Ana Maria Rusu

Ana-Maria Rusu este profesoară de Educaţie Muzicală la Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny” și Colegiul Național „Unirea”, Focşani. Pentru dedicarea sa și metodele creative de predare, a fost nominalizată în 2018 în proiectul educațional MERITO.

 

Primii 11 ani i-a petrecut ca profesor în orașul Bârlad. Este absolventă a Universității ”George Enescu” din Iași, secția pedagogie muzicală.

S-a născut în orașul Bârlad, județul Vaslui și și-a petrecut copilăria acolo alături de fratele și sora ei. Provine dintr-o familie simplă, tata inginer, iar mama asistentă medicală, oameni care au încercat în felul lor să-și depășească mereu condiția.

De la ambii părinți au moștenit înclinația către arte, toți cei trei copii studiind un instrument muzical încă din copilărie. Sora sa Antoaneta este absolventă de muzicologie, profesor de educație muzicală în Iași, iar fratele este implicat în desfășurarea festivalurilor Untold, Summer well sau Electric Castle.

 

Copilul ca o bucată de lut care se modelează

De când se știe, Ana-Maria Rusu și-a dorit să devină actriță. Când era mică, interpreta pe roluri lecțiile din cărțile de citire, reținea cu ușurință toate rolurile scenetelor în care era mereu personajul principal, citea foarte mult și se transpunea total în paginile cărților. Și acum iubește teatrul și crede că ar fi fost o actriță tare, tare bună.

Mama i-a învățat să își exprime mereu părerile. I-a încurajat să citească sau le cumpăra discuri de vinil cu povești.

Puteam reproduce poveștile ascultate integral, adaptam textele poeziilor citite în diferite contexte, cream spectacole în familie, noi copiii. Țin minte că aveam bilete de intrare la spectacol făcute din frunze sau din foi tăiate din caietele vechi. În orașul Bârlad nu exista un club de teatru decât la Casa Pionierilor, unde era un cerc de teatru de păpuși. Pentru a urma o formă de artă mama m-a înscris la Școala de Muzică și Arte Plastice „Nicolae Tonitza” unde am absolvit secția muzică instrumentală – flaut. O școală extraordinară. Chiar și acum, cred că este cea mai bună școală de muzică din Moldova, cu profesori excepționali cum nu am mai văzut.

Ana-Maria merge des și acum la acea școală, cu fiica sa care studiază vioara. De câte ori îi pășește pragul, trăiește același sentiment de siguranță și temeinicie a muncii. Crede că jumătate din ceea ce este azi se datorează acelor oameni.

Ana-Maria Rusu

Cealaltă jumătate se datorează mamei și învățătoarei care au încurajat-o să urmeze acest drum chiar și atunci când alți profesori poate ocupați, grăbiți, obosiți, i-au aruncat un fugitiv „tu n-ai voce”.

Așa cum spuneam de foarte multe ori, copilul este o bucățică de lut care se modelează de mic cu grijă, atenție către înclinațiile sale, pe care numai așa, poate să ajungă să le dezvolte și să le transforme într-un talent unic. Aripi doar ale sale cu care nu zboară însă doar el, ci toți cei care ajung să fie modelați de el mai târziu!

 

Implicarea, atitudinea, înţelegerea tinerilor, pasiunea pentru ce facem…

Cel mai mult contează pasiunea. Am câțiva prieteni care merg la serviciu și care mor încet, zilnic în interiorul lor. Îmi spun că mă invidiază pentru că eu merg cu drag la job și mereu mă gândesc ce pedeapsă ar fi, ce pedeapsă este să fii nevoit ca zilnic să faci lucruri care nu îți plac, doar pentru că ești nevoit sau pentru că studiile tale, alegerile tale au fost unele nepotrivite.

Elevii de astăzi sunt în general buni, dar un pic dezechilibrați. Ei nu prea știu CE SUNT, dar știu exact ce trebuie SĂ FIE. Ei trebuie să fie avocați, programatori, medici, dar nu știu ce le place să facă, de ce ascultă o melodie sau de ce îmbracă o haină. 

Au un pic nevoie doar de câteva repere sănătoase, de exemple, pentru a-și construi identitatea proprie.

Alegerile pe care le fac ei acum, sunt cele care le vor defini traseul și mereu insist să aleagă ceea ce le face plăcere, ce le aduce bucurie, împlinire. Pe de altă parte sunt copii extrem de deschiși către tot ce înseamnă social, voluntariat, care răspund mereu prezent când îi soliciți și care deseori iau ei inițiativa. Îmi place foarte mult asta, iar acest lucru nu se întâmplă de ieri, ci de destul de mult timp. Sunt interesați de tot ce pot realiza prin forțe proprii. Sunt o generație de copii care consideră că merită mai mult și care cu siguranță au alte șanse față de cei din generația mea.

Cât despre părinți, Ana-Maria Rusu a identificat în timp mai multe categorii. Cei implicați, activi, poate uneori prea implicați mai ales în prima parte a parcursului educațional al copiilor lor. Pe de altă parte, părinții dezinteresați care lasă total în grija școlii educarea copiilor, sau părinți care rezolvă această problemă prin diverse cursuri, meditații sau alte cluburi, mimând astfel implicarea din lipsă de timp.

Știu că probabil voi supăra sau voi deranja, dar asta e o realitate. Copiii povestesc la școală ce trăiri au, ei sunt cei mai buni și corecți evaluatori și ai părinților și ai profesorilor. Consider că e foarte bine să fie așa și consider de asemenea că doar colaborând cu adevărat elevi, profesori și părinți se pot rezolva lucrurile încă de la început. Fiecare să ne știm rolul și locul în educația unui elev, acesta fiind de fapt centrul de interes.

 

Muzica predată creativ pe ritmuri de hip-hop și jocuri ritmice

Ana-Maria Rusu spune că predă o materie pe care toți copiii o îndrăgesc, dar la care nu învață, existând o anume idee implementată, că nu ar fi importantă.

Primii ani la catedră i-a petrecut predând clasic, tradițional, 90% din manual, memorizat, repetat. Maniera personală de predare a apărut dintr-un cumul de frustrări pe care le-a strâns odată cu trecerea anilor, când a observat că elevii nu rețin nimic ci doar se simt bine la orele sale.

Pentru profesoara Ana-Maria Rusu, o oră de muzică înseamnă caiet și pix, dar și încă ceva:

În primul rând înseamnă respect față de cei mici din fața mea, empatie și conștientizarea faptului că fără ei, eu nu aș fi. Ce aș fi eu fără elevi? În fața cui aș fi eu profesorul ăla bun sau rău, amabil sau dur…? În al doilea rând înseamnă poveste. Profesorul e cel responsabil cu povestea. Eu spun povești și la clasa a X a, iar ei stau încântați cu gurile căscate și mă privesc. Fiecare lecție e înfășurată într-o poveste, altfel nu știu și nu mai pot să lucrez.

E un efort mult mai mare deoarece elevii întreabă, sunt curioși. Tu, profesor, trebuie să știi povestea, să fii pregătit pentru orice schimbare a scenariului, lucru pe care mulți dascăli îl evită din comoditate.

În opinia sa, toți copiii iubesc muzica, doar că nu știu exact ce e cu ea și cum să o asculte, să o cânte etc. Simț melodic nu au toți copiii, dar încă nu a întâlnit un copil care să nu aibă simț ritmic. Acesta se educă și astfel dacă găsești fiecăruia un rol, atunci când interpretezi o piesă în clasă sau la o serbare, niciun copil nu rămâne simplu privitor pasiv. 

Muzica înseamnă instrumente, unele neconvenționale – șosete, fasole, linguri, hârtie, caserole, bețe, creioane, etc. Noi cântăm întâi cu instrumentele „de la purtător” cum îmi place mie să spun: palme, mâini, picioare, degete. Cântăm orice și putem realiza acompaniamente body percussion pentru orice lucrare muzicală pe care o audiem. Apoi înseamnă instrumentele pe care eu mi le-am achiziționat – boomwhackers și handbells. Fără ele, copiii nu conștientizează ideea de sunet, acord, linie melodică, polifonie, melodie.

Este conștientă să sunt materii unde chiar nu se poate preda așa și recunoaște că o ajută foarte mult faptul că predă educație muzicală. Crede în puterea memorării și mai ales a exercițiului.

Exersarea temeinică este cea care te conduce la formarea de abilități sau de automatisme. O spune ca fost instrumentist care știe ce înseamnă studiul temeinic.

Tot ce și-ar dori e ca abordarea sa să fie implementată la o scară mai largă. Sunt metode eficiente, modele preluate, adaptate după cele testate deja în sistemele educaționale din alte țări.

 

Ana-Maria Rusu, selectată în Proiectul Merito și promotoare a educației muzicale în școli

Proiectul Merito a fost o surpriză frumoasă pe care viața i-a oferit-o. A venit în momentul în care avea cea mai mare nevoie, ca o confirmare a faptului că tot ce face are rost. Încă nu știe exact cine a propus-o, bănuiește doar, dar știe că viața sa a devenit alta de atunci.

Proiectul Merito patronat de Romanian Business Leaders e despre admirația sinceră față de un coleg, despre firesc și noblețe. Selecția se face pe criterii diferite de cele cu care era ea obișnuită: caracter, moralitate, inovație, empatie. Feedbackul vine de la foști elevi, părinți, foști colegi. E cu totul altceva, ne povestește doamna profesoară.

Ne tratează cu un deosebit respect și ne numesc mereu SPECIALIȘTI. Cel mai mult în acest proiect îmi place că spre deosebire de alte organizații ce premiază profesori, aceasta chiar îți oferă O VOCE. Treburile nu se încheie pe o scenă unde primești o diplomă și un trofeu.

Proiectul MEMIS (Mai Multă Educație Muzicală în Școli) căruia ulterior i s-au adăugat „și grădinițe” este o pagină de Facebook pe care a realizat-o împreună cu sora sa.

Eu aveam impresia că toată țara predă ca mine, știți? Am postat acum 6 ani un fragment de lecție ca să ofer un exemplu unei colege din altă zonă a țării. Am fost extrem de surprinsă să observ a doua zi câte vizualizări are. Am început să postez diferite exemple video, filmate în clasă și am înțeles atunci că ceea ce fac eu e diferit de restul țării. Am postat acolo pentru aproape fiecare unitate de învățare câte un exemplu, o bună practică. Așa a început totul. Acum e o comunitate adevărată cu 20 000 membri.

De aproximativ un an de zile susține cursuri de formare în țară prin proiectul MEMIS. Datorită faptului că există o cerere uriașă, Ana-Maria Rusu are în plan să îl dezvolte în viitor.

 

Programul Național Cantus Mundi și corul DING DONG

Proiectul Cantus Mundi este o mare și frumoasă poveste, fără de care Ana-Maria Rusu nu ar fi avut curaj să facă ceea ce face astăzi. Program național inspirat din El Sistema din Venezuela, Cantus Mundi este o idee genială care a prins contur prin voluntariatul corului Madrigal, în care a fost și ea cooptată în 2015. În foarte scurt timp, programul a devenit o direcție a instituției din cadrul Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin.

Inima acestui proiect este Emil Pantelimon, managerul Operei Comice pentru Copii din București, „un om de poveste, un vizionar adevărat”,  alături de Anna Ungureanu, dirijorul corului Madrigal.

Sunt deja peste 40000 de copii incluși în acest program și peste 3000 de profesori formați la nivel național.

Misiunea este una nobilă și realizabilă, aceea de a uni toți copiii din România prin cânt coral. Pentru a face asta, Cantus Mundi se concentrază pe incluziunea socială, dezvoltare în zonele cu un grad scăzut de cultură sau fără cultură (cum sunt majoritatea zonelor rurale din România) și comunicare culturală și interactivitate.

Astfel, inegalitățile sociale pot fi depășite prin utilizarea limbajului muzicii. Cântecul coral creează o identitate socială, fără a face diferențe de rasă, religie, statut social, sau condiție economică.

Prin muzică, tinerii aparținând diverselor culturi din România vor reuși să găsească punți de relație și comunicare, vor putea să se cunoască și să se accepte unul pe celălalt.

DING DONG este un cor de copii, la școală. Prin acest cor i-a cunoscut pe cei de la Cantus Mundi. Este o formație corală de amatori pe care o coordonează din 2008. 

Cele mai mari împliniri, cele mai frumoase prietenii, cele mai înălțătoare momente eu le-am trăit alături de membrii acestei formații. Nu pot să găsesc un singur moment sau o generație care și-a lăsat amprenta mai mult asupra mea, pentru că nu am. Am crescut împreună, frumos, am lucrat inițial intuitiv, apoi conștient, ne-am provocat unii pe ceilalți, am obținut rezultate remarcabile, eșecuri răsunătoare, dar toate acestea ne-au unit incredibil de mult.

 

Viața ca o muzică și în familie

Sunt grozav de îndrăgostită de copii și nu mă văd făcând altceva. Uneori, abia aștept vacanța pentru că sunt teribil de obosită și le spun și lor că „am nevoie de un detox de copii”. În fiecare vacanță însă, după o săptămână deja mă plictisesc. Acum merg în vacanța de vară în tabere, particip la atelierele Cantus Mundi, îmi iau copilul și umplu timpul cu tot soiul de activități. Îmi plac tare, tare, mult copiii și nu știu cum, dar pot să îi țin prinși în activități fără să se plictisească.

În viața doamnei profesoare, familia este cea care acompaniază muzica din sufletul ei și dă tonul la tot ce înseamnă deosebit, bun și frumos!

De 4 ani, locuiește în Focșani, oraș unde apetența către nou e mult mai mare față de Bârlad. Soțul său, fostul coleg de bancă din conservator, e prietenul ei cel mai bun, sprijinul său în orice demers. Este un tată minunat pentru fetița lor și crede că este singurul om în fata căruia nu se poate preface, sau ascunde.

Au o fetiță de 8 ani, Smaranda, o minune de om care studiază vioara și în care deseori se vede pe sine mică. 

Pe lângă familie, de aproximativ doi ani aleargă. Nu aleargă cine știe ce, nu se antrenează așa cum ar trebui, dar este tare fascinată că a intrat în lumea aceasta a competițiilor de alergare, lume în care a cunoscut oameni ce au impresionat-o și surprins-o deopotrivă.

Alerg în general proba de semimaraton și sunt tare încântată de fiecare dată când merg la o competiție. Am cunoscut câteva persoane care deja și-au lăsat amprenta asupra sa, modele de caracter, ambiție sau pur și simplu de familii pe care aș vrea să nu-i pierd.

Iubește  mult tot ce e viu și este conștientă mereu că ceea ce face are ecou. Este genul de om care nu are așteptări de la alții, ea nu așteaptă de la nimeni să o facă fericită, decât ea însăși. „Viața bună ți-o faci singur”, în asta crede Ana-Maria Rusu.

Și mai crede în reguli, în oameni conectați. Crede în rigoare, în gesturi mărețe și în suflete nobile. Crede în colaborare și în oameni de nădejde. În munca temeinică, în meseria făcută ca o slujire. Chiar dacă, așa cum îi spun prietenii săi, deseori pare naivă, credulă și chiar bleagă, o să închidă ochii visând la asta.

 

Cuvânt de încheiere

A fi profesor, nu mereu are aceeași definiție. Uneori, profesorii sunt ferestrele prin care vedem clar și foarte clar ce ne-am dori să devenim, ce ne-am dori să fim și să facem ca viitori adulți.

Uneori, tot prin alți profesori, vedem ce nu am vrea să fim! Dar mulți, vor să fie Ana-Maria Rusu. Știu asta, deoarece am văzut cât de conectată este ea cu elevii și cât de mult o iubesc cei mici pe doamna profesoară.

Am mai spus cândva și o repet: astfel de dascăli (deoarece un dascăl e mai mult decât un profesor) ar trebui cumva clonați, să avem sute de oameni precum Ana-Maria Rusu în școli. Cu astfel de atitudini și oameni, școala ar fi altceva, iar produsul final s-ar alege singur, precum uleiul de apă.

Mulțumim pentru dascălul și omul care ești, Ana-Maria! Pentru grija față de copiii noștri și de simțămintele lor. Îți dorim mult succes și să îți realizezi toate visurile. Personal, îți doresc să nu închizi niciodată ochii pentru a nu vedea adevărul ci, îți doresc, ca în tot ceea ce tu crezi, să îți fie alături mereu la drum: oameni loiali și frumoși!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *