Un proces de creație izvorât din simplitate și dragoste pentru natură. O schimbare profesională din pasiune pentru lemn. Despre curajul de a renunța la tot și a-ți construi propriul drum în viață prin antreprenoriat, cu creatoarea de bijuterii din lemn Iulia Zamfir, posesoarea brandului LEMNeria.
Din dragoste pentru natură
Soarta a vrut ca Iulia Zamfir să se nască în București. Totuși, nu s-ar putea spune că este foarte atrasă de zumzetul orașului și de facilitățile vieții urbane.
Mai toată copilăria și-a petrecut-o în comuna Botești din județul Argeș, un loc desprins parcă din poveștile cu zâne. Un loc special în care liniștea, oamenii autentici și frumusețea peisajelor te îndeamnă la visare. Poate de aceea afirmă adesea că zgomotul și agitația orașului o obosesc teribil.
A studiat dreptul pregătindu-se ani la rând pentru o carieră în avocatură. A promovat examenul final și a realizat… că nu dorește să profeseze. Într-o fracțiune de secundă a renunțat la tot, fără a avea niciun moment de ezitare. Puțini oameni pot face o schimbare atât de radicală.
Pentru Iulia, toți acei ani n-au mai contat și s-a decis să se dedice în întregime unei pasiuni ce se afla de mult în interiorul său. O pasiune pentru lemn și natură, pentru simplitate și frumusețe.
Ideea pe care mă bazez în timpul creației înseamnă simplitate și frumusețe. Principii după care trăiesc, principii ce s-au regăsit pe tot parcursul copilăriei mele.
LEMNeria – Bijuteriile migălite de Iulia Zamfir
Aflându-se în căutarea unor bijuterii mari, voluminoase, care să transmită o poveste, Iulia Zamfir a descoperit că acestea nu se regăsesc în ofertele producătorilor autohtoni. Așa că a ales să și le creeze singură. Și ce material poate fi mai potrivit pentru un accesoriu natural și autentic decât lemnul?
Deși este rar întâlnit în lumea bijuteriilor, nefiind considerat un material prețios, pentru cei ce doresc să iasă din sfera superficialului lemnul poate fi un element sublim care să completeze ținuta unei doamne.
Un copac are viață, el simte, este în mijlocul furtunilor, este alinat de razele soarelui, miresmele florilor, cântecul păsărilor și strigătul animalelor. În plus, un copac este atât de măret, iar să porți un accesoriu dintr-un material care a trecut printre atâtea…mi se pare sublim.
Iulia crede că iubirea sa pentru lemn se datorează în mare parte reliefului zonei în care și-a petrecut copilăria. A fost înconjurată de pădure și își alină sufletul purtând o parte din pădurile copilăriei sale în fiecare zi. Printr-o broșă, un colier, o pereche de cercei…
Astfel, redescoperindu-și latura artistică, fiind încurajată de prieteni și cunoștințe, Iulia Zamfir a înființat brand-ul de bijuterii LEMNeria. Sau, cum îi place să spună, s-a apucat de confecționat bijuterii „migălite”.

Iulia Zamfir: „În locul în care timpul are altă dimensiune, vântul te alină și păsările dau mereu concert, în natură.”
LEMNeria reprezintă visul meu care a capătat formă materializată, liberatea sufletului de a acționa și acea prezență din viața mea care mă face să fiu liberă, chiar daca timpul a căpătat o alta dimensiune de când conturez acest vis, am puterea, răbdarea și voința de a merge mai departe.
Inspirație și motive tradiționale în bijuterii LEMNeria
Prin bijuteriile sale, Iulia încearcă să transmită un mesaj, să dea formă unor idei. Spune că adesea, când apare o persoana care apreciază bijuteriile, îi recomandă o anumită piesă deoarece regăsește în trăsăturile persoanei elemente la care s-a gândit când a conceput acel obiect. Cumpărătorii, în mod evident, sunt extrem de încântați și chiar cumpără acea bijuterie recomandată.
Spre deosebire de alte arte, în lumea bijuteriilor talentul este mesajul pe care vrei să-l transmiți. Restul este doar tehnică. O tehnică pe care oricine o poate stăpâni exersând îndelung. Dar nu acesta este secretul…acea piesă trebuie să fie specială pentru cel ce o poartă, iar asta ține de creație.
În majoritatea bijuteriilor Iuliei, se poate vedea o influență tradițională discretă. Cusăturile manuale, modelele și formele aplicate pe baze din lemn minimaliste ilustrează subtil valori ale portului popular românesc, valori adaptate zonei urbane.
Acum suntem în ascensiunea acestei arte populare, dar este o ascensiune superficială, deoarece ne place pentru că așa este trendul. Ca să fie o ascensiune profundă, trebuie să întelegem de ce este valoroasă arta noastră populară. Anul trecut a fost un an de bombardare cu ideea de”tradițional” fiind centenarul, iar acum, majoritatea oamenilor, neavând o bază profundă, cred că or să treacă la ignorarea sa din cauza suprasaturației.
„Fă rai din ce ai” – Iulia Zamfir
Iulia Zamfir îi recomandă oricui să facă orice lucru în mod temeinic. Fără grabă și fără superficialitate, chiar dacă acest lucru necesită mai multă muncă și un timp îndelungat. Doar așa o persoană se poate dezvolta armonios pe plan personal și profesional, doar așa un om se va simți împlinit.
Este important să fim curioși, autentici și să ne dezvoltăm multilateral. Să creștem continuu și să dezvoltăm o gândire critică. Altfel riscăm să cădem pradă foarte ușor influențelor sociale ce nu ne sunt tocmai benefice.
Sunt extrem de mulți tineri care nu se cunosc cu adevărat și nu știu care este vocația lor adevarată, tineri care se lasă pradă influențelor exterioare. Le-aș recomanda să duca ei înșiși lupta de cunoaștere, deoarece sistemul educațional nu are nici cea mai mică implicare în ceea ce privește acest aspect. Astfel ajungem să nu ne placă ceea ce facem și să nu avem puterea de a o spune la momentul potrivit, apoi se ajunge la multe frustrari.
Prin LEMNeria, proiectul său de suflet, Iulia dorește să înfrumusețeze viața celor din jurul său, să aibă contact cu oamenii dintr-o altă postură decât i-ar fi permis o carieră de avocat. A reușit acest lucru prin forțe proprii cu resursele pe care le avea la acel moment. Tratează provocările ca lucruri firești și se adaptează din mers. Secretul? Dedicare totală și multă multă pasiune.
În rest, se consideră o persoană simplă, pasionată de lectură, de oameni, de tot ceea ce este frumos. Iubește să descopere lucruri noi, orice, o stradă nouă din București, o casă veche, un restaurant bun, un magazin necunoscut. Toate aceste lucruri o încarcă cu energie și o fac fericită.
Pentru viitor, Iulia Zamfir și-a propus să călătorească cât mai mult prin natură, să descopere tainele munților să-și găsească timp pentru citit. Profesional dorește să dezvolte brandul LEMNEria și să-l folosească pentru a se putea implica în activități umanitare, de voluntariat. Să devină astfel un lucru bun care să ajute oamenii estetic și spiritual.
Lasă un răspuns
Tu ce părere ai?Lasă un comentariu!