Articole

Melania Medeleanu MagiCAMP

După mai bine de 20 de ani de televiziune, pe Melania Medeleanu o găsim astăzi în ipostaze total diferite. Este membru fondator MagiCAMP, logoped, trainer pasionat de dicție și de public speaking, voluntar Barretstown Camp, Irlanda, în anul 2014.

 

Deși s-a retras de trei ani din televiziune, pe Melania ne-o amintim cu plăcere din zilele în care apărea pe micul ecran. A fost mereu în atenția publică, în fața camerei de luat vederi, a telespectatorilor și și-a dedicat mai bine de 20 de ani visului său frumos de a fi parte din televiziune. Orice pas, însă, trebuie urmat de altul mult mai mare. Așa a făcut și Melania! Un pas către ea însăși, altfel decât a fost până atunci. 

 

Melania Medeleanu, dincolo de camerele de luat vederi, scenă și public

Melania provine din Berceni, un cartier pe care l-a bătut cu piciorul sau cu bicla pe fiecare străduță în parte. Acolo a jucat fotbal și șah, acolo a adunat căței de pe străzi, ba chiar și un arici. Tot acolo a cântat de dimineața până seara pe vremea când credea că va fi o mare artistă.

Dar cele mai vii și mai frumoase amintiri le păstrez din Talpigiul bunicilor, de unde-mi culegeam roșiile din grădină, spărgeam pepenele de prispă, pescuiam la baltă sau mă jucam în țărână până seara târziu, mergeam la slujbă Duminică de Duminică și pălăvrăgeam moldovenește în amuzamentul bunilor mei, pe care i-am venerat de-a dreptul.

Atunci când este întrebată despre televiziune, i se pare că vorbește despre o altă viață. O viață pentru care este recunoscătoare și care a pregătit-o pentru ce face acum în plan profesional. Miile de ore de live-uri, de interviuri, de breaking news-uri au ajutat-o să înțeleagă cum arată comunicarea valoroasă și să construiască media trainingurile pe care le susține azi.

Notorietatea care a venit la pachet cu televiziunea a obligat-o să iasă din căsuța sa de om timid, să testeze scena, să înfrunte privirile curioase. Uneori, spune Melania, trebuia să se ciupească pentru a fi sigură că e adevărat. Astfel, a ajuns să-i placă să vorbească în fața publicului și să țină cursuri de dicție și public speaking.

Mă întrebai de vis din copilărie. Da, televiziunea a fost un vis din copilărie, dar am înțeles la un moment dat că multe alte visuri erau atât de bine ascunse în mine, încât am uitat de ele. Abia când mi-au ieșit în cale câțiva oameni care nu se mai opreau din întrebat am început să le scot la lumină. Printre ei, Mirela Oprea, un om pe care e musai să-l cunoașteți – împreună cu care am construit un curs care mi-e tare drag – Public Dreaming, o combinație de Dream Management și Public speaking. Mirela îi ajută pe oameni să-și descopere visurile, iar eu să le pună în cuvinte. Abia aștept Septembrie, când va avea loc prima sesiune a acestui curs.

 

Șase ani alături de MagiCAMP și de copiii cu afecțiuni oncologice

Se fac deja șase ani de când MagiCAMP și-a deschis porțile pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Erau 32 de micuți în două săptămâni de tabără. Peste 700 de copii le-au trecut pragul până acum, numai anul acesta aproape 300. Un proiect care s-a născut doar din dorința de a face așa încât să le fie puțin, măcar puțin mai bine.

Când l-am întâlnit pe Vlad Voiculescu el visa deja de multă vreme la un spațiu de joacă la greu pentru acești copii. Să visezi alături de cineva poate să facă lucrurile mai simple. Așa că atunci când am început să visăm în doi, visul s-a transformat în realitate. Iar când ni s-au alăturat și alții, mulți, mulți alții, visul a căpătat proporții la care nu ne mai așteptam. Am zice că proiectul ăsta nu ne mai aparține. E deja al sutelor de voluntari, sponsori, medici, copii, părinți care au crezut în el, au crezut în noi și ne-au ajutat să-l ducem mai departe.

MagiCAMP

Azi MagiCAMP nu mai este doar despre tabere, ci și despre ajutorul material concret pe care îl oferă cei din cadrul proiectului, lună de lună, copiilor și familiilor lor. Vorbim despre pachetele lunare care pleacă acolo unde e nevoie – MagicBOX, de cazare gratuită pentru părinții care vin cu copiii la marile centre oncologice din țară – MagicHOME, la consiliere sau terapie atunci când, copil sau părinte, simt cum lumea lor se prăbușește.

 

Melania Medeleanu: „Să poți să fii o părticică din ce îi face pe oamenii ăștia puțin mai puternici e un privilegiu!”

Oamenii se tem să accepte, iar uneori refuză să ajute sau să se implice. Se spune despre lucrurile pe care nu le cunoști că nu au cum să te atingă. Copiii aceia însă, au nevoie de noi toți, de zâmbetul nostru, de empatia noastră, de participarea noastră așa cum putem sau simțim noi. Fiecare suflet de ajutor poate fi vital uneori pentru ei!

Fiind și eu în urmă cu mai mulți ani implicată în astfel de campanii, mi-am dorit să știu care sunt lecțiile pe care copiii le-au predat celor de la MagiCAMP. Astfel de proiecte și implicări ne schimbă viața, ne oferă alte viziuni asupra bolii, copiilor și a tot ce implică acest lucru.

Am învățat o mulțime de lucruri de la ei, dar poate cele mai prețioase sunt lecțiile despre curaj și despre importanța lui azi. Felul în care luptă ei pentru viață, pentru fiecare clipă mă face să mă rușinez uneori de lașitățile mele și de resemnarea cu care întâmpin unele vești. Cât despre AZI, scriu aceste rânduri din biroul nostru de la MagiCAMP. În fața mea e un panou pe care sunt fotografiile unor copii pentru care AZI s-a terminat brusc. Când mă uit la ei simt nevoia să-mi fac provizii de azi. Știu că nu pot să iau la pachet așa că încerc să pun în AZI ce am mai bun.

Ascultând-o pe Melania Medeleanu, nu ai cum să nu te trezești parcă dintr-un vis, de parcă totul până atunci era un fel de lume paralelă. Suflețelele de la MagiCAMP au în toată lupta și disperarea lor alături, un înger. Așa îi spun eu, Melaniei. Și totuși, răspunsul ei mi-a venit ca o lecție de frumusețe și înțelepciune pe care am să o iau foarte serios în calcul de astăzi.

MagiCAMP

Dă-mi voie să fac o modificare în întrebarea ta: am întâlnit câțiva îngeri în viața asta. Și niciunul nu arăta ca mine. Cred în îngeri, dar mi-e teamă că, chiar și cu bună credință, folosirea excesivă a termenului poate crea confuzii și n-o să mai știm să-i recunoaștem. Eu mă străduiesc să fiu acolo când e nevoie de mine și unde simt că pot să fiu de folos. Și e o tendință pe care am observat-o din ce în ce mai des în ultima vreme. Pe cât de urâcioase și nefericite sunt știrile pe care, pe bună dreptate, le tot dezbatem, pe atât de mare e nevoia oamenilor de a avea un rost. Și ce poate fi mai plin de sens pe lumea asta decât să ajuți pe cineva care se află la ananghie?

 

Iubirea vindecă și ne ajută să înfăptuim uneori miracole

Poate iubirea vindeca? Complexă întrebare. Iubirea poate să vindece, dar în egală măsură poate să rănească. Și am constatat că, în niciunul dintre cazuri, nu prea te poți opune. Când apare, intensitatea ei spulberă totul în cale și poate fie să panseze și să așeze în noi încredere și frumos, fie, dacă e vorba despre o dragoste toxică, poate să distrugă încrederea în propriile forțe, încrederea în oricine încearcă să se mai apropie de tine. Să întâlnești iubirea, îmi pare că ține în bună măsură de noroc. S-o păstrezi, abia asta e în curtea ta și e cu muncă.

Despre importanța iubirii în tot ceea ce facem, Melania ne-a spus că ajută deoarece este mai simplu să faci ceva ce iubești. A întâlnit și oameni foarte pricepuți și respectați într-un anumit domeniu din privirea cărora lipsea însă bucuria, pasiunea. Pe termen scurt poate că nu e o problemă, dar Melaniei i se pare foarte trist să faci toată viața ceva ce nu-ți place.

Melania Medeleanu

Care este reversul medaliei?

Mă înfurii când asist la o nedreptate, mă scoate din minți incompetența oamenilor puși în funcții cheie, mă enervează lipsa de compasiune, verdictele date fără argumente, mitocănia, grobianismul. Și când mă enervez acționez cumva. Mi se pare important ca furia, de care, din păcate, avem parte cu toții – mai ales în ultima perioadă, să nu rămână la stadiul de emoție negativă care te macină – furia are o energie uriașă care, canalizată corect, poate schimba lucruri – poate duce la schimbări de legislație, la schimbări de atitudine, la acțiuni menite să îndrepte tot felul de contexte. Dacă o lăsăm să se irosească am pierdut de două ori: în plan personal emoția asta a săpat în noi, în plan social mai ratăm o ocazie de a ne transforma comunitatea într-un loc mai bun.

 

Melania Medeleanu: „Indiferent cum vei acționa, ai grijă să nu faci rău!”

Din fericire, Melania Medeleanu își permite să fie ea însăși cea mai mare parte din timp, nu doar acasă, într-un spațiu securizat.

Atunci când în tine se aliniază și gânduri și emoții și acțiuni, nu mai ai nevoie de măști. Mai spun lucruri pe care le regret apoi, mai fac și tâmpenii, dar prefer o astfel de asumare decât să port mereu o mască zdravăn lustruită, doar pentru că e mai atrăgătoare din punct de vedere social. Cât despre timp…am fost mereu în criză de timp și probabil că voi fi pe fugă toată viața. M-am împăcat cu gândul. Pe de altă parte, aproape tot ce fac îmi aduce satisfacții, așa că timpul ăsta e, în mare măsură și pentru mine.

Melania Medeleanu

Melania nu dă sfaturi deoarece după un timp a înțeles puterea principiului „trebuie să văd cu ochii mei” și a încălcat mai toate sfaturile pe care le-a primit de-a lungul timpului. Pe cele mai multe dintre ele se chiar bucură că a avut inconștiența să le ignore – au fost pragul de sus de care avea nevoie să dea cu capul ca să crească mare. Pe altele însă, îi pare rău că nu le-a ascultat deoarece ar fi scutit ceva timp și eșecuri.

Singura sugestie pe care-mi permit s-o dau e: Dacă tot s-a nimerit ca într-o zi să fi apărut într-o lume atât de spectaculoasă și de pestriță, fă bine și trăiește. Pe ici pe colo pune mâna și fă curat, pe ici pe colo mai deranjează câte ceva, să iasă din monotonie, dar indiferent cum vei acționa, ai grijă să nu faci rău. N-o să-ți iasă întotdeauna și o să fii nevoit din când în când să-ți ceri iertare. Asta e o formă de curaj. Curajul te va face să te simți liber. Pe scurt: Fii liber, implicat și responsabil. Nu e garanția fericirii, dar e o șansă să-ți găsești rostul.

 

Cuvânt de încheiere

Stând la aceeași masă a gândurilor și a firului cu Melania, poate fi o revelație pentru oricare dintre noi. Are o înțelepciune aparte. Aceea a sufletului și a conștiinței. Este un om frumos de la suflet la chip. Un om care trezește, care pune pe gânduri, care îți amintești că ești o ființă emoțională. Și este bine! Doar simțind, putem realiza cât de fragili și puternici suntem!

Mi-am amintit apoi, ce a spus despre îngeri. Și este adevărat că acesta este un sens al nostru ca umanitate și ar fi al nostru ca societate și individ, fiecare în particular, dacă uneori nu ne-am înstrăina de emoție. Și este adevărat că folosirea excesivă a unui cuvânt poate îndepărta de esența acestuia, dar chiar dacă este greu să recunoaștem, îngerii aceștia se simt. Așa cum simțim iubirea, sau căldura soarelui pe chipul nostru.

Iar tu, Melania, exact acest sentiment îl oferi! Nu îți văd aripile, dar asta, pentru că unii îngeri sunt doar oameni, iar asta îi face deosebiți, remarcabili și de excepție!

Cum poți să te implici? MagiCAMP funcționează în proporție de 90% datorită voluntarilor care îi sunt aproape. Îi poți ajuta și tu ca voluntar, poți să donezi, să le vorbești prietenilor tăi despre proiect și să-i implici sau chiar poți să faci strângere de fonduri pentru MagiCAMP.

Dacă vrei să susții asociația MagiCAMP sau ai orice întrebare legată de modul în care investesc fondurile donate, nu ezita să îi contactezi la contact@magicamp.ro.

Anca Mărginean

Anca Mărginean susține spectacole pe scene din întreaga lume oferindu-i publicului său o parte din sufletul său, prin cântec. Este actriță, iubește sportul și nu ezită să se implice în cauze umanitare de câte ori are ocazia. Este un om pentru oameni. Despre muzica populară autentică, importanța valorilor morale și implicare civică, cu artista Anca Mărginean.

 

”Muzica populară are o înțelepciune aparte. Prin intermediul ei putem păstra legătura cu rădăcinile, tradițiile și strămoșii noștri care ne-au lăsat valori importante.” – Anca Mărginean.

Anca Maria Mărginean și-a petrecut copilăria în comuna Racovița din județul Sibiu. Acolo a primit încă din primii ani ai vieții tot ceea ce a avut nevoie pentru a înțelege cine este. A învățat cum trebuie privită lumea și cât de importante sunt lucrurile simple. De la bunica din partea mamei a învățat curajul și modul de a-ți păstra demnitatea indiferent de încercările vieții.

Sătenii m-au învățat bunul simț și ce înseamnă să-ți pese. Dacă cineva avea o problemă se mobilizau și ajutau. Îmi este tot mai clar că Dumnezeu m-a pus în locul potrivit cu tot ce am nevoie să fiu.

A crescut pe dealurile pline de maci din împrejurimile comunei, la cules de flori pentru ceai, sânziene și măceșe. Verile și le petrecea ajutându-și părinții la muncile câmpului și știe sigur că nu există pe lume o mâncare mai gustoasă decât acolo, la câmp.

Oare ce alt loc de pe pământ ar fi putut să-i ofere aceste experiențe, această conectare cu natura și cu Cel care a creat-o? Anca Mărginean nu a simțit niciodată o frustrare sau o incapacitate de adaptare la viața de acum datorită faptului că a crescut la țară. Ba din contră, susține că în prezent având șansa de a călători foarte mult continuă să se raporteze la valorile primite din copilărie. Valori ce o ajută să-și găsească „calea” atunci când se mai rătăcește.

Anca Mărginean

Anca Mărginean: „Eu sunt mănușa. Dumnezeu e cel care o umple!”

Anca Mărginean, muzică pentru suflet

Sufletul mereu va tânji după ceea ce-l hrănește. Vei înțelege versurile și complexitatea unei doine doar atunci când ești pregătit să-ți cunoști rădăcinile. Să îți dai seama că țăranul care și-a cântat viața nu s-a întrebat ce-l determină să o facă, ci a trăit pur și simplu.

Anca Mărginean a luat contact cu muzica la o vârstă fragedă. Cânta muzică ușoară, știa toate melodiile Mădălinei Manole și la 6 ani participase deja la o ediție a emisiunii Tip Top Minitop.

La scurt timp după aceea, un sătean iubitor de folclor și tradiții din comuna Racovița, pe nume Mereș Gheorghe, a înființat un ansamblu de dansuri populare. Acesta a descoperit-o și le-a insuflat părinților artistei ideea că Anca ar trebui să urmeze cursurile Școlii Populare de Arte din Sibiu. Așa a început totul.

Înaintea primului spectacol susținut pe scena Căminului Cultural, Anca Mărginean a avut parte de o surpriză ce avea să-i contureze definitiv viitorul. Bunica sa a luat-o de mână și a condus-o în podul casei unde se afla lada de zestre. O ladă plină cu costume populare făcute de bunică sau moștenite de la străbunici. Zeci de costume și plăci de pickup cu majoritatea interpreților acelor vremuri.

Nu i-a fost greu să îndrăgească muzica populară. Iar după prima experiență pe scenă în costum popular și-a dorit cu ardoare să urmeze acest drum. Mai târziu, ajungând la Deva, a cunoscut-o pe doamna Maria Simion, profesoara sa de canto, un om căruia nu-i va putea mulțumi niciodată îndeajuns.

Deoarece în zona sa nu exista un nume de referință în acest domeniu muzical pentru a-și putea compara reușitele, Anca Mărginean a avut parte de multe momente de neîncredere, oscilând uneori între stiluri. A făcut lucrurile de fiecare dată așa cum a simțit iar rezultatele sunt uimitoare.

Astăzi, are un stil aparte de a interpreta muzica. Piesele sale transmit mai mult decât simple cuvinte iar muzica… ei bine, muzica sa este o adevărată hrană pentru suflet.

Talent și multă, multă muncă

Anca nu se teme de provocări. Susține chiar că acestea sunt o necesitate pentru evoluția noastră. Important este să nu renunțăm. În domeniul muzicii, maturizarea și așezarea vocii vin în timp, iar răbdarea trebuie să-ți fie fără margini. Altfel nu vei ajunge niciodată să culegi roadele eforturilor tale.

Pe de altă parte, la fel de ușor, un artist poate cădea în capcana autosuficienței. O apariție tv și câteva spectacole nu te pot cataloga drept un interpret de muzică populară.

Poate că, într-adevăr, talentul precede munca. Însă nimic nu se poate realiza fără efort și implicare. Trebuie să existe un echilibru între cele două.

Pe parcursul carierei, Anca Mărginean a primit numeroase sfaturi importante de la cei din jur, însă de fiecare dată a făcut lucrurile așa cum i-a dictat sufletul. Lucru pe care îl recomandă și celorlalți.

Fiecare dintre noi avem acea chemare pentru ceva anume, trebuie doar să avem curajul de a-l descoperi. Doar așa îi putem inspira pe cei din jur, prin ceea ce facem nu prin ceea ce spunem.

Anca Mărginean iubește costumele populare românești și le colecționează de când se știe. A demarat chiar și un proiect de suflet în acest sens. „Copilărie în Ie” – un proiect prin care dorește să încurajeze părinții pentru a-și îmbrăca cât mai des copiii în costume populare. Consideră acest lucru ca fiind o datorie pe care o are față de tot ce i-a lăsat bunica sa.

Mă responsabilizează gândul că cei dinaintea noastră au cusut la lumina lumânării cu ac si ață povești de viață pe costumele populare. Portul popular reprezintă continuitate și este dovada clară a profunzimii și îndemânării neamului nostru.

Este puțin dezamăgită de lipsa de interes a unor oameni pentru muzica populară și pentru lucruri autentice. Însă este convinsă că avem mulți artiști valoroși, voci frumoase care spun și transmit ceva: ”E nevoie doar să ne dorim să auzim ceea ce are de oferit un suflet care-și adună tot felul de trăiri și le transformă în muzică”

 

Anca Mărginean își dorește să fie un om pentru oameni

De peste 6 ani Anca este membră a Asociației Umanitare Alexandra Nanu (AUAN), fundație ce sprijină educația. Mai exact, educația copiilor cu rezultate foarte bune la învățătură dar cu posibilități financiare limitate. Cântă în Gala AUAN, spectacol ce se organizează anual cu scopul de a strânge fonduri pentru acești copii. Un spectacol despre care artista spune că i-a marcat cariera și a învățat-o ce înseamnă să-și ofere darul necondiționat.

Este Ambasador Baby Care și aleargă la maratoane pentru copiii născuți prematur. Se implică atât cât poate în acțiunea de a strânge fonduri pentru acele incubatoare speciale care le pot oferi micuților o șansă la viață.

De când sunt mamă învăț în fiecare zi recunoștința pentru că am un copil sănătos. Mario are 6 ani și de un an face gimnastică și balet. Sunt fascinată de atenția lui la detalii iar punctul lui de vedere mă ajută în fiecare zi să devin din ce în ce mai bună pentru el.

De aproape doi ani, Anca a descoperit actoria. După numai un an de cursuri a avut șansa să lucreze cu unul dintre cei mai buni actori ai tinerei generații – Bogdan Marhodin. Acesta a încurajat-o să-și descopere și să-și exploateze această nouă latură a sa.

Așa a apărut videoclipul piesei „Urme în palmă”, un clip plin de încărcătură emoțională ce se bucură de peste 70.000 de vizualizări pe canalul de YouTube al artistei. Ulterior, Anca Mărginean a mai jucat în alte două filme realizate în colaborare cu producători și actori americani.

Spre încheiere, Anca Mărginean și-ar dori ca noi să fim mai uniți. Să înțelegem că înțelepciunea colectivă este mai puternică decât cea individuală. Să nu pierdem niciodată din vedere scopul pentru care existăm. Iar în ceea ce privește muzica… atunci când o simțim și o valorificăm în acord cu ceea ce este, putem înfrumuseța suflete, putem educa, putem chiar vindeca dacă alegem să ne rugăm prin cântec.

Carmen Trufaș

Carmen Trufaș este medicul stomatolog care face din profesie un dar pentru ceilalți. De 10 ani își împarte viața între clinica stomatologică, cursuri de profilaxie sau igienă orală, voluntariat. Pe cont propriu sau prin intermediul clinicii, a inițiat multe acțiuni pentru copii și adulți; de asemenea s-a alăturat campaniilor umanitare derulate de ONG-uri cu care s-a intersectat. Toate acestea au purtat-o prin grădinițe, școli, cămine de bătrâni, multinaționale, pe străzi și chiar prin… Nepal! În primăvara aceasta a înființat Asociația ”Meriți Iubire”, cu care are planuri mari.

 

La grădiniță cu primul proiect

Totul a început acum 10 ani, când Carmen Trufaș și-a deschis propriul cabinet stomatologic. Avea doar un scaun stomatologic și făcea singură totul. Unul dintre primii pacienți a fost o directoare de grădiniță, cu care a devenit bună prietenă.

Într-o zi, doamna director i-a propus să meargă la grădiniță și să țină o lecție de igienă orală pentru copilași. Carmen a acceptat pe loc, aproape fără să gândească ce implică toată povestea asta. Cei mici sunt imprevizibili, îți pun tot felul de întrebări la care nu te aștepți. Dar o asemenea întâlnire este și un foarte bun exercițiu de comunicare și spontaneitate.

A mers la grădiniță și nu doar a ”predat”, dar a și aflat care este rutina zilnică de igienă, de alimentație și sănătate într-o familie. Spre exemplu, unii copii se spălau pe dinți doar seara, că dimineața ”mami se grăbea la serviciu”. Sau nu auziseră de ața dentară.

Aflând cu ce se confruntă ei, a început să dezvolte un program în adevăratul sens al cuvântului. După vreo doi ani de tatonare a devenit un program permanent. S-a creat o adevărată rețea de profesori, directori, părinți care aflau de aceste lecții și așa a ajuns în aproape toate școlile și grădinițele din sectorul 3.

Ceea ce a pornit din dorința de a transmite mesajul de ”dinți sănătoși” către cât mai mulți copii s-a transformat într-un adevărat program care acum, la 10 ani de la momentul acela, încă se derulează. Este de un real succes și văd cam 1.000 de copii pe sezon.

Carmen Trufaș

Anual, în lunile mai și noiembrie, orice copil cu vârsta între 2 și 14 ani primește în cabinetul său, gratuit: consultație, periaj profesional, consultație cu medicul ortodont, fluorizări, dacă este cazul, și un plan de tratament. Nu contează dacă e din București sau nu, nici situația materială a familiei.

Lecțiile în școli și grădinițe au continuat. Copiii erau încântați de ceea ce aflau, le plăceau tare mult machetele alea cu dinți! Dar mesajul trebuie să ajungă și la părinți. Carmen Trufaș a început să meargă la ședințele cu părinții, în diferite instituții mai mici sau mai mari, în multinaționale.

Acesta a fost doar începutul. Cabinetul cu un singur scaun stomatologic a devenit Clinica Dentară Dr. Trufaș și acoperă toate specialitățile din domeniul stomatologiei. Cu determinarea lui Carmen și cu baza materială asigurată de clinică au apărut, unul după altul, noi programe.

Din anul 2012, Carmen Trufaș a devenit imaginea campaniei ”Zâmbește România” și a lucrat în colaborare cu cei de la GSK. Acest lucru a ajutat-o să își continue programul și în școlile din alte sectoare sau orașe.

 

Adulți, corporatiști și alte acțiuni

Programul dedicat adulților a fost conceput inițial cu un caracter general, centrat pe sănătatea și obiceiurile acestora (mai ales că adulții sunt primele modele ale copiilor). Apoi a observat că tinerii din multinaționale acordă o mare importanță imaginii personale și își doresc, în principiu, albiri dentare, fațetări dentare… să fie sănătoși. Pentru ei a organizat întâlniri la care a avut ca invitați psihologi și nutriționiști.

Au urmat seri tematice din care s-a desprins o idee și, bineînțeles, un nou program: cel pentru gravide. E un program tare drag sufletului ei! În cadrul acestuia colaborează cu o doamnă psiholog și abordează subiecte legate de transformările ce au loc în cavitatea orală pe perioada sarcinii (inflamații gingivale, sângerări) și igiena bebelușului din prima zi de viață.

O altă idee, chiar distractivă, dar educativă, a fost ca în unele zile 5-6 copii – pacienți ai clinicii – să vină cu câte un prieten pentru a fi mesagerul sănătății pentru prietenul lui. Le oferea, în mod gratuit, un program de prevenție, consultație și vizionau împreună un desen animat educațional despre igiena orală. Astfel, copiii erau responsabilizați prin prima vizită la stomatolog a prietenilor lor, într-un cadru potrivit pentru un zâmbet sănătos.

Toate acestea s-au derulat și încă se derulează datorită implicării întregii echipe a clinicii Dr. Trufaș.

Carmen Trufaș

Flori pentru bătrâni

Au fost și acțiuni ad-hoc, precum cea din 8 martie, când clinica i se umpluse de flori și mărțișoare. La fel și biroul doamnei director de la grădiniță. Au mai cumpărat mucenici calzi, ceva fructe și s-au dus cu toate acestea la o casă de bătrâni din apropiere.

Nu pot descrie în cuvinte emoția pe care am trăit-o văzând ochii aceia uimiți, care ne priveau cu blândețe, și mâna aceea întinsă spre o floare ”Doamne, de când n-am mai primit o floare! Da` de ce-ați venit?” ”Pur și simplu pentru că e 8 martie și pentru că vrem să vă dăruim iubire.” Începeau să le țâșnească lacrimile și, cu bărbia tremurând de emoție, ne îmbrățișau și începeau să ne povestească despre tinerețea lor. Unii dintre ei ne arătau fotografii de când erau tineri. Am văzut cât de importantă a fost nu floarea aceea pe care am dat-o noi, ci faptul că le-am arătat că ne pasă și că se simt iubiți.

 

Carmen Trufaș – voluntar

Zilele săptămânii păreau insuficiente: cabinet, școli, grădinițe și prezentări în companii. Cu toate astea, Carmen Trufaș a găsit, printre picături, și ore libere în care s-a implicat, ca voluntar, în activitățile unor asociații umanitare. A fost la copiii din spitale cu Taxiul cu Bomboane, despre care am mai scris aici. Sau a participat la multe acțiuni ale Asociației Volunteer for Life, inclusiv la împărțit ceai cald și sandvișuri oamenilor străzii în nopțile geroase. A mers și în case de bătrâni. Mă întreb cum alege acțiunile astea, complet diferite de viața ei cotidiană.

Nu le aleg, cred că ele mă aleg pe mine, cele cu care rezonez foarte mult. Am cunoscut oameni foarte frumoși cu care am experimentat momente și lecții de viață extraordinare. Sunt o persoană căreia îi plac oamenii.

Aici a primit alte lecții de viață. Ea este managerul unei clinici dentare și își configurează personal propriile acțiuni; ca voluntar, însă, se schimbă totul. Grupurile care se formează sunt alcătuite din oameni extrem de diferiți din multe puncte de vedere, dar cu un scop comun: toți sunt acolo pentru nevoile altora.

Nu am amintit întâmplător cele două asociații; acestea, ca și doamna director de grădiniță, au schimbat ceva în Carmen.

 

Asociația ”Meriți iubire

După o discuție cu Ion Cristian Roman (Președintele Asociației Taxiul cu Bomboane) s-a decis să își deschidă propriul ONG. Până în acel moment toate acțiunile ei au fost făcute din bani personali și cu ajutorul câtorva prieteni. Și-a dat seama că i-ar putea ajuta mai mult pe cei în nevoie dacă ar avea un simplu ONG. Mai complicată devenise acum alegerea numelui.

Am făcut o analiză a experienței mele și a experiențelor din viețile celorlalți. Am cunoscut oameni foarte bogați care erau nefericiți pentru că nu se simțeau iubiți. Am cunoscut și oameni foarte, foarte săraci, de la oamenii străzii până la oamenii din casele de bătrâni, din diferite familii defavorizate, care erau fericiți și împăcați cu situația lor. Erau împăcați sufletește și trăiau în iubire: iubire de Dumnezeu, iubire de semeni. Toate lucrurile astea erau mult mai importante pentru ei. Am văzut că iubirea e cea care face diferența. Și-atunci am zis ”toată lumea merită iubire”!

Și așa s-a născut, în primăvara 2018, Asociația Meriți iubire: din iubire pentru oameni și din dorința de a dărui iubire. Asociația, sub umbrela ei, are o plajă foarte largă de activități: educație, sănătate, tratamente stomatologice gratuite, persoane defavorizate, coach, orientare profesională. Activitățile profesionale se îmbină foarte bine cu cele umanitare, sunt complementare, iar ideile vin din ambele sensuri.

 

Trei săptămâni în Nepal

De Volunteer for Life o leagă cea mai recentă și cea mai intensă experiență de până acum: participarea la expediția umanitară Nepal for Life pe care Volunteer o mai organizase și în anii trecuți. La expediție au participat 22 de voluntari care, timp de trei săptămâni, au mers în localități izolate din Nepal și au desfășurat activități educaționale și medicale.

Dacă în anii trecuți Carmen se implicase în expediții indirect, cu donații și consultanță, de data aceasta a venit, în plus, cu sponsorizări și cu alți voluntari.

A fost diferit în comparație cu tot ce am făcut până acum, pentru că a fost primul meu proiect la care am participat ca voluntar internațional și pentru că totul a fost nou. Eu voluntar internațional, echipa cu oameni pe care nu-i cunoști, complet mixtă ca pregătire, așezarea și condițiile geografice, diferențele culturale! Totul a fost diferit!

Carmen Trufaș

Carmen Trufaș în Nepal

În Nepal a stat la cort și la hostel, a trebuit să meargă kilometri întregi pe jos (inclusiv pe munte), a ținut cursuri de igienă orală și a consultat peste 1.000 de copii. Erau oameni care veneau și de la 4-5 ore de mers pe jos, pe munte, pentru că era singura lor ocazie să își rezolve, în mod gratuit, problemele dentare. Numai în primele trei zile au făcut, doi medici și două asistente, 500 de extracții cu echipament stomatologic mobil. Și asta în condiții de căldură, ploaie, poluare, umiditate, tensiune electrică fluctuantă.

Au impresionat-o aici încrederea oamenilor în ei, ca medici, și ochii copiilor.

Nu o să uit niciodată ochii aceia care mă priveau direct în suflet, nu în ochi. Ochii aceia atât de profunzi sau de triști, nu știu cum să-i descriu… Și m-a impresionat foarte tare faptul că în toată perioada aceasta n-am văzut acolo un copil sau un om plângând. Mi-a plăcut mult cum își începeau ziua cu rugăciunea, cu discursuri motivaționale, cum trăiau în comuniune cu natura.

Plecarea din Kavre, primul sat în care s-a derulat campania umanitară, a fost copleșitoare.

Din ziua în care ne-am despărțit de copiii din Kavre am amintirea a zeci de mânuțe care îmi ștergeau lacrimile și care spuneau ”Tu să nu plângi niciodată, tu trebuie să fii fericită în fiecare zi”. A fost profund. Două săptămâni după ce m-am întors am adormit plângând și m-am trezit plângând, eram între două lumi, nu eram nici aici, nici acolo, parcă mi se întorsese viața cu susul în jos.

 

Primul proiect ”Meriți iubire”: grădinița din Belcești, Județul Iași

După această experiență și-a dat seama că a ales cel mai potrivit nume pentru asociație: ”Meriți iubire”. Și a apărut și primul proiect al asociației: ”Construim pentru educație – Prețuiește copilăria si dăruiește bucurie”, prin care va (re)construi o grădiniță în Comuna Belcești, Județul Iași.

Acolo sunt 100 de copii care învață în acest moment în vestiarele unei săli de sport și în săli cedate de poliția comunitară, amenajate pentru cei mici. Clădirea se află într-un campus școlar, iar la școală sunt cca. 1.500 de elevi. Campusul a fost renovat cu bani din fonduri europene, dar nu au mai primit alți bani, cu toate eforturile autorităților.

Grădinița va fi demolată, deoarece de 12 ani este aproape o ruină, este un focar de infecție. În plus, este mai ieftin și mai sigur să reconstruiască decât să repare. Carmen Trufaș a fost deja în Belcești și a vorbit cu autoritățile locale, oameni de toată isprava, care se vor ocupa de partea legată de autorizații și de demolare.

Ajutată de vechea ei prietenă, directoare de grădiniță, a început deja să lucreze la proiect. Știe că este un proiect greu pentru care va avea nevoie de bani, de sponsori, de materiale și de voluntari, la fel cum știe că acești copii merită.

Cred în proiectul acesta și, cu siguranță, cea mai frumoasă poveste va fi scrisă la Belcești.

Numele meu este Carmen Trufaș, sunt medic stomatolog si Presedinte al #AsociatiaMeritiIubire. Îmi donez ziua de naștere proiectului #ConstruimPentruEducatie derulat la Belcesti, jud. Iași.Orice SHARE contează! Vă mulțumesc că ne sunteți alături!Cont: RO05BTRLRONCRT0432612001Contact: 0732 932 787

Pubblicato da Asociația Meriți Iubire su Lunedì 8 ottobre 2018

 

Pentru voluntari, cu dragoste

După toate aceste experiențe a mai apărut (încă) un program!

După ce am experimentat în diferite contexte lucrul cu oamenii străzii, cu bătrânii din casele de bătrâni, cu copiii instituționalizați, am văzut ce înseamnă voluntariat. Cum e să fii noaptea pe stradă la -10-15 grade. Ești și tu om, și la un moment dat ești istovit de frig, de foame și de sete, nu mai conștientizezi că și corpul tău are niște limite. Ca să poți să dăruiești celorlalți iubire trebuie să fii tu plin de iubire. Ca să poți să vorbești celorlalți despre sănătate trebuie să fii tu sănătos.

Așa că a gândit un pachet gratuit pentru voluntarii cu care a lucrat atât de la ONG-ul ei, cât și de la alte asociații: consultații, igienizări, sfaturi… De curând a încheiat tratamentele dentare ale unei paciente la care ține foarte mult; este o tânără de 27 de ani cu probleme locomotorii (și nu numai…), dar care face și voluntariat la Taxiul cu Bomboane. A fost nevoie de toată echipa clinicii: medici, asistente, tehnicieni dentari.

Este foarte interesantă viața. Eu când am terminat facultatea nu mi-am propus să tratez copii, deoarece specialitățile mele sunt estetică dentară, protetică. Dar se pare că Dumnezeu a avut un alt plan cu mine: am devenit doctorul sufletelor de copii și care dăruiește zâmbetul acestora.

Iuliana Alexa

Ce faci dacă ai o convingere și ai dori să o vezi materializată? Să vezi că lumea se îmbunătățește conform ideilor tale. Te lupți pentru ele, nu? Dacă preferăm confortul aparent al pasivității, atunci societatea își vede de mersul ei disfuncțional. Edmund Burke spunea că „pentru ca răul să prindă rădăcini, e destul ca oamenii de bine să nu facă nimic”. Dacă, însă, alegem să luăm atitudine, lucrurile se pot schimba. Vorbim despre toate acestea cu Iuliana Alexa, redactorul-șef al revistei „Psychologies România”.

 

Iuliana Alexa este redactorul-șef al revistei Psychologies România, din 2007, și manager Contentup – digital publishing for you. A contribuit la apariția a două cărți: „Românii la psiholog ” (2014) a scris una în engleză („How to choose the right partner and avoid the wrong ones”, 2016 – pe aceasta o găsiți pe Amazon). Este coautor la o a treia, „Creierul de Homo Sapiens. Ghid de utilizare” apărută în 2016, alături de Dragoș Cîrneci, doctor în neuroștiințe.

Scrie poezie pentru că e un joc intelectual interesant și contribuie la alte publicații (Republica.ro și Dilema Veche). Citește mult,  dansează Charleston și este o mare admiratoare a anilor 20-30 care, spune ea, aveau „eleganță, estetică și maniere”.

Iuliana a ieșit deseori la proteste, apărând cauzele în care crede. Crede că implicarea politică e fundamentală pentru orice om. O mai găsim duminica, la școala 136 din Ferentari, unde îi ajută la teme pe copii defavorizați. A făcut voluntariat pentru A.L.I.A.T. (Alianța Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor), a susținut campanii ecologiste și de combatere a violenței împotriva femeilor.

 

Jurnalismul – o formă de educație fără tabu-uri

Jurnalismul e o formă de dialog cu oamenii pe care cred că îi pot educa, persuada, convinge să se ralieze cauzelor în care cred eu. Pentru a comunica cu ei, pur și simplu. E o meserie privilegiată asta, să scrii și oamenii să te citească și uneori să și facă ceea ce le sugerezi să facă. Deci e flatant, e o formă de putere simbolică.

Într-o epocă a unui internet imens întâlnim modele și, mai ales, non-modele. Norma pozitivă pare că are de parcurs un drum lung până la cititori. Dar nu este imposibil, și asta o spun Gilcovich și Ross, psihologi care au studiat persuasiunea socială: „Arată cât mai mulți oameni care fac bine”.

Contează, însă, modul în care transmiți mesajul, forma pe care i-o dai. Este un principiu valabil nu doar în jurnalism, ci și în viața de zi cu zi. Orice părinte vede asta când îi spune copilului, în loc de „ești cel mai leneș din clasă, treci și învață” că „toată clasa face eforturi să ia note mari, trebuie să faci și tu efort să iei notă mare”. Este o diferență, nu?

Totuși, uneori spunem că există subiecte sensibile, aproape tabu, care îi pot întoarce pe cititori împotriva unui autor dacă acesta abordează totul dintr-un unghi diferit sau dacă… doar le abordează! Vorbim aici de avort, contracepție, violența domestică, mobbing, ACTA, comunitatea LGBT și altele care fie au fost ocolite, fie au umplut internetul și au creat dezbateri.

Iuliana Alexa scrie despre toate acestea cu ceea ce eu numesc „scriitură intelectuală”, documentată, fără patimă. Iuliana consideră că nici nu ar trebui să existe subiecte tabu.

Sunt lucruri care fac parte din viață, din realitate, nu se întâmplă nimica bun dacă le bagi sub preș. Sunt probleme arzătoare, ele trebuie puse pe ordinea de zi cât mai curând. Din păcate nu am sentimentul că reușesc să fac asta, să generez o dezbatere, un val, ceva. Poate că nu insist destul. Dar nu mă las, din când în când mă reapuc de un subiect sau altul.

 

Voluntariat ca datorie

Iuliana Alexa face voluntariat la Școala 136 din Ferentari. Timp de două ore pe săptămână stă lângă copii și îi ajută la română, la matematică, la citit. Valeriu Nicolae, inițiatorul proiectului, și voluntarii care vin aici duminică de duminică, sunt șansa copiilor din ghetouri.

Aș vrea să nu mai vedem copiii de rromi discriminați, lăsați în urmă la școală. Ei nu au nicio vină, sunt copii minunați cei de la școala 136.

Înainte de Școala 136 au mai fost și alte acțiuni, campanii. Cea care a pus-o pe gânduri cel mai mult este una recentă, de anul acesta, când a fost voluntar în Vama Veche pentru ALIAT (Alianța Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor). A văzut mulți oameni care nu știu ce riscuri comportă consumul de alcool și a neliniștit-o destinul lor. Crede, însă, cu modestie, că a reușit să salveze un suflet sau două explicându-le ce riscuri comportă consumul iresponsabil.

Iuliana Alexa

Să spunem că nu ne pricepem cu toții la copii și la matematică. Sau că nu ne este la îndemână să vorbim despre alcool în mijlocul unei distracții generale. Societatea are, însă, grijă să ne ofere mereu lucruri care ne pun pe gânduri. De ce să stăm pe margine când fiecare dintre noi vine cu un bagaj de experiențe și de calități?

Tocmai asta e una dintre frumusețile voluntariatului: să oferim mai departe din bagajul nostru. O simplă acțiune de-a noastră poate schimba vieți. Sună pompos, dar nu este, întrebați-i pe copiii de la școala 136.

 

Iuliana Alexa, între mondenități și mediile sărace

Un job presupune un anumit mediu social căruia îi aparținem și, mai ales, cu care suntem familiarizați. Trecerea de la acesta în unul care poate presupune categorii vulnerabile sau un amestec de oameni diferiți nu este tocmai simplă. Te aduce față în față cu o altă realitate, „te scoate din zona de confort”, ca să folosesc un clișeu. Așa cum munca ta de 8 ore contează, și aceasta începe să facă parte din viața ta. Colegii te pot întreba: „ok, dar ce urmărești cu asta, la ce te ajută?”

Același lucru am întrebat-o pe Iuliana Alexa: scrisul și atitudinea nu sunt, cumva, curiozități jurnalistice? Sau sunt ceva mai mult?

Nu e ceva ce fac în calitatea mea de jurnalist, ci în calitatea mea de cetățean. Cred că oricine trebuie să lupte pentru cauzele care îl mișcă și, slavă Domnului, sunt pe lume cauze care să ne scoată din fotoliu. Ca jurnalist îmi aduce interacțiunea cu lumea, cu oamenii diverși, cu motivațiile lor. Asta mă fascinează, e o sursă de inspirație.

În cazul ei interacțiunea aceasta cu oamenii presupune și participarea la evenimente mondene, la lansări de carte, unde este o altă lume, complet diferită, unde întâlnește persoane pe care noi le vedem doar la tv. Mediile sociale în care se învârte sunt diverse și, da, e o experiență interesantă să le schimbe între ele. S-ar plictisi între mondenități și s-ar întrista (poate) doar în mediile sărace, deci consideră că „alternarea este bună”.

Iuliana Alexa

Iuliana Alexa, alături de echipa Psychologies

Alternarea e bună pentru oricine. Pătrățica noastră de confort ne limitează, or oamenii sunt ființe sociale, curioase și inteligente. Trecerile de la confort la altceva nu doar îi ajută pe alții, ci și pe noi: ne conectează la societate și ne învață să luăm atitudine.

 

Implicarea civică – modă sau necesitate?

Și așa am ajuns la implicarea civică: este ea o modă sau o necesitate? O parte a societății este din ce în ce mai atentă și mai implicată în chestiunile pe care le consideră importante. O altă parte rămâne, încă, pasivă.

Iuliana Alexa ne spune că e o necesitate și nu o modă, că ar trebui să fie dincolo de trenduri, ceva constant. Și vorbește despre felul în care Amoz Oz, scriitor la aproape 80 de ani, după ce scrie cele câteva pagini de roman pe zi începe să scrie petiții, să facă politică. Și asta zilnic, neobosit.

Nu e o modă ci un fel de a păstra curățenia și ordinea in fața haosului produs de imoralitatea și corupția puterii zilei.

Iuliana a ajutat la „salvarea” derdelușului din parcul IOR, în decembrie 2014, atunci când autoritățile locale plănuiau ca pe acel loc să construiască o sală polivalentă. Oamenii din cartier s-au mobilizat și au făcut petiții, au manifestat, au mediatizat situația până când au câștigat.

Am chemat presa, am făcut scandal, era frig afară și noi țineam pancarte pe derdeluș cu mâinile înghețate. A fost o experiență frumoasă, pentru că am văzut atunci că oamenilor le pasă și că ies din casă pentru ceva în care cred. Important e să fie cineva care să îi convoace. Românii nu sunt așa de inerți cum zice lumea, eu chiar îi văd implicându-se.

Derdelușul a fost salvat de oameni care au luptat pentru o idee și au insistat, au perseverat. Nu sunt olimpici ai sporturilor de iarnă, nu sunt VIP-uri. Sunt, însă, o comunitate care a ales să reacționeze și a câștigat!

Spiritul civic din România este abia născut, are mult de crescut și ar trebui cultivat în cei 12 ani de școală. Întrebarea este: cine să facă asta, când profesorii se tem să le spună copiilor despre partide, de teamă să nu piardă beneficiile venite de la Inspectorat. Și Iuliana ne dă exemplul recent al unei profesoare de istorie care a fost penalizată pentru că „făcea politică”. E incorect, profesorul de istorie face și educație civică, explicându-le copiilor cum s-au mișcat lumile.

 

Modestie cu moderație

Oamenii trebuie să acționeze și să vorbească despre acțiunile lor, să nu se mai cramponeze de criticile care spun că trebuie să fie modești sau de comentariile de genul „și eu fac, dar nu mă laud”. Revenim la importanța modelelor, a celor bine alese, la norma pozitivă de care vorbeam mai înainte.

Eu cred că modestia e bună …cu moderație. Da, cred că oamenii trebuie să dea exemplu prin ceea ce fac și asta încerc să fac eu. Adică să le spun celorlalți că uite, nu trebuie să ai bani de donat ca să faci o faptă bună, e suficient să donezi timp. Oamenii imită alți oameni și prefer să imite faptele mele bune (și pe ale altora). Trăim într-o lume care promovează modele false și deseori imorale pe care oamenii le imită pentru că admiră niște persoane de tipul Kardashian sau Trump sau Becali. De ce nu am face reclamă faptelor bune, atunci?!