Elena Mălina Preoteasa, voluntar în Kenya la 23 de ani

Elena Mălina Preoteasa, sau după numele ei kenyan, Waceera este ceea ce foarte mulți numim un spirit liber. Fire exuberantă, misterioasă și plină de culoare, a absolvit Facultatea de Drept în București, iar mai apoi, a decis să facă voluntariat. Trebuia să meargă în Japonia, dar a ajuns să predea în Africa.

 

Mălina s-a născut într-un sat tradițional din Dâmbovița, iar copilăria ei a fost un cocktail sănătos de natură, animale, iubire și libertate. Un mediu numai bun, în care poți să crești frumos.

Cred că adulții devin cine sunt încă din copilărie. Mai ales în copilărie, de fapt, fiindcă este cea mai importantă piesă din puzzle-ul vieții noastre. La capitolul ăsta, viața a fost foarte generoasă cu mine. M-am născut într-o familie numeroasă și iubitoare, dintr-un sat tradițional din Dâmbovița. Am avut grija de ulii și berze, mă distram prinzând șerpi pe câmp, care era tot al copiilor liberi, iubeam la nebunie vițeii proaspăt născuți și ascultam cârdurile de cocori. Am stat la lampă în lipsa electricității și am spălat covoarele la râu. Per total, am crescut într-o lume în care natura, animalele, familia, comunitatea erau cumva obligatorii pentru un trai călduros. Iar acum, în viața de adult, nimic nu s-a schimbat; în continuare tind spre aceleași principii, spre aceleași valori.

 

Viața ca o aventură, de la 14 ani

La 14 ani, Mălina Preoteasa a ajuns în București, deoarece acolo a decis să urmeze liceul. Nu i-a fost greu să se descurce singură la vârsta la care și-a făcut buletinul, iar acest pas a modelat-o și a ajutat-o foarte mult în tot ceea ce a decis și a devenit mai târziu.

Când ești singur, uneori ești silit să decizi și să cauți soluții pentru tine, în momente cheie. După ce te obișnuiești, folosești totul pentru a înainta prin viață, mult mai ușor.

A urmat apoi Facultatea de Drept, însă după absolvire, a hotărât să se reprofileze.

Elementul care nu-și avea loc în viața mea a fost chiar Facultatea de Drept, nu ceea ce s-a întâmplat după. Prin urmare, a fost nu doar foarte previzibilă, dar și foarte sigură reprofilarea mea, după absolvire. Așa că m-am întors la ce mă definea încă de mică – arta, libertatea, dinamismul, ideea de comunitate, precum și nevoia de experiență și explorare. Am ajuns la concluzia că suntem datori să ne apropiem cât mai mult de miezul din care suntem făcuți, acela foarte adânc ascuns, dar care trimite constant semnale de alarmă. Ei bine, când le asculți, totul se aliniază. Când vrei să te faci avocat cu forța, fie ea și forța proprie, te ofilești emoțional prematur.

 

La 23 de ani, a luat calea voluntariatului și a ajuns în Kenya

La 23 de ani, Mălina Preoteasa a decis să plece câteva luni din țară pentru că își dorea foarte mult o experiență internațională neturistică. Era curioasă să vadă cum trăiesc alți oameni, cum se simte o altă cultură din interior, nu prin televizor. A găsit un program de voluntariat, s-a înscris și a hotărât că pleacă în Japonia, în Kyoto, dar a ajuns în… Kenya.

Era totul aranjat în proporție substanțială, dar am primit un mail într-o seară din Kenya, un mail prin care coordonatorul programului de voluntariat îmi spunea ca acolo este nevoie reală de voluntari și nu merge nimeni. Și asta a fost. Am luat biletele de avion cu destinația Nairobi, Kenya. Experiența a fost departe de a fi turistică și nici nu am dorit să fie. Tocmai de aceea mi-am ales o zona rurală, departe de capitală, în inima triburilor. A fost un șoc cultural puternic, o experiență de cunoaștere din care am învățat că 3 rânduri de haine și o pereche de bocanci sunt suficiente ca să fii fericit pe bune, că a risipi apa și a arunca mâncarea (lucru pe care noi, europenii, îl facem în proporții industriale) înseamnă lipsă de educație și de bun-simț, că problemele mele fac de fapt parte din categoria mofturilor, că sărăcia este puternic, foarte puternic legată de corupție. Am învățat enorm.

Se spune că nimic nu ne poate pregăti pentru ceea ce urmează să se întâmple. Așa a fost și în cazul Mălinei. Oricât s-a documentat, oricâte vaccinuri și-a făcut, le-a trecut pe toate.

Când i s-au furat banii și-a reamintit că la 14 ani, a luat viața în piept și a găsit o cale să depășească situația. Sau situația a ajutat-o să se regăsească pe sine! Cred că este mai bine să spunem așa!

Acolo a învățat că o armă costă cât o jucărie la noi și anume 50 de dolari. Că nu ai nevoie de acte și nici nu ești întrebat ce vei face mai apoi cu ea.

A făcut malarie, s-a tratat, a mâncat tot felul de fructe, deoarece a fost atrasă de obiceiurile și piețele locului și a cunoscut oameni frumoși, de care a rămas legată sufletește.

 

Kenya, o țară a extremelor

Ca și România, Kenya este o țară a extremelor. Diferența e că noi, românii, avem la dispoziție mult mai multe mijloace să ne ridicăm, să ne educăm, să ne informăm, remarcă Mălina Preoteasa.

Suntem cumva uniformizați cu statele europene, chiar dacă suntem codași la multe aspecte. Kenya, în schimb, este o țară cu o cultură vie, proprie, foarte puțin afectată de lumea occidentală. În Kenya găsești triburi, viață sălbatică, obiceiuri străvechi, e minunat. Asta în Kenya experimenată de mine, căci există evident si Kenya turiștilor. În zona rurală în care am fost eu, nu cred că erau mai mulți de 2, 3 bătrâni care să fi văzut cândva, în tinerețe, un european. Cei mai mulți nu întâlniseră niciodată unul, așa că a fost sărbătoare când am venit. M-au primit cu dragoste și căldură, cu cântec și veselie. M-am conectat cu oamenii de acolo, m-am adapat la viața lor și am învățat unii de la alții.

Într-un final, au și botezat-o Waceera, adică „om alb care aduce schimbarea”, devenind în acest fel, parte din trib. În fiecare zi, acolo se întâmpla ceva neobișnuit pentru ea. De exemplu, un general care o curta i-a oferit cadou un cocoș. Viu!

A mai participat la o logodnă dintre două triburi, la o negociere de zestre, valoarea fetei fiind echivalată cu un număr considerabil de capre. Locanicii o învățau swahili, ea îi învăța șah.

 

Mălina Preoteasa: „Am avea foarte multe de învățat de la kenyeni”

Mălina s-a pregătit psihologic pentru orice scenariu cât de cât plauzibil. S-a așteptat să fie greu și s-a așteptat să fie frumos, dar a fost neașteptat de intens. Cel mai greu i-a fost să se obișnuiască cu foarte puțină apă, uneori chiar fără.

Ea, care umplea cada până la refuz, a ajuns să se spele pe dinți cu suc de portocale pentru că nu avea apă, sau atunci când avea, trebuia să numere pumnii de apă necesari pentru a-și lua săpunul de pe față.

Au multe greutăți, mai multe decât noi – sărăcie, boală, lipsa informației. Dar este o lume atât de complexă și de relativă, încât orice descriere e insuficientă sau incompletă.

Pe timpul șederii ei ca voluntar în Kenya, Mălina a predat la o școală aflată foarte departe de locul unde era ea cazată, în mijlocul unor plantații de ceai și cafea. Școala nu avea geamuri, sau uși, sau table de scris, nici măcar tencuială, doar o mulțime de cărămizi cu un acoperiș simplu.

Ca să ajungă la școală, făcea zeci de kilometri. O parte pe jos, o parte cu autobuzul unde asculta Bob Marley, iar alt segment de traseu îl făcea cu un taxi-motoretă. 

Mălina Preoteasa a predat educaţie civică copiilor kenyeni de clasele VI – VIII. Ei o învăţau swahili, iar ea îi învăţa principii de drept, dar şi despre familie, prietenie, principii adaptate realităţilor lor, realități dure și poate foarte nedrepte.

Așa veselie și atâta pace ca acolo nu am găsit nicăieri. Cât vedeai cu ochii era doar verde și frumos, iar oamenii buni și conectați atât între ei, într-o comunitate călduroasă, cât și cu natura, cu mediul înconjurător, cu animalele. Acolo toți sunt frați și surori, indiferent de statutul social, de nivelul de educație sau de condiția medicală. Acolo oamenii cântă în autobuz, se bucură, dansează și simt muzica, TRĂIESC prezentul, iar dacă vorbești cu ei poți să afli că sunt HIV pozitiv. Am avea multe, foarte multe de învățat de la ei.

 

Mălina a dormit de multe ori flămândă și plângând, cel mai mult fiindu-i dor să asculte muzică. Alături de ea, în cameră trăiau niște șobolani, pe care după ce inițial a vrut să îi otrăvească, a decis să îi lase să trăiască, deoarece erau singurii cu care împărțea toată sărăcia aceea.

Și totuși, își dorește să se întoarcă acolo, într-o zi:

Am promis tribului meu că mă voi întoarce să renovăm școala, lucru care n-o să-mi dea pace până nu va deveni realitate. Păstrez legătura cu ei, dar mai rar, în principal tot fiindcă îmi e rușine că promisiunea mea nu se materializează odată. Deci da, cu siguranță mă voi întoarce în Kenya. Mă gândeam să fac asta vânzând tablouri, dar am nevoie de timp și fac parte din generația tinerilor fără timp, așa că tot se amână proiectul. Dar toate la timpul lor.

 

Cum am putea ajuta civilizația Africii?

Africa este în sine o altă lume. O lume plină de contraste, de istorie, un tărâm al vechilor civilizații, unde încă mai trăiesc triburi băștinașe, care respectă tradiții vechi de sute de ani.

Omul civilizat îi numește sălbatici sau necivilizați! În realitate, civilizația ar avea foarte mult de învățat de la ei. Reguli înțelepte de conviețuire în armonie cu absolut tot ce îi înconjoară, fără a leza viața și mediul.

E o întrebare dificilă, iar eu am prea puține informații ca să am un răspuns corect. Știu doar că turismul distruge definitiv această autenticitate, această magie a unei civilizații minunate care, din punctul meu de vedere, ar trebui conservată sau ajutată să crească natural, prin educație. Sunt multe zone din Africa ce au devenit resorturi de lux pentru turiști, afectând localnicii. Zanzibar, de pildă. E adevărat, turismul vine la pachet cu o ofertă largă de job-uri, însă are și un preț, acela al pierderii culturii. Poate e iminent, e un parcurs natural felului în care a fost înțeleasă globalizarea și exploatată de marile corporații. Mie mi-ar plăcea să ducem acolo informație, tehnologie pentru agricultură, nu restaurante americane și cultura burgerului.

După ce a revenit în țară, Waceera a continuat ceea ce a ținut de sufletul ei. Tot ce a făcut Kenya a fost să redeschidă apetitul pentru a avea grijă de lumea din jur, dar și pentru explorarea culturilor pe cale de dispariție.

Jobul său de bază este de social media specialist la Organizația Salvați Copiii România. În timpul liber, Mălina Preoteasa își ia rucsacul, sacul de dormit și umblă prin lume. Pictează și scrie pe Studenta in Bucuresti si pe blogul personal – waceera.ro. Activează în domenii precum protejarea mediului înconjurător, o altă zonă pe care o vede cu tristețe degradându-se zi de zi.

Mălinei i-ar plăcea tare mult ca oamenii să se iubească și să se respecte mai mult pe ei înșiși.

Atunci când te iubești, când te respecți, când ai grijă ca sufletul tău să înflorească frumos și să faci pace cu el, într-un mod natural și firesc nu mai simți nici invidie, nici inferioritate, nici complexe, nici alte sentimente negative pe care să le arunci gratuit asupra terților fără vină, asupra persoanelor vulnerabile care îți sunt la îndemână. Dacă ne-am iubi mai mult pe noi înșine, relațiile dintre oameni ar fi mai frumoase, am sta mai puțin în mașini și mai mult pe biciclete, am respira aer mai curat, am crește copii mai sănătoși emoțional.

 

Cuvânt de încheiere

Atunci când vocea interioară din noi ne cheamă, este imposibil să o ignorăm sau să nu o auzim. Este ceea ce ne definește și scoate din noi adevăratul spirit care ne reprezintă.

La 14 ani, unii merg de mână cu părinții să își facă buletinul. Ea, a luat lumea în piept. La 23, unii nici nu știu ce căi să aleagă și nu au ieșit niciodată din țară neînsoțiți de cineva. Ea a ajuns în Kenya. A învins un corupt al locului, malaria, a predat și s-a întors acasă, luând cu ea, doar niște lecții, cât pentru o viață.

Pe Mălina Preoteasa, o reprezintă schimbarea. Așa spun kenyenii. De asta i-au spus Waceera. Eu cred însă, că pe Mălina o reprezintă de fapt îndrăzneala, curiozitatea, vitejia, iar ceea ce îi dă stabilitatea, ce o aduce mereu acasă este spiritul păsărilor care au urmărit-o în copilăria ei, cocorii.

Când am vorbit cu Mălina, am avut impresia că văd micuța leoaică din „Regele leu”. Pe Nala. Un adevărat lider, un suflet cald, sensibil, empatic, dar în același timp neînfricat, luptător. Un „omuleț” mic la vârstă, dar uriaș la suflet!

Nu o încap numere, ci doar un întreg Univers. Un Univers al iubirii de semeni, indiferent în ce capăt de lume s-ar afla ei.