Ovi D. Pop

Ovi D. Pop a vrut să devină profesor de sport, dar a ajuns managerul unei agenții de publicitate denumită Duran’s și unul din cei mai talentați fotografi contemporani, la nivel mondial. Ovi a fost premiat în 64 de ţări, a realizat peste 10 albume fotografice, dintre care şapte sunt ediţii ale Monografiei ilustrate a județului Bihor.

 

Fotografie, monografii și publicitate

Ovi D. Pop s-a născut la Oradea într-o familie mixtă, mama sa fiind de etnie maghiară, iar tatăl său român. Astfel a avut acces la două culturi destul de diferite și este bilingv.

Pasiunea pentru fotografie i-a fost insuflată de către mama sa, care făcea fotografii frecvent și care l-a învățat pentru prima dată să folosească un aparat foto.

Abia în 1994, când a pus bazele propriei firme de publicitate, a reluat contactul, pierdut pentru câțiva ani, cu fotografia. Datorită cererii din partea clienților, Ovi a învățat să facă fotografie de produs. Mai târziu, prin intermediul editurii Duran’s, s-a aplecat către fotografia de arhitectură, cea de peisaj sau cea etnografică.

De când a redescoperit fotografia, dorința sa cea mai mare a fost să publice materiale promoționale cu Oradea și județul Bihor. Astfel a luat naștere, în anul 2005, proiectul publicării Monografiei ilustrate a județului Bihor, în anul 2005.

Acest proiect a avut și are în continuare un succes imens. Cartea este la a șaptea ediție și a fost vândută în aproximativ 11000 de exemplare de atunci și până în prezent.

Fotograful a semnat de asemenea mai multe albume, cărți tematice și ghiduri turistice cu Oradea și județul Bihor.

Fotografia este pentru mine mai mult decât o pasiune, este un mod de viață, la care ia parte inclusiv familia mea. Cel mai mândru sunt atunci când obțin premii pentru fotografii, care îi înfățișează pe fiul meu sau pe soția mea. Ei sunt foarte implicați în proiectele mele fotografice și pentru mine este foarte importantă susținerea lor. Fără ei, cu siguranță, nu aș avea succesul pe care îl am. În ceea ce privește genurile fotografice pe care le prefer, pot să spun că sunt pasionat de fotografia de portret, de fotografia aeriană și bineînțeles de nudul artistic.

 

Palmaresul lui Ovi D. Pop

În 2013 s-a orientat şi spre fotografia artistică, reuşind să întrunească criteriile pentru obţinerea distincţiilor naţionale şi internaţionale: Artist al AAFR (Asociaţia Artiştilor Fotografi din România) şi EFIAP (Excelenţa a Fédération Internationale de l’Art Photographique).

Fotografiile sale au fost răsplătite cu sute de premii: doar în anul 2016 a câştigat nu mai puțin de 111 de premii naţionale şi internaţionale!

Pentru Ovi este o bucurie și o onoare de fiecare dată când câștigă un premiu. Printre cele mai importante sunt aurul la categoria Drone Awards de la Siena sau aur la categoria “Lumea văzută de sus”, la concursul de la Trierenberg.

La cel din urmă de exemplu, au intrat în concurs peste 120.000 de fotografii, iar în categoria pe care a câștigat-o el, peste 5.000. Asta ca să înțelegeți relevanța tuturor acestor premii!

Nu pot să descriu în cuvinte acele sentimente, dar mi-aș dori să le aibă fiecare om, măcar o dată în viață. Aceste concursuri de fotografie sunt două etaloane pentru fotografia mondială, alături de Sony Awards – unul dintre cele mai importante concursuri de fotografie din lume și care polarizează cei mai buni fotografi din lume.

Ovi D. Pop

Premierea și „Oscarul” pentru fotografie. Photo credit: Sienna Awards

Fotografia „Four Seasons” premiul I al secțiunii „Abstract” la Drone Awards 2018

 

Pe lângă toate aceste premii, Ovi D. Pop a realizat mai multe expoziții și vernisaje fotografice în țară, dar și internaționale. În fiecare an, este plecat din țară aproximativ 2-3 luni. Participă la diverse tabere de creație fotografică sau este invitat să facă parte din juriile unor concursuri internaționale de fotografie, unde a avut privilegiul să îi cunoască pe cei mai importanți fotografi contemporani.

Culturile care m-au impresionat cel mai mult sunt cea chineză și indiană, poate pentru că sunt foarte diferite de cea europeană, în care m-am dezvoltat eu.

 

Proiecte de viitor și gânduri pentru cititori

Pe viitor, Ovi și-ar dori să se concentreze din ce în ce mai mult pe fotografia artistică, să își cultive în continuare creativitatea și să intre în lumea galeriilor de fotografie. Își dorește să își creeze un stil din ce în ce mai personal în fotografie și să-și definească din ce în ce mai clar o amprentă personală.

Cât despre limite, Ovi D. Pop crede că există în mintea fiecăruia dintre noi, dar mai crede că acestea sunt niște iluzii, impuse de educație, de propriile noastre nesiguranțe, de societate etc.

Odată ce îți dai seama că aceste limite sunt doar niște proiecții și nicidecum ceva real, cred că poți să fii tu însuți și în viața personală și în cea artistică. Eu am trecut prin foarte multe momente dificile, atât în viața personală, cât și ca om de afaceri. Cu toții avem suișuri și coborâșuri și viața nimănui nu este perfectă. Eu, în momentele grele, am căutat să mă reinventez, să privesc partea plină a paharului, chiar și când acesta era aproape gol. Acesta este sfatul meu pentru toți cei care citesc acest interviu: să caute mereu modalități de a se reinventa. Când vine momentul în care simt că o ușă li s-a trântit în nas, să aibă puterea de a căuta ușa care li s-a deschis, pentru că este cu siguranță una.

 

Cuvânt de încheiere

Când pasiunea și talentul se întâlnesc, se întâmplă să se nască un Ovi D. Pop sau alt artist care să ne încânte nu doar privirea prin lucrările sale, dar sufletul și spiritul. Arta nu este altceva decât hrană sufletească și spirituală. Ea este cea care ne poate salva de întunericul din noi sau din lume!

Pentru Ovi, arta a fost o liană pe care escaladând-o cu încredere și talent, a reușit să se ridice de jos, să descopere, să persevereze și să se modeleze din interior către exterior. Nu arta este lutul nostru, cum mulți cred, dar noi suntem lutul ei, deoarece ea ne modelează și ne transformă în cei care devenim sau suntem.

Ovi D. Pop este exemplul concret al faptului că aparatul de fotografiat nu este doar o unealtă, ci este o entitate vie care trăiește și respiră odată cu fotograful. El, fotograful, poate rămâne doar atât, sau poate deveni un artist care prin ochiul său interior reușește să capteze timpul, emoția, trăirea și să ne-o redea acum și peste mulți ani.

A fi modelul unui astfel de artist, înseamnă a te lăsa imortalizat nu doar ca imagine fizică sau frumusețe, dar ca emoție vie a sufletului, pe care el, nu știu cum, reușește să îl scoată la suprafață și să ni-l arate!

1 răspunde
  1. Fotograful Anton
    Fotograful Anton says:

    Incredibil cum mai manipulați poporul! Oscarul dintre ghilimele nu valorează doi bani? Acest individ își tot numără premiile pe care le primește de la prieteni cărora le dă și el, la rândul lui, alte premii. Inflație de premii fără valoare autentică!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Tu ce părere ai?
Lasă un comentariu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *