DOR de România pentru Mihaela Popescu, fondatoarea asociației Agora For LIFE

Mihaela Popescu este fondator al asociației „Agora for life”, în Belgia, dar și inițiatior al proiectului DOR. Promotor al artei și moștenirii culturale românești, Mihaela este un alt Ambasador al României peste hotare.

 

Mihaela Popescu s-a născut în Bucureşti, dar după tată este olteancă, iar după mamă argeşeancă. A avut o copilărie extraordinară, într-unul din cartierele vechi ale oraşului. Era cea mai mică dintre copiii de pe strada lor şi prin urmare, era „mascota” grupului.

În vacanţa mare ne strângeam mulţi, veneau şi copii din alte ţări să-şi petreacă vacanţa la bunicii materni, a fost o perioadă superbă pe care o privesc cu nostalgie. Ne jucam de-a Nadia şi Teodora, jucam fotbal, „escaladam”, mergeam să înotăm la ştrand sau în Herăstrău… Pe vremea noastră „bogat” şi invidiat era cel care avea o poză color cu Nadia. Țin minte că o prietenă dăduse o mică avere pe o asftel de poză.

Mihaela crede că acea perioadă ne-a format pe toţi într-un anumit fel: să fim activi, să fim uniţi, să respectăm nişte reguli de bun simţ. Își amintește că se jucau toată ziua pe stradă, împărţind cu ceilalţi fructe, plăcinte, şocată sau ce mai găseau fiecare pe acasă sau în curte. Între orele 12-15 intrau în casă, ca să nu-i deranjeze pe cei în vârstă.

 

Din București în micuțul Brugge, din Belgia

În Belgia a dus-o destinul, ea negândindu-se vreodată că își va părăsi ţara, părinţii, prietenii.

L-am întâlnit pe cel care avea să devină soţul meu și s-a întâmplat ca el să fie belgian. A venit la ai mei şi m-a cerut, aşa cum se face – sau se făcea – în mod tradiţional.

Despre Belgia, ne povestește că este o ţară micuţa dar complexă, cu un sistem politico-administrativ extrem de complicat. Primul oraş în care a locuit a fost Brugge, despre care ne spune că este superb, dar după o vreme, devine plictisitor pentru cineva venit dintr-un oraş atât de mare precum Bucureştiul. După un an s-au şi mutat de altfel în Gent, oraş mai mare, oraş universitar, oraşul în care locuiesc și astăzi.

Nu întâmplător, am întrebat-o pe Mihaela Popescu despre tradițiile belgiene, deoarece ea, de când este acolo, promovează într-un mod deosebit, tradițiile românești. Așa am aflat despre Sinterklaas, având la bază povestea Sfântului Nicolae, sărbătorită pe 5 decembrie în Olanda și pe 6 decembrie în Belgia, Luxemburg și nordul Franței.

Sinterklaas are un ajutor de nădejde în persoana lui Zwarte Piet (Petre cel negru), care nu se ştie ce soartă va avea în viitor, unele voci susţinând că este vorba despre rasism. Tradiţional „sosesc” cu vaporul din Spania la jumătatea lunii noiembrie, în Belgia de fiecare dată în acelaşi port (Anvers), în Olanda de fiecare dată în altul şi împart bomboane şi prăjituri tradiţionale copiilor. Până pe 6 decembrie călătoreşte în diverse locuri şi este întâmpinat de fiecare dată cu mare bucurie. 

 

Agora for LIFE – un proiect asemeni unui crez

Un alt Ambasador al românilor și al României, al folclorului, artei și artiștilor noștri, dar și al rădăcinilor nației noastre. De ce face asta?

Am simţit că trebuie să fac aceste lucruri, că nu pot altfel. Este o chemare, pentru că din momentul în care am organizat primul eveniment, am ştiut că acesta este Calea mea. Împreună cu prietena mea foarte dragă, Daria, încercam să atragem atenţia asupra unor probleme cu care se confrunta România, dar pe vremea aceea (2014) ne ocupam mai degrabă de mesajele legate de mediu, mergeam în Parlamentul European şi încercam să sensibilizăm anumiţi membri care ni se păreau mai interesaţi de acele teme. După multe intervenţii, întâlniri cu diverşi membri ne-am gândit să înfiinţăm asociaţia „Agora for Life” ca să avem mai multă greutate.

Evenimentul de lansare a asociației a avut loc în aprilie 2015 și a avut o temă culturală: „Classical music to heal the earth”, organizat de Ziua Pământului. Daria și Mihaela s-au bucurat de „o succesiune de mici minuni”: gazdele, o minunată biserica din mijlocul Bruxelles-ului, înainte de eveniment, în Vinerea Mare, le-au redus la jumătate chiria.

Aproape în ultima secundă au primit sprijin şi de la un europarlamentar german, iar un pictor belgian a expus câteva tablouri pe care le-a donat ulterior. Artiştii invitaţi, pianista Aurelia Visovan şi violonistul Tudor Andrei, amândoi veniţi de la Viena, au ţinut şi ei cont de faptul că era un eveniment caritabil şi toate acestea la un loc le-au dat aripi pentru evenimentele următoare!

Mihaela Popescu, împreună cu draga sa prietenă și colegă, Daria, fondatoarele Agora for LIFE

„Agora for LIFE”, așa cum găsim prezentat și pe pagina web, a luat naștere din dorința de a pune în lumină valorile reale ale României, de a vorbi, la nivel european, despre tradițiile noastre, identitatea și moștenirea noastră culturală.

Agora este oglinda noastră, suntem noi, Mihaela şi Daria. Este crezul nostru, mijlocul prin care vorbim lumii despre România, despre valorile noastre – şi despre noi. Suntem amândouă acolo, cu trup şi suflet, cu nopţi nedormite, cu zbucium, emoţii, frământări. „Agora” înseamnă  oamenii minunaţi pe care i-am câştigat alături de noi de-a lungul timpului, invitaţii extraordinari şi cei care ne-au trecut „pragul” evenimentelor. „Agora” este o bucăţică din România noastră profundă, cea de care ne este mereu DOR.

 

Ce înseamnă DORul pentru Mihaela Popescu

DORul a fost întotdeauna în noi, este în fiecare român plecat din ţara lui de baştină. Ne-am gândit să-i dăm glas în cea mai potrivită formă cu putinţă: cea muzicală, gândindu-ne la Doinele noastre. De la început ne-am propus să invităm artişti români şi să alcătuim un program din piese în majoritate compuse de muzicieni români. Piese care să alcătuiască o poveste. La prima ediţie, în anul 2018, DORul nostru miroasea a fân cosit, a pâine coaptă pe vatră, a lapte proaspăt muls şi a gutuie. Am auzit susurul izvoarelor, foşnetul codrilor, am străbătut sate pitoreşti şi am întâlnit mândruliţe şi feciori ieşiţi la horă. Şi am regăsit – sau descoperit – România profundă. Era contextul în care sărbătoream şi Centenarul Marii Uniri. Muzicienii invitaţi au fost: mezzosoprana Mariana Iacob, pianistul Andrei Marta şi violonistul Tudor Andrei. Cu DORul acela – puţin adaptat – am călătorit apoi la Viena, oraşul în care locuieşte dragul nostru prieten şi colaborator constant, violonistul Tudor Andrei. Am descoperit acolo o foarte caldă şi frumoasă comunitate românească dar şi străini admiratori ai României.

A doua ediţie a DOR s-a desfăşurat în octombrie 2019 la Bruxelles, tot în prestigioasa Sala Mare a Conservatorului Regal. De data acesta, pe lângă muzicienii prezenţi la prima ediţie, cu care deja Mihaela și organizatorii alcătuiau o familie, l-au avut invitat de onoare pe violonistul Remus Azoiței, de care s-au simțit extrem de onorați deoarece le-a acceptat invitaţia. De asemenea, au avut şi o orchestră de cameră înfiinţată special pentru acest eveniment, orchestră de cameră din care a făcut parte şi o altă  româncă, Lucia Marica.

Cu a doua ediţie, Mihaela ne spune că a călătorit prin istorie, printre influenţele suferite de muzica românească de-a lungul timpului, de la cele fanarioto-otomane ale lui Anton Pann până la cele de inspiraţie populară ale lui George Enescu, Tiberiu Bradiceanu, Achim Stoia, Eugen Coca şi Corneliu Gheorghiu.

Ca organizator sunt privilegiată să asist la repetiţii, să văd cum se naşte muzica, cum se şlefuiesc detaliile. Nu am să uit niciodată repetiţia finală cu orchestră…eu eram acolo încercând să rezolv câteva chestiuni administrative, dar şi să imortalizez momentul în câteva fotografii… însă când a început Concertul pentru două viori de Bach am fost copleşită, totul era armonie şi nepământeană frumuseţe. Mi-au dat lacrimile şi am uitat de ce mă aflam acolo… mă gândeam la toţi cei care au interpretat acest minunat Concert… şi mai ales la Enescu şi elevul său, Yehudi Menuhin.

În ziua concertului, Mihaela a avut mari emoţii, deoarece nimic nu mergea bine. Făcuse dimineaţă o infecţie la ochi, abia vedea și cu greu a găsit o farmacie deschisă unde a putut să cumpere ceva care să o ajute cât de cât. Mai mult, când a ajuns în preajma Conservatorului Regal a observat că era un mare miting pentru climă, iar poliţia a blocat circulaţia în toată zona, imediat după ce au trecut ei cu maşina.

S-a gândit că nu vor mai putea ajunge oamenii la concert, că va fi sala goală, primea mesaje de la prieteni că-s blocaţi în trafic, că nu pot înainta… Însă, în cele din urmă, a fost o seară extraordinară, unde totul a mers perfect:

Este minunat să poţi să fii ambasador pentru ţara ta, să dai lumii de veste că România nu este cea despre care citesc ei în ziare, ci este o ţară cu valori extraordinare. La prima ediţie au fost câteva momente superbe: la final, la „Horă Unirei” a lui Enescu, ne-am ridicat în picioare, ne-am prins de mâini şi ne-am  legănat într-un fel de horă în faţa scaunelor, o amprentă românească pusă în acea sală prestigioasă. Când s-a strigat „Bravo Roemenië” au dispărut cearcănele, am uitat toate eforturile, a fost cea mai frumoasă apreciere! La a doua ediţie am invitat şi câţiva colegi de la serviciu, o agenţie a Guvernului Flămând. La final au venit la mine să mă felicite, iar admiraţia pe care o exprimau a fost cea mai mare răsplată pentru mine!”

 

Anul 2020 pentru Mihaela Popescu și ce urmează în viitor

Cum ne puteam aștepta, anul 2020 a fost unul destul de trist pentru Mihaela și asociație. Singurul eveniment a avut loc în 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, în cadrul căreia s-a lansat aplicația „Mihai Eminescu, întreaga operă”. Evenimentul găzduit de Ambasada României în Regatul Belgiei a inclus un moment poetic și un recital susținut de violonistul Vlad Baciu, concertmaestru la orchestra Operei Naţionale Romane din Cluj şi de către pianistul Andrei Marta.

În rest, tot ce planificase Agora for LIFE a trebuit amânat. Concertul DOR de la Viena, de la Bruxelles sau seara dedicată lui George Enescu – toate au fost mutate în toamnă, iar mai apoi pentru anul 2021. Nimeni nu se aștepta să existe un al doilea lockdown, din fericire însă, unul ceva mai relaxat în Belgia de data aceasta.

Ce au putut totuşi să facă în aceste condiţii mai puțin prielnice, a fost să sărbătorească, ca în fiecare an, Ziua Naţională a Portului Tradiţional. S-au gândit că dacă tot nu se va putea sărbători aşa cum o făcea în mod normal, poate vor putea participa cât mai mulţi români din cât mai multe ţări!

Zis și făcut a fost, deoarece așa s-a închegat un minunat clip, unde au fost prezenți români „iubitori ai straielor noastre strămoșești din 7 țări și zeci de orașe! Din Barcelona până în Țara Moților, de la Londra până în Banat via Milano, Bruxelles și Freiburg, din Gent până în Bucovina, bucuria îmbrăcării costumelor tradiționale este aceeași!”

Pentru acest video, coloana sonoră a fost făcută special de către violonistul Sabin Penea care, împreună cu violonistul Vlad Baciu, interpretează o piesă de inspirație populară. Tot pe această cale, Mihaela Popescu îi mulțumește pentru implicare etnologului Răzvan Roșu, cel care s-a aliniat perfect mesajului pe care și-au propus să îl transmită: „Suntem ceea ce ne amintim, suntem ceea ce iubim”.

De altfel, fiecare ediție anuală a fost marcată de câte un mesaj superb pentru românii din Belgia. În 2019 participanții s-au „Îmbrăcat în RomânIA”, iar cu un an în urmă, îndemnul a fost „Să nu ne rătăcim în lume”.

Ziua Națională a Portului Traditional, prima ediție „ Să nu ne rătăcim în lume” 2018

 

Mihaela Popescu: „Suntem un mic țăruș în calea globalismului”

Tot „Ambasadoarea” noastră ne spune că a mai fost parte la Atelierele online de meşteşuguri tradiţionale, proiect iniţiat şi desfăşurat de asociaţia Moară de Hârtie, la care ea consideră că a dat o modestă mână de ajutor pentru Belgia şi Olanda.

Toate aceste proiecte sunt mici minuni pentru Mihaela datorită faptului că nu au niciun fel de sprijin financiar. Asociația se bucură însă de prieteni extraordinari, oricând gata să dea o mână de ajutor.

Cred că am reuşit să construim o mică familie, în care, aşa cum spunea violonistul Tudor Andrei, „organizatori, artişti, public formează o Treime”.  Eu fac doar ceea ce m-au învăţat părinţii („dacă poţi să faci bine, să faci, dar rău să nu faci niciodată”), ceea ce simt că trebuie să fac şi, dacă ceea ce facem noi inspiră şi pe altcineva, face pe cineva fericit, pleacă zâmbind acasă de la un eveniment de-al nostru, suntem şi noi fericiţi, ca organizatori!

Prin tot ceea ce fac ei cu asociaţia, vorbesc despre România şi despre noi, românii. Se adresează, pe de o parte, românilor aflaţi în Belgia, cărora le alină dorul de casă şi încearcă să ţină viu spriritul românismului.

Pe de altă parte, aflu cu mare bucurie de la Mihaela despre belgienii care au devenit admiratori ai României, datorită evenimentelor Agora for LIFE. Nu puțini sunt cei care și-au dorit să participe la un curs de olărit la Daniel Leș în Baia Sprie sau la Mark Tudose în Sighișoara. Belgieni care au vrut să vadă de la fața locului cum arată o țară cu o muzică și niște tradiții atât de fascinante, pe care ar fi păcat să le dăm uitării!

De fapt vorbim despre rădăcinile noastre, cele care ne ţin să nu fim luaţi de vânt, unul din ce în ce mai puternic. Se doreşte o nivelare a oamenilor, o topire a tuturor caracteristicilor popoarelor într-un creuzet din care să iasă „omul nou”. Noi suntem un mic ţăruş în calea tăvălugului globalismului, un ţăruş firav, însă neclintit. Doar suntem urmaşii ţăranilor care au ţinut în şah imperii!

 

Cuvânt de încheiere

Fără sprijin, fără fonduri, Agora for LIFE organizează spectacole. Și nu orice fel de spectacole! Spectacole la care chiar și belgienii se ridică în picioară ovaționând numele țării noastre.

Îi mulțumesc din suflet pentru toate proiectele în care s-a implicat, pe care le-a derulat și la care lucrează cu tot sufletul ei mare. Sper ca în viitor să găsesc cât mai multe Mihaele prin lume, ca să pot spera că neamul românesc nu poate „să se piardă”, așa cum spune ea atât de frumos!