi pierd niciodată timpul cu întrebările la care nu voi găsi răspuns; cu problemele pe care nu le pot rezolva; cu oamenii pe care nu pot să îi înțeleg.

Marius Bujor este trainerul dedicat și pasionat de domeniul SEO care te învață cu răbdarea unui părinte și te sfătuiește ca pe un prieten.

Mergând la cursurile sale, vei întâlni un om modest pe cât de sclipitor, interesat să facă banii investiți să merite. Plecând acasă te vei simți mai bogat spiritual și plin de idei de intrare sau dezvoltare pe domeniul ales.

Dragoș Cristian Gheorghe Sports Business Academy

Dragoș Cristian Gheorghe (37 de ani) este creatorul Sports Business Academy, prima școală de marketing sportiv din Europa de Est acreditată în Uniunea Europeană.

 

E coautor, împreună cu profesor doctor Mihaela Constantinescu, al manualului de marketing sportiv care se predă în ASE. Între 2006 și 2012 a fost manager executiv al clubului Sportul Studențesc.

Pentru proiectele sale unice din zona sportului și a marketingului sportiv a fost inclus în lucrarea „Introducere în Marketing”, de Philip Kotler si Gary Armstrong, doi dintre cei mai mari specialiști în domeniu.

Cristi a făcut parte în 2002-2003 din grupul care a fondat prima organizație studențească de marketing și publicitate, „Advice Students”, contribuind la primele evenimente dedicate studenților în acest domeniu, prin care oameni din publicitate interacționau cu mediul universitar.

Era student la ASE, la Management, iar organizația de care vorbim a devenit una dintre cele mai puternice din România pe această zonă, de marketing și publicitate. După 8-9 ani, oameni plecați din această asociație au ajuns angajați la agenții de publicitate foarte mari, pe posturi de middle și top management în marketing.

Era exact la început, abia se depuseseră actele și se strângeau oameni în echipă. A fost o chimie între noi, ne simțeam bine împreună. A apărut „Advertising Challenge”, un proiect unde au venit absolut toți liderii din publicitate, pe partea de creație, media, proprietari de agenții de publicitate și de aici pur și simplu descoperi că îți plac niște lucruri, te simți atras și începi să construiești.

 

Spunea pe de rost componența echipelor din LaLiga și Liga 1!

Era înnebunit din liceu de sport. Dacă îl trezeai noaptea, îți spunea pe de rost primul 11 al tuturor echipele din LaLiga și Liga I. Urmărea Champions League, ca orice tânăr căruia îi plăceau meciurile spectacol, dar mergea și pe stadioane. Și asta chiar dacă în liceu a jucat mai mult baschet.

Împreună cu un grup de prieteni atrași de fenomen, a construit un plan de marketing cu care a mers la diferite cluburi. Așa a ajuns la Sportul Studențesc. Era deja la master.

Finanțatorul clubului din Regie i-a simțit potențialul și i-a spus fără să se gândească prea mult: „Avem nevoie de niște oameni pe acest segment, tu ești potrivit aici, cum ar fi să te apuci de treabă?” Asta se întâmpla în 2006.

Terminase facultatea de Management și două programe de Master: Comunicații publice în SNSPA și Marketing strategic în ASE.

Dragoș Cristian Gheorghe Sports Business Academy

În două săptămâni, a început treaba la Sportul Studențesc. Se pare că planul arăta destul de bine.

Își propusese să atingă două zone: una de comunicare la nivel local, în perimetrul clubului, însemnând din București, și una la nivel național, cu mai multe tipuri de stakeholders: suporteri, companii, presă…

Era gândit destul de ok și la final aveam o listă de acțiuni, printre care un Reality Show cu Sportul Studențesc. Am fost la PROTV, iar răspunsul a fost corect, mi-au zis că nu este o echipă cu audiență și că nu vedeau niște linii de monetizare, corect iarăși.

 

Cum să-i apropii pe fotbaliști de mass media

Îi veneau continuu idei, dar în România multe dintre aceste idei erau greu de pus în practică. Propusese chiar niște emisiuni de cooking cu fotbaliști, în 2006.

Voia să creeze elemente de atașament între brand, jucător și public. Avea și o idee de apropiere a fotbaliștilor de mass media – „La o cafea cu presa” -, unde era vorba despre o întâlnire „off” între presă și fotbaliști, in ideea că aceste două părți implicate în fenomen trebuie să se cunoască într-o zona de încredere, relaxată.

Conexiunea era între stakeholders, și aici definesc așa: autorități locale, companii, suporteri și presă. Dacă jucătorul nu simte că trebuie să comunice cu publicul, atunci nu transmite nimic.

Entuziasmul era mare. Chiar i s-a reproșat în club că își depășește atribuțiile atunci când a ținut cursuri de comunicare cu fotbaliștii sau ședințe. Finanțatorul i-a reproșat că nu era treaba lui, că s-a implicat prea mult.

Exista pe atunci – spune Cristi – o zonă gri. Se considera că antrenorul este cumva subminat și într-un fel și finanțatorul se simțea subminat, pentru că ei voiau să controleze comunicarea cu sportivii.

Am simțit că le-a fost frică de faptul că ei pot pierde cumva autoritatea. Mi s-a reproșat chestia asta. Unii dintre jucători m-au luat în glumă, unii și acum când mă întâlnesc cu ei îmi spun că am făcut chestia aia care a fost foarte utilă pentru ei.

Pe vremea aceea, fotbaliștii cam fugeau de interviuri, exista o reticență, o frică de camerele de luat vederi. Problema este că nici acum mulți dintre jucători nu conștientizează că au nevoie de comunicare și de imagine. Faptul că dau interviuri după meciuri este ceva normal, dar trebuie să mergi mai departe de zona asta.

Zilele trecute, l-am văzut pe Beckham, care a participat ca endorser la premiul de Formula 1 alături de echipa Mercedes. Asta e o poziționare. El a terminat cariera de sportiv, dar comunică foarte bine.

 

Marii sportivi trebuie să comunice mult cu fanii

Noi avem campioni mondiali, campioni olimpici, câștigători de Cupa Campionilor Europeni la fotbal, la handbal… Nu putem să facem și noi așa ceva, să-i poziționăm pe marii noștri campioni?

Cristian Gheorghe crede că, în primul rând, totul trebuie să plece de la sportiv, el trebuie să simtă. Nu trebuie neapărat să îl solicite cineva. Când începi să trăiești în zona asta, trebuie să fii pregătit să comunici, să fii deschis, să răspunzi pe facebook etc.

Din păcate, încă nu suntem așa de pregătiți în România. Sunt patroni care nu-și doresc să vadă fotbaliști prin presă, nu vor să vadă antrenorii dând interviuri, iar lucrurile se reflectă mai departe în acțiunea de marketing și în poziționarea brandului.

Totul s-a dus în Social Media, unde poți da conținut doar prin ce înseamnă comunicare publică a echipei: jucători, oficiali, antrenori. Dacă nu ai acces la ei, ți se taie cel mai important pivot de comunicare din 2019. Nu poți doar să pui fotografii cu jucătorii echipei și cu faze din meci și un text rece. Nu mai merge!

 

Cei mai vizibili pe Social Media

Când am început să comunicăm pe Social Media, ni s-a părut că este foarte simplu și ieftin, poate de aceea a și crescut zona aceasta foarte mult.

Acum, este nevoie de oameni și specialiști care să fie tot timpul informați. Cristi crede că aceia care au mutat bugete în zona asta sunt vizibili pe partea de Social Media și pe marketing: CSU Craiova, FRF, CSM București, Federația de Handbal.

Din păcate, nu sunt foarte mulți, pentru că „nu mai e vorba doar de un om care are un telefon”. Dacă vrei să ai conținut, trebuie să ai un buget pentru așa ceva și o poziționare clară a brandului. Și trebuie să ai strategii.

Suntem sau nu suntem la distanță mare de ce se întâmplă afară? Cristi consideră că, dacă ne uităm la FRF, care cheltuiește bugete foarte mari, nu am putea spune că suntem departe. Dacă ne uităm la tipare de comunicare, la trend-uri, suntem la ani-lumină.

În Anglia, pentru a mări partea de engagement pe o postare, au pus o semighicitoare: Numește jucătorul care a marcat în finala cu AC Milan din anul… Lăsau puncte-puncte, pentru ca suporterii să completeze în comentarii și au creat engagement. Asta e o idee nouă pe care am văzut-o de curând și o s-o aplicăm și noi pe partea noastră de școală.

La noi, sunt încă federații anchilozate, care au bugete mici comparativ cu restul federațiilor, încă nu și-au configurat o strategie în zona asta.

 

Cum a apărut Sports Business Academy

Dar să trecem la marele proiect al lui Dragoș Cristian Gheorghe, Sports Business Academy. Cum s-a născut singura academie de sports business din Europa de Est?

Plecând de la conducerea clubului Sportul Studențesc, Cristi a fost cooptat în 2012 în cea mai mare companie de management sportiv din România, Sport Evolution Group (SEG). A realizat imediat că nu existau date și cifre legate de Return on Investment prin sport.

A luat-o practic de la zero. Atunci se discuta despre marketing sportiv, dar, explică interlocutorul nostru, realitatea este că la nivel global vorbim despre sport business, adică un complex mult mai mare.

Am creat, alături de Marketer Club, o organizație studențească: Școala de Marketeri în Sport. Din momentul acela, am avut 25-30 de oameni anual cu care făceam aproape toată toamna studii de caz, studii de marketing, cercetări de piață pe zona asta. Veneau numai studenți și lucram cu ei… De aici, am cooptat diverși oameni care au lucrat cu mine în companie.

O parte a rămas în piață și lucrează în poziții destul de mari acum, middle și top management în companii, dar ideea e că an de an începuseră să-și ocupe toată toamna cu acest proiect. La un moment dat, în 2015, și-au spus că, dacă tot își petreceau toamna aici, ce ar fi dacă ar face un eveniment din povestea asta?

Ușor-ușor, am construit povestea Sports Business Academy. Erau vreo 30 de oameni care păreau așa, niște ciudăței, să fii miercurea seara pe lângă Cișmigiu, la Facultatea de Sociologie, când toți erau acasă, iar noi abia începeam treaba. Ușor-ușor, grupul acela a început să se consolideze și am mai pus un an, am mai pus un an, am mai adăugat oameni…

 

Sports Business Academy, ambasador al Leaders in Sports, liderul evenimentelor globale pe zona de sports business

Cel mai important lucru a fost realizat în 2018, când Sports Business Academy a obținut acreditarea la nivelul Uniunii Europene. Tot atunci au fost consolidate câteva parteneriate care începuseră de câțiva ani, cu ASE, cu Universitatea de Educație Fizică și Sport.

Pe plan internațional, au reușit să semneze cu Leaders in Sports, liderul evenimentelor globale pe zona de sports business, cu evenimente în Beijing, Londra, New York și chiar Abu Dhabi. Există de asemenea un parteneriat și la Bruxelles, cu International Football Business Institute.

Cristian spune că, la început, speakerii veneau la SBA mai mult să se laude. Ușor-ușor, după patru ani, ei s-au mutat în zona de conținut, cum fondatorul academiei își dorise de la început.

Există acum prezentări de 40-50 de minute de la fiecare invitat, ceea ce înseamnă conținut de calitate. Invitații vorbesc despre un pachet, de prezentarea unui eveniment, soluțiile pe care le-au găsit, problemele cu care s-au confruntat, studii de caz etc.

În 2018, a fost finalizată și platforma de e-learning. A fost o investiție de timp și de bani consistentă, dar, pentru prima oară în România și în Europa de Est, cei care vor urma cursurile noastre vor putea de la distanță să aibă acces oricând la informații.

 

Dragoș Cristian Gheorghe, coautor al unui manual de ASE

Poveștile s-au ținut lanț pentru Cristian. La școala de marketing au venit în Internship studenți din Anglia.

Diferența este atât de mare între noi și ei, încât am reușit să acumulăm informație, conținut, din zona lor, studii de caz. Nu poți avea acces la ele în Europa de Est, pentru că lumea nu le scrie, iar Mihaela Constantinescu, care este profesor în ASE, undeva în 2014 a început discuția asta și mi-a zis: Cum ar fi să facem un manual de marketing sportiv?

A crezut că a fost o glumă, dar a spus, cu inconștiență: „Da, normal, facem”. A durat cam 8 luni, timp în care cei doi au adunat materiale.

Dragoș Cristian Gheorghe Sports Business Academy

Cristi recunoaște că marele merit îl are Mihaela. A fost un șoc când a văzut pe print proiectul editorial final, pentru că în urmă cu un an era doar o discuție. A ieșit un manual și până la urmă o materie care se predă și acum în anul 3 la Facultatea de marketing.

Noi suntem foarte mândri de acest manual, pentru că, dacă îl comparăm cu ce am văzut în Anglia, suntem foarte aproape. Suntem extrem de aproape, calitativ stăm foarte bine. Sunt câteva elemente pe care le vom întregi în 2019, când facem ediția a 2-a, dar calitatea lui e chiar surprinzător de bună pentru Europa de Est. Eu tot timpul fac evaluarea asta, nu mă compar cu România, ci cu Europa de Est.

Este în primul rând un manual cu studii de caz, cu cifre, pentru că în general în România oamenii, când fac studii de caz, fac niște povești interesante de PR, dar fără cifre – asta o afirmă Cristian Gheorghe.

Sistemul britanic de educație are cifre, „tocmai în ideea de a-ți cimenta și a-ți fundamenta deciziile pe zona de project management, unde vin cu lucruri clare, nu cu povești de PR”.

 

Sfaturi pentru un tânăr absolvent al Facultății de marketing

Ce ar trebui să facă un tânăr absolvent de facultate de marketing pentru a lucra în domeniu și pentru a avea succes? Fondatorul SBA spune că primordial este să îi placă zona asta.

Dacă vorbim de marketing sportiv, trebuie să îi placă sportul, să aibă o afinitate, altfel este imposibil. Apoi, trebuie să fie foarte bine informat, să urmărească tot ce se întâmplă afară, să se uite și în interior, să se uite și în jurul nostru.

Un exemplu dat de Cristian: Sunt foarte multe chestii pozitive la nivel de marketing sportiv în Grecia, cel puțin în fotbal, în baschet. Au și alt public. În Turcia, la fel. După aceea, trebuie să vină cu propria amprentă, adică să aibă idei și să meargă să le propună, fără frică. Unde? „Oriunde consideră că ar putea să dea plusvaloare, chiar dacă la un moment dat pare utopic. Șansa lui este chiar el”.

Sports Business Academy a reușit să strângă majoritatea proiectelor importante. BRD Năstase-Țiriac, Colour Run, McDonalds Player Escort, Sport Arena Streetball Tour, de la toate există materiale și studii de caz. Sunt 150-160 de pagini cu tot ce înseamnă procese financiare în management, marketing, dar acestea nu sunt discutate neapărat în cursuri.

Suntem focusați pe practică și pe conectivitatea între lumea sportivă și lumea reală, pentru că de multe ori poți să cazi în capcana de a sta prea mult cu capul în teorie și a crea o prăpastie între teorie și practică. Noi suntem exact partea de practică, unde oamenii spun lucruri exact așa cum se întâmplă, problemele cu care s-au confruntat. Oamenii care au terminat cursurile la noi au reușit să facă multe proiecte, adică noi cumva suntem și o zonă de antreprenoriat pe sport și ne dorim asta, și ca atare am avut studenți de anul I, anul II care au organizat evenimente, nici nu terminaseră facultatea.

Obligatoriu trebuie să existe pasiune pentru sport. În general, la SBA au venit oameni pasionați, unii care erau deja în industrie, alții care voiau să își lase amprenta, unii care erau la început. Important este că majoritatea fac proiecte astăzi.

 

Exemplul ungurilor: strategie națională pe sport

Ce soluții vede Cristian Gheorghe pentru redresarea și reîmprospătarea sportului românesc? Inițiatorul SBA crede că trebuie să avem o strategie națională clară pe parte de mase-sport, licee, timp liber.

Este indicat să setăm un număr de 5-6 ramuri sportive, în care să investim serios, prioritar, cum au făcut ungurii, și să aducem la nivelul anului 2019 și infrastructura.

Aici e puțin mai complicat, pentru că până la sport sunt alte zone deficitare, nu avem spitale, nu avem drumuri. Educația și cultura ar trebui să fie în același coș cu sportul. Cumva s-a creat o discrepanță, de parcă aceste trei domenii sunt certate între ele, pe când într-o societate sănătoasă și puternică ele trebuie să meargă împreună, sunt conectate. Din nefericire, în România, nu au mers niciodată împreună, nu s-au pus la masă la nicio discuție.

 

„Erorile statistice” Simona Halep și Cristina Neagu

România va avea un tip de performanță, pentru că și acum, după Revoluție, trăiește din niște rezultate care sunt erori statistice, cum le numește Cristian, vezi cazul Halep. România nu a investit mai nimic, nu a făcut nimic, și cu toate astea avem lider mondial la tenis! La fel și Cristina Neagu.

Simona Halep și Cristina Neagu pot fi folosite ca pivoți de comunicare în construirea unei industrii puternice, dar trebuie să existe o unitate în gândire și simțire între clasa politică, lumea sportului, suporteri și media.

Îl întreb dacă nu cumva acești sportivi ar trebui să fie plătiți ca să pornim de la ei cu imaginea, comunicarea și dezvoltarea sportului. E de acord și chiar vede un contract pe un an, doi sau trei, dar mai are o idee:

Sunt niște oameni din sport care au burse viagere și care ar fi putut să facă mai mult sau puteau fi folosiți mult mai inteligent. Cred că sunt soluții!

Așa să fie! Să găsim cele mai bune soluții pentru sport, pentru că am avut și avem talente. Totul depinde de noi.

 

Sursa Foto: Facebook Dragoș Cristian Gheorghe

Lavinia Rașcă

De când am lansat Elita României, am avut mereu această ezitare. Să scriu despre mama mea. Fără îndoială, Lavinia Rașcă își merită pe deplin locul aici, pentru cariera sa strălucitoare, pentru felul în care a pus umărul la dezvoltarea atâtor afaceri de succes din România. 

 

Pe de altă parte, cum să faci totuși să nu fi acuzat de favoritisme? Cum ar da asta la public – lansezi un proiect despre români de succes și începi să scrii despre mama ta…

În 8 martie însă, când știi că mama ta este o elită, nu ai voie și nici dreptul să lansezi un alt articol. Lupta internă s-a terminat. Este, dacă vreți, felul meu de a-i spune La Mulți Ani. De a-i recunoaște public meritele, așa cum o fac toți cei din anturajul său extrem de mare.

Așadar, să vă povestesc despre Lavinia Rașcă!

Lavinia Rașcă

 

Destinul, la un telefon distanță

S-a născut în 26 aprilie 1958, la Ploiești. Câteva luni mai târziu, așa cum foarte frumos povestește mama ei, un pachețel înfășat intra pe brațe prin poarta unui bloc din strada Toamnei din București. Aici avea să-și petreacă toată copilăria, înconjurată de dragoste și de prietenii demult apuse.

Tatălui, un bărbat blând, galant, competitiv și ambițios, îi datorează o mare parte din ceea ce este astăzi. La rândul lui o elită a vremurilor sale, Valeriu Coman a fost un nume important al industriei de petrol și gaze din anii 70-80.

Școala 27 din cartier, apoi liceul Cantemir-Vodă și ASE, facultatea de Management, absolvită în anul 1981. Imediat, urmau să sune telefoanele care i-au creionat destinul.

Primul a venit în 1981, când Lavinia ieșea pe ușă spre o întâlnire cu viitorul ei soț. De la capătul celălalt al firului, a primit invitația de a participa la un stagiu de pregătire în cadrul Uzinei de Pompe Aversa.

Cel de-al doilea telefon esențial a sunat în 1990, într-o zi de sâmbătă. Lavinia Rașcă, soțul și singurul lor băiat întârziaseră nepermis de mult la un botez. A ezitat o secundă, și totuși s-a întors din pragul ușii și a ridicat receptorul. Era Alecxandrina Deaconu, o foarte bună prietenă, fostă colegă de facultate, astăzi unul din cei mai importanți profesori din ASE.

Avea o singură zi să aleagă dacă participă sau nu la un concurs de asistent universitar la catedra de management din ASE. Într-o perioadă în care a fi economist la o fabrică de stat îți asigura un trai decent, Lavinia Rașcă a simțit că 9 ani de Aversa erau suficienți.

Și-a dorit mai mult, și-a asumat riscul și a tras lozul câștigător.

 

Orizontul tot mai larg

Imediat după această schimbare, am simțit cum mamei îi creștea cercul de cunoștințe. În timp ce prietenii tradiționali sunt aceeași chiar și în ziua de azi, pe la noi pe acasă apăreau tot mai mulți străini. Un lucru rar pentru orice român, la începutul anilor 90…

Îmi amintesc de Earl True, un domn respectabil care în mintea mea semăna cu celebrul Bobby din Dallas. De Warner Wong, primul om de culoare pe care l-am văzut în carne și oase.

Chiar de un domn căruia nu îi rețin numele dar care avea trei băieți cu care m-am jucat în câteva rânduri și mi-am testat cunoștințele în engleză. Trei copii americani, chiar la mine acasă – aveam cu ce mă lăuda pe la școală!

Cei mai importanți însă – Katie și Dawid Reikowski, alături de care am petrecut inclusiv câteva concedii prin țară. Despre Katie, mama spune că a fost cel mai important mentor al său în acei primi ani de după 90.

Nu înțelegeam eu foarte mult, dar simțeam cum oameni importanți o tratau pe mama de pe picior de egalitate. Din toate aceste legături, părinții mei, chiar și eu ca un copil, am învățat ce înseamnă încrederea în sine și am căpătat dezinvoltură în fața celor considerați, uneori, superiori.

Toți suntem oameni cu două mâini și două picioare, cu nevoi, bucurii și supărări! Cei valoroși, de elită cum îmi place mie să spun, te vor respecta atâta vreme cât ai ceva de spus.

Odată cu trecerea anilor, Lavinia Rașcă a devenit tot mai „internațională”. A început cu celebra Harvard, care a selectat șapte lectori din ASE într-un program de patru luni, cu scopul de a deschide școli de afaceri în Europa de Est. Așa s-a înființat în 1993 ASEBUSS, primul furnizor din România al unui Executive MBA Româno-American, unde Lavinia Rașcă este membru fondator.

Au urmat Barcelona, Dublin, Amsterdam, Osaka, Johannesburg, Londra… Puțini sunt cei care s-au bucurat de o asemenea expunere globală, mai ales în anii 90.

 

Contribuția Laviniei Rașcă la mediul de afaceri românesc

În primul rând, trebuie să înțelegem că, într-un program Executive MBA, studenții au minim 3 ani experiență managerială. Învață despre funcțiunile unei companii, despre conexiunile dintre departamente, despre imaginea de ansamblu a unei afaceri. Nu are importanță dacă firma are un angajat sau 10.000, principiile de bază sunt aceleași.

Dacă prin alte module, cursanții se familiarizează cu planul de marketing, cu contabilitatea și deciziile financiare, cu resursele umane sau operațiunile unei afaceri, strategia este cea care leagă toate rotițele unui business. Este responsabilitatea antreprenorului sau boardului să stabilească strategia, bineînțeles ținând cont de realitățile din afacere și industrie, de viziunea, misiunea și obiectivele companiei.

Aici intervine Lavinia Rașcă, cea care, de peste 25 ani, facilitează modulele de strategie și antreprenoriat ale EMBA-ului ASEBUSS. Din 1998 susține traininguri de strategie, leadership sau resurse umane, consultanță personalizată în antreprenoriat și dezvoltarea afacerii. Din 2005 este director general al EXEC-EDU, compania de training a școlii de afaceri ASEBUSS.

Lavinia Rașcă

În toți acești ani, mii de oameni au beneficiat de dezvoltare profesională, pentru că Lavinia Rașcă le-a arătat principiile strategiei sau cum se scrie un plan de afaceri câștigător. Sute de afaceri s-au născut și au crescut în sălile sau pe culoarele ASEBUSS. Firme de toate mărimile îșî pregătesc angajații-cheie la EXEC-EDU, pentru că știu că reprezintă o garanție a îmbunătățirii performanțelor.

Când fondatorul City Grill încheia cei doi ani de EMBA ASEBUSS, celebrul lanț de restaurante avea doar două locații în portofoliu. IKEA a venit în România pentru că doi manageri din domenii total diferite s-au cunoscut la ASEBUSS și au înțeles că modelul de business al concernului suedez poate avea succes la noi.

Companii mari de farma, IT, retail sau producție sunt conduse de absolvenți Executive MBA ASEBUSS. Exemplele pot continua la nesfârșit, însă ideea rămâne aceeași.

Toți acești oameni au succes în special datorită experienței ASEBUSS sau EXEC-EDU. Sute de business-uri din România s-au dezvoltat pentru că strategia lor a fost creionată cu sprijinul unui consultant de mare calibru.

 

De ce este Lavinia Rașcă cel mai mare expert de strategie și antreprenoriat din România

Răspunsul este simplu. Pentru că în toată România, nu există un alt nume care să impresioneze în aceeași măsură, prin consecvență, implicare totală, aplicabilitate practică, mesaje puternice care invită rapid la auto-analiză și generează schimbarea.

Îmi veți spune că sunt subiectiv, dar e normal să fie așa. Din câte știu eu, nu există o clasificare oficială a profesorilor din România. Valoarea lor se măsoară în impactul asupra celor cu care interacționează.

În ultimii ani, au apărut o mulțime de specialiști, în orice domeniu posibil, care urmăresc cam același tipar. Îți promit că îți schimbă viața. Îți îndrugă povești despre cum au fost ei la pământ, cum s-au lovit cu capul de zid, cum au avut o revelație și cum știu exact ce trebuie să faci tu ca să fii cel mai bun.

Pe unii dintre ei, i-am testat personal. Sigur că, uneori, informațiile transmise de ei te pot ajuta în carieră. Senzația generală este însă tot ce fac ei este să-ți vândă ceva, să își construiască o imagine cu care marele mase românești să relaționeze.

Ce apreciez eu la mama mea, în tot acest morman comercial, este decența coroborată cu consistență. Nu o vezi lăudându-se în fiecare zi cu rezultatele sale, deși în 25 ani de carieră a strâns mii de exemple de succes. De fiecare dată când apare în media, preferă să transmită un mesaj educativ, nu unul prin care să vândă ceva.

Dacă Michael Porter este părintele managementului strategic la nivel mondial, Lavinia Rașcă este omologul său pe tărâm românesc. În primul rând pentru că adaptează mesajul marelui profesor american la realitățile mediului de afaceri din România.

Însă, mai ales, pentru că știe că instrumente precum modelul Porter sau analiza SWOT vor reprezenta întotdeauna cheia succesului pentru orice tip de organizație. Cei ce aleg calea recomandată de Lavinia Rașcă vor deține mereu avantajul competitiv față de aceea care tratează aceste concepte în mod superficial și le consideră învechite.

 

Cu ce rămânem din toată această poveste

În primul rând, cu un nou exemplu despre importanța lucrului bine făcut. Menținându-te pe aceeași linie, succesul va fi acolo, chiar dacă tendințele par să îți recomande să te schimbi. Poți schimba metodele, dar nu și mesajele pe care le transmiți.

În al doilea rând, cu o reglare de conturi. Dacă citești lista de recunoașteri de care se bucură Lavinia Rașcă, vei avea o nouă confirmare că își merită locul aici cu prisosință. Face parte întru totul din categoria oamenilor despre care scriem, cei care inspiră prin exemplu personal.

Iar în al treilea rând, cu un mesaj de La Mulți Ani, de la un copil pentru mama sa. Chiar dacă noi, adulții, nu o recunoaștem mereu, suntem ceea ce suntem în primul rând datorită părinților.

 

Despre Lavinia Rașcă, ar mai fi multe de spus. De exemplu despre bucuria cu care, în fiecare zi de luni, se îndreaptă către Facultatea de Inginerie Aerospațială, unde an de an întâlnește studenți excepționali. Despre activitatea editorială sau rolul său esențial în dezvoltarea femeilor de afaceri din România.

Despre cum, chiar și la bogata sa experiență, continuă să se perfecționeze și să se adapteze la realitățile prezentului.

Lavinia Rașcă

Despre alte și alte realizări, sau despre viața personală înfloritoare. Presimt însă că mi se va spune că exagerez cu laudele, că nu se regăsește în toată această panoplie. Așa că mă voi opri aici.

Povestea ei însă continuă, cu o energie neștirbită de trecerea timpului. Cu o pasiune și o putere de muncă greu de egalat. Cu entuziasm pentru fiecare manager pe care îl vede cum cuvintele ei îl pun pe gânduri.

La mulți ani, mama!

Margareta Tătăruș

Pe tot parcursul vieţii am învăţat că sunt oameni care se nasc pentru a-şi împlini destinul şi oameni care, pe lângă propriul destin, îl împlinesc cumva şi pe al altora. Am învăţat că unii oameni ne marchează pentru un timp, iar alţii pentru o viaţă. Un astfel de om este Margo. De ce Margo? Pentru că aşa o cunoaşte toată lumea pe Margareta Tătăruş, managerul de la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” din Vrancea.

 

Lumea care se vede numai cu inima

Focşaniul, sau altfel spus oraşul de pe Milcov, este unul din puţinele locuri din ţară în care arta, cultura, literatura şi frumosul fac parte din viaţa oamenilor la modul cel mai firesc. Sunt o stare de a fi. Un act zilnic prin care ei îşi încep activitatea, ca şi cum ar sorbi un altfel de cafea. Una care le energizează spiritul, intelectul, viaţa.

În acest oraş boem, oriunde ai merge, cu oricine ai vorbi, toată lumea va avea ceva frumos de spus despre Margo. Toţi o cunosc!

Margareta Tătăruş este omul pe care îl vei găsi peste tot: în sala de lectură, în parc, la teatru şi chiar în mijloacele de transport, unde aduce oamenilor lectura, cartea şi frumosul interacţionând cu fiecare.

Margareta Tătăruș

Am întrebat-o pe Margareta dacă are un citat care o defineşte pe ea cel mai mult şi de ce. Nu m-a surprins când am aflat citatul, dar am înţeles pentru a mia oară ce om extraordinar este. ”Nu tot ceea ce poate fi numărat contează şi nu tot ceea ce contează poate fi numărat.” Albert Einstein

Am ales acest citat pentru profunzimea lui. Și pentru gândurile stârnite, atunci când l-am citit prima oară, acum mulți ani. Pentru că suntem mereu setați să ne măsurăm viața în rezultate, proiecte, oameni, fapte. Care contează, e adevărat. Dar ce ne facem atunci când nu putem pune în cifre emoțiile de tot felul, bucuriile, durerile, tristețile, (ne)mulțumirile? Toate ne formează ca oameni, ne dezvoltă și dau sens vieții, profesiei și Omului din noi. Și că întotdeauna putem să vedem dincolo de cifre, dacă suntem atenți la Oameni.  

Iar ea este atentă la Oameni şi vede dincolo de ei, înlăuntrul lor. Margareta vine cumva din lumea lui Antoine de Saint-Exupery, din universul Micului prinţ şi are capacitatea de a percepe lucrurile invizibile. Ea nu vede cu ochii minţii, ci cu inima. 

 

Margareta Tătăruș și dragul de carte ce a marcat-o încă din copilărie

Margareta Tătăruş s-a născut în Focşani, într-o familie obişnuită, modestă chiar, alături de alte trei surori. Nu a avut o copilărie prea fericită, dar cum spune chiar ea, poate normală acelor timpuri, când copiii îşi confecţionau păpuşi din cârpe, îşi purtau hainele între ei şi îşi construiau propriul Univers.

Îi este foarte drag oraşul unde s-a născut. Oriunde ar fi plecată, când se reîntoarce este nespus de fericită pentru simplul fapt că este din nou în locul care, pentru ea, a fost dintotdeauna acasă.

Margareta îşi aminteşte că a fost îndrăgostită de citit încă din copilărie, când îi citea tatălui ei la televizor. La început mai stângaci, până a prins ritmul cu subtitrarea care dispărea repede de pe ecran, apoi cu intonaţie, ca să îi placă tatei.

Într-o zi, tata a plecat la îngeri, iar Margareta continua să îi citească tatei în gând. Chiar şi atunci o făcea cu intonaţie.

Cel mai frumos cadou pe care l-a primit, a fost o carte. I-a făcut-o cadou mama sa pe când împlinea 8 ani. A fost prima carte din casă, în afara manualelor școlare. O are și acum și o mai răsfoiește, amintindu-și bucuria pe care a simțit-o citind.

Încă din clasa 1, și-a dorit să se înscrie la Biblioteca școlii unde învăța sora sa, pentru că în școala ei nu exista așa ceva.

Și acum simt emoția pe care o aveam intrând acolo. Mi s-a părut uriașă… cu rafturi până în tavan, pline de cărți, care sigur mă așteptau pe mine. Din păcate doamna bibliotecară nu m-a înscris la bibliotecă pentru că nu eram elevă la acea școală. Am plâns două zile… Știți însă ce a fost frumos? Pentru că așa hotărăște Universul, peste 18 de ani, aveam să fiu bibliotecară chiar în acea Bibliotecă. Și-mi amintesc emoția avută când am pășit ca adult în acea încăpere… era atât de mică, tot cu rafturi până în tavan și pline de cărți învechite.

Toată adolescenţa şi-a petrecut-o citind, fiind oarecum abonată la bibliotecile vecinilor, ale liceelor la care a studiat sau ale orașelor care au primit-o. Îşi aminteşte zâmbind cum mama o certa să nu mai citească atât de mult, ameninţând-o că îi va pune cărţile pe foc. Făcea orice, numai să nu îi atingă nimeni cărţile.

Îmi imaginam întotdeauna că, undeva în perete, exista o cameră secretă, doar a mea, cu rafturi multe până sus, pline de cărțile cele mai frumoase din lume, o draperie mare și roșie, groasă și din catifea, ce făcea întuneric deplin, un balansoar, o veioză și eu. Citind fără să mă deranjeze nimeni. Oricât. Oricând.

Prin cărţi, a descoperit cum să fie curajoasă, să nu se teamă de nimic, să o ia de la capăt de fiecare dată, să reușească prin muncă, respect și să iubească oamenii și poveștile lor.

Margareta Tătăruș

Margareta Tătăruș: „O carte bună este o educație a inimii.” spune Susan Sontag și inima mea îi dă dreptate.

Şi a mea. Deoarece ascultând-o pe Margareta, pe care eu personal o cunosc de foarte mulţi ani, realizez că ea însăşi este o carte care ne modelează inimile şi ne atinge în cel mai profund şi minunat mod, punându-ne aripi, fără să ştie. 

 

Cum dobândeşti tinereţea fără bătrâneţe

Margareta Tătăruş este bibliotecar din 1997. Are o experiență de 15 ani la Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea, în ultimii 8 ani fiind implicată şi în training.

Din 2010 până în prezent a format peste 2000 de copii, adolescenți, tineri, adulți și vârstnici și a livrat peste 3500 de ore de training, în peste 40 de cursuri.

Margareta Tătăruș

În ultimii ani, Margareta ne povesteşte că s-a îndrăgostit de educația nonformală. Învață multe lucruri noi, cunoaște oameni noi și pasionați, împărtășește din experiența și cunoștințele ei. În același timp, experimentează drumuri și provocări de excepție ce-i pot motiva în continuare viața și profesia.

A organizat numeroase acțiuni de fundraising, campanii sociale, de voluntariat, alături de multe instituții publice, private, ONG-uri, venind în sprijinul celor defavorizați social sau încercând să promoveze un set de valori care să schimbe în bine viața membrilor comunității vrâncene.

Iubesc oamenii, mă dedic lor, iar pe copii și tineri îi ador, pur și simplu. Deși am 47 de ani, fac precizarea că am acumulat în acești ani, pe lângă multă experiență în proiectele și activitățile organizate pentru ei, o tinerețe fără bătrânețe care îți este oferită în dar de către viață doar dacă iubești cu adevărat ceea ce faci. Pasiunile mele sunt legate de cuvânt, poveste și oameni frumoși care vor să se dezvolte. Mă inspiră faptele, ideile creative, iubesc provocările și să-i motivez pe oameni. Cred cu tărie că nu există imposibilul!

A lucrat la Sala de lectură a bibliotecii, a coordonat câțiva ani Secția pentru copii și tineret și mai apoi Centrul de formare al Bibliotecii. A inițiat și a fost parte din cele mai multe proiecte frumoase ale bibliotecii unde,  de câteva luni, Margareta a devenit Manager.

Ce crede ea despre această funcţie?

Eu sincer cred că poziția în care sunt acum mă provoacă să evoluez, să fiu mai bună, mai înțelegătoare, să învăț lecția răbdării, dar și să creez servicii noi de bibliotecă, proiecte inedite și să transform Biblioteca într-un adevărat Centru cultural, educațional și de petrecere a timpului liber. Acestea sunt intențiile mele, dar să vedem ce-o să iasă.

Margareta Tătăruş a primit premii locale și naționale – ”Bibliotecarul anului”, ”Trainerul anului”, premiul publicului pentru ”Coordonatorul  de voluntari al anului”, iar diplomele nu ne-ar ajunge spaţiul pentru a le înşira.

 

Oamenii care au avut un aport în formarea sa

Prima care a susţinut-o şi nu a renunţat niciodată să o iubească, să o susţină, să o certe, să o îmbrăţişeze, să îi deschidă zborul în orice şi-ar fi dorit, a fost: MAMA, despre care Margo spune că

E cea care m-a învățat cum să fiu independentă, creativă și veselă. Și vulnerabilă fără să mă simt vinovată pentru asta. M-a învățat că, după ce plâng, să mă ridic, să-mi șterg nasul și, cu ochii umflați să merg mai departe, cu fruntea sus. Și acum, după ce au trecut 15 ani de când nu mai este, mi-o port în suflet și în gând ca cel mai de preț Dar pe care viața mi l-a făcut: să fie Ea, Mama mea. 

Mergând mai departe, învăţ cumva tot mai multe nu doar despre Margareta ci şi despre mine. Despre cum este să păşeşti într-o lume despre care ştiai atât de multe, dar despre care afli cât de nouă este, de fascinantă. Lumea de dincolo de carte. O lume în care trebuie mereu să te perfecţionezi, să înveţi, să ştii că atitudinea şi pasul în faţă este de multe ori decisiv în profesia ta, dar mai ales, să iubeşti ceea ce ai ales să faci în viaţă.

Am învățat de la mulți cum să fiu Unică în mulțime. Cum să fiu un bun profesionist. Mi-ar trebui două pagini să le spun numele. Însă îi iubesc și prețuiesc din toată inima, fie că sunt în Focșani, fie în București, Sibiu, Brăila, Cluj, Satu Mare, Târgu Jiu sau alt colț de lume.

Margo rostește totuși un nume: Lidia Kulikovski, fost Manager al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, care și acum își dedică viața formării și dezvoltării bibliotecarilor din Republica Moldova. Este o profesionistă a Bibliotecilor publice pe care a avut șansa să o cunoască, să învețe de la ea și să dezvolte împreună proiecte.

Lidia Kulikovski a sădit în mine dorința de fi mai bună, dându-mi și încrederea că pot. Orice. Este omul în fața căruia mă plec, oricând, cu bucurie, respect și iubire.

Un moment însemnat din viaţa ei de bibliotecar şi nu numai, a fost trainingul de o lună, alături de alţi 15 colegi, făcut la Centrul Mortenson din cadrul Universității din Ilinois, Statele Unite, în anul 2011. A vizitat zeci de biblioteci americane, a învățat despre leadership, managementul proiectelor, servicii de bibliotecă.

Atunci, Margareta Tătăruș a trăit o experiență uimitoare și a învățat cum ar trebui să arate bibliotecile publice și ce servicii ar trebui să ofere, constant, utilizatorilor săi. Omul care i-a fost model și mai apoi mentor este Susan Schnuer, un extraordinar profesionist și formator, un om care citea oamenii de la prima privire, un zâmbet care poate îmbrățișa oricând întreg Universul și care are o răbdare fantastică. Aşa ne-o descrie Margo pe cea care a fost parte din zborul său de mai târziu.

Un alt moment de excepție a fost în 2017, când a participat pentru prima oară la un Congres IFLA, în Polonia, la Wrocław. Acolo, s-au întâlnit peste 3000 de bibliotecari din lumea întreagă pentru a vorbi despre bibliotecile publice de pe cele 7 continente.

Este copleșitor să vezi atâția oameni care cred în Misiunea bibliotecii publice de a face viața oamenilor mai bună prin cultură, educație și artă. Participarea mea acolo n-ar fi existat dacă nu ar fi fost susținerea a doi oameni care au crezut în mine – Teodora Fîntînaru, fostul Manager al Bibliotecii Județene Vrancea și Claudia Șerbănuță, fostul Manager al Bibliotecii Naționale – mentori în toată puterea cuvântului, sunt cei doi oameni care mi-au dat forța și curajul de-a vorbi acolo despre oamenii Vrancei și proiectele frumoase care cresc adolescenți și îi transformă în adulți care investesc la rândul lor în comunitățile unde trăiesc și le dezvoltă.

 

Ce face un bibliotecar când nu este în bibliotecă

Aceasta a fost întrebarea la care cu siguranţă am bănuit deja răspunsul, dar am fost curioasă să o aud pe ea vorbind despre acest subiect. Aşa cum doar ea poate să surprindă şi să ne mire. Şi credeţi-mă pe cuvânt, tot ce are legătură cu Margareta Tătăruş este extraordinar. Nu există lucru mărunt. Totul devine magnific!

Iubesc să călătoresc, să cunosc oameni noi, să vizitez biblioteci. Și am avut norocul să le fac pe toate. Am văzut biblioteci uimitoare în SUA, Danemarca, Italia, Bulgaria, Republica Moldova, Polonia, Grecia și România. Am făcut parte din proiecte internaționale care mi-au descoperit frumusețile locurilor și ai oamenilor întâlniți: Lisabona, Atena, Sofia, Maribor, Londra, Borgaro Torinese, Torino, Viena, Copenhaga – sunt câteva din orașele prin care Timpul m-a purtat și am cunoscut oameni dedicați profesiei lor și bucuriei de a Fi.

Cu alte cuvinte, un bibliotecar, când nu este în biblioteca lui, călătoreşte peste mări şi ţări şi vizitează alte biblioteci. Un fel de Harry Potter care transformă magia din baghetă în magia de a descoperi tot mai mult despre cărţi, oameni şi viaţă.

Cumva, îmi vine în minte filmul Bibliotecarul, unde Biblioteca devenea un loc viu, în care personajele erau reale, iar cărţile erau nişte portale către lumi tangibile.

Şi ce mai face un bibliotecar când nu este în bibliotecă? Şi Margareta cu părul de foc, cu ochii de smarald şi chip blând, zâmbeşte larg, şăgalnic şi copilăreşte. Şi răspunde: citeşte!

Cartea mea preferată acum (pentru că fiecare perioadă a vieții mele a avut o carte preferată!) este ”Pollyanna. Jocul bucuriei” de Eleanor H. Porter. Și cred cu toată ființa că ne putem bucura de lucrurile mărunte, de oamenii întâlniți, de emoțiile trăite. Și că a vedea partea plină a paharului, indiferent de ceea ce ți se întâmplă, nu este doar apanajul optimistului. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să schimbe în bine lucrurile, faptele, emoțiile și oamenii care poposesc vremelnic în viața noastră. Iar Jocul și Joaca nu aparțin doar copilăriei, ci tuturor celor care, dincolo de vârstă, știu și vor să se bucure de viața scurtă ce ne este dată a fi trăită.

Pe lângă călătoriile din bibliotecă în bibliotecă şi citit, Margareta se bucură de familia ei despre care consideră că este cel mai important lucru din viața noastră. Mai spune că familia este singura care ne susţine necondiţionat, ne iubeşte, ne trage de mânecă, ne ajută, ne înţelege şi crede în noi până în ultima celulă a fiinţei noastre!

Îi place să se joace. Să fie în preajma copiilor, a oamenilor. Nu îi place să judece şi să eticheteze pe nimeni. Iubeşte IA şi zâmbeşte tot timpul. Asta adaug eu, deoarece în cei 10 ani de când o cunosc pe Margareta, nu am văzut-o niciodată altfel, decât zâmbind.

Margareta Tătăruș

 

Lecții învățate de-a lungul timpului

Una din cele mai frumoase lecţii cu care Margareta Tătăruş a simţit să înceapă, a fost aceea despre a-ţi urma visurile. Despre a nu renunţa niciodată la ele, oricât de greu, abrupt sau plin de greutăţi ar fi drumul până la împlinirea lor. Un drum fără obstacole nu va duce niciodată undeva.

Oricât de imposibil mi-a fost visul, dacă am crezut cu adevărat în el și în mine, chiar s-a împlinit. Uneori mai mult decât am crezut. Sau visat.

O altă lecţie de viaţă oferită de ea este aceea de a crede în oameni, chiar şi atunci când aceştia ne dezamăgesc.

Şi eu am dezamăgit oameni și mi-am dorit să fiu iertată și înțeleasă. Uneori am fost, alteori nu. Și-am învățat să empatizez mai mult cu cei pe care mi-i scoate viața în cale, să-i iubesc, iert și să le mulțumesc chiar și pentru dezamăgirile trăite. Și să învăț din toate cum să fiu cea mai bună versiune a mea.

Margareta mai crede cu sinceritate că fiecare dintre noi alegem cum și cât de bine ne trăim viața. Că trebuie să greșim pentru a învăța lecțiile iubirii, iertării, răbdării şi avem nevoie de modele, de cărți citite, de toleranță. De iubire. Fiecare dintre noi vrea să fie Fericit.

E simplu să dai sfaturi… e însă foarte important să înveți de la oameni, de la natură, de la istorie. Viața are nevoie de Iubire. Atunci când iubești ești Bun. Cu oamenii, cu păsările, cu animalele, cu pădurile. Cu cărțile.  

Înainte de a încheia interviul am întrebat-o cum este să fie unul din românii de elită, deoarece un om care şi-a dedicat întreaga activitate şi viaţă formării şi educării altor oameni, nu poate fi decât un exemplu de frumuseţe şi calitate umană. Margareta Tătăruș răspunde cu modestia şi frumuseţea ei firească:

Nu știu dacă sunt Român de Elită. Doar mi-am trăit viața cât de bine și frumos am putut eu. Dar sunt mândră că sunt Româncă și sunt sigură că nu întâmplător trăiesc în România de azi. Pot și vreau să contribui la creșterea ei. Prin tot ce facem în fiecare zi, cu toții, construim o națiune. Iar când reprezint România în proiectele Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea, când arăt lumii de cât de multe lucuri frumoase sunt capabili bibliotecarii români, serios vă spun, sunt Fericită că sunt Româncă și Bucuroasă că pot contribui la educația puilor de români, a adolescenților și tinerilor grozavi pe care îi are România de azi. Și să le sădesc în suflete ideea că ”Nu există imposibilul.”

 

Cuvânt de încheiere

Vorbind cu Margo, nu există timp. Timpul nu mai este nici măcar o noţiune. Este doar o lectură continuă şi frumoasă. Despre viaţă. Despre oameni. Despre cărţi. Despre iubire, înţelegere, respect şi deschidere.

Margareta Tătăruș

Am locuit în Focşani 11 ani. Pe ea o cunosc de 10. Nici nu ştiam cine este Primar, dar o ştiam pe ea. Asta, deoarece este un om care se dedică şi se implică în tot ce face. Pune suflet. Este pur şi simplu peste tot.

Dacă oamenii nu veneau la bibliotecă, mergea ea la oameni. Aşa, am găsit o dată cărţile bibliotecii în parcul unde mă plimbam cu fetiţa mea. Era vacanţă, iar Margareta a instalat o bibliotecă de vară în parc. Apoi a mutat-o în mijloacele de transport, unde câte un voluntar citea călătorilor poezii sau scurte povestioare.

Mi-o amintesc şi o văd mereu printre copii, printre oameni. Cu cosiţele ei roşcate, cu ochii verzi şi cu zâmbetul larg, larg şi senin. Niciodată supărată, niciodată obosită, niciodată tăioasă la vorbă.

Margareta Tătăruş este ea însăşi o bibliotecă în care păşeşti timid, ca un copil care descoperă mirosul cărţilor şi emoţia rafturilor acelora mari, printre care lumina pătrunde timid, ca într-o poveste despre raze şi magie şi pe care ţi-e teamă să nu o tulburi, să nu faci o mişcare bruscă, iar ea să dispară. Pentru că este nevoie în lume de multe Margarete ca ea. De mult frumos. De multe raze de lumină care să ne deschidă sufletele şi mintea.

Îţi doresc să străbaţi cât mai multe continente, să păşeşti ca un copil mirat în cât mai multe biblioteci, să ai cât mai multe cărţi favorite, să cunoşti cât mai mulţi oameni buni şi frumoşi ca pâinea caldă şi mi-aş dori să ştii că tu eşti în toate inimile oamenilor pe care i-ai cunoscut în viaţa asta!