Articole

Simona Elena Tacu

Simona Elena Tacu pictează cu bucurie și dragoste, creând lucrări încărcate de emoție. Operele sale au fost expuse in 2018 la Londra, la Parallax Art Fair, la Queens Theatre și la Chelsea Gallery Museum. Recent, în 2019, a fost invitată în cadrul Bienalei de Artă din Barcelona, unde a câștigat premiul internațional Diego Velasquez pentru merite artistice. 

 

Simona Tacu are studii în ștințele naturii și ale mediului înconjurător, o licență în informatică, un masterat în Managementul Afacerilor. Pe deasupra, a urmat cursuri postuniversitare în Managementul Proiectelor, Comunicare, Inovare, etc.

Deși studiile o îndreptau spre un domeniu rigid, cu reguli stricte, viața a adus-o în cu totul altă postură.

Astfel, în 2012, la peste 40 ani, un gând constant îi răsuna în minte: „Ar trebui să începi să pictezi”. Auzindu-și vocea interioară, se gândea că totul ar fi ireal, doar nu mai atinsese o pensulă din anii de școală.

Lucrurile aveau să se schimbe rapid când, la o analiză amănunțită a vieții sale, în care bifa cu zâmbetul pe buze familia, soțul, două fiice, profesia, Simona Tacu i-a dat gândului șansa să devină faptă. A luat pensula în mână și și-a desenat un nou drum în viață.

 

O carieră atipică, dar de succes

Cei mai mulți consideră că o carieră începe la tinerețe, de preferat după absolvirea unei universități. Pe la 40 ani, cariera este deja stabilită, traseul vieții deja creionat.

Simona Elena Tacu spune un răspicat „Nu” acestei idei preconcepute. Nu totul trebuie să crească treptat și în aceeași direcție. Cel mai important este ca fiecare om să își asculte acea voce interioară care îi spune ce-și dorește cu adevărat sau ce îi lipsește.

Cronologic, viața Simonei Tacu a urmat o traiectorie care se identifică pe calea succesului. A fost decizia corectă pentru că și-a ascultat sufletul, pentru că a fost ceea ce îi era menit să facă.

Arta reprezintă pasiune în stare pură, libertatea absolută de a transpune sentimentele în lucrări, actul responsabil de a crea și infinite posibilități de exprimare!

Modul în care vede pictura, această activitate simplă pe care o știm cu toții din școală, o face diferită. Pentru Simona Tacu, arta este o descătușare a imaginației, a sufletului, punând în culori un univers personal.

Creația în general oferă celor care au o pasiune pentru acea latură un sentiment enorm, profund de libertate și de eliberare a emoțiilor.

Momente cheie din viața sa

Reperele artistice din viața Simonei Tacu sunt cu surprize plăcute și de neașteptat. Astfel, 3 momente cheie pe care aceasta le-a putut selecta pentru noi ar fi:

  • în anul 2012, un potențial creator care aștepta să fie dezvăluit a determinat-o să înceapă să împartă cu ceilalți oameni bucuria și energia transpusă în artă.
  • în anul 2016, munca și pasiunea sa pentru pictură o aduceau la primul moment de expunere – prima expoziție personală în cadrul Muzeului Județean Vâlcea.
  • în anul 2018, arta creată de mâinile sale ajungea la mulți iubitori de artă la nivel european, datorită expozițiilor internaționale, în Londra, la Parallax Art Fair – considerat, probabil, cel mai mare eveniment de artă contemporană din Europa.

Cele mai mari realizări ale sale sunt o familie frumoasă și tot ceea ce creează prin arta sa. Aceste două aspecte diferite se împletesc frumos, armonios, într-o viață fericită, echilibrată.

Expoziții și motive de mulțumire

Din 2012, Simona Elena Tacu a participat în mod constant la un număr de peste 20 de vernisaje. Au fost expoziții personale, dar și unele colective, organizate de Centrul de Creație Vâlcea.

A expus în evenimente cu participare națională și internațională la București, de exemplu la Galeria de Artă Elite Prof Art, în saloanele de la Cotroceni, la Crowne Plaza Hotel sau Athenee Palace Hilton.

Fiind remarcată la Parallax Art Fair London, au urmat încă două expoziții colective realizate în cadrul Queens Theatre Hornchurch London și la London Chelsea Gallery Museum.

Toate aceste evenimente au fost organizate împreună cu Tashiart Gallery, în urma cărora s-a realizat un material de prezentare a lucrărilor. Astfel, Simona Elena Tacu și alți artiși au primit expunere, într-o selecție a celor mai buni artiști din jurul lumii (articol realizat de Fine Arts and Aesthetics Franco-British Magazine).

Cel mai recent și deopotrivă important eveniment pentru palmaresul său artistic a avut loc în aprilie anul curent. Tabloul său „Energii din Sirius B” a fost selectat de către reprezentanții Asociației de Artă din Italia EA Effeto Arte și publicat în International Contemporary Art Magazine.

La expoziția internațională de la Londra, unde au venit oameni din întreaga lume, lucrările sale au fost văzute de către 10.000 de vizitatori. Expunerea la public a fost imensă, iar lucrările sale au devenit extrem de apreciate și de populare.

Mai mult, a fost premiată în mod „onorant”, după cum spune, cu premiul „International Prize Velasquez” în cadrul Bienalei de Artă din Barcelona – eveniment găzduit de Muzeul de Artă Modernă, MEAM, în cadrul Palatului Gomis.

Niciun talent nu rămâne nedescoperit până la urmă, iar epoca în care trăim ne oferă cea mai mare oportunitate: auto-promovarea gratuită, pe rețelele de socializare.

 

Pictura ca motiv de bucurie

Simona Tacu mărturisește că a început să picteze luând decizia de a aduce bucurie atât ei însăși, cât și celor dragi. Bucuria creației este inestimabilă și poate fi confirmată de absolut toți artiștii din lume. Chiar și cei care azi nu mai sunt au lăsat mărturii în acest sens.

Pentru sine, pictura a fost și este un mod de a împărți bucurie tuturor celor care îi privesc tablourile cu drag și interes, dar și galeriilor sau celor care îi vor cumpăra lucrările.

Totul are drept scop mulțumirea și împărtășirea unui sentiment de bucurie tuturor celor care iau contact cu ceea ce creează.

Pictura pentru mine reprezintă pasiune, bucurie, fericire. Am ales să pictez doar în momentele de bucurie, pentru că sentimentele trec prin intermediul nostru în opera de artă.

Pentru Simona Elena Tacu, pictura reprezintă bucurie în stare pură și așa își dorește să fie receptată.

 

Simona Elena Tacu: „Avem opțiunea de a face bine și trebuie să alegem cu responsabilitate!”

Inspirația îi vine din experiențele anterioare, iar actul creației Simona Tacude acum va rămâne în urma autorului 100, 200, 500 ani.

Creatorii, artiștii în general sunt un instrument viu de creare a semnelor pentru generațiile viitoare. Leonardo da Vinci este un exemplu pur al faptului că arta đăinuiește sute de ani.

Oamenii sunt diferiți și fiecare are ideile sale despre artă. De aceea, Simona Tacu a experimentat o gamă largă de reacții, începând cu indiferență și terminând cu admirație și respect.

Cuvintele de laudă cum ar fi „fabulos” venite de la experți cu recunoaștere internațională, au asigurat-o că merge pe drumul cel bun.

 

Fiecare om are puterea de a crea!

Dacă devenim conștienți de acest har-dar, putem să devenim creatori responsabili, chiar excepționali.

Personalitățile pe care le admiră sunt Aristotel, Tesla, Einstein, iar în domeniul artei Leonardo da Vinci și Constantin Brâncuși.

Au fascinat-o dintotdeauna căutările marelui artist român de a surprinde întruchiparea formei perfecte. Din acest motiv a încercat să transpună în pictură ceea ce a făcut el în sculptură.

Simona Elena Tacu a preluat conceptul formelor perfecte ale lui Brâncuși și le-a transpus în forme de energie. Totul după ce au fost trecute prin propria imaginație și abia apoi așezate în culoare pe pânză.

 

Toți avem posibilitatea de a deveni oameni de elită dacă facem alegeri fericite și responsabile

Planurile sale de viitor includ dorința de a crea cea mai valoroasă colecție de artă a tuturor timpurilor. Indiferent dacă acest țel este mult sau puțin, timpul va oferi răspunsurile.

Această cale îi oferă șansa de a se simți apreciată și recunoscută „acasă”, la Râmnicu Vâlcea, dar și în colțurile lumii unde a expus deja.

Este ideal pentru un artist să fie recunoscut în lume și de asemenea iubit și apreciat în țara de origine.

Picasso spunea: „Fiți cu ochii pe arta contemporană, nu poate exista artă în viitor fără să existe în prezent”. După acest principiu se ghidează și Simona Tacu.

Cu o viață al cărui drum a cotit spre pasiune și artă, Simona Elena Tacu ne încântă simțurile cu picturi diverse. Picturi florale de talia lui Grigorescu sau picturi de chipuri demne de Picasso, toate sunt extraordinar de vii.

Ar trebui să fim mândri că numele de român a ajuns atât de departe în lume. Cel mai mare motiv de mândrie este că mari artiști internaționali în domeniu o apreciază!

Cristiana Stancu

Cristiana Stancu s-a născut pe 19 iulie în București, în vara anului 1991, într-o zi de vineri la orele prânzului. O personalitate puternică, cu mult talent și o mentalitate de învingător. De atunci se luptă zilnic atât în ring cât și în afara acestuia pentru a deveni cea mai bună versiune a sa. Apogeul a venit în octombrie 2015, când avea să obțină prima centură mondială la kickboxing profesionist feminin din istoria României.

Curaj și evoluție în două lumi paralele

Perioada preșcolară și vacanțele lungi de vară le-a petrecut în cea mai mare parte la bunici, departe de aerul nepăsător al Bucureștiului. Trăia în două universuri paralele dureros de diferite…

Căldura și melancolia din casa bunicilor, ce locuiau la țară, se disipau într-un nor de fum cedând locul peisajului sumbru al cartierului Pantelimon. Visarea și stările de melancolie se transformau rapid, de fiecare dată, într-o energie aproape furibundă la întoarcerea în griul necruțător al Bucureștiului.

Și-a dorit să devină medic, și nu doar la nivel declarativ. Era olimpică la biologie și anatomie, două discipline școlare de mare importanță pentru cei ce doresc să urmeze un astfel de drum.

Însă la vârsta de 18 ani, o problemă de sănătate a făcut-o să vadă partea mai puțin plăcută a sistemului sanitar. A realizat atunci că nu ar fi fericită cu această profesie și în timp ar putea uita scopul căruia i s-a dedicat…

Pasiunea pentru sporturile de contact a moștenit-o de la tatăl ei, în timp ce mama a inițiat-o în tainele picturii. Cristiana este luptătoare profesionistă, absolventă de teologie și pictor licențiat în iconografie. Cum am spune noi… un om complet. Artele marțiale au ales-o, iar ea a dat totul pentru ele investind timp și resurse, cu sacrificii de neimaginat.

Cristiana Stancu

Cristiana Stancu: Dumnezeu pune în oameni daruri și talente. Datoria omului este să le muncească, să le crească și să facă mult bine prin ele.

 

Provocările unui luptător profesionist în România

Mulți nu ne putem imagina ce sacrificii sunt și ce înseamnă pentru o femeie un sport profesionist, un sport de luptă, mai ales în România.

La început, luptătorii, fie ei bărbați sau femei, sunt îndrăgostiți de un miraj al filmelor cu Van Damme sau Chuck Norris. Probabil toţi se cred o combinaţie între Muhammad Ali, Mike Tyson şi Bruce Lee.

Realitatea este însă dură şi seacă, fiind vorba despre muncă, seriozitate și disciplină. Sportul de performanţă înseamnă foarte multă durere, iar sporturile de luptă au ca obiect de muncă provocarea durerii, ceea ce duce la un alt nivel ideea de sport.

Sporturile de luptă sunt mai mult decât un sport, tocmai pentru că te pun în faţa unor trăiri atât de puternice şi cumva ancestrale, încât ele preced denumirea de sport. De aceea sunt numite Arte Martiale, pentru că în fond au la bază un sâmbure divin. Altfel, ar fi doar violenţă.

Sistemul românesc de antrenament ineficient și lipsa infrastructurii au pus-o adesea pe Cristiana în fața unor greutăți cu care un sportiv nu ar trebui în mod normal să se confrunte. În principiu este vorba de mentalitate, iar mentalitatea naște metodele. Sportiva afirmă că în acest moment mentalitatea României în orice domeniu, nu doar în sport, este una contraproductivă.

Muncim mult şi fără rezultate. Sunt sigură că toate performanţele care încă se mai fac în România şi sunt 100% româneşti se datorează talentului extraordinar cu care suntem înzestraţi şi nimic mai mult. Mentalitatea este cel mai mare duşman, de la politic, la manager, la antrenor, la sportiv. Din păcate este ca o boală generală, iar oamenii cred că sunt sănătoşi tun… Continuăm să credem că dacă o metodă a adus aurul în 1970, aceeaşi metodă va aduce aurul şi în 2019.

Cristiana STanccu

Cristiana „Mongol” Stancu – o viață dedicată ringului de luptă

Cristiana Stancu luptă în ring de când se știe, și face acest lucru la cel mai înalt nivel. La doar 13 ani, în 2004 obține locul II la Campionatul Național de Kyokushin Karate U13 iar un an mai târziu locul I la Campionatul Național Sei Budokai U14.

A urmat apoi o serie de victorii neîntrerupte la diferite campionate naționale, europene și mondiale. București, Budapesta, Antalya, Milano, Jakarta și Tokyo sunt doar câteva din marile orașe ale lumii în care Cristiana Stancu, odată ajunsă în ring, a obținut victorii răsunătoare. În luna octombrie a anului 2015 obține la Milano prima centură mondială la kickboxing profesional feminin din istoria României.

În anul care tocmai s-a încheiat, luptătoarea noastră a reușit să ocupe locul I în 3 competiții de mare importanță pentru lumea kickboxing-ului feminin, acestea desfășurându-se pe teritoriul României (Kickboxing Pro Superfight Bucharest, Kickboxing Pro European and Balkans Title Bucharest și Kickboxing Pro Superfight Galați).

Trebuie precizat faptul că, de-a lungul carierei, luptătoarea a abordat o gamă largă de stiluri de luptă și discipline. A obținut primele locuri în competiții profesioniste de Wushu, Kempo, Kickboxing, MMA, Kyokushin Karate și Sei Budokai.

Artă și spiritualitate

La o simplă privire, Cristiana Stancu ar părea un om al contrastelor. Un luptător desăvârșit și totodată o artistă. Un artist plastic complex ale cărei creații asced spre o lume spirituală, departe de înțelegerea multora dintre noi.

Pentru ea, pictura nu este doar un hobby. Este a doua sa natură, la fel de importantă ca meseria de luptătoare.

Cristiana iubește și studiază intens arta. A absolvit facultatea de teologie la secțiunea pictură iconografică, este un veritabil pictor de icoane. Creațiile sale aduc celor ce le privesc emoții puternice și o ciudată liniște interioară.

Sensibilitate este doar o etichetă…nu trebuie să fii sensibil să pictezi… Trebuie să ai talent, tehnică, multe cunoştinţe şi mii de ore de exerciţiu în spate. Reţeta e aceeaşi ca şi în luptă.

Dumnezeu pune în oameni diverse talente şi daruri. Datoria omului este să le muncească, să le crească şi să facă mult bine prin ele. Dar ce bine poţi face atunci când omori cu bătaia un alt om în ring, ar intreba orice ignorant cu o gândire simplistă?

De fapt, lupta din ring este una dintre cele mai sincere şi pline de onoare activităţi pe care le-ar putea face un om. Pare paradoxal…dar până la urmă şi credinţa este un paradox.

Cristiana Stancu

Deși cu siguranță este o persoană de la care toți avem câte ceva de învățat, Cristiana Stancu evită să dea sfaturi de viață. Nu crede în destin ci în alegeri, iar fiecare drum ales din libertate este unul bun. De fapt acel drum prea puțin conteză, important este interiorul omului, sufletul său.

Este retrasă, caută să evite excesul de atenție și exhibiționismul. Uneori ascultă, gândește, pictează și scrie…alteori nu face pur și simplu nimic. Dar asta nu durează prea mult timp…

Viaţa este în esență exteriorizarea interiorului fiecăruia, aşa că… o viaţă curată… cred că ăsta e secretul.

 

Ana Maria Fociuc ANA PAZ

Putea fi un angajat ca oricare altul în mediul corporatist. Performanțele ei se puteau măsura în conducerea unor echipe de succes, premii de angajatul lunii sau poate sheet-uri complexe de Excel. Poate o mamă și soție-model, pentru că așa o cere societatea. Și totuși, în urmă cu 8 ani, Ana Maria Fociuc și-a depășit toate temerile și frustrările, pornind în căutarea sensului propriei vieți. Astăzi, Ana Paz pictează pe orice suprafață, deși nu și-ar fi imaginat vreodată că va crea artă. Urmează o experiență intensă de viață, din care cred că avem multe de învățat!

 

Totul a început în Bucureștiul comunist, când adolescenta Ana Maria Fociuc visa la o călătorie în jurul lumii. Crescută în spiritul exprimării libere, tânăra absolventă a Facultății de Instalații avea să-și îndeplinească visul abia în vara anului 1998.

A locuit în Spania timp de 10 ani, unde diverse job-uri și o puternică relație de dragoste îi conturau viitorul perfect. Integrată în societatea valenciană, fascinată de tradițiile și cultura locală, iubită de prieten și familia lui, totul părea așezat la locul său. Și totuși…

 

Răspunsul de pe trecerea de pietoni

Și totuși, Ana Fociuc nu era făcută să stea în același loc. Nu putea să se limiteze la o experiență singulară, când știm foarte bine că își dorea să vadă întreaga lume. Atunci când experimentezi prea multă fericire, prea multă perfecțiune dacă vreți, poți deveni prizonier al propriilor trăiri.

Ana simțea că ceva îi lipsește, dar nu putea verbaliza. Se uita în oglindă și-și spunea că e împlinită, însă nu-și explica momentele de panică. Revelația a apărut, cum altfel, întâmplător:

Într-o zi când mă întorceam de la serviciu, în mașină, la un stop, am văzut pe trecerea de pietoni un grup de persoane, printre care și un călugăr budist îmbrăcat în portocaliu. Mi-a atras imediat atenția fără să știu de ce și l-am urmărit cu privirea până am auzit claxonul mașinii din spatele meu. Fără nicio logică, urmând primul impuls, am întors mașina în sensul opus și am urmărit grupul respectiv până unde am putut parca în fața lor. Am sărit din mașină, m-am dus direct la el și i-am zis dintr-o suflare că vreau să știu tot ce știe el. Mi-a luat mâna zâmbind, m-a privit în ochi și mi-a zis că deja știu tot ce știe el, doar trebuie să-mi aduc aminte.

Pentru o bună perioadă, cursurile de filozofie budistă și meditație ale respectivului călugăr au reprezentat singurul ei refugiu. Era locul unde își putea exprima liber toate temerile, departe de ochii unei societăți care nu o putea înțelege. Treptat, angajata Ana Maria Fociuc subjugată de rata la bancă s-a transformat într-un om liber să plece în lume, să-și găsească adevărata menire, conformă cu propriile credințe și pasiuni.

 

Când spiritul liber iese la suprafață și viața începe din nou

A lăsat așadar totul în urmă – loc de muncă, prieteni, vacanțe de lux sau perspectiva unei familii tradiționale, cu nuntă mare și copii frumoși. Ana a luat această decizie conștientă fiind de pericolul zilei de mâine, când era foarte posibil să nu fie reprimită cu brațele deschise.

Șase luni, le-a petrecut izolată într-o cabană de munte, ultima casă din pădurea satului Harghita Băi. Fără TV, fără radio sau internet, deseori cu telefonul mobil închis. Își tăia singură lemne pentru foc, gătea la sobă, se mai ducea în sat pentru aprovizionare…  În majoritatea timpului însă, Ana căuta răspunsuri.

Am scris, am citit mult, mi-am revizuit viața și deciziile, gândindu-mă ce vreau mai departe. Inițial vroiam să mă duc la o mănăstire, dar mi-am dat seama că vroiam doar să fiu singură, fără să dau explicații nimănui. Cred că trebuie să fii într-o stare de spirit în care nu te interesează nimic din viața exterioară.

Cele șase luni i-au arătat Anei că poate elimina negativismul din mintea sa, că trebuie să se înconjoare de oameni care o pot susține în demersul său. Că poate trăi liber, în conformitate cu ceea ce îi place să facă, să simtă, să gândească.

 

Ashramul și pictura ca formă de expresie a creativității

Au urmat ani întregi de călătorii spirituale, exact așa cum visa în copilărie. Mereu prin alte locuri, alături de oameni deschiși, onești, cărora nu trebuia să le demonstreze nimic. S-a oprit în cele din urmă la un centru spiritual din Italia, unde a învățat, printre multe altele, cum fericirea, pacea și starea de bine se datorează conectării cu o forță superioară oricărei ființe umane.

Timp de 2 ani, a beneficiat de 2 sesiuni zilnice de yoga și meditație. Pentru a-și plăti cazarea și mesele, Ana lucra 4 ore pe zi, oriunde era nevoie de ea. În restul timpului, participa la diverse activități de dezvoltare personală. Printre acestea, un workshop pentru începători de exprimare a emoțiilor prin pictură și dans.

Cred cu tărie că oricine poate desena, picta, cânta sau dansa la un moment dat în viața sa. Ne oprim sau uităm să facem asta doar din cauza sistemului educațional sau a criticilor. Dacă cineva m-ar fi întrebat acum 10 ani dacă am vreun talent pentru pictură, aș fi spus nu. Cred însă că suntem cu toții ființe creative, încă din naștere, iar arta este o formă de exprimare a acestei creativități.

Au urmat alte călătorii pentru că, știm bine, Anei i-au plăcut dintotdeauna experiențele variate. A experimentat inclusiv viața la cort, pentru 40 zile, fără mâncare, doar din dorința de a vedea dacă e posibil. Din 2013, s-a stabilit în vârful munților Alpi, într-un sătuc din Elveția de lângă Zurich.

Este locul unde mi-am deblocat complet instinctul creativ, ignorat aproape o viață întreagă. Aici pot să-mi păstrez mintea limpede, să-mi las imaginația să plutească. În cazul meu, funcționează natura și liniștea, dar evident că nu este universal valabil.

Ana Maria Fociuc Ana Paz

 

Noua Ana Maria Fociuc sau, pe scurt, Ana Paz

În timp ce Ana Maria Fociuc rămâne scris în acte, Ana Paz este numele de „scenă”. O combinație simplă, între prenumele său, cultura română și cea spaniolă care i-au marcat întreaga traiectorie.

Ana Paz pictează pe orice suprafață, de la pânză la mobilă, pereți sau haine. Construiește obiecte din lemn sau instrumente muzicale de metal. Susține deasemenea workshop-uri de pictură și creativitate, în Elveția, România sau… chiar la ea acasă.

Acesta din urmă, cel derulat acasă, nici măcar nu e un workshop. Este de fapt o alternativă de concediu, o călătorie artistică, emoțională, intelectuală. Bineînțeles, într-un cadru natural de vis, așa cum oferă Alpii elvețieni. Ana Paz își deschide ușile casei și atelierului pentru căutătorii de experiențe inedite de vacanță. Îi învață tehnici de pictură, sau cum să-și construiască o lampă de lemn, cum să restaureze mobilă veche sau să fabrice bijuterii, totul având ca scop deblocarea instinctului creativ.

Arta este de fapt un proces meditativ de auto-descoperire și vindecare. Sunt câteva metode simple care pot fi folosite în orice aspect al vieții. Trezind copilul din noi, de fapt activăm o bucurie genuină pe care o putem folosi pentru a atinge fericirea de zi cu zi.

 

Arta – medicamentul care tratează nevoia de nou

Iată așadar că nu e niciodată târziu să te reinventezi. Chiar e mai bine ca metamorfoza să aibă loc la maturitate, când poți privi mai cu atenție către interiorul tău.

Vechea Ana Maria Fociuc a rămas undeva în Valencia, cu gândul la „ce ar fi fost dacă”. Nu și-ar fi imaginat vreodată că, tot în această viață, se va îndrepta către pictură. Că va lăsa tiparul standard în urmă și va trăi în natură, alături de un alt bărbat care îi împărtășește întru totul valorile. Va ajunge nu doar să performeze, ci îi va învăța și pe alții beneficiile artei. Totul în doar câțiva ani…

Pentru Ana Paz, pictura, arta în general este mai mult decât o formă de expresie a propriei personalități. Este medicamentul care îi tratează nevoia de nou. Atunci când creează, își relaxează mintea, devine atât de absorbită încât corpul său cade în mod inconștient în starea naturală de echilibru și armonie. Este cea mai bună metodă de autovindecare.

Studii științifice au arătat că arta schimbă nu doar atitudinea unei persoane, cât și fiziologia sa. Arta și muzica influențează activitatea neuronală, sistemul nervos, echilibrul hormonal sau circulația sângelui. Alterează percepția asupra lumii, asupra stărilor emoționale, asupra durerilor.

Când pictează, Ana Paz ascultă muzică, TED talks sau documentare unde nu trebuie să vadă imagini. Are nevoie de spațiu, deoarece operele sale sunt realizate pe pânze de dimensiuni mari. Cel mai important, își acordă timp pentru a se conecta cu propriul eu, a se elibera de toate gândurile nenecesare. a-și trezi intuiția responsabilă de creație, de alegerea culorilor sau direcția în care se mișcă pensula.

 

O zi din viața Anei Paz

Inspirația e peste tot în jurul nostru, trebuie doar să închidem toate celelalte canale și să observăm. Ana pornește de la o idee, care prinde viață pe parcurs, însă nu știe de la început cum va arăta rezultatul final.

Pictez cu mâinile, sub influența propriilor emoții și a intuiției. Mâna este doar o unealtă. Nu știu niciodată cum va arăta rezultatul final, este tot timpul o surpriză pentru mine.

Un tablou este construit în câteva săptămâni, însă niciodată 100% gata. Doar atunci când îl vinde și pleacă din atelier, poate spune că opera este finală. Ana îmi arată că are tablouri pe care le mai retușează chiar la 2 ani de la începerea lor.

Cea mai bună veste e că Ana nu are timp să se plictisească. Sunt zile în care lucrează 14 ore, până când degetele refuză să mai reacționeze. Altele în care inspirația nu vine deloc și se concentrează pe alte lucruri, organizatorice sau nu. Uneori, ca prin magie, aceste activități aduc cu sine și inspirația necesară.

A înțeles că nu e suficient să creeze doar produsul, ci să învețe și despre vânzări, marketing, promovare sau inovație. Trebuie să-și facă timp pentru pregătirea workshop-urilor ținute în Zurich. Mereu testează elemente, tehnici noi, astfel încât cei care o ascultă să poată rămână motivați, mai ales în secolul vitezei unde informația poate fi luată de oriunde.

Ana Maria Fociuc ANA PAZ

Ca artist sau mai bine zis creator al propriului tău job, brand, produs îți dai seama că ai foarte multă libertate. Asta vine la pachet cu responsabilități și organizare în ceea ce privește propriul orar zilnic, vacanțe, faptul că nu ai mereu un salariu constant ca sumă și frecvență. În același timp, nu vreau să cad iarăși în zona competițională. Vreau să mențin un echilibru între a oferi ceva care vine din suflet pentru suflet și a găsi o cale de a ajunge la oameni.

 

Ana Maria Fociuc: „Să ne acordăm o pauză de la rutina zilnică!”

Să călătorim pentru o perioadă sau pur și simplu să petrecem singuri un weekend în natură. Curiozitatea aceasta ne poate deconecta de lumea noastră minusculă și ne va apropia de o viziune mai largă. Ce ne făcea fericiți în copilărie, înainte de a începe să facem lucruri pentru că trebuia să plătim chirii, să cumpărăm mașini, case, haine etc?

Artista nu uită să menționeze că, probabil, nu funcționează în cazul oricui. Ana Paz de astăzi există deoarece Ana Maria Fociuc de ieri și-a depășit temerile, a citit, a participat la cursuri sau la sesiuni de yoga și meditație. Fiecare pas a facut-o să descopere puterea vindecătoare a picturii.

Important e însă ca fiecare din noi să-și găsească propriul drum. Să-și asume deciziile și consecințele, fără să aștepte soluții magice de la guvern, biserică, societate sau noroc.

Soluția vine la pachet cu dorința de a schimba ceva în viața ta. Poate fi să lucrezi mai puțin, să schimbi locul de muncă, să îți găsești un hobby sau să te inspiri de la alte popoare sau culturi. Drumul către libertate, orice ar însemna asta în fiecare caz particular, este dezvăluit numai și numai de către imaginația noastră.

Dacă ar fi să rămânem cu ceva din exemplul oferit de Ana Paz, poate că asta ar trebui să fie. Fiecare etapă a vieții prezintă alte provocări, mai mult sau mai puțin conforme cu propriile valori. Nu ne putem opri niciodată din auto-descoperire, din explorarea sinelui, din descoperirea pasiunilor. Nu trebuie să lăsăm rutina să ne acapareze viața, pentru că nu de asta am fost aduși pe Pământ!

Sonia Coman

Se numără printre românii din diaspora care fac cinste țării, chiar dacă acasă, în România nu sunt mulți care să le cunoască realizările. Sonia Coman e curator la „Muzeul Freer” din Washington DC, o secţie de artă asiatică a Muzeului Smithsonian. Are 36 de ani și e licențiată „Magna cum Laude” a Universităţii Harvard (SUA) şi doctor în „Istoria artei”, cu dublă specializare în artă franceză şi japoneză, la Universitatea Columbia, New York (SUA).

 

Poezii scrie din copilărie. La Liceul de coregrafie și artă din Constanța, a cărei secție de grafică și arte plastice a urmat-o, s-a apropiat de arta și cultura japoneză. O întâmplare a făcut ca încercările sale literare să fie citite de poeta Constanța Buzea, la a cărei recomandare își îndreaptă talentul și atenția spre haiku.

Tata a fost cel care m-a încurajat să particip la un concurs de haiku în Japonia. Am trimis câteva încercări în limba engleză, iar un poem a câștigat unul dintre premii, fiind apoi tipărit pe cutiile de ceai ale companiei care sponsoriza concursul.

Sonia Coman consideră educația primită în România drept una excepţională, datorită, în special, profesorilor din liceu, foarte dedicaţi elevilor. Aceștia au deprins-o cu disciplina de lucru, învățând-o să-și organizeze timpul astfel încât să-i ajungă pentru tot ceea ce-și dorea să facă într-o zi. Asta pentru că orele normale de curs erau dublate de altele, petrecute în atelierele de specialitate.

Cine-și închipuie că i-a fost ușor, se înșală. Dar Sonia le-a considerat pe toate provocări cărora le-a făcut față cu succes și, ce e mai important, fără nicio urmă de regret.

 

Cel mai bun student român, în 2013

La sfârșitul liceului, s-a înscris la trei universități americane – Harvard, Princeton și Columbia, intenționând să studieze istoria artei și literatură.

Am ales universităţi care ofereau burse complete studenţilor străini, dar şi pentru că sunt de tipul „liberal arts”, oferind posibilitatea de a-ţi crea propriul program de studiu. M-a atras calitatea educaţiei americane, dar şi posibilitatea de a cunoaşte mai multe culturi, pentru că în universităţile americane sunt studenţi veniţi din toată lumea.

A fost admisă la toate cele trei facultăți americane, dar a optat pentru Harvard. Ținuse legătura, timp de șapte ani, cu câțiva poeți din Boston, cunoscuți la o conferință de haiku, și i se părea, cumva, un alt fel de acasă.

În 2013, Sonia Coman a fost desemnată cel mai bun student român din străinătate.

Acest titlu este conferit de către Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), în cadrul proiectului Gala Studenților Români din Străinătate. LSRS este o organizaţie neguvernamentală, lansată oficial pe 8 ianuarie 2009, care aduce în prim-planul opiniei publice tineri valoroși educați în străinătate, dar și în țară, ca modele de profesionalism și competență. În prezent, LSRS numără mai mult de 13.000 de membri din peste 50 de țări.

 

Un cetățean universal atins de cultura japoneză

Uneori, Sonia pictează. O face atât de bine, încât lucrările sale au fost incluse în numeroase expoziții, personale și de grup, atât în România, cât și în străinătate.

Sonia Coman

Ceasul – pictură de Sonia Coman din 2009

E ceva aparte în întreaga ei ținută, în gesturi, în tonalitatea vocii, în zâmbet. Dincolo de o incontestabilă erudiție, de cele câteva limbi străine pe care le vorbește cu o ușurință nativă, transpare ceva autentic românesc. Poate aparenta fragilitate, dublată de conștiența propriilor capacități profesionale, ce-i conferă siguranță de sine. Poate modestia cu care răspunde oricărei aprecieri venite din afară.

Acasă mă simt în mai multe locuri şi mă simt binecuvântată că pot spune acest lucru. Acasă e la Constanţa, pe malul mării, ascultând pescăruşii; la New York, unde m-am format din punct de vedere profesional; în anumite locuri din Japonia, unde simt conexiunea cu tradiţia, mai ales în Arita, oraşul unde s-a născut ceramica japoneză, unde sunt primită cu braţele deschise de nişte oameni cu o pasiune extraordinară pentru arta şi tradiţia lor. Acasă mă simt oriunde am ocazia să intru într-o biserică românească.

Chiar dacă e un ”cetățean universal”, un artist atins de muze din cele mai diverse culturi ale lumii, Sonia rămâne un om credincios. Poate și pentru că unul dintre înaintașii săi este Macarie Protopsaltul(1770-1836), considerat „întemeietorul” şi fondatorul muzicii psaltice româneşti.

Sonia Coman nu a renunțat să scrie haiku, ba chiar a și publicat deja câteva astfel de volume. Spune că haiku este o poezie a clipei, de aceea îl gândește în limba franceză, când e la Paris, sau în japoneză, când e la Tokio. Dar pe majoritatea le gândește şi le scrie în limba engleză, pentru că în SUA își petrece cea mai mare parte a timpului. Oricum le-ar gândi, însă, oricum le-ar scrie într-o primă fază, le traduce mai apoi în limba română, ”limba mea maternă şi limba sufletului meu”, după cum afirmă.

Cred că haiku e o formă de a trece un pod între lumea noastră interioară şi lumea reală, locul în care ne aflăm în momentul respectiv.

 

Sonia Coman: ”Se știe prea puțin despre România!”

În foarte multe dintre momentele vieții sale, Sonia Coman a activat în comunități eterogene. A cunoscut oameni din toate colțurile lumii, veniți ”pe pământul făgăduinței” cu un bagaj cultural extrem de variat.

La Universitățile Harvard și Columbia, la Muzeul Metropolitan, în cercurile sale personale și profesionale, a întâlnit români de excepție. A ajuns să-i admire pentru curiozitatea intelectuală, disciplina de lucru, perseverenţa şi, mai ales, încrederea că îşi pot împlini visurile. Sunt români care reprezintă, la ora actuală, un model pentru comunitățile americane din care fac parte.

Cu străinii, însă, lucrurile stau cu totul altfel. Cu toate că SUA e o lume însetată de poveşti, se ştie prea puţin despre România, despre istoria, arta şi literatura noastră.

Mi-aş dori să contribuim toţi în a contura o Românie cu o identitate pozitivă, pe care lumea să o recunoască, să o înţeleagă mai bine şi să o respecte.

Chiar dacă firea sa artistică pare mai degrabă înclinată spre melancolie, Sonia Coman privește cu mare încredere în generațiile tinere. Încredere în sine, în propriile forţe, determinare, perseverenţă, încredere în frumuseţea visurilor pe care le au sunt câteva dintre cele pe care Sonia le consideră necesare celor aflați la un început de drum.

Celor tineri le-aş spune că pot realiza tot ce-şi doresc, că nimic nu-i împiedică să-şi realizeze visurile. Trebuie să fie convinși că, dacă perseverăm pe drumul ales, vom izbândi. Fără această perseverenţă nu vom şti niciodată dacă un anume vis e posibil sau nu.