Prof. Ioan Sicoe, moț din Valea Verde-Apuseni: ”Valea Verde are ceva magic!”

Pentru un jurnalist, e provocator să aibă drept subiect un om care afirmă, dintru început și ori de câte ori are ocazia, că nu despre el ar trebui să fie vorba, ci despre locul în care-și are rădăcinile. Pentru cititori, poate părea ciudat. Și, totuși, nu este. Ioan Sicoe este moț, născut pe culmile Apusenilor, în Valea Verde – un loc fermecat, despre care toți cei care ajung aici, veniți din toate colțurile lumii, spun că e definiția pământeană a raiului.

Cei mai mulți se întorc, fără a-și putea explica de ce anume o fac, ce are aparte locul acesta de-i cheamă, iar și iar. Locul se numește Valea Verde și este un sat înfloritor odinioară, aproape părăsit, dar readus la viață, în urmă cu 20 de ani, de dragostea unui fiu al satului.

Nu eu sunt important în ceea ce se întâmplă aici, ci locurile acestea, care au ceva magic. Încă n-a fost nimeni căruia să nu-i placă. Nimeni care să nu-şi dorească să revină, mai devreme sau mai târziu.

Deşi e un povestitor savuros, Ioan Sicoe nu se lasă prea uşor convins să vorbească despre el. S-a născut și a copilărit aici, la Valea Verde, unul din satele aparținătoare comunei Sohodol, din județul Alba.

O copilărie liberă și fericită, cu năzbâtii, dar și cu responsabilități, mai cu lipsuri, mai cu răsfăț, într-o familie de gospodari vrednici, ce au știut să transmită celor patru prunci toate coordonatele verticale ale unei vieți în omenie.

La vreme, a plecat la școală, la oraș, apoi la facultate. S-a făcut profesor de istorie și s-a întors acasă, să-i învețe pe pruncii moților de unde le vin rădăcinile, să-i facă să înțeleagă, dincolo de buchiile cărților, toată tristețea și demnitatea unui neam ce nu s-a lăsat frânt.

Apoi, a plecat iarăși la oraș, la Deva. Dar a luat cu el și satul natal, purtându-l în amintiri depănate oricui îi ieșea în cale. Și i-au ieșit mulți, căci a condus, timp de 11 ani, Inspectoratul Județean pentru Cultură Hunedoara.

Am avut ocazia să vizitez multe ţări din Europa şi din lume, am văzut locuri frumoase peste tot, dar toate călătoriile astea m-au făcut să-mi dau seama că şi noi putem să punem, cumva, în valoare, frumuseţile pe care le avem, unele evident superioare celor din străinătate. Mereu mi-a fost gândul şi sufletul la Valea Verde. Pentru că am copilărit aici şi pentru că am avut parte de o copilărie fabuloasă. Şi nu folosesc cuvinte mari. După ce părinţii mei au murit, nimeni nu s-a mai ocupat de gospodărie. Mai veneam peste vară, de câteva ori, şi mi se rupea sufletul să văd paragina ce se instala peste tot. Am decis să fac ceva, deşi nu ştiam exact ce anume.

Nemți din Nürnberg, adică moți din Valea Verde

În vara lui 1997, s-a-ntors, pentru câteva zile, acasă. Nu-l mai aștepta nimeni în prag, căci părinții se mutaseră lângă biserica din coasta dealului, în veșnicia de sub cruce.

Atunci, Ioan Sicoe a filmat, împreună cu un prieten, zona, pe o casetă video. Înregistrare de amator, pe care aveau s-o vizioneze mai apoi, întâmplător, un grup de nemți de la Universitatea Populară din Nürnberg, veniți cu treabă prin Deva.

Doi ani mai târziu, nemții aceștia, cu care ținuse, în tot acest timp, legătura, i-au telefonat și i-au spus că intenționează să vină, un grup de 20 de persoane, să-și petreacă concediul la Valea Verde.

A intrat în panică, neștiind cum îi va putea găzdui, când casa părintească era părăsită din 1988 și nu avea acolo nimic altceva decât un pat și două mese. S-a descurcat, totuși, și le-a oferit oaspeților germani un concediu de pomină.

Mătușa Iulia s-a îmbrăcat în costum popular și i-a primit cântând la tulnic. Se minunau de tot ceea ce vedeau și nu le venea să creadă că, pentru oamenii de aici, acesta e chiar un mod de viață. S-au acomodat foarte repede și au ținut cu orice preț să dea o mână de ajutor la strânsul fânului, la culesul fructelor de pădure, la făcut dulceață și la multe altele… De atunci, vin în fiecare an și, cu excepția a 6-7 persoane, sunt mereu alții și alții.

În urma vizitelor repetate la Valea Verde, la Universitatea Populară din Nürnberg nemții au inițiat un proiect “Natura pură – Valea Verde”, pe care l-au inclus în programul “Agenda 21”, o acțiune a ONU care prevede protecția ecologică a planetei.

O vreme, spre Valea Verde accesul era destul de dificil. Nemții își lăsau mașinile în Ponorel, un sat din comuna Vidra, tot din județul Alba, pe Valea Arieșului Mic. Apoi, mergeau pe jos vreo 14 km, cu copii, cu bagaje în spate, până sus, în Valea Verde.

Ce s-or mai revoltat, când le-am spus că aș vrea să repar drumul, să se ajungă mai ușor sus! Nu și nu, că dacă eu repar drumul, or să vină unii să-și facă vile, una, alta, și-or strica toată frumusețea asta naturală. Și cred că au dreptate, așa că am renunțat la idee.

Bucuria de a naște bucurie

Din 2010 încoace, Valea Verde a găzduit trei ediții ale unei conferinţe interculturale internaţionale, la care au participat peste 40 de specialişti din opt ţări, conferință găzduită, de obicei, de municipiul Deva. Dar, aflând de acest loc, specialiştii au preferat să vină aici, pentru că totul s-a derulat într-un mod neconvenţional.

Vara, când se desfăşoară această conferinţă, e şi aici destul de cald, de aceea şi-au purtat discuţiile afară, sub meri şi pruni, la umbră. Au declarat, ulterior, că a fost pentru prima dată când nu s-au simţit nici presaţi de timp, nici închişi într-un spaţiu sau într-un program rigid.

Anul acesta, sunt deja 20 de ani de când satul Valea Verde a fost readus la viață. După o vreme, tot venind aici, câțiva nemți și-au cumpărat case în zonă și spun, de câte ori vin încoace, că vin acasă.

Valea Verde, Raiul Apusenilor

Casa părintească a lui Ioan Sicoe și încă vreo două din apropiere au fost amenajate, pregătite oricând să primească câteva zeci de oaspeți. Povestea acestui loc s-a dus din om în om și, astfel, la Valea Verde au ajuns turiști din toate colțurile lumii, indiferent de anotimp.

L-am avut oaspete, acum câţiva ani, pe renumitul speolog Iosif Viehmann (Fiman), fost student al lui Emil Racoviţă (decedat în 2016-n.red.). Venea aici cu fiica sa, stabilită în Mexic, şi nu au vrut să doarmă decât în casa veche, de lemn, acoperiţi cu cergă de lână şi pe pernă umplută cu otavă.

Apoi, lucrurile s-au aşezat. Au început să vină turişti, întâi din Germania, apoi din mai toată lumea: din Australia, Noua Zeelandă, Mexic, Franţa, chiar şi din Guernica, localitatea făcută celebră de Picasso.

Tot urmând exemplul lui Ioan Sicoe, s-au mai întors acasă și alți fii ai satului, dând o nouă viață caselor părintești și oferind găzduire celor interesați. Ba, și-au mai cumpărat case și câțiva tineri sătui de munca în multinaționale, dornici să-și crească pruncii în aer curat, liniște și, mai ales, în libertate pură, pe care nici un oraș din lumea asta nu o va putea vreodată oferi.

Ceea ce fac eu aici nu e turism comercial. Dar mă bucură nespus bucuria celor care vin la Valea Verde, satisfacţia pe care le-o citesc pe chip de fiecare dată. Bucuria lucrurilor simple, a liniştii şi a acelui „ceva” nedefinit, ce face din acest loc o atracţie irezistibilă.

De vorbă cu Ioan Sicoe, în pridvorul casei bătrânești

Stau de vorbă cu Ioan Sicoe în pridvorul casei bătrâneşti, vechi de 100 de ani. Peste Apuseni se lasă înserarea. Lângă focul de tabără, un grup de turişti povestesc veseli, ţinând în mâini ulcelele cu ţuică fiartă.

Îmi vin acum în minte poveştile bunicilor şi ale părinţilor mei despre felul în care lumea era aşezată într-un rost, odinioară. Când eram copil, casele nu aveau chei, nici garduri la proprietăţi. Gardurile se făceau doar în jurul grădinilor, să nu distrugă animalele culturile. În rest, nici pomeneală! Şi era o vorbă pe atunci: să te ferească Dumnezeu de ruşinea târgului! Asta, pentru că târgul de la Câmpeni, unul dintre cele mai mari din Ardeal, aduna oameni de pe toate văile, iar dacă erai ştiut ca hoţ sau ca mincinos, erai stigmatizat nu doar în satul tău, ci în întreaga zonă a Apusenilor. Oamenii se respectau pe-atunci într-atât, încât dacă se întâmpla să cumpere animale şi nu aveau la ei bani destui, îşi dădeau ca termen de plată târgul viitor, pentru a-şi achita datoria. Şi nimeni nu-şi încălca niciodată cuvântul dat.

Dacă portretul pe care i l-am creionat lui Ioan Sicoe v-a stârnit curiozitatea pentru colțul de rai numit Valea Verde, poate, cine știe?, vă mai ajustați puțin planurile vacanței ce se apropie. Sunteți primiți oricând cu brațele deschise, în cântec de tulnic și cu pită caldă, scoasă din cuptor, să atingeți desculți iarba și să îmbrățișați țara, de pe culmile pline de povești tainice ale Apusenilor.