Mihaela Gligor este absolventă a Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, unde a urmat şi un program de Studii Aprofundate de Filosofia Umanului. Doctor în Filosofie cu o teză despre Mircea Eliade şi extrema dreaptă românească, Redactor şef al International Journal on Humanistic Ideology, Cluj University Press; Cercetător ştiinţific și Directoare a Centrului pentru Studii Indiene de la Cluj, Mihaela Gligor publică la EuroPress o monografie despre Eliade „Mircea Eliade. Anii tulburi”, monografie care a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru 2007.
Mihaela Gligor, „moața” din Brad
Mihaela Gligor s-a născut la Brad, în județul Hunedoara și a copilărit la Bucium-Poieni, în județul Alba, la bunicii din partea mamei.
A crescut frumos, într-un mediu extraordinar. Abia aștepta să vină vacanțele, să meargă la bunici, unde, vara, participa la muncile specifice sezonului, iar iarna stătea, la propriu, cu nasul lipit de fereastră și urmărea cum se așternea zăpada.
Ascultam, alături de bunicul meu, știrile la Europa liberă și mergeam prin vecini, la „povești”. Vara o ajutam pe bunica să facă pâine în cuptor și mergeam cu mâncare la cosași. Urcam cărările șerpuite și îmi imaginam povești cu prințese și făpturi extraordinare. Inspirația era chiar acolo, în sat, unde se înalță faimoasele stânci de bazalt ale Detunatei și există minele de aur din vechime, cu poveștile lor cu tot. Îmi plăcea tot ce ținea de lumea aceea. Aveam o mulțime de prieteni, copii veniți, din toate colțurile țării, la bunici. Vara, urcam în podul șurii și citeam nestingherită. În vacanța spre clasa a VI-a am citit, în doar patru zile, Pe aripile vântului.
Scria compuneri frumoase despre satul bunicilor, caiete întregi! Iubea nespus dealurile domoale și știa fiecare plantă medicinală și fiecare copac. Iubea animalele și mergea, cu drag, alături de bunicul său sau de Treji, sora bunicii, la vaci.
A fost un copil care a crescut în natură și care a învățat că munca înobilează:
„Nu există pământ rău”, obișnuia să spună bunicul meu. „Dacă știi cum să-l pregătești, pământul îți va da rod de fiecare dată”. Acolo am învățat, cumva, că nu există imposibil, că dacă îți dorești ceva cu tot dinadinsul și lupți pentru ceea ce îți dorești, rezultatul va veni.
De la visul de avocat, pe urmele lui Maitrey
În viața fiecăruia intervine cumva, sub o formă misterioasă destinul. Firul acela nevăzut care ne strigă și ne poartă sufletul către căi despre care nu știam că ar exista. Așa a fost și cazul Mihaelei.
În liceu, Mihaela Gligor își dorea să fie avocat. Începuse să se pregătească pentru asta, însă romanul Maitreyi a făcut-o să își schimbe planurile și să aleagă, precum Mircea Eliade, Facultatea de filosofie.
Înlăuntrul său, a apărut visul de a ajunge cândva în India, pe urmele poveștii aceleia nemaipomenite. Mulți ani au trecut și multe lucruri s-au întâmplat până când visul adolescentin a devenit, ca-ntr-o poveste, realitate.
A terminat facultatea de filosofie, a urmat un program de studii aprofundate de filosofia umanului și apoi un doctorat în filosofie – toate pe subiectul Mircea Eliade. Și-a găsit, cu oarece greutate, un serviciu la Academia Română, filiala Cluj-Napoca (a fost, mai întâi, un fel de secretară). Însă India și visul legat de Maitreyi era tot acolo…
Când visul devine realitate
În luna mai a anului 2007 l-a cunoscut la Cluj pe Rakesh Batabyal, profesor de istorie la Jawaharlal Nehru University New Delhi. Venise în România pentru a participa la o conferinţă şi pentru câteva zile s-a oprit şi la Cluj.
Mihaela Gligor își amintește că au discutat îndelung despre istorie, filosofie, diferenţe culturale între Europa şi Asia. I-a spus că intenţionează să organizeze în luna octombrie un seminar de istorie a religiilor, dedicat lui Mircea Eliade, la 100 de ani de la naştere. La acea vreme aştepta să apară volumul coordonat de ea şi prof. Mac Linscott Ricketts, Întâlniri cu Mircea Eliade (Humanitas, 2007).
Mac Linscott Ricketts s-a bucurat de întâlnirea lor absolut întâmplătoare și a insistat ca Mihaela să participe la conferința de la New Delhi. În ciuda tuturor constrângerilor financiare, în 8 octombrie 2007 Mihaela ateriza pentru prima data în New Dehli. A ajuns în India în calitatea sa de cercetător la Sectorul de Filosofie din cadrul Departamentului de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie ”George Barițiu” din Cluj-Napoca, poziție în care fusese încadrată cu doar o lună înainte.
După încheierea conferinței, am plecat la Calcutta unde, chiar în prima seară, am ajuns în fața casei de pe Ripon Street 82, fosta pensiune a doamnei Perris. Mi s-a părut de-a dreptul incredibil! Am privit casa aceea cu atâta emoţie! Era la fel ca aceea descrisă în roman! Iar eu mă aflam chiar acolo, în poveste, în locul în care, cu ani în urmă, Mircea Eliade studia intens și își trăia visul. A fost minunat!
Dacă nu citea romanul Maitreyi, nu era, azi, aici, spune Mihaela. Și nu exista nici Cluj Center for Indian Studies din cadrul Universității Babeș-Bolyai și nici revista Romanian Journal of Indian Studies.
Tot ce s-a întâmplat după acel moment i se datorează, într-un fel sau altul, lui Eliade.
Am pornit de la Eliade și de la extrema dreaptă (tema tezei mele de doctorat, susținut în 2006). Urmând subiectul acesta am ajuns să lucrez în arhive din Israel și să descopăr o lume total diferită. Poveștile din Jurnalele lui Eliade și ale colegilor săi de generație erau, dintr-o dată, palpabile și prindeau viață sub ochii mei, prin filele de corespondență și alte documente consultate în arhivele Universității Ebraice din Ierusalim. Nu mai era doar India cu exotismul ei, ci o lume întreagă mi se deschidea în față și informațiile mi se completau precum piesele unui puzzle. Așa se face că din 2012 încoace pendulez între India, Israel și România. Și când mă gândesc că totul a început cu un roman…
Mihaela Gligor, alături de personalități marcante ale Indiei
A plecat așadar, în 2007, spre o Indie necunoscută și, la început, nu i-a plăcut deloc. Totul era nou și „altfel”, cu totul diferit față de așteptările sale.
Citise multe despre India, însă la prima vizită și-a dat seama că e o altă lume. Tocmai de aceea, de atunci și până azi, sfatul său pentru cei care merg în India e simplu: „Lasă-ți așteptările acasă și bucură-te de ceea ce găsești acolo!”. Așa a făcut și ea… și, încet, s-a îndrăgostit iremediabil de India și toată forfota ei. Și, mai ales, de oameni.
În 2008, la Delhi, l-a întâlnit pe fostul președinte al Indiei, un renumit om de știință, Dr. A.P.J. Abdul Kalam. Era la lansarea în limba română a cărții scrise de dumnealui, Ignited minds (Minți aprinse), tradusă de fostul Ambasador al României în India, Excelența sa Vasile Sofineti, un om de o aleasă cultură.
Și Abdul Kalam și-a făcut timp să mă întrebe ce fac în India, dacă îmi place, cu ce mă ocup… A fost o discuție amicală, presărată cu zâmbete și bună dispoziție. Ideea cea mai importantă a cărții președintelui, ca de altfel a întregii sale vieți, a fost încrederea în oameni, în puterea oamenilor de a schimba lumea.

APJ Abdul Kalam, fost Președinte al Indiei, New Delhi, 2008
O altă întâlnire marcantă a avut loc în 2009, la Calcutta, cu laureatul Nobel pentru economie, profesorul Amartya Sen. Cu banii primiți de la Comitetul Nobel, acesta a înființat o școală pentru copiii defavorizați (așa cum, cu ani în urmă, imediat după Partiție, făcuse și Maitreyi Devi).
Deși locuiește în SUA și este, încă, profesor la Harvard, Amartya Sen se implică activ în tot ce ține de educație și cercetare în India. Alături de alți laureați Nobel și profesori de renume internațional, este în Board-ul celebrei Nālandā University, recent revigorată. Nālandā este una dintre cele mai vechi universități ale lumii, datând din secolul 7, nobilii chinezi ai acelor vremi numărându-se printre primii săi studenți.
Cartea profesorului Sen, The Argumentative Indian(India. Scrieri despre cultura, istoria și identitatea indiană), a fost tradusă în limba română chiar de către Mihaela Gligor.
Cartea lui Amartya Sen mi-a oferit prilejul să învăț atât de multe despre India și incredibila sa cultură și o folosesc de fiecare dată când am cursuri sau evenimente la Cluj Center for Indian Studies. Este cel mai bun „manual” pentru cei dornici să învețe despre India.

Cu laureatul Nobel, prof. Amartya Sen, Calcutta, 2009

Cu Rajmohan Gandhi, nepotul lui Mahatma Gandhi, la Cluj 2010
Cine a fost Maitreyi Devi?
Întâlnirea de suflet a fost, desigur, cea cu familia personajului Maitreyi. Doamna Rupa și domnul Pryadarshi Sen, nora și fiul îndrăgitei Maitreyi Devi, erau personaje reale, iar romanul care i-a schimbat viața avea la bază o poveste adevărată! Maitreyi fusese o femeie extraordinar de puternică și a avut un impact cu adevărat important în vremea și în societatea în care a trăit.

Mihaela Gligor în India alături de fiul şi nora lui Maitreyi, Filip Lucian Iorgan şi Sabina Fînaru
Poetă, eseistă, prozatoare, una dintre cele mai remarcabile femei pe care le-a dat Bengalul, inteligentă și plină de viaţă, mereu în slujba celorlalţi, Maitreyi Devi a fondat, în 1964, Council for the Promotion of Communal Harmony şi a fost vice-preşedinte al All-India Women’s Coordinating Council.
Mihaela Gligor mai povestește că Maitrey a avut, într-adevăr, oarece probleme din pricina poveștii de dragoste cu Eliade. A reușit, în cele din urmă, să își vadă de viața ei și să se dedice unor cauze importante.
Mihaela Gligor, între călătoriile în India, cărți și distincții
Mihaela are 12 cărți scrise sau (co-)editate. Toate au avut de-a face, într-un fel sau altul, cu Eliade. O parte sunt disponibile ca E-Book pe site-ul Editurii Presa Universitară Clujeană.
La ora actuală, în librării se mai găsește Maitreyi Devi. Povestea adevărată, ce a apărut în 2019, o colecție de mărturii despre femeia Maitreyi, la care a colaborat și fiul ei, Pryadarshi Sen, dar și nepotul lui Mircea Eliade, profesorul Sorin Alexandrescu.

Henry Pernet, fost student al lui Eliade, la Bucuresti (primul stânga). Alături de Mihaela Gligor este Sorin Alexandrescu, nepotul lui Eliade
Ca premii, Mihaela a obținut un premiu internațional în 2017 „ Outstanding Scientist in Humanites” 2017 (History and Philosophy) oferit de Venus International Research Foundation, Chennai, India.
Oare cum este să pășești în India, o lume pe care eu o denumesc o altă planetă de la Soare și să rămâi cu inima tânjind la ea? Oare te poți despărți de ea?
Niciodată! India mi-a intrat în suflet. Am fost de 10 ori în India și cred că e timpul pentru o nouă călătorie. Mi-e dor de toată nebunia aceea și mă voi întoarce acolo curând. Odată ce-ai gustat din India, e greu să trăiești departe de ea.
Cuvânt de încheiere
„Urmați-vă visul! Oricât de nebunesc ar părea el! Orice e posibil!”, acesta este îndemnul unei fete care s-a născut aparent sub o stea normală, undeva pe plaiuri hunedorene, dar care a fost să aibă un destin special, aproape ca cel al neprețuitei sale Maitrey.
Poate, gândesc eu în urma acestui interviu, poate, destinul uneori înseamnă mai mult decât o șoaptă din Univers! Înseamnă să ai capacitatea de a o urma după ce ai auzit-o. Și să o urmezi chiar și la capătul lumii, deoarece numai așa poți să împlinești ceea ce îți este dat a trăi, a descoperi și a învăța!
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!