Levente Polgar

Avem obiceiul să-i considerăm eroi doar pe cei care iau medalii strălucitoare. Eu cred că cei mai mari eroi sunt cei care își depășesc condiția și fac performanță în cele mai dificile condiții. Un astfel de exemplu e Levente Polgar, un tânăr căruia viața i-a fost potrivnică din copilărie până în prezent. Fără o mână și fără bani, a reprezentat cu cinste România de trei ori la UTMB, una dintre cele mai râvnite competiții de ultramaraton montan din lume. Povestea lui o să vă facă să înțelegeți cât de mult poate realiza un om atunci când își dorește cu adevărat un lucru. Iar Levi vrea doar să poată să alerge…

 

Levente Polgar, o copilărie plină de obstacole

Levente Polgar s-a născut pe 12 iulie 1981 la Aiud (jud. Alba). În vara anului 1988 a fost lovit de tren în gara localității natale, pierzându-și o mână.

Cu un organism tarat și o copilărie petrecută mai mult prin spitale, Levi a supraviețuit. A fost de 4 ori ori internat cu penumonie, a stat 7-8 luni în spital cu timpane perforate. A scăpat și de un început de astm bronșic și a fost de 5 ori operat după accidentul feroviar care l-a ținut aproape doi ani prin spitale.

A fost crescut mai mult de bunici, părinții fiind divorțați. În adolescență a luat-o pe căi greșite, abandonând școala în clasa a VII-a. Acum continuă studiile prin programul „A doua șansă” deoarece nu vrea să rămână restanțier la educație.

Nevoit să-și câștige existența, pleacă la muncă în construcții în Ungaria, acolo învățând meseria pe care o practică și azi. Decide să se întoarce acasă pentru a avea grijă de bunicul său grav bolnav. În timpul crizei din 2007-2009, când se găsea greu de lucru în meseria pe care o cunoștea, începe să își pună întrebări despre viitorul său, tot atunci renunțând definitiv la țigări și la alcool.

 

Alergarea, de la plăcere la cel mai dificil ultramaraton montan din lume

În aceeași perioadă începe să alerge. La început a făcut-o de plăcere. De la plăcere a ajuns la pasiune, iar de la pasiune a ajuns la stabilirea unor scopuri bine definite legate de alergat. A început să promoveze anumite cauze sociale, apoi a ajuns să participe la competiții mai dificile.

Azi se poate lăuda cu participarea la trei ediții Ultra Trail du Mont Blanc, la primele două ajungând la finish, pe a treia (cea din septembrie 2019) abandonând-o din motive medicale. La kilometrul 90 din cei 170, medicul i s-a pus în față și i-a interzis să mai continue cursa din cauza vărsăturilor pe care le prezenta în timpul alergării.

I-au lipsit nu doar alimentația corespunzătoare unei competiții, ci și odihna. Timp de o săptămână, înaintea competiției, Levi a dormit la cort, la 5 cm de sol pentru că nu și-a permis o cazare când s-a prezentat la competiție. De confort de refacere și de antrenament nici nu s-a pus vorba pentru Levente Polgar. Așa că nu e deloc de mirare acest abandon.

A concurat alături de mai mulți români, printre care Robert Hajnal, cel care anul trecut s-a clasat pe locul doi la Ultra Trail du Mont Blanc. Își mai aduce și acum aminte momentul când a fost admis prima dată la UTMB în 2016:

Bucuria a ținut 5 minute, până mi-am dat seama că eu, în afara celor 50 de euro depuși pentru preînregistrare, mai trebuia să depun alți 200 de euro pe care nu-i aveam.

 

Dizabilitatea nu-l împiedică să concureze cu cei perfect sănătoși

El nu participă la concursuri pentru persoane cu dizabilități, competitorii săi fiind persoane perfect sănătoase. Cu o singură mână, îi e mult mai greu să folosească biomecanica organismului decât unui alergător cu un picior amputat și cu o proteză, care se înfige în două bețe și face hiking în forță. Cu toate astea, alergătorul spaniol cu acest defect care a reușit să termine cursa de la Mont Blanc, a fost pe prima pagină a tuturor știrilor din țara sa, fiind tratat ca erou național. La noi, despre Levente Polgar nu prea ai unde să citești…

Levente Polgar, UTMB 2017

L-am întrebat pe acest spaniol fără un picior dacă îi e la fel de greu să obțină fonduri pentru concurs. Mi s-a spus că pe el statul îl ajută. Depune o listă la administrația zonei cu toate competițiile la care intenționează să participe, indiferent că e în același oraș sau la capătul lumii. Acea autoritate locală trimite lista tuturor agenților economici care doresc să facă sponsorizări, iar la începutul fiecărui an, are toți banii necesari în cont.

Lipsa banilor pentru competiții, cel mai mare handicap al alergătorului român

Povara cea mai mare pentru el nu e dizabilitatea, ci lipsa banilor pentru a mai putea participa la astfel de competiții. De fiecare dată când încearcă să găsească sponsori, i se închid ușile în nas sau i se fac promisiuni neonorate sau incorecte. Sprijinul căutat de el pentru a participa la competiții este confundat de mulți cu cerșitul.

Levi trăiește dintr-o pensie de handicap de doar 375 lei pe lună. Este nevoit să muncească suplimentar în construcții pentru a se putea întreține și pentru a-și ajuta bunica bolnavă, în scaun cu rotile și cu demență.

Se antrenează dimineața și seara deoarece pe timpul zilei lucrează. Echipament special pentru alergat nu își permite, deși el face diferența între concurenți în competiții. Și acum, la ediția UTMB 2019, a concurat cu hainele lipite cu adeziv pentru PVC, însă nu ar fi ajuns nici la concurs dacă nu avea sprijin din partea a doi sponsori: Moraru Mihai Răzvan și Ștefan Mandachi.

Levente Polgar

Levente Polgar la UTMB 2019

Planuri spulberate de promisiuni deșarte

Anul acesta a plecat din Alba Iulia până în Maastricht în Olanda. Distanța de 2600 km a parcurs-o pe jos alături de un prieten, dormind în cort, pe sanie sau chiar pe marginea drumului. Trebuia să ajungă până în Finlanda, în satul lui Moș Crăciun, dar lipsa banilor l-a făcut să abandoneze proiectul.

Se bazase pe cuvântul unui personaj care părea foarte corect „pe sticlă” în urmă cu ceva timp, dar pe când Levi a avut nevoie de suma promisă ca sponsorizare, respectiva persoană i-a intors spatele. La fel l-au tratat și alți oameni cu bani, din păcate.

Cu toate astea, anul trecut a reușit ca, din banii câștigați de el pe șantier să economisească o sumă din care a realizat o campanie pentru copiii nevoiași („Un zâmbet din viitor”), prin care a donat ghiozdane și rechizite școlare. A desfășurat campania fără să-și facă reclamă pe facebook sau alte rețele sociale deoarece el nu-și dorește pentru sine decât sănătate.

 

Sacrificii din iubire pentru sport

A participat de cinci ori la Invictus România, la Ciucaș X3 de 105 km și multe alte competiții naționale, ducând de două ori ștafeta în alergare între Oradea și Carei, iar anul acesta între Zalău și Carei. Levente Polgar se zbate să facă performață la cel mai înalt nivel, fără să se plângă de minusuri sau neajunsuri. Alții, perfect sănătoși, își trăiesc viața fără un scop…

Iubesc sportul ăsta. În 2016, înainte de a participa la prima mea ediție UTMB, am traversat România 1100 km, din Jimbolia la Vama Veche. Nu am avut staff tehnic sau puncte de hidratare pe traseu.

Pur și simplu, el și colegul său biciclist care l-a însoțit luau apă și mâncau ce găseau mai ieftin la îndemână, timp de 14 zile, la o temperatură de 38-40 grade Celsius pe șoselele țării. A mai participat la Maratonul Ciucas X3 precum și la multe alte curse naționale. A existat o perioadă când mergea chiar și la două curse pe săptămână, rata sa de abandon fiind zero.

Levente Polgar a învățat tainele acestui sport de unul singur, din experiențele celor de afară pe care le expun în articole și filmări online. Fără un antrenor, fără echipament de specialitate și fără alimentație corespunzătoare, acest alergător se încăpățânează să facă performanță la cel mai înalt nivel. Astfel, dovedește tuturor că propriile limite pot fi învinse.

 

Premiile onorifice, singura consolare pentru Levente Polgar

Anul trecut a fost invitat de onoare al Doamnei Ambasadoare a României în Regatul Spaniol, Gabriela Dancau, pentru a celebra cei 100 de ani ai României printr-o cursă de alergare de 100 km (Madrid – Segovia).

A fost invitat de președintele României și de Ministrul Sportului pentru a fi premiat. A primit titlul de Ambasador Sportiv la județului Alba. A pus bazele organizației Aiud Sport, fiind și președinte al organizației care a organizat câțiva ani la rând Aiud Maraton. Din păcate, ediția din acest an nu a putut fi organizată din lipsă de fonduri.

Levente Polgar

Planurile de viitor depind doar de sursele de finanțare

Levente Polgar speră să poată ajunge la sfârșitul lui octombrie la Ultramaratonul din Oman și la TransgrandCanaria HG. Totul depinde doar de partea financiară, de care deocamdată nu dispune. În 2019 a trebuit să renunțe la a participa la majoritatea competițiilor unde și-a dorit să ajungă, deoarece nu a avut bani. El pentru traiul lui nu are nicio preteție de la nimeni, dar s-ar bucura mult să poată participa la mai multe concursuri de alergare.

În România nu există o tradiție de zeci de ani în alergarea montană, precum în alte țări europene. Maratonul Piatra Craiului, cel mai vechi din România, e abia la ediția a 13-a. Probabil de aceea, nici sponsorii serioși nu se înghesuie în a susține sportivii care merită a fi sprijiniți, cum e Levente Polgar.

A ajuns model de urmat într-un sport în care nu s-a văzut niciodată excelând. Faptul că el a reușit, e cea mai bună dovadă că toți ne putem depăși limitele atunci când vrem cu adevărat. E nevoie doar de voință, răbdare și perseverență!

Eu sper ca acest articol să fie unul motivațional pentru cât mai mulți dintre noi. Nu știu cum arată pentru voi un erou, dar pentru mine Levente Polgar e un exemplu despre voință și depășirea propriilor limite care ar trebui să fie predat în școlile din România. Mult succes, Levi!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *